Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Liviu Pirtac         Publicat în: Ediţia nr. 1912 din 26 martie 2016        Toate Articolele Autorului

AUZI ? MUZICA ÎNGERILOR, IUBITA MEA ! ESTE MOMENTUL TRECERII NOASTRE ÎN UNIVERSUL SPIRITUAL … ( PARTEA A DOUĂSPREZECEA)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MOTTO :  
 
 
„Ştiu că va suna ciudat. Dar eu, prin materialele mele, nu încerc să fac altceva decât să ridiculizez frica omului faţă de moartea fizică. Vă spune asta cineva care a trecut DINCOLO, nu pentru mult timp, nu a fost un vis cum încearcă unii să susţină.  
De ce zic asta ?  
Mult prea mulţi au avut același aşa zis vis, vise identice ?  
Treziţi-vă la realitate :  
MOARTEA NU EXISTĂ ! „  
 
 
(Liviu Pirtac)  
 
 
 
 
Voi scrie de-acum încolo materialele mele de proză la persoana a treia singular.  
Nu vreau să mai fiu acuzat de trăiri gen „deja vu”.  
Deşi nici nu bănuiți măcar de câte ori în viaţă trecem prin aceste mii şi milioane de „deja vu”- uri !  
Reîncarnarea nu este o poveste.  
ESTE O REALITATE.  
 
*****************************  
 
- Tovarăşu’ Prodan !  
Încăperea era ticsită de indivizi transpiraţi, cu feţe care emanau supra-saturaţie şi nerăbdare.  
- Da, eu sunt ! Aici …  
Cea care îmi strigă numele era genul de secretară acră, regăsită undeva între două vârste, puţin bondoacă, accesibilă numai pentru şeful ei, fireşte.  
- Tovarăşu’ redactor-şef vă aşteaptă. Vă rog să intraţi ! scârțâi cu vocea-i dură, lăsând să i se întrevadă un dinte lipsă, pe lângă ceilalţi îngălbeniţi de un tutun ieftin.  
Silviu se îndreptă către uşă, bătu timid şi intră timorat în încăpere.  
- Dumneata ?  
Individul din spatele birului nu avea mau mult de patruzeci de ani, dar la greutate putea concura cu îmbuibaţii comunişti ai zilei.  
 
Era anul Domnului 1986.  
Silviu Prodan, student în Petroşani, la Institutul de Mine, conducea un banal cenaclu de literatură științifico-fantastică la Casa de Cultură din localitate.  
Cenaclul pe care-l conducea avea treizeci şi doi de membri, şapte dintre ei (printre care şi el) câştigaseră câteva premii la „Cântarea României”, aveau diplomele la vedere, erau încântaţi de rezultatele obţinute.  
Tocmai de aceea, la una dintre şedinţele de cenaclu, Silviu, conducătorul grupului literar, a propus ca lucrările premiate să fie trimise înspre publicare, trăiau doar într-o ţară în care literatura era agreată de cadrele comuniste, publicaţiile venind peste ei în mii şi mii de volume.  
- Să trăiţi ! Numele meu este Silviu Prodan şi conduc un cenaclu din Valea Jiului, cu multe premii luate la „Cântarea României”! Am îndrăznit să strângem toatele lucrările premiate şi să vi le aducem, cu speranţa că vom putea publica volumul de …  
- Măăăi …., urlă redactorul-şef, voi credeţi că în perioada în care industria noastră grea şi agricultura vin cu lucrări ştiinţifice de specialitate, editura noastră comunistă va publica dejecţiile voastre literare cosmopolite, capitaliste ?  
Se roti pe scaunul directorial şi aruncă cu dezgust pe birou manuscrisul pe care micuţul cenaclu din Petroşani l-a trimis (să nu uităm că pe vremea aceea, în Bucureşti, Cristian Tudor Popescu, pe vremea aceea Cristian Popescu (fără Tudor în nume), student la Facultatea de Cibernetică în capitală, publica literatură science-fiction fără probleme - chiar, oare cum el da şi alţii nu, oare … de ce ?), spunându-mi sfidător:  
- Prostii ! Ce-i cu Bermudele aista, pe unde dracu’ îi situat pe planetă, auzi, O.Z.N. - uri şi civilizaţii extraterestre, tare de tot, colac peste pupăză, viaţă spirituală după moarte ?  
Silviu transpira abundent.  
- Ce moarte, măi, civicule ? După ce ai crăpat, gata, nimicul. De ce p… mea crezi că vrem să trăim bine aici pe Pământ ? Eşti tâmpit ! Eu n-aş da viaţa, cum dracu’ îi spuneți voi, spirituală, pentru asta de acum. Mă, voi sunteţi agitatori capitalişti ! La şcoală n-aţi învăţat materialismul dialectic şi istoric ? Aţi chiulit de la ore ? Cine dracu’ credeţi voi c-a fost Lenin ? Dar Stalin ? Băi p…, tu de Marx şi Engels ai auzit ?  
Făcu o mică pauză, timp în care îşi aprinse o ţigară Amiral cu filtru, fabricat în Târgu-Jiu.  
- Mă…, eu pe voi vă dau pe mâna securităţii. Să hotărască ei destinul vostru viitor.  
Silviu îşi ridică privirile către redactorul-şef şi spuse, scrâșnind din dinţi :  
- Informatorii securităţii pe care tot tovărăşiile-voastre ( ca să nu zic domniile-voastre) i-aţi înfiltrat printre noi, nu v-au informat corespunzător despre activitatea noastră, extrem de nevinovată în sine, în fapt ?  
Silviu Prodan nu a fost niciodată un individ fricos. Adora lupta în care - fireşte ! - era convins că va avea câştig de cauză.  
- Afară ! Ieşi de-aici, viezure capitalist ce-mi eşti ! Volumul vostru va fi publicat atunci când mama se va ridica din mormânt ! De la Belu, fireşte. Mama voastră de capitalişti cu mască de comunişti sau utecişti !  
Silviu se ridică de pe scaun, luă de pe birou manuscrisul şi se îndreptă către ieşire. Mai apucă să audă pe redactorul-şef, care - scrâșnind din dinţi - spuse ca pentru sine:  
- Tâmpiţi cretini ! Să rămân eu fără loc de muncă dacă le public porcăriile.  
- Sărut-mâinile, tovarăşa secretară, spuse zâmbind ironic Silviu. Tovarăşu’ redactor-şef m-a rugat să vă spun să-i duceţi o cafea cu nechezol, chiar şi un distonocalm dacă se poate…  
 
