Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Documentar > Mobil |   


Autor: Liviu Pirtac         Publicat în: Ediţia nr. 1779 din 14 noiembrie 2015        Toate Articolele Autorului

30 OCTOMBRIE 2015 - DATA DIN CALENDAR CARE A ÎNDOLIAT VALEA JIULUI (PARTEA A DOUA)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„ Meseria unui miner este de a extrage cărbunele şi alte substanțe minerale.  
Obligațiile lui includ desprinderea rocilor, săparea de tuneluri şi lucrul în subteran, perforarea cărbunelui, scoaterea acestuia şi asigurarea pereților minei şi ai tunelurilor, mânuirea echipamentelor şi instalațiilor, a instalațiilor de ridicare şi de transport, manipularea de cărucioare, de echipament minier şi de locomotive, întreținerea utilajelor de minerit, construcția şi întreținerea instalațiilor de pază contra incendiilor, izolarea pereților şi a barierelor, executarea de operațiuni de pușcare în mină, precum şi alte munci auxiliare. „  
 
 
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul meu de muncă, văd în faţa ochilor feţe înnegrite cu praf de cărbune, îmbătrânite înainte de vreme, cu priviri scrutătoare şi dure.  
Ei sunt ortacii mei, minerii Văii Jiului, oameni care zilnic coboară în subterane, dar nu ştiu dacă vor mai ieşi de-acolo.  
Data de 5 octombrie 2015, pe lângă tragedia inimaginabilă de la clubul Colectiv din Bucureşti, a mai marcat un eveniment trist, de această dată în oraşul Petrila. Din mina, deschisă în anul 1859, s-a scos, la orele 10.00 A.M., un vagonet simbolic cu ultima tonă de cărbune.  
În plină guvernare pesedistă, roşie, Mina Petrila a încetat să mai existe.  
 
