Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Luchy Lucia         Publicat în: Ediţia nr. 1969 din 22 mai 2016        Toate Articolele Autorului

D E S T I N E - ep. 27 -
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Laura dormi bine, iar dimineaţa fu trezită de mama Ioana înainte de ora cinci, îşi făcu un duş fierbinte, îşi strânse părul ei frumos într-un coc franţuzesc, care i se potrivea de minune pentru a se prezenta la proces. Se îmbrăcă cu un costum bleumarin, cochet şi cu o pereche de pantofi eleganţi, negri, cu toc înalt. Arăta nespus de frumoasă şi sobră totodată, impunea respect. 
  
La ora cinci dimineaţa, Rodica fu prezentă, aşa cum stabiliseră. Era însoţită de un coleg de breaslă, care avea şi el un proces în aceiaşi localitate. Era surprinzător de rece, era şi o ceaţă densă, toamna începu să-şi arate şi faţa ei neplăcută. Drumul a fost plăcut, Rodica era o şoferiţă de mâna întâia, calmă şi atentă. Alin, colegul ei, era simpatic şi tot drumul le-a întreţinut cu bancuri hazoase, nici nu şi-au dat seama de trecerea timpului. Soarele ieşise şi el victorios dintre nori, ziua se vestea totuşi frumoasă, se temuseră de ploaie şi vânt, dar avură noroc. Urma ca norocul să-i însoţească şi la proces. Laura mai tuşea din când în când, se simţea cam moleşită, dar în contact cu aerul proaspăt de dimineaţă, se mai învioră. La ora nouă ajunseră cu bine în faţa tribunalului. Clădirea era impunătoare, te treceau fiori gândindu-te la impactul proceselor care s-au judecat aici, asupra atâtor şi atâtor oameni, unii vinovaţi, alţii nevinovaţi, la atâtea destine date peste cap. În spatele clădirii, un părculeţ frumos îi mai atenua din severitate. Tot acolo se afla un local micuţ şi cochet, unde se putea bea o cafea bună sau servi masa. Localul era aproape plin când intrară Laura şi Rodica. Alin intrase deja pe rol, aşa că s-au gândit să se învioreze cu o cafea bună. Pe maşină au devorat sendvişurile pregătite de mama Ioana. Urma să sosească şi Valentina, aşa cum stabiliseră. Localul era ca un stup de albine, se vorbea şi mai tare şi mai încet, majoritatea implicaţi în vreun proces, fie direct sau indirect. Amândouă îşi beau cafeluţa în tăcere. Rodica îşi mai nota câte ceva într-un bloc notes, iar lui Laura îi zbura gândul la Gabi şi, zâmbind, îşi dădu seama cât de dor îi era de el, de mângâierile şi săruturile lui şi că abia aştepta să se întâlnească, la întoarcerea acasă. Uşa localului se deschise brusc şi Laura rămase cu ochii ţintuiţi acolo. Nu-i venea să creadă ochilor. Era Nicolae, în carne şi oase. Arăta ca o stafie, înalt, slab ca un ţâr, cu o barbă mare, prin care străluceau fire albe. Purta un costum negru şi o cămaşă bleu şi se sprijinea de un baston. Se vedea că şi dăduse silinţa să arate bine, dar era aproape de nerecunoscut. Nicolae rămase şi el cu ochii pironiţi la masa Laurei, apoi zâmbi aşteptând vreun semn, dar Laura nu făcu nici un gest. Zâmbetul lui începu să pălească, apoi se stinse cu totul. Se apropie totuşi de masa lor şi le salută, cerând permisiunea să se aşeze şi el lângă ele. Tăcerea era apăsătoare, aşa că Laura făcu prezentările de rigoare. 
  
- Rodica, el este soţul meu, Nicolae! 
  
- Sărut mâinile şi mă scuzaţi că am dat aşa buzna, nu mi-am închipuit că o s-o găsesc pe Laura aici. 
  
