Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Liviu Pirtac         Publicat în: Ediţia nr. 1954 din 07 mai 2016        Toate Articolele Autorului

POVESTE TRISTĂ DE AMOR CU AMURG DE MOARTE ÎN PRAG DE SEARĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MOTTO :  
 
„Hai să visăm puţin.  
Închipuiţi-vă că trupul vostru este un vas pentru flori, iar sufletul tău este apa care-l umple.  
Trei crini imperiali - superbi şi albi imaculaţi - sunt introduşi în vas.  
O mână neîndemânatică scapă vasul, acesta se sparge, iar apa se scurge.  
Crinii imperiali se împrăştie prin eternitate, căutând un nou vas, integru, cu apă."  
 
( Liviu Pirtac )  
 
 
 
N-aş fi vrut s-o las din braţe.  
Căldura trupului ei gol mă excita, reuşind de fiecare dată să-mi creeze o stare euforică, asemănătoare beţiei.  
Anul 1980.  
Eram înregimentat într-un batalion de securitate militară (actualii jandarmi) din oraşul Lugoj, în cadrul unui pluton cu termen redus, fiind viitor student, aveam la uniforma militară trese semnificative, ceea ce însemna că executam doar nouă luni de armată.  
Fusesem încorporat în septembrie 1980 şi urma să fiu lăsat la vatră în iunie 1981.  
Ofiţerii din unitate erau extrem de severi cu noi, biletele de voie şi permisele pentru ieşirea din unitate se obţineau foarte greu, fapt ce ne determina - bineînţeles, cu riscul unui arest de câteva zile - să mai sărim peste gard (impropriu spus, în fapt un zid din beton înalt de doi metri şi jumătate), din când în când, mai ales că lipit de zidul estic al unităţii se regăsea o alimentară de unde cumpăram câte ceva de-ale gurii, mâncarea din cazarmă fiind sub orice critică.  
Mai trebuie să amintesc şi de ceaiul de la micul dejun, cu bromură, pe care la început îl consumam cu nesaţ, avea un gust bun, asta până am aflat pentru ce scop serveşte, umblam cu pliculeţele noastre de ceai în buzunare, din comerţ, pentru a nu mai ingurgita substanţa care ducea către un zero absolut libidoul sexual masculin.  
La aceea alimentară mititică, de cartier, foarte aproape de gara oraşului, am cunoscut-o pe Vetuţa. Femeia era angajată ca vânzătoare şi - chiar de la primul nostru contact vizual („ieşisem” după nişte margarină şi o sticlă cu vin de Jidvei) - am remarcat din purtarea ei o simpatie instantanee faţă de mine.  
Şi mie mi-a plăcut încă de la început, de ce să nu fiu sincer.  
 
Bănăţencele sunt femei dintr-o bucată, viguroase, dar în acelaşi timp sensibile şi extrem de sentimentale. Când se dăruiesc cuiva, o fac cu toată inima, din tot sufletul, cu tot trupul.  
 
