Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   


Autor: Liviu Pirtac         Publicat în: Ediţia nr. 1835 din 09 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

EXISTĂ VIAŢĂ ŞI DUPĂ MOARTE ! (PARTEA ÎNTÂI)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Moartea nu ne arată scopul pentru care am venit pe lume, nici pentru care am trăit. Chiar şi cel mai înfocat ateu își închipuie că în clipa morții va afla Marele Adevăr, va vedea cu adevărat dacă există sau nu un Dumnezeu.  
Iar surpriza lui va fi mare …  
 
 
 
 
Voi începe această disertaţie privitoare la o temă extrem de interesantă pentru fiinţa umană, continuitatea existenţei după moartea trupului, cu o experienţă personală.  
În facultate am practicat sportul, fiind membrul unui club de judo. La unul dintre antrenamente am avut un accident stupid, luxându-mi accidental umărul stâng.  
Deşi durerea era atroce (mereu am fost un orgolios), nu l-am anunţat pe senseiul-antrenor şi în baia sălii de sport am reuşit cu chiu şi vai să-mi pun singur umărul la loc.  
Ei bine, de atunci, la orice mişcare bruscă a braţului stâng, îmi sărea umărul din locaşul lui. De fiecare dată reuşeam să mi-l pun singur la loc, acest neajuns obligându-mă să mă las de sportul practicat.  
După câţiva ani de chin m-am hotărât să apelez la un medic ortoped din Petroşani, renumitul pe vremea aceea doctor Subin, un foarte bun profesionist în domeniu.  
Acesta, după ce m-a consultat cu mare atenţie, uimit şi neîncrezător în puterea mea de a-mi repune de fiecare dată singur umărul la loc şi spunându-mi că marea majoritate nu suportă o asemenea durere, m-a diagnosticat prezumtiv cu ruptură sau întindere de ligament braţ-umăr. Mi-a explicat că pentru rezolvarea problemei trebuie o intervenţie chirurgicală numită sutură sau scurtare de ligament, intervenţie pe care o va face chiar el.  
Fireşte, am acceptat.  
Aşa se face că începutul lunii decembrie anul 1989, doar cu câteva săptămâni înaintea loviturii de stat sau de palat din acel an, m-a prins pe un pat de spital în aşteptarea operaţiei propriu-zise.  
A treia zi după internare, la vizită, doctorul Subin mi-a spus :  
- Mâine la orele nouă vei intra în sala de operaţie. La cuţit. Să fii pregătit sufleteşte.  
Râdea. Instinctiv am început şi eu să râd. Era prima operaţie din viaţa mea, dar nu conta nimic altceva decât să-mi fie rezolvată problema care mă supăra de atâta timp.  
 
**************************  
 
Întins pe masa de operaţie, cu privirile ţintuite în tavan, aşteptam. O asistentă drăguţă mi-a introdus în gură un tub subţire din cauciuc plasticat, iar medicul anestezist care asista la operaţie m-a înţepat într-una dintre venele braţului drept cu o seringă prin care trebuia să intre în organism soluţia pentru anestezia generală.  
Am simţit la început o uşoară ameţeală.  
- Numără până la zece, mi-a spus anestezistul.  
Am început fireşte să număr şi ţin bine minte că ultimul număr pe care am apucat să-l mai spun, din ce în ce mai ameţit, a fost şapte.  
După care am adormit, un fel de-a spune, deoarece întregul trup mi-a fost anesteziat.  
 
**************************  
 
Până aici, nimic neobişnuit.  
La un moment dat însă am realizat că ceva nu era în ordine.  
Ce mama dracului căutam eu, treaz şi extrem de conştient, un conştient cum nu l-am mai trăit vreodată, mult prea intens, deasupra mesei de operaţie, deasupra unui corp care cu stupoare am constatat că era al meu, cu un chip pe care numai în oglinzi îl mai văzusem, dar acum urât şi schimonosit, cu buzele strâmbe şi aplecat într-o parte.  
Am realizat apoi că mă simţeam extrem de uşor şi ceva (sau cineva) mă împingea în sus către tavanul alb din sala de operaţie în care mă regăseam eu (dar care eu ?) şi … trupul inert întins pe masă.  
Am remarcat instantaneu, pierdusem noţiunea timpului, că pot vedea în acelaşi timp corpul meu, dar şi tavanul încăperii. Ca şi cum aş fi avut un ochi pe ceafă. Vedeam totul panoramic, la trei sute şaizeci de grade, dar ce m-a deranjat cel mai mult era vânzoleala din jurul mesei, precum şi chipurile disperate ale celor doi medici, ortopedul şi anestezistul, ale asistentelor, chiar dacă aveau toţi partea de jos a feţei acoperită cu banalul tifon alb folosit în timpul operaţiilor.  
Atunci am început să aud un ţiuit supărător, nu foarte tare, dar enervant, nu ştiu de unde venea şi mă deranja enorm. Totuşi mă simţeam bine, uşor, liniştit, o pace dumnezeiască extraordinară pusese stăpânire pe mine, după care m-am pomenit lipit ( poate nu este chiar termenul corect ) de tavan, într-un anumit fel mă simţeam un tot unitar cu acesta.  
Îi auzeam pe cei de jos, nu-mi venea să cred, ei jos, eu sus, vorbindu-şi unul altuia, ambii medici răcneau unul la celălalt, poate la asistente, naiba ştie, pentru că nu puteam distinge ce spuneau, era ca şi cum m-aş fi aflat, din acest punct de vedere, foarte departe de ei sau auzul meu, din pricina ţiuitului continuu, slăbise cu mult sub valori normale.  
Apoi am zărit o lumină albă (nemaiîntâlnit de intensă în strălucire) primprejurul meu, apropiindu-se încet, foarte încet, învăluind totul din încăpere, lucrurile de jos se distorsionau ca într-un film vechi la care pelicula de şaisprezece milimetri începe să ardă, iar eu (iarăşi mă întreb: care eu ?) mă simţeam împins din ce în ce mai departe de spaţiul ciudat de ireal aflat încă sub mine.  
În acel moment am văzut ceva care, în loc să mă înspăimânte, m-a bucurat la culme.  
Bunica mea după mamă, moartă de un an de zile, apăru ca din senin lângă mine. Deşi n-o recunoscusem la început, instinctiv am ştiut că este ea. Ciudat mi s-a părut faptul că întinerise între timp, nu i-aş fi dat mai mult de treizeci de ani.  
Iar în spatele ei am zărit - incredibil ! - o mulţime de sfere de lumină roşie în mişcare continuă.  
M-am îndreptat fericit către ea ( mă crescuse de la o vârstă fragedă, părinţii mei având amândoi servici la stat).  
 
Dar, în acel moment fulminant, am realizat înciudat că …  
 
 
 
 
 
( va urma )  
 
Referinţă Bibliografică:
EXISTĂ VIAŢĂ ŞI DUPĂ MOARTE ! (PARTEA ÎNTÂI) / Liviu Pirtac : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1835, Anul VI, 09 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Liviu Pirtac : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Liviu Pirtac
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!