- Rodica este avocata mea şi mă bucur că totuşi avem ocazia să vorbim înainte de proces. Rodica îl studia cu mult interes pe Nicolae şi se gândea cum de a putut această umbră de om, să-i aducă atâta nefericire Laurei. 
  
- Tu nu te-ai schimbat, Laura! Ai rămas tot aşa frumoasă, pe când eu…sunt aşa cum mă vezi. 
  
- Nimeni nu este vinovat, doar tu însuţi. 
  
- Ştiu, dar nefericirea m-a schimbat, m-am maturizat. De fapt am fost foarte speriat când am realizat ceea aţi reprezentat şi reprezentaţi pentru mine. Sunteţi lucrul cel mai bun şi frumos din viaţa mea Mă gândesc la voi şi mi-aş dori să-mi dai încă o şansă, o putem lua de la capăt şi mă poţi învăţa cum să mă schimb! Părea vulnerabil. 
  
- Ai habar cum a fost viaţa mea lângă tine, atâţia ani? Cum pot să te învăţ ceva, când, tu, mi-ai distrus viaţa, visele. Mi-a trebuit timp ca să înţeleg şi să mă hotărăsc. Noi nu am avut o relaţie reală, am greşit când am acceptat să mă mărit cu tine, apoi de-a lungul timpului am tot sperat la o schimbare, în aceiaşi undă. Dar, tu nu ai vrut, erai cel care impunea regulile, nu te interesa dacă vreau sau gândesc şi eu aşa. Locul meu nu a fost de la bun început lângă tine. 
  
- Deci, nu îmi dai nici o şansă! 
  
Laura râse uşor: 
  
- Nu mai are rost, mi-am învăţat lecţia, mi-am luat cu vârf şi îndesat porţia de nefericire. Chiar am ajuns la capătul puterilor! 
  
- Ştiu că ţi-a fost foarte greu, regretele mele, deşi tardive, sunt sincere, din toată inima. 
  
- Nu a fost uşor de loc, dar m-am descoperit pe mine, ştiu acum cine sunt şi ce vreau cu viaţa mea. Suntem prea diferiţi, Nicolae! Am ştiut-o de la început, dar m-am lăsat mânată de compasiune, prea ai avut o viaţă tristă, compasiunea fiind total diferită de dragoste. Târziu am realizat,şi totuşi am încercat să menţin căsnicia noastră pentru Ionuţ, merită tot ce este mai bun. Nu ai ştiut să fii nici soţ, nici tată bun, aşa cum trebuie să fie într-o familie. Reproşurile nu îşi mai au rostul, am încercat să te urăsc, dar nu am putut, nu sunt fiinţa care să poarte o aşa povară. Trebuie să fim conştienţi că între noi totul s-a terminat. 
  
Nicolae o privea cu tristeţe, o iubise cu adevărat, dar nu a ştiut să-şi manifeste iubirea, gelozia era mai puternică întotdeauna, era conştient de asta, dar nu realizase ce o să iasă până la urmă. 
  
- Am putea construi ceva pozitiv împreună, dacă mi-ai mai da o şansă. 
  
- Prea târziu! Eu mi-am dorit întotdeauna o viaţă diferită de a ta, dar când ne-am căsătorit eram prea tineri şi credeam că acest lucru nu contează prea mult, că o să ne adaptăm unul după altul. Au fost doar speranţe şi iluzii cărora de la bun început le-a rupt aripile. 
  
Nicolae era obosit şi deprimat, ştia că nu mai avea rost să insiste, avusese nişte speranţe deşarte, ştia că a pierdut tot ce a avut mai frumos şi drag în viaţa lui tulbure. Trebuia să înveţe să trăiască fără ei, nu-şi putea imagina cum va putea suporta, până acum era încă animat de o speranţă, slabă, dar era totuşi ceva. Se spulberase şi aceasta pentru totdeauna. 
  
