Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Pamflet > Mobil |   


Autor: Liviu Pirtac         Publicat în: Ediţia nr. 2031 din 23 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

ÎNGER ŞI DEMON (SAU CUM S-AU FĂCUT ÎNGERII-DEMONI DE CACAO PE PĂMÂNT)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MOTTO :  
 
„În istoria pământului omul nu a parcurs nici măcar o zi până când soarele o să apună.”  
(Marius Torok)  
 
 
Haideţi să încercăm un simplu exerciţiu de imagine.  
 
Să ne închipuim că, pentru o scurtă sau mai lungă perioadă de timp, îngerii coboară pe pământ, iar noi oamenii urcăm în locul lor în cerurile din astral.  
 
Ce credeţi eu că s-ar putea întâmpla într-o asemenea situaţie ?  
 
Ei bine, iată ce cred eu :  
După o vreme, îngerii n-ar mai dori să se întoarcă în arealul lor eonic astral, iar oamenii, fireşte, n-ar mai vrea să coboare din nou pe pământ, în plan material.  
 
De ce ?  
 
Pentru că îngerii ar zbura - la figurat, fireşte ! - în Ferrari-uri şi Bugatti-uri, ar relaţiona în toate barurile de fiţe din marile oraşe, şi-ar trage (pe lângă pârţuri de fericire) conturi grase în paradisuri fiscale şi ar desfiinţa instituţia militarizată denumită D.N.A., sătui din plin de veşniciile în care ar fi trebuit să fie mereu mult prea cuminţi şi mult prea ascultători.  
 
Dar oamenii ?  
Oamenii, fireşte, temându-se de moarte, ar prefera robia astrală în schimbul vieţii veşnice.  
 
Mare dilemă pentru Dumnezeu !  
 
Ei, dar unde este Dumnezeu ?  
Am aflat ( pe surse, fireşte ! ) că Bali, un adevărat paradis exotic, o insulă tropicală recunoscută pentru vulcanii săi maiestuoşi, înalţi de peste trei mii de metri, tocmai a fost concesionată pentru vreo … cinci sau şase veşnicii.  
 
Ei bine, ghiciţi de către cine ?  
 
***************************  
 
Peste exact un sfert dintr-o veşnicie astrală (nici mai mult, dar nici mai puţin), maleficul Lucifer s-a spânzurat în baia proprie placată în aur, diamante, safire, rubine, dar şi în milioane de suflete umane cumpărate la jumătate de preţ.  
 
Fiind o entitate extrem de inteligentă, stilată şi vicleană, nu-şi mai vedea rostul pe plan existenţial-material, nici eonic-astral.  
 
Punct.  
 
****************************  
 
- Vezi tu, fiul meu, îşi continuă bătrânul povestea, aproape de sfârşitul-sfârşitului demonii Satanei vor fi aruncaţi pe pământ şi vor face rău oamenilor, prin indivizi cu firea slabă şi fără de credinţă, posedându-i.  
Remus Fabian era numai ochi şi urechi.  
Noaptea se lăsase peste parcul ud şi rece.  
Ieşise de cu seară la o plimbare şi se aşezase pe o bancă mai retrasă, gândindu-se la ale lui.  
Privea în acelaşi timp la rarii plimbăreţi de pe aleile parcului, încercând în acelaşi timp o eliberare de energiile negative acumulate peste zi.  
Aţipise.  
Brusc a tresărit, a deschis ochii şi primul lucru care l-a frapat pe Remus a fost semi-întunericul care îl înconjura.  
Al doilea, bătrânelul astenic, cu barbă albă de lângă el.  
Când apucase să se aşeze ?  
Şi de ce a ales tocmai banca pe care el stătea, când erau atâtea bănci goale primprejur ?  
Cu toate astea, simţea ceva extrem de familiar în privirea bătrânului, care îl aţintea fix, dar rece.  
Era ca şi cum ar fi privit prin el de undeva din exterior.  
Foarte ciudat sentiment.  
-Timpul ne presează, băiete, deschise bătrânul dialogul, în fapt mai mult un monolog care avea să îl marcheze profund. Vezi tu, întâlnirea noastră nu este întâmplătoare. Citesc în ochii tăi nedumerire, dar vei înţelege foarte repede. Eşti un băiat isteţ.  
Îşi duse mâna stângă la barba lungă, şi-o netezi cu palma de câteva ori, după care continuă:  
- Eşti unul dintre cei aleşi.  
- Ales… pentru ce… anume ? reuşi Remus Fabian să încropească, la rândul lui, câteva cuvinte, urmărind cu atenţie fiecare mişcare al interlocutorului său.  
- Pentru Marea Finală, fireşte ! Nu mă întrerupe ! (Nu-l întrerupea nimeni !). Timpul ne presează pe amândoi, tu nu-ţi dai seama de asta, dar eu ştiu. Sufletul tău încă se mai zbate între plus şi minus, neştiind pe care dintre aceşti doi poli ai Universului să se aşeze. Va trebui să te grăbeşti şi să laşi negativul într-o parte.  
Se încruntă uşor la el, după care reluă:  
- Am fost trimis să-ţi deschid ochii şi inima ! O şansă unică de a te introspecta şi de a trece definitiv de partea Celui Bun. De aceea am spus că eşti unul dintre Aleşi.  
 
Remus era numai ochi şi urechi.  
Deşi nu înţelegea încă mare lucru, simţea că trebuia să asculte ce-i povestea bătrânul şi să-l urmeze pe orice cale l-ar fi putut duce.  
 
Vă puteţi închipui o încordare plină de dorinţa de a afla cât mai multe de la cel de lângă el, aşa cum nu aţi mai întâlnit vreodată ?  
Aşa simţea Remus în momentele acelea.  
 