***************************  
Mă repet.  
Poate nu veţi crede cele citite mai sus.  
Redactorul-șef, persoana în cauză a decedat acum zece ani şi … despre morţi numai de bine ! Nu vreau să dau nimănui senzaţia, chiar irelevantă pentru această poveste, de „deja vu”.  
Şi - cu toate acestea - neputându-mă abţine, voi încerca să fiu, în cele ce voi scrie (fireşte !) despre amor, iar asta pentru că viaţa înseamnă şi dragoste, la persoana a treia singular.  
 
********************************  
 
Silviu o studie din priviri.  
Nu era un bărbat urât. Chiar student fiind, avea trăsături volubile pentru un bărbat de vârsta lui, dar femeia de lângă el, din barul hotelului unde era cazat, un banal hotel de două stele (editura de care scriam mai sus se regăsea în Turnu-Severin), îi captă întreaga atenţie.  
- Aveţi cumva un foc ?  
Silviu nu era un băutor. Dar, după eşecul de la editura cu pricina, intră tremurând în primul birt (care servea băuturi alcoolice numai după orele 10.00, fireşte !) şi comandă o votcă Bujor românească.  
Se întoarse către femeia care îi ceru un foc - puțin cam livid la faţă - şi, aprinzând bricheta cu gaz, spuse:  
- Vă rog ! Plăcerea este de partea mea.  
 
*******************************  
 
Câteva pahare de alcool, nici el nu mai ştia câte, i-au pus capac. Nu numai lui, fireşte.  
Se trezi în camera de hotel (Dumnezeule, cât de tare îl durea capul !), gol în pat, cu … Mădălina asupra lui, icnind (nu el, fireşte, de ea e vorba), răscolindu-şi părul negru pe spate, combinând existenţa lui sexuală cu gerunziul vaginului ei, umectat şi plin cu falusul lui, ponderat (nici mare, cum şi-ar dori unele, dar nici pitic cum s-ar plânge unii prin banala natură).  
- Te vreau, suspină ea, mai vreau, mai aruncă-mă în jarul tău.  
Silviu nu era în apele lui.  
A avut o viaţă cu succes la femei, dar de data asta altceva îl ţinea în suspans.  
Se termină în ea, nu se putu abţine, era mahmur şi fără auto-control, după care o scoase uşurel pe Mădă (cunoştea puțină psihologie) din cameră şi îşi sună prin telefonul hotelului, vărul, vicele cenaclului, pentru a-i da vestea cea proastă.  
- Salut Gigi !  
- Salut !  
- N-a mers. Cică suntem cosmopoliți, spioni capitaliști..., ce dracu’ să-ţi mai spun !  
- Ai băut ! Şi nu numai. Data viitoare vin şi eu cu tine !  
- În puii mei, te-am rugat să mergem împreună. Nevastă-ta nu te-a lăsat !  
- Şi făceam un mare drac. Sigur te-a luat pipaciul cu materialismul lui murdar, excrementul, ăl dialectic şi istoric !  
- Să-i ia dracu’ de comunişti ! Păcat de lucrările noastre …  
- Mmmm…., simt miros de femeie. Cu cine eşti în cameră ?  
„Al dracului de deştept, vărul-meu !”, gândi zâmbind Silviu.  
- Bagă-ţi Rinofug în nări. Mi-s singur !  
- Mdaaa…, acum ! Hai acasă. Ştii că eşti acolo pe banii cenaclului ? Adică pe banii noştri ?  
- Gigi, să te f … dracu’!  
Au izbucnit în râs ambii-amândoi. Aveau şi de ce !  
Peste câteva zile, la televizorul alb-negru începu MARELE CIRC.  
Discursul tovarăşului Nicolae Ceauşescu la Conferinţa Naţională a Partidului Comunist Român.  
Punct.  
 
