Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Liviu Pirtac         Publicat în: Ediţia nr. 1856 din 30 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

EXISTENŢA NOASTRĂ SPIRITUALĂ CONTINUĂ ŞI DUPĂ MOARTEA TRUPULUI FIZIC ! (PARTEA A PATRA)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
( vezi şi celelalte trei părţi ! )  
 
 
 
„ Moartea nu există pentru tine, cel care pleci din planul material.  
Este ca şi cum ţi-ai lăsa veşmintele murdare pe un covor dintr-o încăpere tridimensională şi tu ai părăsi gol-goluţ „încăperea”.  
În schimb, moartea ta fizică este văzută şi simţită de cei apropiaţi.  
Da ! Pentru ei moartea ta există ! Privită - fireşte ! - prin prisma planului lor material pe care tu tocmai l-ai părăsit, trecând în astral, un spaţiu spiritual multidimensional.  
Tu trăieşti mai departe.  
Mult…, cu mult mai departe !  
La propriu, dar şi la figurat. „  
 
(Liviu Pirtac)  
 
 
 
 
Anul Domnului 2001.  
Anul în care am cunoscut-o pe Alina, femeia-mister care a trecut printr-o trăire extracorporală, în urma căreia s-a trezit cu anumite puteri paranormale în planul material.  
 
*******************************  
Am cunoscut-o vara.  
Sfârşitul lunii august m-a prins pe litoralul mării, în primul meu concediu după un divorţ lung, mizerabil (ca orice divorţ în fapt) şi dureros.  
Eram trist, dar, paradoxal, extrem de optimist în acelaşi timp.  
Nu mă consideram încă bătrân, peste câteva zile urma să împlinesc patruzeci de ani. Aveam încă o mare parte din viaţă în faţă, trebuia doar să întind mâinile şi s-o cuprind.  
Nu mă consideram defel un ratat, aşa cum de nenumărate ori mă persifla Maria. Mă trece şi acum un fior de gheaţă ori de câte ori îmi amintesc de ea. A fost o vreme în care am iubit-o la nebunie, o adulam prin toţi porii mei materiali.  
Acum, acest personaj care mi-a devenit mai apoi soţie vreme de un deceniu şi ceva, ţine de domeniul trecutului. A fost frumos la început, ca un vis, dar a trecut. Ca orice vis frumos.  
Doar prezentul şi viitorul contează în această lume sălbatică şi rea. Restul este palid şi şters ca un fum iluzoriu de ţigară ieftină, de proastă calitate, cumpărată la contrabandă.  
Soarele dogorea puternic, iar briza mării îmi răscolea părul, la fel de duios ca o mână gingaşă de femeie.  
Ea îşi întinse cearşaful la câţiva paşi de mine, zâmbindu-mi vinovat, parcă îşi cerea iertare pentru că-mi violase intimitatea prin prezenţa ei unduitoare, ca un val de vreme bună, ca un voal de mireasă.  
Închipuiţi-vă un vis înalt şi subţire, cu plete blonde şi un chip angelic, cu sâni bine conturaţi sub costumul de baie dintr-o singură bucată, totul parcă pogorât dintr-un tablou renascentist.  
Undeva acolo sus cineva mă iubeşte. Am trecut în revistă rapid o mulţime de modalităţi de abordare, dar n-am mai apucat să pun vreuna în aplicare, deoarece un glas minunat răzbi către mine dinspre ea:  
- Mă scuzaţi, aveţi cumva o ţigară ?  
 
Avea ochii verzi. Inima mea încetă să mai bată pentru câteva secunde, în timp ce-i întindeam pachetul cu ţigări , lăsându-mă cu trupul într-o parte pe nisipul fierbinte. Mâinile îmi tremurau uşor.  
- Vă rog frumos, serviţi !  
Luă cu două degete o ţigară şi se aplecă spre mine în aşteptare. Flacăra brichetei mă trezi pentru moment din starea de năucire.  
Trase un fum lung în piept, după care întinse o mână gingaşă către mine.  
- Alina Petrescu, spuse ea scurt.  
(Nu este numele ei real. Atunci când m-am apucat să scriu acest material despre viaţa de după moarte, păstrând legătura cu ea, am întrebat-o dacă îmi dă undă verde să-i folosesc adevăratul nume. Mi-a interzis foarte scurt, în mod categoric.)  
- Liviu, îmi pare bine, bâiguii eu cu o voce pe care nu mi-o recunoşteam, în timp ce-i strângeam uşor mâna.  
Atingerea fină a pielii ei îmi provocă un fior de plăcere în corp, de la tălpi, în deplină urcare către creştet. Hipotalamusul reacţionă brutal, aducând cu sine un început uşor de erecţie.  
Firesc.  
Nu mai avusesem o femeie o bună perioadă de timp. M-am întors pe burtă, mascând astfel uşoara umflătură de pe slip şi am întrebat-o:  
- Veniţi des la mare ?  
În urechile mele a sunat ca o întrebare idioată, chiar îmi păru rău că am pus-o, dar ea fu deosebit de încântată.  
- An de an, gânguri angelica fiinţă.  
- Vă place soarele, marea ?  
- Oh, mult de tot, spuse ea cu ochii daţi peste cap. Dacă aş putea, m-aş muta undeva la malul mării. Să fiu mereu aproape de îmbrăţişarea ei …  
Apoi adăugă scurt:  
- Dar dumneavoastră ?  
 