Părinţii Vetuţei lucrau pe ture.  
Mama ei lucra la Fabrica de Tricotaje din oraş, iar tatăl ei era paznic de noapte la un depozit de materiale de construcţii. Fireşte, lucra doar noaptea.  
O dată la trei săptămâni Vetuţa rămânea singură acasă până dimineaţă.  
O dată la trei săptămâni lumea era a noastră. Nimeni şi nimic nu mai contau pentru mine şi pentru ea.  
Trebuie să recunosc că multe zile de arest în unitate mă costau evadările mele nocturne.  
Dar grelele zile de instrucţie militară nu mi se mai păreau atât de dificile, de nesuportat, ştiind că noaptea, pentru câteva ore, mă voi regăsi în braţele ei.  
Ne iubeam fierbinte, uitând cu totul de posibilitatea de a fi surprinşi de vreunul dintre părinţii ei, niciodată nu poţi să şti ce se poate întâmpla la locul lor de muncă şi mama sau tatăl ei să revină inopinat acasă, găsindu-ne goi în micuţul ei dormitor.  
- Ce-ai să faci după ce vei termina stagiul militar ? mă întreba deseori Vetuţa. N-ai vrea să renunţi la facultate, la oraşul tău natal şi să rămâi aici cu mine în Lugoj ? Am putea să ne căsătorim, să avem copii, casa noastră, viaţa noastră.  
Lacrimile i se prelingeau pe obraji şi mă strângea puternic de mâini.  
- Dacă mă iubeşti, nu vei renunţa la mine. Eşti major, sunt majoră, putem să ne construim viaţa aşa cum vrem noi.  
- Nu pot renunţa la facultate, iubito ! M-am zbătut mult să reuşesc să intru. Nu chiar printre primii pe listă, dar cu o medie decentă.  
Mă privi cu ochii ei mari şi căprui, înlăcrimaţi.  
- Timişoara este foarte aproape de noi. Poţi să dai admitere la o altă facultate. Mult mai bună decât cea din Petroşani. Uite, am un văr care este student la Politehnică, dacă-ţi place ingineria aşa de mult.  
- Draga mea, este vorba şi de tradiţie. Bunicul a fost miner, tata încă mai lucrează la o mină. Ce sfântu’ să fac eu aici în Lugoj, cu toată Politehnica ta timişoreană ?  
Am mângâiat-o pe păr (avea un păr lung şi negru ca pana corbului), i-am prins capul în căuşul palmelor şi am sărutat-o lung pe buzele-i cărnoase.  
- Ai putea veni tu în Petroşani după ce termin armata. Îţi găsesc de lucru şi încercăm o relaţie împreună. Dar fără copii pentru început. Gândeşte-te că am o facultate de terminat.  
Bănăţencele, pe cât de frumoase, pe atât sunt de încăpăţânate.  
Vetuţa nu voia în ruptul capului să părăsească oraşul ei natal, pe părinţii ei.  
Şi mai aveam un motiv pentru care mă temeam de un eventual eşec într-o eventuală relaţie cu ea.  
Sună stupid, dar când făceam dragoste, ea se termina foarte repede. Genul de orgasme rapide, în lanţ. După care pierdea orice chef de a mai fi, ca la început, voluptoasă şi doritoare.  
 
Dar nu despre scurta mea relaţie cu ea vreau să povestesc aici.  
Pe vremea aceea începusem să fiu pasionat de parapsihologie, intrasem încă din liceu într-un cerc de yoghini, citisem tot ce se putea citi pe vremea aceea despre eterna existenţă spirituală, viaţa sufletului după moartea fizică.  
 
După unul dintre partidele noastre de amor, i-am mărturisit Vetuţei despre pasiunile mele legate de subiectele care ţin de paranormal.  
Am observat la ea, când a recepţionat informaţia asta, o uşoară undă de uimire, apoi o destindere totală, după care a început să povestească:  
- Mi-ai amintit de bunica mea. Ştii că a murit de patru ori şi tot de atâtea ori a înviat ? Ne-au spus medicii care o supravegheau. De patru ori s-a întors de pe lumea cealaltă fiind resuscitată de medici, reproşându-le de fiecare dată faptul că au forţat-o să se întoarcă în trup împotriva voinţei ei, pentru că dincolo se simţea atât de bine alături de părinţii ei şi de o lumină vie care emana pace şi iubire, spunea ea, dar a cincea oară când a făcut stopul cardio-respirator nu s-a mai întors. A păstrat însă după moarte un zâmbet minunat pe chipul zbârcit şi livid. Sunt sigură că a plecat împăcată !  
- Interesant, iubire ! Tu ce părere ai despre viaţa după moarte ?  
- Părerea mea ? Iată care este !  
Mă luă în braţe şi mă sărută cum numai ea ştia s-o facă, după care …  
 
Relaţia mea cu Vetuţa s-a încheiat parţial în iunie 1981, atunci când am fost lăsat la vatră în grad de sergent cu diagonală.  
În ziua în care m-am eliberat (ţin minte că ploua mărunt), ea era la muncă, în alimentară era coadă - cum era moda pe vremea aceea - pentru raţiile de alimente, dar tot mi-am făcut loc până în faţă la tejghea pentru a-i pune în mână un buchet superb de flori, în care se regăseau şapte trandafiri roşii, proaspăt îmbobociţi.  
Ne-am scris un timp scrisori lungi unul altuia, apoi o dată a fost la mine în Petroşani pentru câteva zile, după care ne-am luat rămas bun pentru totdeauna.  
Punct.  
 