****************************  
 
Petrila este un oraş din judeţul Hunedoara, Transilvania, România. Străveche aşezare situată la 675 m altitudine pe malul Jiului de Est, la intersecţia pârâului Jieţ cu pârâul Taia este atestată, în diferite documente, atât în anul 1499 cât şi în anul 1493.  
La Jieţ, localitate aparţinătoare a Petrilei s-au găsit urme ale exploatării aurului aluvionar, de către daci şi romani la locul numit Hududeu, unde au fost descoperiţi şi dinari romani. "Petrila" înseamnă "drum pietros neasfaltat" în română.  
Oamenii locului, păstori şi crescători de vite pe plaiurile bogate în păşuni, foloseau "piatra neagră care arde" la încălzit şi la efectuarea schimburilor comerciale, straturile de huilă fiind întâlnite chiar la suprafaţă. La vremea când se închegau primele formaţiuni statale româneşti feudale, voievodatul ce se întindea în Banat între Mureş şi Dunăre, ajuns la apogeu sub voievodul Glad (sec.IX-X), cuprindea în teritoriul său şi Valea Jiului.  
Mai târziu, aceste pământuri au făcut parte din voievodatul lui Litovoi ce se întindea pe ambele versante ale Carpaţilor Meridionali, din ţinutul Gorjului şi până în ţara Haţegului. Cel mai important document scris despre Valea Jiului este un act de danie al regelui Vladislav I al Ungariei către cneazul român Mihail Cânde, datând din anul 1493.  
Este scris în acest hrisov că boierul Mihail Cânde stăpâneşte moşiile aflate pe teritoriul de azi al Petrilei (Peterella), Maleia, lângă Petroşani (Malee), Rotunda, lângă Petroşani sau după unii autori Lonea (Ratond), Câmpul lui Neag (Nzakmezeu), Morişoara, în Vulcan (Marisowar), iar puţin după aceea, în 1501, lângă acestea se aminteşte Kaprisowar (Căprişoara), în Vulcan, ca fiindu-i proprietăţi "ab antiquo".  
Chiar şi mai înainte, în jurul anului 1493, regele Albert de Habsburg recunoscuse că Valea Jiului este proprietatea lui Niculae Cânde, tatăl cneazului Mihail. O dată cu întocmirea primului recensământ confesional în 1733 de către episcopul Inocenţiu Micu-Klein s-a consemnat existenţa în localitatea Petrila a unui preot ortodox, Dumitru, a unui preot greco-catolic, Ştefan şi a unei biserici cu 48 familii de credincioşi, familii compuse în medie din 5 membri.  
Începuturile exploatării sistematice, cu mijloace rudimentare, a cărbunelui din Valea Jiului se regăsesc în anul 1840 când fraţii Hoffman şi Carol Mederspach, proprietari austrieci de mine din Rusca Montană, atraşi de bogatele zăcăminte carbonifere au pus bazele viitoarelor exploatări şi întreprinderi miniere, continuând să cumpere de la proprietari şi ţărani eliberaţi un număr mare de posesiuni miniere.  
Exploatarea zăcămintelor carbonifere a continuat de-a lungul anilor, dezvoltând o zonă mono industrială, activitatea economică preponderentă fiind aceea de exploatare şi prelucrare a cărbunelui.  
Jiului s-au ivit la milioane de ani după cataclismele şi dezastrele geologice ale Miocenului, cataclismele şi dezastrele sociale ale Petrila – zonă situată la limita de est al depresiunii Petroşani, pierdută între munţii falnici ce-l înconjoară acoperiţi de desişul pădurilor seculare a creat încă din antichitate condiţii de vieţuire şi de locuire, dar, asupra cărora dovezi scrise, mai ales până la începutul secolului al XIV-lea, nu există.  
Dovada de trăire pe meleagurile Petrilene ne-o demonstrează doar mărturiile lingvistice, unele descoperiri arheologice dar şi casa de locuit, uneltele gospodăreşti, îmbrăcămintea şi preocupările locuitorilor transmise din generaţie în generaţie până în zilele noastre.  
Trebuie spus că Petrila până în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea a rămas o aşezare slab populată, cu specificul ei agro-pastoral, cu o populaţie rară şi aşezări răzleţe pe văile şi munţii înconjurători.  
Cercetările arheologice de până acum nu au identificat aşezări omeneşti, ci numai urme care au fost castrele romane din Munţii Şureanu pe Vârful lui Pătru, de pe Comărnicel şi Jigurelu, la nord de Petrila, care par să fi fost construite cu prilejul războaielor duse împotriva Daciei, fiind părăsite după aceea. Aşezările de la extremităţile depresiunii, respectiv Petrila la est şi Câmpu lui Neag la vest, au o mare vechime. Dintre menţiunile privind începuturile aşezării Petrila, cea mai probabilă este aceea conform căreia aici s-ar fi aşezat un mărginean cu numele „PETRILA”, hăituit de către comunitatea săsească din Sibiu, după cum rezultă dintr-un document din secolul al XIX-lea, publicat de F.F. Solyom în lucrarea Zsil Völgy (Valea Jiului) pag. 79.  