Încep prin a-i mărturisi cât de mult mă încântă concediile pe litoral. Cum an de an vin la mare, omiţând să-i spun de Maria, cea care până anul trecut mă însoţise în vacanţe. Razele soarelui cădeau pieziş pe chipul ei surâzător. Mă asculta gânditoare, privindu-mă drept în ochi. Brusc, zise:  
- Aveţi ochii verzi-albaştri …  
M-am înroşit instantaneu. Simţeam că-mi arde faţa ca un cuptor încins. Pe o căldură ca asta ? Stupid.  
- Şi părul blond, frumos - continuă ea - lăsând capul într-o parte.  
De foarte multă vreme nu mi-a mai făcut cineva complimente. Au căzut asupră-mi ca un tăvălug, accentuându-mi roşeaţa feţei. Bâiguii încurcat:  
- Şi dumneavoastră … şi dumneavoastră sunteţi … sunteţi foarte frumoasă !  
Râse ascuţit şi se ridică în picioare.  
- Mergem în apă ?  
Peste câteva clipe ne bălăceam în apa mării, loviţi uşor de valurile înspumate.  
Acesta a fost doar începutul.  
 
************************************  
 
Stăteam întinşi pe spate.  
Braţele noastre se atingeau undeva la nivelul umerilor, creându-mi stări confuze. Mă simţeam în al nouălea cer.  
Dacă aş fi putut să opresc timpul, sau măcar să lungesc clipa acolo, undeva către infinit, aş fi făcut-o fără să stau pe gânduri. Prezenţa femeii trezea în mine simţuri pe care le credeam pierdute.  
Le regăsisem.  
Eram răscolit până la ultima celulă vie a trupului meu fierbinte.  
La un moment dat îngerul meu se întoarse pe o parte şi îşi sprijini capul în palma mâinii stângi, privindu-mă în ochi.  
Pletele blonde îi fluturau uşor, adiate de briza mării. Mă întrebă brusc, cu un aer curios:  
- De unde sunteţi?  
- Din Valea Jiului, i-am răspuns cu o voce stinsă. Dar dumneavoastră ?  
- Bucureşti …  
Pronunţă cuvântul cu un aer de mândrie, parcă dorind prin asta să arate o anume doză de superioritate faţă de mine. Nu reuşise.  
Continuă seria întrebărilor:  
- Şi ce profesie aveţi ?  
De data asta a fost rândul meu să încerc o mică doză de mândrie.  
- Sunt inginer la o exploatare minieră. Pot să vă întorc întrebarea ?  
- Asistentă medicală …  
Nu ştiu de ce nu m-a mirat răspunsul ei. Undeva în străfundul sufletului meu am bănuit în permanenţă că lucrează într-un domeniu benefic pentru semenii ei.  
Nu ştiu cum, dar părea că aduce alinare în jur, ca şi cum aura pe care i-a dăruit-o natura învăluia pe toţi din preajmă cu energii pozitive.  
Mi-o şi închipuiam într-un halat alb, imaculat, plimbându-se agale printre paturi, aruncând gratuit cu zâmbete galeşe în toate părţile, vindecând prin simplă atingere boli incurabile şi suflete chinuite.  
Mai ales pe cele din urmă …  
În plus, vedeam cu ochii minţii cum un întreg stol de medici roia în jurul ei, uitând cu totul de pacienţii în agonie, nedorind altceva decât să-i fie robi pe viaţă. Ceea ce, mărturisind sincer, îmi doream şi eu în acel moment.  
 