- Vezi tu, fiul meu, îşi continuă bătrânul povestea, aproape de sfârşitul sfârşitului demonii Satanei vor fi aruncaţi pe pământ şi vor face rău oamenilor, prin indivizi cu firea slabă şi fără de credinţă, posedându-i şi diriguindu-i după bunul lor plac. Un complex foarte puţin studiat de psihiatrii şi psihologi, acela al „îngerului morţii”, va cuprinde din ce în ce mai mulţi oameni. Este un complex satanic care te îndeamnă la sinucidere, dar, înainte de asta, eşti mânat să nu pleci singur în astral, ci să iei cu tine în ultima călătorie câţi mai mulţi semeni din jurul tău.  
Bătrânul înţelept se opri pentru o clipă.  
Broboane de sudoare îi apărură pe fruntea încreţită de riduri.  
Se şterse lent, îndelung, cu mâneca hainei braţului drept, întorcând către el palma tremurândă a mâinii.  
O cicatrice urâtă pleca de la rădăcina degetului mic şi se oprea la baza policeului, degetul cel mare.  
Urma unei răni pierdute şi uitate undeva în timpul probabil.  
- Astăzi auzi de un fiu care şi-a ucis mama, după care s-a spânzurat în baie, mâine vei auzi de un tată care îşi înjunghie cele două fete, după care se omoară. Apoi vei răcni de mânie văzând cum un copilot sinucigaş îşi striveşte aparatul de zbor, cu o sută patruzeci şi nouă de viitoare victime la bord, de coastele unui munte. Vei râni în propria neputinţă auzind cum un tânăr îşi împuşcă instructorul într-un poligon de tir, după care îşi zboară creierii şi vei fi scuturat de friguri când vei primi ştiri despre sinucigaşi fanatici îmbrăcaţi ( la propriu ! ) în bombe pe care le detonează în marile aglomerări umane, provocând moarte şi jale nespusă împrejur. Vei urca cu mare spaimă în orice mijloc de transport, fie maşină sau tren, fie vapor sau avion, neştiind dacă şoferul sau mecanicul, căpitanul sau pilotul, nu vor care-cumva să se omoare, luându-vă şi pe voi, bieţi călători pe cărările ascunse ale vieţii, cu ei.  
 
Clipe dureroase de tăcere, ca nişte momente de reculegere pentru cei duşi astfel, fără nicio vină, se aşternură între Remus Fabian şi bătrânul, pare-se, toate-știutor.  
Ştia că dreptatea este de partea lui, întregul corp recepţiona, prin fiecare celulă vie, în modul cel mai dureros cu putinţă, adevărul pe care îl emanau spusele înţeleptului.  
Îi veniră instantaneu în minte versurile unui poet obscur, necunoscut, dar care îi plăcură la nebunie într-un moment al vieţii :  
 
„Am fost şi eu la rândul meu  
Răpit de moarte în turneu;  
Uitat de vise în coşmar,  
Rănit de zei ce n-au habar.”  
 
O durere atroce de ceafă îl făcu să închidă ochii.  
Ameţit, cădea în golul propriului eu, un vortex uriaş care ducea spre un nicăieri dureros.  
Când durerea dispăru şi reuşi să deschidă ochii, bătrânul dispăruse.  
Şi noaptea fugise de la locul ei, lăsând să se întrevadă un apus minunat de soare, aşa cum prevăzuse când se aşezase pe bancă.  
Parcul prinsese parcă viaţă, lăsând în urmă imaginea aceea lacustră de răceală şi umiditate pe care i-o crease prezenţa entităţii de lângă.  
Totul nu a fost decât un vis ?  
Era singura explicaţie pentru ceea ce se întâmplase cu el, deşi întâmplarea i s-a părut a fi cât se poate de vie, de reală.  
Mult mai viu şi mult mai real decât poate să fie un simplu vis.  
 
S-a ridicat şi a părăsit parcul.  
Avea o stare ciudată, nu se simţea defel în apele lui.  
Sub nici o formă nu dorea să se întoarcă în garsoniera sa, năpădită de singurătatea mucegăită între patru pereţi.  
Trebuia să vorbească cu cineva, să povestească ce i se întâmplase.  
Atunci s-a hotărât să meargă la Magda.  
Numai ea ştia cum să-i aline, cu feminitatea ei suavă, stările depresive.  
Locuia departe, într-un cartier mărginaş al oraşului, aşa că a oprit un taxi.  
 
În timp ce se strecura pe scaunul din faţă, a privit instinctiv spre şofer.  
Avea un chip angelic, de copil, doar privirea îi era rece şi dură, fixă, mult prea fixă pentru un om atent doar la circulaţia din zonă.  
În timp ce se strecurau printre maşinile din trafic, şi-a aruncat ochii, fără să vrea, pe palma mâinii sale drepte.  
O cicatrice urâtă pleca de la rădăcina degetului mic şi se oprea la baza policeului, degetul cel mare.  
Urma unei răni din copilărie, când, din vina unui căţel după care fugea şi care nu se lăsase prins, a căzut şi şi-a înfipt mâna într-un ciob de sticlă.  
 
Subit, şoferul acceleră !  
 
**********************  
 
În acel moment tragi-comic, printr-o viziune primitiv-eonică asupra Universului material, s-a produs Marea Schimbare.  
 
Îngerii-demoni au luat locul omenirii pe Pământ.  
 
 
Referinţă Bibliografică:
ÎNGER ŞI DEMON (SAU CUM S-AU FĂCUT ÎNGERII-DEMONI DE CACAO PE PĂMÂNT) / Liviu Pirtac : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2031, Anul VI, 23 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Liviu Pirtac : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Liviu Pirtac
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!