Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Luchy Lucia         Publicat în: Ediţia nr. 1973 din 26 mai 2016        Toate Articolele Autorului

D E S T I N E -ep.30 -
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
- Foarte bine, chiar aveam nevoie de puţin timp, nu vreau să plec înainte de a trece pe la spitalul unde este socrul meu internat. L-am respectat şi merită măcar acest gest din partea mea, cine ştie dacă o să-l mai văd în viaţa, Nicolae spunea că este pe ultima sută de metri. Valentina, sper că mă însoţeşti, nu-mi prea plac spitalele, deja mă trec fiorii când văd pe cineva la pat, am simţit pe propria piele cât este de greu.  
 
- Normal că te însoţesc, aici sunt pe terenul meu, cunosc spitalul şi o grămadă de asistenţi şi doctori, ne va însoţi şi Marian, sora lui este doctor neurolog, are ocazia să o vadă, sunt tare ocupaţi, şi unul, şi altul, abia se văd, din an în Paşti.  
 
Spitalul , o clădire impozantă, cu opt nivele, era amplasat, nu departe de centru civic şi tribunal, aşa că traversară bulevardul şi frumosul parc, în mijlocul căruia trona o frumoasă fântână arteziană, care rotindu-se, arunca într-un joc fascinant. jeturi de apa. Peste tot, flori multicolore de toamnă şi arbuşti decorativi, era o simfonie de culori ce te încântau în această zi, în care soarele încă trona victorios peste norii care stăteau băţoşi, aşteptând să dea buluc la momentul potrivit şi să-i ia strălucirea. Intrară pe poarta spitalului fără probleme, Valentina fiind biletul lor de trecere. Aşa cum afirmase, avea o grămadă de cunoştinţe şi prieteni, îi zâmbeau şi o salutau, iar ea le răspundea cu nonşalantă, la toţi. Secţia de oncologie era într-o aripă mai liniştită a spitalului, la etajul întâi. Nu le fu greu să-l găsească pe Gheorghe, în salon era doar el şi încă un bărbat mai tânăr, lângă care, soţia, o femeie frumoasă şi delicată, îl priveghea cu privirea pierdută şi ochii încercănaţi. Verişoara Maria tocmai îi dădea socrului Laurei puţin ceai, iar acesta abia înghiţea, era o privelişte tristă, cel ce fusese un munte de om, acum era doar o umbră . Avea ochii înfundaţi în orbite şi respira cu greutate. Era conectat la nişte aparate care să-l ajute să respire, iar o perfuzie picura încet, ca nişte bătăi tot mai lente de inimă. Laura rămase în uşa consternată, nu şi-ar fi închipuit niciodată că boala face astfel de ravagii, de transformări, o durea sufletul şi lacrimi începură să-i joace sub pleoape. Încercă să-şi stăpânească lacrimile şi emoţiile şi se apropie de patul lui Gheorghe, care se însenină, văzând-o.  
 
- Sărut mâna, tăticule! Mi-a spus Nicolae că eşti în spital şi nu am vrut să plec fără a te vedea. Bună ziua Maria, eşti un suflet bun, Dumnezeu să te aibă în paza lui.  
 
- Bună ziua Laura, tare mă bucur că te văd, a trecut ceva timp. Nu te-ai schimbat, ai rămas tot aşa frumoasă şi delicată. Nu are cine să-l ajute, nu puteam să-l las singur, aşa că m-am instalat, după cum vezi, aici. Ştii şi tu, că sângele apă nu se face, şi dacă nu ajuţi la nevoie, înseamnă că nu ai suflet.  
 
- Ai dreptate, Maria! Ai avut grijă de Nicolae, acum şi de tăticu, aşa cum am mai zis, ai un suflet mare şi tare bun.  
 
- Laura, ce bine că te văd! M-am tot gândit la voi, mi-am dorit sa vin la voi, să-l văd pe Ionuţ, că-mi este tare dor de el, dar boala asta păcătoasă m-a îngenuncheat şi a pus stăpânire pe mine.  
 
- Tăticule, îmi pare rău că te-ai îmbolnăvit, dar o să te faci bine, eşti un om puternic şi nu te laşi învins cu una, cu două.  
 
- Lasă Laura, ştiu că zilele mele sunt pe sfârşite, sunt numărate, nu mai am nici un drag de viaţă, în curând voi pleca şi eu lângă Ileana mea. Am trăit destul, singurătatea mă apasă, cât aţi fost voi, aveam de ce mă bucura, acum nu mai sper nimic de la viaţă, aşa că aştept fără de teamă clipa plecării.  
 
- Nu vorbi aşa , tăticule, ai fost mereu un luptător, nu te lăsa copleşit, o să te mai poţi bucura de viaţă încă mulţi ani, şi o să-l vezi şi pe Ionuţ mare, o să joci la nunta lui. Uite, ţi-am adus o fotografie, aici este în prima zi de grădiniţă, era tare mândru de uniforma de şoim, dar mai ales că l-au pus în grupa mare. Este tare isteţ şi toţi îl îndrăgesc, vorbăreţ şi dornic să ştie tot. S-a mai înălţat un pic, la anul o să meargă la şcoală şi este de pe acum tare nerăbdător să fie şcolar.  
 