Ştiu. Am avut mereu în viaţă tendinţa de a exagera prin prisma propriei imaginaţii. Un defect incorigibil de altfel, nu prea departe aflându-se şi explicaţia.  
Sunt şi rămân un visător, un suflet rătăcit pe alei întunecate şi nesigure, un sentimental de nevindecat din nefericire.  
Am privit-o lung şi apăsat în ochii verzi. M-am încruntat puţin pentru a da chipului meu o anumită expresie facială de om dur.  
Am întrebat-o:  
- Şi cum se împacă munca pe care o prestaţi cu un fizic atât de… mirific de exemplu ?  
- Minunat, răspunse cu un zâmbet uşor ironic pe buzele-i pline şi cărnoase. Căsătorit ?  
Întrebarea ei căzu peste mine ca o bombă cu hidrogen.  
Nu o aşteptam. Cel puţin nu acum.  
- Fost, o lămurii eu. Divorţat destul de proaspăt şi extrem de singur şi descumpănit. Un liber profesionist sentimental poate ?  
Abia după ce mi-au ieşit pe gură aceste cuvinte am realizat la ce porumbel am dat drumul pentru zbor razant către inima ei şi cum se puteau interpreta ele.  
Dar îmi făcusem griji în zadar.  
Fermecătoarea fiinţă de lângă mine începu să râdă şi îmi atinse obrazul cu degetele-i fine, o atingere uşoară ca un fluture zburdalnic.  
- Nici eu nu sunt căsătorită, ţinu să precizeze. Nu am fost de altfel niciodată. Nici nu ştiu dacă aş putea să mă acomodez la o viaţă în doi. Îţi poţi închipui că am împlinit treizeci şi cinci de ani ?  
A vrut parcă să mai adauge ceva.  
S-a încruntat niţel şi a întors privirile către mare. Un timp păstră acea tăcere apăsătoare care te poate strivi psihologic la un moment dat, după care schimbă brusc subiectul discuţiei.  
Spuse:  
- Deseară se ţine o discotecă în aer liber aici pe plajă. Vreţi să venim ?  
Un nou şoc pentru mine. Se pare că în ultima vreme sunt folosit de către forţe superioare spirituale pe post de cobai, căruia i se testează rezistenţa la lovituri de bici vitale de orice fel. M-am ţinut însă bine şi cu o voce înecată de emoţie i-am spus:  
- Plăcerea este de partea mea. Oricum nu aveam nici un program pentru seara asta.  
- Şi încă ceva, continuă femeia. Hai să ne tutuim. Bine ?  
Nici nu-mi doream altceva.  
 
Ziua de azi începuse sub bune auspicii şi se părea că se va termina la fel. O zi banală de miercuri se transformase dintr-o dată într-un vis adevărat, de nesperat.  
Cu gândurile încă răvăşite de trăiri contradictorii m-am lăsat pe spate, am închis ochii şi am întins mâna spre ea. În scurt timp am simţit mâna ei între degetele mele.  
Am spus icnind uşor:  
- Alina … eşti o femeie minunată !  
Şi nu greşeam. În acel moment al timpului fizic, în acel spaţiu tridimensional material, chiar era. Mai mult decât atât.  
Visul prea frumos al unei veri pe malul mării, în şoaptele valurilor înspumate şi unduiri de vânt răcoritoare.  
Simţeam cum viaţa mea se găseşte în pragul unei schimbări majore, o cumpănă dincolo de care pot - şi trebuie - să întâlnesc fericirea mult aşteptată.  
 