**************************************************  
 
La sfârşitul uneia din conferințele doctorului Michael Sabom despre T.A.M.- uri (Trăiri în Apropierea Morţii), un cardiolog cuprins de furie s-a ridicat în picioare şi s-a luat de celebrul Raymond Moody.  
Respectivul a declarat că era medic de treizeci de ani şi că adusese la viaţă sute de oameni.  
„De ani de zile mă ocup de reanimare - a spus el - cu o violenţă verbală de neiertat pentru un individ cu pregătirea pe care o avea - şi niciodată nu am întâlnit măcar un caz T.A.M. la pacienţii mei !”  
Chiar mai înainte ca Sabom să poată răspunde, în spatele cardiologului s-a ridicat un bărbat care a spus:  
- Eu sunt unul dintre acei bolnavi cărora i-aţi salvat viaţa şi vă garantez că sunteţi ultima persoană căreia i-aş vorbi de experienţa mea.  
Mesajul era foarte clar.  
Mulţi medici şi membri ai personalului medical sunt prost văzuţi de oamenii care au trecut printr-o experienţă T.A.M., pe de o parte pentru că nu sunt receptivi, pe de altă parte pentru că nu ştiu cum să reacţioneze.  
Mulţi oameni care au fost chestionaţi de Moody , i-au spus că …medicii lor i-au sfătuit pur şi simplu să se comporte de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.  
În cel mai bun caz, aceşti medici explicau T.A.M. - urile ca fiind un vis urât, ceva pe care era mai bine să-l uiţi.  
În cel mai rău caz, respectivii lăsau să se înţeleagă că era vorba de o formă de maladie mentală care se tratează pe divanul psihanalistului sau chiar în spitalul psihiatric. Nici măcar nu voiau ca pacienţii să le vorbească de aceste T.A.M. - uri ca de o experienţă pozitivă, o experienţă de înălţare spirituală.  
Adevărul este că membrii corpului medical, interpretează T.A.M. - urile ca un semn de … deranjament mintal.  
Cam multe deranjamente mentale în această problemă … de trecere dinspre material către spiritual.  
 
*************************************  
 
Am să închei materialul acesta cu un aspect care, poate, va lovi în unii, chiar posibil să pierd prieteni din lista mea de pe facebook.  
Am trei prieteni virtuali care sunt medici. Medici foarte buni ! (doi în România, unul în Franţa).  
Mi-am permis, cu tot respectul cuvenit, după apariţia primelor zece episoade din material, o singură şi banală întrebare :  
„ - Ce părere ai despre T.A.M. - urile astea ?”  
 
Vă dau cuvântul meu de onoare, cei trei medici, cu experienţă de ani şi ani în medicină, nu mi-au răspuns nici unul !  
Chiar nu mă aşteptam. Sincer !  
Sper, prin cele spuse acum, să nu-i pierd din listă.  
Dumnezeu să le dea sănătate. Poate nici ei nu sunt lămuriţi de o viaţă viitoare spirituală.  
Poate şi ei sunt mult prea „legaţi”, ca şi mulţi - mulţi alţii, de materialul zilnic, bani, mâncare, femei, pentru a crede poveştile care le spun - atenţie ! - doar unii dintre pacienţii lor.  
 
FRICA DE RIDICOL ?  
Ar fi păcat să am dreptate ….  
 
 
 
 
( va urma )  
 
Referinţă Bibliografică:
AUZI ? MUZICA ÎNGERILOR, IUBITA MEA ! ESTE MOMENTUL TRECERII NOASTRE ÎN UNIVERSUL SPIRITUAL … ( PARTEA A DOUĂSPREZECEA) / Liviu Pirtac : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1912, Anul VI, 26 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Liviu Pirtac : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Liviu Pirtac
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!