Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Liviu Pirtac         Publicat în: Ediţia nr. 2003 din 25 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

A FI COMUNIST E LUCRU MARE, DAR A FI OM O ÎNTÂMPLARE …
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MOTTO :  
 
„Sensibilitatea faţă de timp pleacă din incapacitatea de a trăi în prezent.  
Îţi dai seama în fiece clipă de mişcarea nemiloasă a vremii, care se substituie dinamismului imediat al vieţii.  
Nu mai trăieşti în timp, ci cu el, paralel lui.”  
 
( Emil Cioran )  
 
 
 
Reîncarnarea nu este o poveste.  
ESTE O REALITATE.  
 
******************************  
 
- Tovarăşu’ Fabian !  
Încăperea era ticsită cu indivizi obosiţi şi plictisiţi, transpiraţi, cu feţe care emanau supra-saturaţie şi nerăbdare.  
- Da, eu sunt ! Aici …  
Cea care îi strigă numele era genul de secretară acră, aflată undeva între două vârste, grăsuţă, accesibilă numai pentru şeful ei, fireşte.  
- Tovarăşu’ redactor-şef vă aşteaptă. Vă rog să intraţi ! scârțâi ea cu vocea-i dură, lăsând să i se întrevadă un dinte lipsă, pe lângă ceilalţi îngălbeniţi de tutunul ieftin.  
Remus se îndreptă către uşă, bătu timid şi intră puţin timorat în încăpere.  
- Dumneata ?  
Individul din spatele birului nu avea mau mult de patruzeci de ani, dar la greutate putea concura cu un halterofil cu muşchii fleşcăiţi în timp.  
 
Era în anul 1986.  
Remus Fabian, student în Petroşani la Institutul de Mine, an terminal, conducea un banal cenaclu de literatură științifico-fantastică la Casa de Cultură din localitate.  
Cenaclul pe care-l conducea avea treizeci şi doi de membri, şapte dintre ei (printre care şi el) câştigaseră câteva premii la „Cântarea României”, aveau diplomele la vedere, erau cu toţii foarte încântaţi de rezultatele obţinute.  
Tocmai de aceea, la una dintre şedinţele de cenaclu, Remus - conducătorul grupului literar - a propus ca lucrările premiate să fie trimise spre publicare, trăiau doar într-o ţară în care literatura era agreată de cadrele socialisto-comuniste, publicaţiile venind peste ei în mii şi mii de volume.  
- Să trăiţi ! Numele meu este Remus Fabian şi conduc un cenaclu în Valea Jiului, cu multe premii luate la „Cântarea României”! Am îndrăznit să strângem toatele lucrările premiate şi să vi le aducem, cu speranţa că vom putea publica un volum de …  
- Măi …, urlă redactorul-şef, voi credeţi că în perioada în care industria noastră grea şi agricultura vin cu lucrări ştiinţifice de specialitate, editura noastră socialistă sau comunistă, cum vrei s-o numeşti, va publica dejecţiile voastre literare cosmopolite, capitaliste ?  
Se roti pe scaunul directorial şi aruncă cu dezgust pe birou manuscrisul pe care micuţul cenaclu din Petroşani i l-a trimis (să nu uităm că pe vremea aceea, în Bucureşti, Cristian Tudor Popescu - Cristian Popescu pe vremea aceea, fără Tudorel în nume - student la Facultatea de Cibernetică în capitală, publica literatură science-fiction fără probleme…, chiar, oare cum el da şi alţii nu ?), spunându-mi sfidător:  
- Prostii ! Ce-i cu Bermudele ăsta, pe unde dracu’ îi situat pe planetă ? Auzi, O.Z.N. - uri şi civilizaţii extraterestre, tare de tot, colac peste pupăză, viaţă spirituală după moarte ? Mai aveţi şi alte cretinisme capitaliste dintr-astea ?  
Remus transpira din abundenţă.  
- Ce moarte, măi, civicule ? După ce ai crăpat, gata, nimicul. De ce p… mea crezi că vrem să trăim bine aici pe Pământ ? Eşti tâmpit ! Eu n-aş da o viaţă, cum dracu’ îi spuneți voi, spirituală, pentru asta de acum. Mă, voi sunteţi agitatori capitalişti ! La şcoală n-aţi învăţat materialismul dialectic şi istoric ? Aţi chiulit de la ore ? Cine dracu’ credeţi voi c-a fost Lenin ? Dar Stalin ? Băi p…, tu de Marx şi Engels ai auzit ?  
Făcu o mică pauză, timp în care îşi aprinse o ţigară Amiral cu filtru.  
- Mă…, eu pe voi vă dau pe mâna securităţii. Să hotărască ei destinul vostru viitor.  
Remus îşi ridică privirile către redactorul-şef şi zise, scrâșnind din dinţi :  
- Informatorii securităţii pe care tot tovărăşiile-voastre ( ca să nu zic domniile-voastre) i-aţi înfiltrat printre noi, nu v-au informat corespunzător despre activitatea noastră, extrem de nevinovată de fapt ?  
Remus Fabian nu a fost niciodată un individ fricos.  
Adora lupta în care - fireşte ! - era convins că va avea câştig de cauză.  
- Afară ! Ieşi de-aici, viezure capitalist ce-mi eşti ! Volumul vostru va fi publicat atunci când mama se va ridica din mormânt ! De la Belu, fireşte. Mama voastră de capitalişti cu mască de comunişti şi utecişti !  
Remus se ridică de pe scaun, luă de pe birou manuscrisul şi se îndreptă către ieşire.  
Mai apucă să audă pe redactorul-şef, care - scrâșnind din dinţi - spuse ca pentru sine:  
- Tâmpiţi cretini ! Să rămân eu fără loc de muncă dacă le public porcăriile.  
După care îţi aprinse, cu mâinile tremurânde, o nouă ţigară.  
 