*******************************  
 
Visam cu ochii aţintiţi în tavan.  
Mă simţeam din nou împlinit aşa cum nu mai fusesem de foarte multă vreme. Lângă mine Alina respira uşor, regulat.  
Dormea un somn de copil, fără de griji.  
Părul ei blond şi răsfirat se întindea şerpuitor pe suprafaţa albă a pernei, părând că emană energii frumos mirositoare, latente şi leneşe.  
Eram uşor vlăguit.  
Am întins cu grijă mâna, am băgat-o sub cearşaf şi am început un periplu fin peste corpul ei gol, superb, sculptat parcă de un artist clasic al veacurilor trecute.  
Brusc tresări în somn, icnind uşor. Un zâmbet abia vizibil îi apăru pe buzele-i pline. Visa frumos.  
În orele care au trecut am posedat-o cu sălbăticie şi poftă, penetrând-o de mai multe ori cu sete. Trupurile noastre goale deveniseră instantaneu un tot unitar aflat într-un acord perfect cu întregul univers material (despre cel spiritual vom vorbi puţin mai târziu!).  
Doar eu şi cu ea. Nimeni altcineva …  
Seara debutase cu un dans frenetic pe plaja cu nisipul încă încins după canicula de peste zi.  
Ea purta o rochie uşoară care îi scotea perfect în evidenţă formele minunate. După ce glandele noastre sudoripare s-au revoltat îndeajuns pentru o singură seară din pricina muzicii mult prea ritmată, tinerească, ne-am retras discret pe o terasă cu vedere către mare.  
Un suc rece şi o îngheţată ornamentată şmechereşte ne-au potolit setea biologică, sete care ne răscolise trupurile.  
Am vorbit mult, amândoi dorind parcă - într-un timp cât mai scurt - să aflăm totul despre celălalt.  
Mâinile noastre s-au atins de nenumărate ori pe tăblia lăcuită a mesei, iar picioarele noastre s-au aflat într-o continuă căutare de contact fizic cu celelalte două.  
Ne doream reciproc.  
Hormonii tropăiau prin corpurile noastre materiale mai ceva ca o herghelie de cai sălbatici aflată într-o goană nebună prin prerie.  
Am simţit o imensă bucurie şi uşurare atunci când cu o voce voalată m-a întrebat:  
- Unde mergem ? La tine sau la mine ?  
Aveam la hotelul unde eram cazat o cameră cu un pat dublu, graţie unei mici atenţii dăruită recepţionerului-şef.  
Era locul ideal pentru ce avea să urmeze.  
- Evident că la mine, am spus roşind uşor.  
- Să purcedem atunci, exclamă Alina teatral.  
 
Dincolo de uşa camerei timpul s-a comprimat dintr-odată.  
Nu ştiu prin ce miracol şi cum, hainele noastre lejere de vară s-au volatilizat pur şi simplu de pe noi.  
Ne-am trezit goi, înlănţuiţi unul de altul, un singur trup îmbibat în dorinţe şi nevoi. Dacă cineva mi-ar fi spus vreodată că într-o noapte senină ca asta - la mare - voi ţine o zeiţă în braţe, l-aş fi trecut pe tip cu vorbele lui cu tot la capitolul fantastic.  
Dar viaţa îţi pregăteşte zi de zi, clipă de clipă, surprize de tot felul. Bune sau rele, frumoase sau urâte.  
- Acum … aici … te doresc cu ardoare !  
Cuvintele ieşeau şuierate printre buzele ei ocupate cu sărutatul trupului meu, metodic, parte cu parte, bucată cu bucată.  
Palmele mele îi frământau şi remodelau trupul gol, poposind cel mai adesea pe zonele ei cele mai erogene: pulpele, fesele, sânii şi organul genital, care devenise o cavitate ce te implora să te prăbuşeşti în ea.  
O dată, iarăşi, din nou şi încă o dată.  
După un timp - relaxaţi şi liniştiţi - ne-am privit în ochi puţin jenaţi, dar plini pe dinăuntru, satisfăcuţi şi foarte fericiţi.  
- Îţi pare rău ?  
Mă întrebase pe un ton uşor maliţios, dar - dincolo de asta - am recepţionat cu un al şaselea simţ mulţumirea de sine specifică unei femei care a trecut prin câteva orgasme totale.  
- Nu, am răspuns scurt. Dimpotrivă !  
- Ştii, n-aş vrea să mă crezi o femeie uşoară, continuă ea, dar faţă de tine am simţit o atracţie foarte puternică din prima clipă în care te-am văzut.  
- De ce oare ?  
- Nu ştiu. Am avut senzaţia că te-am mai văzut undeva, cândva, că mi-ai fost un foarte bun apropiat, sau că te cunosc de când lumea.  
- Poate într-o altă viaţă, glumii eu cu un zâmbet pe buze. Sau într-o altă lume !  
- Crezi în astea ?  
- O vreme am fost ferm convins că într-o încarnare anterioară am trăit în pielea unui călugăr sihastru. Poate pentru că am căutat mereu singurătatea, pacea şi liniştea sufletească. Şi ştii de ce ? Am avut în timpul unei operaţii banale o experienţă de decorporare. Dar acum nu ştiu, nu mai sunt atât de sigur de mine.  
Se blocase. Abia mai târziu aveam să aflu de ce.  
- Ai vrea să fi doar cu mine singur, undeva departe, pe o insulă tropicală pustie ?  
Această deviere de la subiectul anterior mi-a adus o adiere de bun augur.  
Nu-mi făcea o deosebită plăcere să vorbesc cu cineva despre tendinţele mele de a sta retras, însingurat, undeva la periferia unei societăţi măcinată de energii negative. Mai ales că eu - fiind născut într-o zodie feciorelnică - aveam un fel de a gândi pe care tot eu ( dar nu numai ) îl consideram foarte logic, extrem de raţional.  
 