***************************************  
 
Încercând să uit de partea pur sentimentală a materialului, revin la partea para-ştiinţifică, care, am remarcat cu deosebită plăcere, interesează destul de multă lume.  
Aspect care mă bucură, atunci când văd că nu toţi cititorii sunt atât de legaţi de materialul din jurul nostru, încât ignoră cu desăvârşire partea spirituală din existenţa noastră extrem de precară prin factorul timp.  
Iată relatarea unui individ care a trecut printr-o experienţă T.A.M. (Trăire în Apropierea Morţii), de decorporalizare, în urma unui accident de maşină:  
„Oamenii se adunau din toate direcţiile ca să vadă accidentul. Îi puteam vedea foarte bine şi mă aflam în mijlocul unei alei foarte înguste. Nimeni nu dădea însă semne că m-ar vedea la rândul său. Oamenii treceau pe lângă mine, privind în faţă. Încercam să mă dau din calea lor, dar mulţi dintre ei treceau direct prin mine.”  
 
Absolut toate descrierile afirmă că acest corp spiritual este lipsit de greutate. Majoritatea oamenilor descoperă acest lucru atunci când se trezesc că plutesc prin aer.  
Atunci când vorbesc despre corpul lor, ei descriu "o senzaţie de plutire", "senzaţia absenţei greutăţii" sau "o senzaţie că pluteam în derivă".  
În mod normal, atunci când ne aflăm în corpul nostru fizic, noi dispunem de multe modalităţi de percepţie care ne spun unde sunt situate în spaţiu corpul nostru şi diferitele sale părţi, şi încotro se îndreaptă acesta.  
Vederea şi simţul echilibrului sunt importante în această direcţie, dar mai există şi un alt simţ asociat cu această percepţie.  
Este vorba de chinestezie, simţul mişcării sau al tensiunilor din tendoane, articulaţii şi muşchi. De regulă, noi nu suntem conştienţi de senzaţiile pe care le primim de la simţul nostru chinestezic, întrucât îl folosim încontinuu. Presupun totuşi că dacă ar dispărea brusc, am deveni conştienţi de această absenţă.  
De altfel, nu au fost puţini subiecţii care au confirmat acest lucru, spunând că au fost conştienţi de dispariţia senzaţiilor fizice asociate cu greutatea corporală, cu mişcarea şi cu simţul poziţiei.  
Aceste caracteristici ale corpului spiritual par într-o primă etapă limitări, dar în realitate se dovedesc a fi o dispariţie a limitărilor fizice.  
Un om care se trezeşte în corpul său spiritual se află într-o poziţie privilegiată în raport cu cei din jurul său (oamenii care îşi continuă viaţa).  
El îi poate vedea şi auzi, dar nu poate fi văzut şi auzit de ei (mulţi spioni ar considera aceasta o condiţie de invidiat).  
În mod similar, chiar dacă nu mai reuşesc să prindă în mâini clanţa uşii, acest lucru îşi pierde importanţa, întrucât aceşti oameni descoperă în scurt timp că pot trece fără probleme prin uşă.  
După toate aparenţele, călătoriile prin spaţiu sunt extrem de uşoare în această stare. Obiectele fizice nu mai reprezintă o barieră, iar deplasarea dintr-un loc în altul poate fi extrem de rapidă, de multe ori de-a dreptul instantanee.  
Dincolo de absenţa caracteristicilor fizice, toţi cei care au experimentat corpul spiritual sunt de acord că acesta nu poate fi descris în cuvinte.  
Ei susţin că el are o anumită formă (unii îl percep ca pe o formă amorfă sau globulară, în timp ce alţii afirmă că are mai mult sau mai puţin aceeaşi formă ca şi corpul fizic), ba chiar părţi componente (proiecţii sau suprafeţe analoage cu braţele, picioarele, capul etc.).  
Chiar şi cei care afirmă că are o formă sferică conştientizează o parte de sus şi una de jos, ba chiar şi "părţile componente" de care vorbim.  
Corpul spiritual a fost descris în multe maniere diferite, dar imaginea de ansamblu creată este mai mult sau mai puţin cognitivă decât realitatea în sine.  
 