- Sărut-mâinile, tovarăşa secretară, spuse zâmbind ironic Remus. Tovarăşu’ redactor-şef m-a rugat să vă spun să-i duceţi o cafea cu nechezol cu un distonocalm dacă se poate.  
 
***************************  
 
Mă repet.  
Poate nu veţi crede cele citite mai sus.  
Redactorul-șef, persoana în cauză a decedat acum zece ani (în 2006) şi … despre morţi numai de bine !  
Nu vreau să dau nimănui senzaţia, chiar irelevantă pentru această poveste, de un fel de „deja vu”.  
Şi - cu toate acestea - neputându-mă abţine, voi încerca să fiu, în cele ce voi scrie despre amor, iar asta pentru că viaţa înseamnă şi dragoste, uneori la persoana a treia singular sau plural.  
Asta, cu toate că am fost acuzat de unii dintre cititorii mei, de … un erotism puţin exacerbat în materialele mele.  
 
********************************  
 
Remus o studie din priviri.  
Nu era un bărbat urât. Chiar student fiind, avea trăsături volubile pentru un bărbat de vârsta lui, dar femeia de lângă el, din barul hotelului unde era cazat, un banal hotel de două stele (editura de care scriam mai sus se găsea în Turnu-Severin), îi captă întreaga atenţie.  
- Aveţi cumva un foc ?  
Vechea şmecherie, dar, de multe ori, cu rezultate imediate.  
Remus nu era un băutor. Dar, după eşecul de la editura cu pricina, intră tremurând din pricina nervilor în primul birt (care servea băuturi alcoolice numai după orele 10.00 A.M., fireşte !) şi comandă o votcă Bujor românească.  
Se întoarse către femeia care îi ceru un foc puțin cam livid la faţă şi - aprinzând bricheta cu gaz - spuse:  
- Vă rog ! Plăcerea este de partea mea.  
 
*******************************  
 
Câteva pahare de alcool, nici el nu mai ştia câte, i-au pus capac.  
Nu numai lui, fireşte.  
Se trezi în camera de hotel (Dumnezeule, cât de tare îl durea capul !), gol în pat, cu Adela asupra lui, icnind (nu el, fireşte, de ea era vorba), răscolindu-şi părul negru pe spate, combinând tangenta organului său sexual cu cosinusul vaginului ei, umectat şi plin până la refuz cu falusul lui dimensionat.  
- Te vreau, suspină ea, mai vreau, mai aruncă-mă în jarul tău.  
Remus nu era în apele lui.  
A avut o viaţă cu succes ponderat (dar sigur !) la femei, însă de data asta altceva îl ţinea în suspans.  
Se termină în ea (nu se putu abţine), era mahmur şi fără auto-control, după care o scoase uşurel pe Adeluţa, o simplă damă de companie de lux cum aflase el între timp (cunoştea şi puțină psihologie), afară din cameră şi îşi sună prin telefonul hotelului vărul, vicele cenaclului, pentru a-i da vestea cea proastă.  
- Salut Gigi !  
- Salut !  
- N-a mers. Cică suntem cosmopoliți, spioni capitaliști..., ce dracu’ să-ţi mai spun !  
- Ai băut ! Data viitoare vin şi eu cu tine !  
- În puii mei, te-am rugat să mergem împreună. Nevastă-ta nu te-a lăsat !  
- Şi făceam un mare drac. Sigur te-a luat pipaciul cu materialismul lui murdar, excremental, ăl mai dialectic şi istoric !  
- Să-i ia dracu’ de socialisto-comunişti ! Păcat de lucrările noastre.  
- Mmmm…., simt miros de femeie. Cu cine eşti în cameră ?  
„Al dracului de deştept văru’- meu !”, gândi zâmbind Remus.  
- Bagă-ţi Rinofug în nări. Mi-s singur !  
- Mdaaa…, acum ! Hai acasă. Ştii că eşti acolo pe banii cenaclului. Adică pe banii noştri.  
- Gigi, să te f … dracu’!  
Au izbucnit în râs ambii-amândoi. Aveau şi de ce.  
Peste câteva zile, pe orice televizor alb-negru, începu ÎNCĂ O MARE BUFONIADĂ.  
Discursul tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Conferinţa Naţională a Partidului Comunist Român.  
Punct.  
 