Doar Mariei nu-i plăcea de mine.  
Mă considera de multe ori prea pătrunzător prin gândurile mele, exagerat de scormonitor cu ceilalţi din jur.  
Şi acest lucru o enerva mereu la culme.  
Brusc îmi veni o idee.  
- În ce semn zodiacal eşti născută ?  
- Sunt o vomitătoare. Debordez de energie şi când vreau, dar şi când nu. Simţi ?  
Îşi strecură mâna sub cearşaful imaculat, poposi pe pieptul meu, după care o lăsă să alunece cu voie în jos.  
Peste câteva minute - îmbrăţişaţi vulcanic - icneam amândoi printre mişcări spasmodice.  
 
**************************  
 
- Ai o aură interesantă, mi-a spus ea dintr-odată.  
Am zâmbit.  
- Poţi să-mi vezi aura ?  
- Sigur, îmi replică ea. Uite, spre exemplu partea ta stângă este mai închisă la culoare decât cea dreaptă. Asta înseamnă că eşti dreptaci.  
N-o luam în serios, dar îmi plăcea jocul ăsta. Mă deconecta de realitatea materială din jurul meu.  
- Mai spune-mi !  
- Iar în jurul capului tău culoarea este de un verde deschis, constant către luminos. Ştii ce înseamnă asta ?  
- Ce ? întrebai eu distrat.  
- Demonstrează că eşti un om inteligent şi că gândeşti mult.  
Mă privi apoi fix şi - puţin încruntată - întrebă:  
- Nu mă crezi, aşa-i ?  
- Şi de când ai darul acesta ? intrai eu în jocul ei.  
- De când am murit, răspunse ea prompt. Am fost moartă circa zece minute, îţi vine să crezi ? Când am înviat am constatat că pot uneori vedea aurele celor de lângă mine.  
Brusc am devenit atent. Mi-am adus aminte de experienţa prin care trecusem şi eu în timpul operaţiei din anul 1989, luna decembrie.  
- Povesteşte-mi, iubire. Sunt numai ochi şi urechi.  
Alina se întoarse pe o parte, către mine, lăsând la vedere o pereche de sâni goi, defel mici şi foarte rotunzi.  
- Acum cinci ani eram asistentă pe o maşină SMURD. La una dintre intervenţii un bolid de mare putere ne lovi în plin, deşi trebuia să ne acorde prioritate conform legii. Maşina noastră se răsturnă şi se propti într-un pom de pe marginea drumului. Şoferul muri pe loc, un asistent şi medicul scăpară doar cu câteva zgârieturi şi cu câte o luxaţie la picioare, iar eu care mă aflam în faţă lângă şofer am rezistat până la spital într-o stare foarte gravă, cu rupturi de organe interne.  
Făcu o pauză, timp în care îşi aprinse o nouă ţigară.  
Eram numai ochi şi urechi.  
- La puţin timp după ce am ajuns la spital am murit. Nu glumesc. Medicilor le-au trebuit zece minute să mă resusciteze. Au reuşit până la urmă. De undeva de sus eu am văzut toate aceste manevre. Nu mă crezi, aşa-i ?  
Rămăsesem fără grai. Încă nu eram pregătit să-i spun că trecusem şi eu printr-o experienţă asemănătoare.  
- Mi-am revăzut întreaga viaţă, după care m-am trezit aspirat într-un tunel semi-întunecat, la capătul căruia am zărit o lumină albă cu care simţeam instinctiv că vreau şi trebuie să mă contopesc. Acea lumină emana o dragoste fără margini şi o pace cum nu-ţi este dat să simţi în corpul tău material.  
Se opri pentru o clipă, trase un fum din ţigara mentolată, după care continuă :  
 
 
- Am ajuns la capătul tunelului, am ieşit din el şi am simţit în acea lumină unică, nemaiîntâlnită (ciudat - defel orbitoare !), prezenţa unei fiinţe pe care nu o vedeam, dar ştiam instinctiv că se regăsea acolo, ocrotindu-mă cu nemăsurata ei dragoste. Am auzit apoi o voce caldă venind dinspre lumina aceea de nedescris în cuvinte, o voce foarte sonoră şi bărbătească, care …  
 
 
 
 
 
 
( va urma )  
 
Referinţă Bibliografică:
EXISTENŢA NOASTRĂ SPIRITUALĂ CONTINUĂ ŞI DUPĂ MOARTEA TRUPULUI FIZIC ! (PARTEA A PATRA) / Liviu Pirtac : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1856, Anul VI, 30 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Liviu Pirtac : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Liviu Pirtac
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!