- Domnule Nicolae, în calitate de avocată a Laurei, mi-aş dori ca acest proces de divorţ să fie într-o manieră paşnică, ştiţi bine că Laura are o mie şi una de motive pentru a-şi dori acest divorţ, dar i-aţi luat-o înainte, nu ar fi rău să ne punem de comun acord cu anumite probleme. Presupun că aveţi un avocat, aş vrea să ne întâlnim toţi patru, ca să discutăm civilizat, nu să vă spălaţi rufele murdare în public.. Pentru viitorul fiului vostru, contează enorm de mult modalitatea în care a decurs şi va decurge divorţul părinţilor săi. Chiar dacă acum este mic şi nu realizează acest lucru, sigur, când va fi mai mare, va pune întrebări şi va vrea să ştie mai multe. 
  
- Doamna Rodica, eu nu mi-am luat nici un avocat. Am intentat procesul, sincer să vă spun, în speranţa că Laura va mai da o şansă căsniciei noastre şi vom fi din nou o familie. M-am schimbat enorm de mult, singurătatea şi dorul de ei mă macină. Tatăl meu este bolnav, zilele-i sunt numărate, eu sunt aşa cum sunt, nu prea mai am ce să mai sper de la viaţă! 
  
Cu toate progresele remarcabile pe care le făcuse, recuperarea lui Nicolae era mult prea lentă şi avea stări de spirit cu căderi puternice. Băgase divorţul cu speranţe, dar la ultimele analize, era clar, că nu mai avea şanse pentru a menţine o căsnicie, problema sexului era sub semnul întrebării, ideea îl chinuia îngrozitor, era cu adevărat disperat. Medicul îi spusese că există mici speranţe de revenire, dar el era conştient că sunt doar încurajări. Cu picioarele făcuse progrese, dar mai avea mult pentru recuperare şi niciodată nu va mai fi cum a fost. La toate se adăugaseră şi boala tatălui său , cancer pulmonar, boală care făcuse din Gheorghe, doar umbră de om. Se gândea cu amărăciune la viaţa pe care o pierduse din prostie, dar era tardiv, nimic nu mai putea fi cum a fost la început. Îi ceruse lui Laura încă o şansă, deşi ştia că viaţa lui sexuală era terminată, dar un sâmbure de speranţă, că în timp şi-ar putea reveni, l-a mânat la acest gest disperat. Nu mai avea nici un rost să spere, Laura se schimbase mult, fizic era tot aşa de frumoasă, dar fragilitatea ei dispăruse, era hotărâtă, sigură pe sine, aşa cum fusese, de fapt, la început, dar el o schimbase, timorând-o. 
  
- Unde este tăticul internat? Pot să-l văd? 
  
- Desigur, este la spital, aici, la secţia Oncologie. Îi este tare dor de Ionuţ, la fel şi mie. Ne-ar fi plăcut să-l vedem, noi nu ne putem deplasa, fiind în starea în care suntem. 
  
- Este drum lung şi timp rece, schimbător. În plus, nu puteam aduce copilul cu mine într-o astfel de situaţie, nu vreau să fie prezent la divorţul nostru, încerc să-l protejez cât mai mult. 
  
- Nici eu nu doresc aşa ceva, copiii nu sunt vinovaţi de greşelile părinţilor. Recunosc, eu sunt cel care a declanşat acest haos în căsnicia noastră, doar când am dat de necaz, am realizat acest lucru. Nu o să creez impedimente la divorţ, este clar că nu mai putem convieţui împreună, doar că vreau din când în când, să-l văd pe Ionuţ, este fiul meu, iar eu sunt tatăl lui, nu vreau să mă considere un străin. 
  
- VA URMA - 
  
Referinţă Bibliografică:
D E S T I N E - ep. 27 - / Luchy Lucia : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1969, Anul VI, 22 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Luchy Lucia : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Luchy Lucia
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!