Gheorghe privea fotografia cu duioşie şi lacrimi mari începură a-i picura pe obrajii scofâlciţi de boală, apoi o strânse la piept, ca şi când l-ar fi strâns pe Ionuţ. Era o scenă înduioşătoare, Laurei îi dădură lacrimile, ştia cât de mult îşi iubea bunicul Gheorghe, nepotul. Ce bine că a fost inspirată când a luat cu ea fotografia lui Ionuţ, nu se aşteptase să-şi găsească socrul în starea asta, avusese intenţia să-i dea lui Nicolae fotografia, dar auzind de boala socrului, a renunţat în favoarea acestuia.  
 
-Ştii, Laura! Am tot sperat că o să vă împăcaţi, că o să fim din nou o familie, iar Ionuţ va creşte şi se va bucura de ambii părinţi. A trecut Nicolae mai devreme pe la mine, mi-a spus de divorț, şi că nu mai este cale de întoarcere. Suferă enorm, şi-a pierdut familia din cauza prostiei lui, mă va pierde în curând şi pe mine, mi se rupe inima gândindu-mă că va rămâne singur, singurel. Nu mi-am dorit să treacă şi el prin anii de singurătate, aşa cum am trecut eu.  
Gheorghe vorbea cu greu, abia trăgându-şi sufletul, cu pauze. În ochi i se citeau tristeţea şi suferinţa, ştia că nu mai avea mult de făcut umbră pământului, dar trăise cu speranţa în împăcarea copiilor săi, ar fi murit liniştit şi împăcat sufleteşte. Se bucurase din toată inima, când Laura apăruse în salon, iar fotografia lui Ionuţ îl înseninase pentru câteva clipe, uitând suferinţă. Laura suferea enorm vazandu-l așa, ţinuse la el, fusese mereu atent şi respectuos, nu ar fi jignit-o pentru nimic în lume. Se despărţiră cu ochii în lacrimi, ştiau că nu se vor mai revedea niciodată . Valentina privea şi ea cu tristeţe, o ştia pe Laura cât este de sufletistă şi cât de mult suferă văzându-l pe ce cel care i-a fost ca un tată, topindu-se încet, ca o lumânare.  
 
Verişoara Maria le însoţi până la poarta spitalului, iar Laura nu pierdu ocazia de a-i pune întrebarea care o frământa.  
 
- Maria, te rog lămureşte-mă şi pe mine, sunt tare nedumirită şi nu-mi vine nici acuma să cred ca Nicolae este aşa de schimbat, conciliant,. Înţeleg că accidentul l-a mai temperat, dar nu putea să-l schimbe aşa radical, chiar este de nerecunoscut.  
 
- Draga mea, viaţa lui a fost total răvăşită după plecarea voastră. Şi-a înecat oful în băutură, iar urmările au fost tragice pentru el. Am fost lângă el non-stop, a suferit cumplit, era demoralizat, nu mai dorea să trăiască. Am încercat cu toţii să-i ridicam moralul, dar fără succes. Norocul totuşi s-a ivit în momentul în care, în salon a fost adus un călugăr, stareţ la o mănăstire. Era mai în vârstă şi avusese un accident rutier, un şofer beat la volan, l-a lovit din plin pe trecerea de pietoni. Ca urmare, a fost internat cu fracturi multiple, la mâna şi piciorul stâng. Am avut grijă de amândoi, iar el, cu toată suferinţa, se ruga zilnic şi îi vorbea lui Nicolae de lucrarea lui Dumnezeu şi de puterea Lui tămăduitoare. Mă rugam şi eu alături de el, şi încet-încet, Nicolae a început să iasă din starea lui de depresie. Părintele Nichifor, aşa se numea călugărul, ne citea din cărţile sfinte, ne dădea pilde şi ne-a învăţat cum să ne rugăm şi să-i mulţumim lui Dumnezeu pentru tot. Pentru Nicolae a fost colacul de salvare, a început să-şi accepte soarta şi să-şi recunoască greşelile. La externare, părintele stareţ, i-a lăsat adresa mănăstirii, sfătuindu-l, ca în caz că se simte singur şi neajutorat, să vină să-l caute şi împreună se vor ruga pentru a-şi găsi pacea şi liniştea. De atunci, a devenit foarte credincios, citeşte numai cărţi sfinte, chiar a citit şi Biblia în întregime. Îmi spunea, că de o fi să rămână singur, se retrage la mănăstirea unde este stareţ părintele Nichifor. Cred că de aceea şi-a lăsat şi barba aia mare, mai sperase să se împace cu tine, dar la ultimul control medical, ceva s-a întâmplat, pentru că mie mi-a zis că viaţa lui s-a terminat şi că se va retrage la mănăstire, unde îşi va ispăşi toate păcatele pe care le-a făptuit de-a lungul timpului. Asta este tot ce ştiu. Mi se rupe sufletul şi pentru el, şi pentru Gheorghe, o să le fiu aproape şi o să-i ajut cât pot eu, sunt singurele mele rude mai din aproape. Mi-aş dori să mai ţinem legătura, mie mi-ai fost tare dragă.  
- Desigur Maria, chiar voiam să te rog să mă ţii la curent cu starea de sănătate a socrului meu! Iţi las numărul meu de telefon, dacă nu sunt eu, sigur este mama, şi poţi să-i laşi ei orice mesaj. Îţi mulţumesc din nou pentru tot ce ai făcut, poate o să vii să ne vizitezi, ne-ar face mare plăcere. Se despărţiră cu lacrimi în ochii.  
 
- VA URMA -  
 
Referinţă Bibliografică:
D E S T I N E -ep.30 - / Luchy Lucia : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1973, Anul VI, 26 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Luchy Lucia : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Luchy Lucia
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!