**************************************************  
 
La sfârşitul uneia din conferințele doctorului Michael Sabom despre T.A.M.- uri (Trăiri în Apropierea Morţii), un cardiolog cuprins de furie s-a ridicat în picioare şi s-a luat de celebrul Raymond Moody.  
Respectivul a declarat că era medic de treizeci de ani şi că adusese la viaţă sute de oameni.  
„De ani de zile mă ocup de reanimare - a spus el - cu o violenţă verbală de neiertat pentru un individ cu pregătirea pe care o avea - şi niciodată nu am întâlnit măcar un caz T.A.M. la pacienţii mei !”  
Chiar mai înainte ca Sabom să poată răspunde, în spatele cardiologului s-a ridicat un bărbat care a spus:  
- Eu sunt unul dintre acei bolnavi cărora i-aţi salvat viaţa şi vă garantez că sunteţi ultima persoană căreia i-aş vorbi de experienţa mea.  
Mesajul era foarte clar.  
Mulţi medici şi membri ai personalului medical sunt prost văzuţi de oamenii care au trecut printr-o experienţă T.A.M., pe de o parte pentru că nu sunt receptivi, pe de altă parte pentru că nu ştiu cum să reacţioneze.  
Mulţi oameni care au fost chestionaţi de Moody , i-au spus că medicii lor i-au sfătuit pur şi simplu să se comporte de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.  
În cel mai bun caz, aceşti medici explicau T.A.M. - urile ca fiind un vis urât, ceva pe care era mai bine să-l uiţi.  
În cel mai rău caz, respectivii lăsau să se înţeleagă că era vorba de o formă de maladie mentală care se tratează pe divanul psihanalistului sau chiar în spitalul psihiatric.  
Nici măcar nu voiau ca pacienţii să le vorbească de aceste T.A.M. - uri ca de o experienţă pozitivă, o experienţă de înălţare spirituală.  
Adevărul este că membrii corpului medical, interpretează T.A.M. - urile ca un semn de deranjament mintal.  
Cam multe deranjamente mentale, aş adăuga eu, în această problemă de trecere dinspre material către spiritual.  
 
*************************************  
 
Am trei prieteni virtuali care sunt medici.  
Medici foarte buni ! (doi în România, unul în Franţa).  
Mi-am permis - cu tot respectul cuvenit - o singură şi banală întrebare :  
„Ce părere ai, tu ca medic, despre T.A.M. - urile astea ?”  
 
Vă dau cuvântul meu de onoare că cei trei medici, cu experienţă de ani şi ani buni în medicină (parcă s-ar fi înţeles între ei devenind o singură entitate), nu mi-a răspuns nici unul.  
Chiar nu mă aşteptam.  
Sincer !  
Poate că nici ei nu sunt lămuriţi pe de-a-ntregul de existenţa unei vieţi viitoare pur spirituale.  
Sau poate şi ei sunt mult prea „legaţi”, ca şi mulţi alţii, de materialul zilnic (bani, mâncare bună, femei sau bărbaţi, maşini de lux, vile mansardate … ş.a.m.d.), pentru a crede poveştile care le spun - atenţie ! - doar unii dintre pacienţii lor.  
 
TEAMA DE RIDICOL ?  
Ar fi păcat să am dreptate.  
 
********************************  
 
Şi - după cum afirmam la finalul unui material anterior - să nu uităm că :  
 
„Putem spune cu certitudine că în tot ceea ce este şi ce nu este, în orice loc şi non-loc, în Spaţiul Universal Infinit, aşteptăm răspunsurile la toate întrebările pe care ni le-am pus vreodată.  
Scopul vieţii este bucuria. Fundamentul ei este libertatea, iar consecinţa ei este creşterea.”  
 
 
 
( va urma )  
 
 
Referinţă Bibliografică:
A FI COMUNIST E LUCRU MARE, DAR A FI OM O ÎNTÂMPLARE … / Liviu Pirtac : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2003, Anul VI, 25 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Liviu Pirtac : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Liviu Pirtac
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!