Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Tonalitati > Mobil |   


Autor: Madeleine Davidsohn         Publicat în: Ediţia nr. 1893 din 07 martie 2016        Toate Articolele Autorului

Madeleine DAVIDSOHN - FLOARE DE NISIP (POEME) 1

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
FLOARE DE NISIP  
 
Ascunsă în nisip  
sămânţa  
a aşteptat smerită  
prima ploaie.  
A aşteptat o toamna  
şi-o iarna secetoasa,  
a aşteptat să iasă,  
cu stăruinţă şi răbdare  
să nască-n primăvară,  
floare.  
 
Învaţă răbdarea de la flori,  
muritorule!  
 
 
DORUL  
 
Pe-un picior de plai  
m-am născut  
Dintr-o gură de rai  
am băut  
Şi m-au învăţat atunci  
să iubesc acele plaiuri  
munţii şi cu văile  
mioarele, cântările.  
 
Şi-am lăsat în urmă dorul,  
doar amintirile mi-am luat  
într-un geamantan uzat  
şi m-am dus şi m-am tot dus  
după alte cântece  
zilele să-mi farmece  
 
Dar când migdalul înfloreşte  
tot mi se pare că-i cireş.  
Atunci dorul se trezeşte  
Şi-mi lasă pe hârtie-un vers.  
 
 
PIATRA PREŢIOASĂ  
(micuţei etiopience)  
 
Venită de departe,  
dintr-un ţinut sărac.  
tărâm secat de apă  
şi chinuit de foame,  
pe drumuri de tină,  
prin arşiţe şi ploi,  
mica piatră preţioasă  
A ajuns la noi.  
 
Frântă de talazuri,  
purtată de vânt  
zbuciumată-n unde,  
netezită-n val,  
în cele din urmă  
a ajuns la mal.  
 
Timidă, stingheră,  
plăpândă şi gingaşă,  
cu forme alungite,  
cu ochi migdalaţi,  
şi-un trup iubit de soare  
s-a odihnit o clipă  
pe plaja primitoare.  
 
„Aici e ţărmul,  
ţi-au spus  
Aici e casa”.  
Dar între pietrele din jur  
Alese, cizelate, lucitoare  
Erai o piatră de culoare.  
 
 
PRIMĂVARA  
 
E primăvară.  
O strig în gura mare  
să audă întreaga suflare,  
o strig în româneşte,  
franceză, ruseşte  
şi bine-nţeles în ivrit,  
atât de greu  
şi la scris  
şi la citit...  
 
Inima mea  
o ia razna din loc  
cuprinsă de-amoc  
şi tot fug după ea  
s-o întorc,  
prin câmpii şi păduri  
fără drum, sau cărare,  
mă urzică hain  
buruieni pe picioare,  
n-am odihnă nici spor  
nu-s bună de nimic  
şi de orice m-apuc  
mai mult stric.  
 
Dar când vara începe  
cu zile fierbinţi,  
iar păsări prin ramuri  
aşteaptă cuminţi pe ouă...  
puii să iasă  
inima mea ostenită deja  
se întoarce acasă.  
 
 
SEARA DE PAŞTI  
 
E din nou sărbătoare.  
Tu stai în capul mesei,  
cu paharul plin  
şi „agadaua”*-n faţă.  
 
În dreapta ta  
pe masa scundă  
un vas cu apă şi-un ştergar  
şi-i atâta lumină-n odaie,  
că vinul scânteiază în pahar,  
adevărat rubin  
 
„Aficomanul”**-aşteaptă în sertar,  
să-l căutăm.  
E-ntodeauna în acelaş loc,  
ca să-l găsim uşor,  
dar noi jucăm acelaş joc  
sertarele le răscolim  
an după an  
 
Numai dorinţele se schimbă.  
Tu dai din cap  
în semn că “da”  
orice-aşi dori,  
orice-aşi ruga  
cu zâmbetul din colţul gurii  
ivit acolo numai pentru noi.  
Azi nu-i „aficoman” pe lume  
Să mi-l aducă înapoi...  
-------------------------------------  
*Agada (ivr. Aggadah – texte rabinice)  
**Aficoman (ivr. Afikoman. grk. Epikomen – desert, bucăţică de pască ascunsă de adulţi  
la masa de Paşte (Pesah) şi cautată de copii pentru o recompensă în bani sau dulciuri)  
 
 
DESPĂRŢIRE  
 
Mi-au spus că trebuie  
să ne despărţim.  
De-atâta vreme mă-nsoţeşti  
prietenă fidelă,  
tovarăşă la greu şi bine,  
deşi cam scumpă pentru mine,  
ca un magnet, atrăgătoare.  
Dar, vai!  
Nu m-am simţit în stare  
Să-mi umplu vremea fără tine.  
 
Zadarnic îmi spuneau  
că eşti nocivă,  
amăgitoare şi parşivă  
că anulezi orice parfum,  
atunci când te prefaci în scrum  
şi nu-i de fel un joc banal  
pe care mâine-l voi uita.  
Dar ani în şir din viaţa mea  
ai fost suportul meu moral  
 
Şi totuşi ne vom despărţi  
oricât de mult îmi vei lipsi  
ţigara mea,  
în zilele ce vor urma  
şi cel mai mult….  
la o cafea  
 
 
TREC ÎNVINŞII  
 
Priviţi! Trec învinşii,  
cu suliţa-n coaste,  
cu lanţ ala picioare,  
căci ei sunt învinşii.  
În urmă-le,  
toţi pot să-şi strige ocara,  
să scuipe,  
s-arunce cu pietre, de vor  
căci ei sunt învinşii  
Cu umeri plecaţi,  
cu ruşinea-n obraz.  
Dar vai! Nu uitaţi  
când huliţi, când strigaţi:  
că dânşii sunt  
numai învinşii de azi!  
--------------------------------  
Madeleine DAVIDSOHN  
Haifa, Israel  
7 martie 2016  
Referinţă Bibliografică:
Madeleine DAVIDSOHN - FLOARE DE NISIP (POEME) 1 / Madeleine Davidsohn : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1893, Anul VI, 07 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Madeleine Davidsohn : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Madeleine Davidsohn
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!