Rezultă deci că străbunii celor din Petrila ar fi mărgineni veniţi din părţile Sibiului, aşezaţi aici peste un strat străvechi de locuitori răsfirat pe văile adânci, săpate în stânca cristalină de către afluenţii Jiului; Jieţ, Cimpa, Taia, Voievodu, Băniţa, Roşia, Jupâneasa ş.a. de la care aceste cătune şi-au luat numele, ce şi-l păstrează şi astăzi, alte cătune componente ale Petrilei ca Birăoni, Corbeoni, Jitoni, sau Mărconi, reprezintă denumiri derivate după numele de familie al celor ce locuiesc în aceste cătune nume terminate frecvent în „oni”.  
Suprapopularea Ţării Haţegului, posesiunile unor nobili, cu precădere a familiei nobiliare Cânde, devenit prin maghiarizare Kendeffi, întinsele păşuni montane, bogatele fânaţuri şi marile păduri, au trezit interesul noilor stăpâni de terenuri asupra utilizării marilor moşii cu folos, dar şi dorinţa unor ţărani din Ţara Haţegului, care îşi păşteau turmele şi cirezile de vite în munţii din jurul Petrilei, de a se aşeza statornic pe aceste meleaguri, declanşând astfel primul val de colonizare, care va continua mult mai intens până la începutul secolului al XX-lea.  
Cea mai veche mărturie scrisă despre Petrila pare că datează din 28 aprilie 1416, când voievodul Transilvaniei Lorand Lepeş dă un ucaz, în care atestă că cneazul Muzsina din Densuş şi-a făcut de vânzare posesiunile sale din Valea Jiului, dintre care unul cu denumirea de „Sylotena” (Radu Popa – Ţara Haţegului, pag. 71).  
Poate fi vorba despre o localitate azi dispărută, aflată pe râul Taia, afluent al Jiului Transilvan. Cu trei sferturi de veac mai târziu, la 18 ianuarie 1493, printr-un document, regele Ungariei Vladislav al II-lea, ţinând seama de serviciile aduse sfintei coroane regale, a dăruit nobilului Mihail Kendeffi din Râu de Mori, tuturor moştenitorilor şi urmaşilor săi, cu titlu de nouă donaţie, împreună cu toate pertinenţele: păduri, pământuri arabile, păşuni, dumbrăvi, munţi şi văi, ape, râuri, eleştee şi, în general, orice folosinţe în întregimea lor, cu orice nume ar fi numite, în adevăratele şi vechile hotare, aşa cum se găsesc şi sunt stăpânite, aflate pe pământurile din Petrila, Maleia, Rotunda, Merişor, Câmpu lui Neag.  
Într-un alt document semnat la 19 noiembrie 1504, regele Vladislav al II-lea permite aceluiaşi nobil din Râu de Mori să aducă pe moşiile sale 12 şatre cu faraoni (ţigani) şi să-i ţină în forma altor iobagi sau coloni, fiind liber să pretindă şi să perceapă de la aceştia veniturile obişnuite.  
Până la începerea exploatării cărbunilor, Petrila rămâne o aşezare pastorală slab populată – popularea aşezării s-a produs în afara sporului natural, prin două valuri de colonizare care au avut loc de-a lungul secolelor al XV-lea, până în secolul al XVI-lea, cel de-al doilea val al colonizării se produce începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea.  
După emiterea acestor documente, în Valea Jiului viaţa localnicilor s-a desfăşurat fără modificări majore încă vreo două veacuri, Petrila rămânând o aşezare cu o populaţie rară, case puţine, răsfirate de-a lungul văilor, cu păşuni întinse şi cu fânaţe bogate ce se întindeau până sus, în golurile alpine.  
Anul 1733 este marcat de un eveniment important. Episcopul Inocenţiu Micu Klein a întocmit prima conscripţie (numărătoare de populaţie) în care arăta că în Valea Jiului se găseau trei sate, sau grupuri de case, amintite cu denumirile generice de Magyar Sij (Jiul unguresc) cu 12 familii de români; Sij în Petrila (Jiu Petrila) cu 48 de familii, un preot ortodox – Popa Dumitru şi unul greco-catolic Popa Stephan; Olah Sij (Jiul românesc) cu 21 de familii şi un preot ortodox, Popa Orenitze. Considerând că o familie avea în compunere în medie 5 membri, se poate aprecia că în acele vremuri Valea Jiului număra 405 suflete, din care 240 trăiau în Petrila, parte din ei fiind supuşii nobililor din Ţara Haţegului, pe posesiunile cărora se aşezaseră.  