Voi prezenta în continuare relatarea unui alt subiect care a trecut printr-o experienţă de ieşire din trup:  
 
„Am văzut o lumină puternică, dar defel orbitoare şi m-am lăsat tras de ea.  
Am simţit imediat că îmi părăsesc corpul fizic, iar când am privit înapoi l-am văzut într-adevăr zăcând pe pat, în timp ce eu mă îndreptam către tavan.  
De îndată ce mi-am părăsit corpul, am luat aceeaşi formă ca şi lumina.  
Aveam sentimentul acut că această formă era un spirit, deşi nimeni nu îmi vorbise vreodată până atunci despre aşa ceva.  
Nu era un corp, ci mai degrabă o masă uşoară de vapori, ca un fum. Semăna puţin cu norii de fum ai unei ţigări care se adună în jurul unei lămpi.  
Spre deosebire de ea, forma mea era colorată. Am sesizat culoarea portocalie, cea galbenă şi o culoare albăstruie închisă, poate un fel de indigo.  
Această formă spirituală nu era modelată ca un corp. Era mai mult sau mai puţin circulară, dar avea o mână clar definită.  
Ştiu acest lucru pentru că atunci când lumina mi-a întins mâna ei, eu am apucat-o în a mea.  
Desigur, mâna mea fizică a rămas lângă corpul meu, pe care îl puteam vedea zăcând în continuare pe pat. Atunci când nu-mi foloseam această mână spirituală, forma mea redevenea circulară.  
Am fost tras astfel către locul în care se afla lumina, după care am trecut împreună prin tavan şi prin zidul spitalului, până când am ajuns la un coridor, după care am coborât către unul din etajele inferioare ale spitalului.  
Nu aveam nicio dificultate să trecem prin uşi sau prin ziduri, care dispăreau pur şi simplu din faţa noastră atunci când ne apropiam de ele.  
În timpul acestei perioade mi s-a părut ca mergem. Ne aflam în mod cert în mişcare, dar nu aveam nicio senzaţie de viteză.  
Cu toate acestea, am ajuns aproape instantaneu în salonul de urgenţă al spitalului. Sincer să fiu, habar nu aveam unde se afla acest salon, dar m-am trezit pur şi simplu în el, într-unui din colţurile tavanului, deasupra tuturor.  
I-am văzut pe medici şi pe asistentele medicale în halatele lor verzi şi am văzut paturile de dedesubt.  
Fiinţa care mă însoţea mi-a spus: "Aici vei ajunge. Când te vor aduce în sala de operaţie, te vor aşeza pe patul acela, dar nu te vei mai trezi din somn. Nu vei mai şti nimic, până când nu voi veni din nou la tine, ceva mai târziu."  
Această convorbire nu s-a desfăşurat propriu-zis în cuvinte, căci spiritul de lângă mine nu avea o voce pe care să o pot auzi. Dacă ar fi avut, ceilalţi oameni din cameră ar fi auzit-o la rândul lor, ceea ce nu s-a întâmplat.  
Era mai degrabă o impresie mentală pe care am receptat-o, dar într-o manieră atât de vie încât nimeni nu m-ar fi putut convinge vreodată că nu am auzit sau că nu am perceput aceste cuvinte.  
Vocea mi s-a părut cât se poate de clară.  
Cât despre ceea ce vedeam, ei bine, îmi era mult mai uşor să recunosc lucrurile în această formă spirituală, îmi amintesc că mă întrebam: "Oare ce doreşte să îmi arate?"  
Am înţeles imediat despre ce era vorba, ce dorea să facă. Nu am avut nicio clipă vreo îndoială în această privinţă. Mi-a indicat patul din dreapta.  
Şi totul s-a petrecut, în fapt, exact aşa cum mi-a relatat acel spirit.”  
 
Pot afirma cu certitudine că în tot ceea ce este şi ce nu este, în orice loc şi non-loc, în Spaţiul Universal Infinit - aşteptăm răspunsurile la toate întrebările pe care ni le-am pus vreodată.  
 
Scopul vieţii este bucuria. Fundamentul ei este libertatea, iar consecinţa ei este creşterea.  
 
 
 
(va urma)  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
POVESTE TRISTĂ DE AMOR CU AMURG DE MOARTE ÎN PRAG DE SEARĂ / Liviu Pirtac : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1954, Anul VI, 07 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Liviu Pirtac : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Liviu Pirtac
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!