La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, în Ţara Haţegului şi Valea Jiului sau desfăşurat două evenimente importante: invazia turcilor şi marile mişcări confesionale care urmăreau dezbinarea bisericii greco-orientale (ortodoxe), prin trecerea acesteia la unire cu Roma, în vederea formării şi întăririi bisericii greco-catolice.  
Invaziile turcilor din anul 1782 şi anul 1788, în marşul lor către Transilvania, au afectat vestul şi centrul Văii Jiului, pe care l-au jefuit, au ars casele şi bisericile, au trecut populaţia prin foc şi sabie, sau i-au luat în robie. Satele din estul depresiunii, Livezeni, Petroşani şi Petrila, nefiind în calea invadatorilor, au fost ferite de furia acestora.  
Mişcările confesionale ce au avut loc la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea au avut la bază contradicţiile dintre cultul ortodox şi cel greco-catolic, care încerca prin toate căile unirea cu ortodocşii. Neînţelegerile ce au avut loc au îndârjit creştinii ortodocşi care refuzau unirea, fapt ce a pus pe jar conducerea bisericii unite. Pentru a linişti spiritele, protopopul grecocatolic Ciril Ţopa (Czopa) se deplasează în Ţara Haţegului şi Valea Jiului, unde ortodocşii se opuneau unirii. După constatările făcute, printr-un raport întocmit la 18 ianuarie 1810 arăta că tulburări confesionale au avut loc în 15 sate, printre care şi Petrila, unde ortodocşii nu vor să audă de unire.  
Locuitorii Petrilei, după cum arăta Ţopa, deşi mai înainte după matricolele lor erau uniţi, dar sub influenţa preoţilor ortodocşi de peste munte şi a călugărilor de la mânăstirea Lainici, dar bucurându-se şi de sprijinul proprietarilor calvini, au trecut la ortodoxism şi nu mai pot fi convinşi să treacă înapoi la unire.  
Hotărât să rezolve situaţia din Valea Jiului, Episcopul Lemény vine personal în mijlocul creştinilor răzvrătiţi, unde constată cu mâhnire că unirea în estul depresiunii nu a făcut progres. În raportul său întocmit în anul 1835, Episcopul se plângea guvernului că credincioşii ortodocşi din Petrila preferau să-şi ia copiii în braţe să treacă munţii pentru a--i boteza la preoţii ortodocşi. De asemenea, a acuzat pe notarul Budai Ignaţie, pe preoţii ortodocşi şi pe diaconii acestora de instigare, solicitând guvernului pedepsirea acestora.  
Cu toate măsurile de constrângere, credincioşii ortodocşi din Petrila nu au putut fi înduplecaţi să treacă la unirea cu Roma, mai mult, ei preferau să nu îşi boteze copiii sau să îşi îngroape morţii fără preot, decât să renunţe la religia lor ortodoxă.  
Populaţia Petrilei, în majoritate de credinţă ortodoxă, s-a purtat cu duşmănie faţă de Episcopul Lemeny, care, la părăsirea Văii Jiului, a exclamat: „Nu degeaba purtaţi numele de Petrila, căci sunteţi tari la inimă ca piatra, de nu străbate cuvântul lui Dumnezeu ca să vă aducă vouă mântuire” (Sebastian Stanca – Monografia Petroşani, pag. 52).  
Documente aflate la îndemână dovedesc faptul că tulburările confesionale ce au avut loc au influenţat negativ mişcarea creştinească şi construirea unor sfinte lăcaşe de cult, slujbele se ţineau în spaţii improvizate, puse la dispoziţia preoţilor de către unii credincioşi, dar care nu făceau faţă numărului tot mai mare de creştini.  
Starea culturală a românilor din Valea Jiului în acele vremuri era similară cu a fraţilor lor din Transilvania. Şcoli populare nu existau, interesul statului austro-ungar era să ţină tineretul român în întunericul neştiinţei, ca nu cumva să se deştepte în el simţul de libertate şi de demnitate omenească, aşa cum sublinia în operele sale Gheorghe Bariţiu.  
Preoţii şi diecii lor aveau şi ei carte puţină, ceea ce învăţaseră pe la mânăstiri se referea în mare măsură numai la cele necesare ţinerii slujbelor. Din dorinţa de a lumina acest urgisit popor, pe lângă biserica ortodoxă, prin grija preotului, a fost organizată o şcoală pentru copiii credincioşilor care, din lipsa unui spaţiu adecvat, funcţiona în casa preotului.  
La 16 aprilie 1853, din iniţiativa vicarului Moldovan din Haţeg, se organizează în comuna Râuşor o consfătuire la care au fost invitaţi posesorii cercuali, juzii sau primarii satelor şi câte doi reprezentanţi ai fiecărui sat. Cu acest prilej s-a luat hotărârea înfiinţării a zece şcoli confesionale, dintre care şi o şcoală la Petrila, care urma să funcţioneze sub dregătoria bisericii, la cursuri putând participa toţi copiii, indiferent de religie, naţionalitate sau limba maternă.  
Conducerea edificiului şcolar a revenit conducerii satului, care avea obligaţia de a asigura terenul şi materialele necesare noii construcţii. În cadrul Sinodului care a avut loc la 12 ianuarie 1856 s-a pus în discuţie problema lărgirii sistemului de învăţământ confesional prin înfiinţarea şcolilor populare, în care scop Sinodul a hotărât asupra fondului şcolastic, iar pretorii cercuali, cu acordul locuitorilor, au hotărât ca venitul crâşmăritului pe ultimele trei luni ale anului să fie alocat, împreună cu celelalte fonduri, sprijinirii şi lărgirii şcolilor deja existente sau în curs de construcţie.  
Măsurile luate după anul 1868 au dus la sistematizarea celor mai multe şcoli existente. În anul 1879, la stăruinţa vicarului B. Densuşianu, a fost elaborat „Statutul Şcolastic Diacezan”, care la art. 91, cu privire la învăţători, statornicea: ”Docenţii ordinari definitiv la şcoalele noastre elementari pot fi constituiţi numai atari inşi greco-catolici, absoluţi de preparandie publică, care după cel puţin de un an de praxă au depus examenul de cualificaţiune şi au câştigat DIPLOMA DOCENŢIALĂ”.  
Marii latifundiari din Ţara Haţegului şi din Valea Jiului, pentru a obţine venituri tot mai mari pe moşiile lor, au înăsprit mereu jefuirea populaţiei, taxele au devenit insuportabile, prezentând o obligaţie foarte grea pentru ţărani. Starea locuitorilor din Petrila, ca de altfel din întreaga Transilvanie, devenea tot mai grea. Ei nu se mai puteau bucura de veniturile pământurilor pe care le lucrau. Din această pricină s-au născut mereu conflicte între populaţie şi funcţionarii fiscali.  
În perioada imediat următoare răscoalei conduse de Horia, Cloşca şi Crişan, locuitorii Petrilei se plâng la 16 martie 1785 autorităţilor transilvănene că au fost deposedaţi de cea mai mare parte a pământurilor proprii de către familia Kendeffi. Aceeaşi familie pretinde pentru pescuit pe râul Jiu, care curgea prin Petrila, o taxă de trei aurei pe an.  
Privitor la dijmă, stăpânii pretindeau parte din oi, capre, porci, albine etc. sau în locul lor 8 groşi, un berbec pentru iernat şi o cupă cu unt topit, iar crâşmăritul revenea stăpânului. Plângerile vechilor locuitori nu au fost luate în seamă de către clasa conducătoare a vremii, mai mult, evenimentele ce au urmat anului 1848 le-au zdruncinat şi mai mult viaţa.  
Descoperirea şi începerea exploatării cărbunilor deschide o nouă filă de istorie din viaţa socială şi economică a Văii Jiului. Momârlanii, urmaşi ai dacilor, ocrotiţi de munţii lor, au rămas neclintiţi, urmându-şi vechile lor îndeletniciri, urmărind de la înălţimea munţilor viaţa agitată a oamenilor de pe fundul văilor, veniţi aici să-şi lege viaţa şi destinul de exploatarea cărbunilor.  
La Petrila, ca de altfel în întreaga Vale a Jiului, apar două forme de viaţă diferite una faţă de alta. Vechea lume a munţilor, păstorii, păstrători de obiceiuri, datini şi tradiţii, au rămas la milenara lor preocupare. Îi găsim şi astăzi aşezaţi în cătunele Petrilei cu o populaţie majoritar autohtonă, ei sunt „MOMÂRLANII Petrilei” pecare îi întâlnim la Jieţ, Răscoala, Tirici, Cimpa, Taia, Popi. Jienii îi acordă acestei denumiri două sensuri. Unul vrea să însemne pentru ei „BĂŞTINAŞI”, rămăşiţă a dacilor, care derivă din ungurescul „maradvány”. Altul, în schimb, constituie o caracterizare a stării lor înapoiate, „om care trăieşte singuratic la munte”.  
Apele care au năvălit aici pe vremuri au adus cu ele ierburi şi arbori, care aveau să fie prefăcute în cărbune, a cărui exploatare deschide o nouă epocă, „epoca industrială”, care a început ca un nou ev geologic, care a făcut ca pe aceste meleaguri să alunece mii de oameni, al căror destin a devenit un zbucium neîntrerupt în Valea cărbunilor.  
 
(surse : Wikipedia şi www.greenstone bjc.ro. Constantin Jujan, Tiberiu Svoboda - MINA PETRILA 150 DE ANI DE ACTIVITATE ÎN MINERITUL INDUSTRIAL)  
 
 
 
 
( va urma )  
 
Referinţă Bibliografică:
30 OCTOMBRIE 2015 - DATA DIN CALENDAR CARE A ÎNDOLIAT VALEA JIULUI (PARTEA A DOUA) / Liviu Pirtac : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1779, Anul V, 14 noiembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Liviu Pirtac : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Liviu Pirtac
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!