Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Liviu Pirtac         Publicat în: Ediţia nr. 1670 din 28 iulie 2015        Toate Articolele Autorului

NOROC BUN ORTACUL MEU ! (PARTEA A CINCEA)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
La scurt timp după primele două bubuituri, în Staţia de Salvare a minei s-au strâns şase salvatori mineri, încordaţi, plini de emoţii, dar pregătiţi pentru acţiune. Şeful lor, inginerul Petrescu, aştepta în tăcere. Ce anume ? Nici el nu ştia prea bine.  
 
Conform regulamentului în vigoare, după o explozie de metan şi praf de cărbune în subteran nici măcar ei - salvatorii - nu aveau voie să coboare decât după patruzeci şi opt de ore şi cu permisele de lucru aferente, semnate şi contra-semnate de cei îndreptuiţi.  
 
Dar aici era vorba de ortacii lor care se aflau în mină când au avut loc deflagraţiile. Unii dintre ei poate mai trăiesc şi cu cât sunt scoşi mai repede din subteran, pentru cei arşi sau atinşi de suflul puternic în spaţiu închis, cu atât şansele lor de supravieţuire cresc.  
 
Şi minerul are o vorbă: acolo unde au fost două bubuituri, a treia este puţin probabil să mai aibă loc.  
 
- Ce facem şefule ? Coborâm ? întrebă Panait, unul dintre salvatori.  
 
Petrescu nu răspunse. Nu putea lua, de unul singur, o decizie care ar pune şi vieţile lor în pericol.  
 
Uşa se deschise şi în încăperea spaţioasă îşi făcu apariţia însuşi directorul exploatării, urmat de inginerul-şef.  
 
- Petrescule, e groasă. Trebuie să ne asumăm riscul şi să coborâm în mină. N-avem timp de hârţogării, de presă sau de alte tâmpenii. Vă încumetaţi să coborâţi după băieţi ? Să-i scoatem afară deocamdată pe cei care încă mai trăiesc, morţii îi lăsăm pe mai încolo.  
 
- Ştiu dom’ director, spuse şeful salvatorilor cu capul plecat. Dacă respectăm regulamentul şi nu coborâm acum după ei, e de rău. Dacă coborâm după ei şi păţim ceva, noi suntem vinovaţii. Că de ce n-am respectat regulamentu’ ? Oricum o dăm, tot în rahat suntem până-n gât.  
 
- Haide Petrescule, ce dracu’, răcni directorul. Eu închid ochii, nu ştiu şi nu am văzut nimic, iar voi vă duceţi după cei accidentaţi. Fără să ştie nimeni. Pe morţi, pe cei sfârtecaţi, îi scot alte echipe, după alea patruzeci şi opt de ore. Aş merge şi eu cu voi dar sună continuu cei de la minister, iar la poarta minei presa face pressing pe noi. Trebuie să se ocupe cineva şi de ăştia !  
 
Celălalt se încruntă la director. Îl ştia un fricos şi nu-l mirară defel cuvintele acestuia. Doar partidul avea mare încredere în el.  
 
- Bine dom’ director, vorba minerului: după două deflagraţii a treia e puţin probabil să se mai întâmple. Mergem ! Haideţi băieţi, luaţi-vă echipamentele de salvare …  
 
- Bravo Petrescule, aşa te vreau ! mai spuse directorul, după care părăsi încăperea urmat, fireşte, de umbra lui gârbovită, inginerul-şef, care tăcea mâlc.  
 
Cei şase salvatori echipaţi corespunzător (arătau mai degrabă a astronauţi decât a mineri) se îndreptară către puţ unde îi aştepta colivia care avea să-i coboare în iadul de jos.  
 
Abia după ce aceasta porni cu ei în jos, Petrescu realiză un lucru stupid pentru el.  
 
„ Suntem şase ! Iar şase este cifra diavolului ! Nu-i un semn bun …”  
 
Şeful salvatorilor era un individ foarte curajos, un excelent profesionist, dar extrem de superstiţios.  
 
Colivia se opri la orizontul minus două sute şi salvatorii o apucară în grabă pe galeria principală, către abatajul frontal cu banc subminat de unde se propagară cele două explozii.  
 
Mai aveau de mers cale de vreo cinci-zece minute când zăriră, de la depărtare, la lumina lămpilor puternice, două mogâldeţe dintre care una se mişca, deci trăia !  
 
Istrate viu, cu Ghiorghiţă mort.  
 
„ Bine am făcut c-am coborât - gândi Petrescu bucuros că-i puteau ajuta pe cei rămaşi în viaţă. Dar parcă văd în viitor că tot directorul se va împăuna cu reuşitele noastre, ’tu-i marea mă-sii de treabă !”  
 
În acel moment, contrar tuturor aşteptărilor, o nouă bubuitură, a treia, urmată aproape instantaneu de o limbă de foc ucigaşă care sfârtecă trupurile celor şase salvatori, aruncând apoi din nou galeria într-o beznă totală.  
 
……………………………  
 
Pe Istrate îl cuprinse o stare de leşin. Realiză speriat că inhalase monoxidul de carbon emanat în urma celor două explozii. Cu greu scoase masca de salvare din husă, o desfăcu cu mâinile tremurânde şi prinse strâns cu dinţii muştiucul din cauciuc, după care îşi blocă nările cu clemele de metal. Trase în piept prima gură de aer şi se linişti. Deşi aerul inspirat era fierbinte, masca funcţiona.  
 
„Lampă, trebuie să găsesc o lampă … musai să găsesc o lampă, altfel nu ştiu încotro să mă îndrept.” - gândi confuz minerul.  
 
După câteva minute în care continuă să se târască prin întuneric, atinse cu dosul palmei stângi ceva moale şi realiză că îl găsise pe cel pe care căuta, ortacul lui, pe Ghiorghiţă. Trupul se afla întins pe spate şi Istrate începu să-şi plimbe amândouă mâinile - deşi îl dureau groaznic din pricina arsurilor - pe corpul celui căzut. Pe mâini, pe picioare, apoi pe partea de jos a trunchiului, după care mâinile lui urcară către pieptul acestuia şi atunci simţi lichidul cald care îi acoperi palmele, udându-le lipicios.  
 
„Sânge!” - realiză speriat Istrate.  
 
Vru să prindă în mâini capul lui Ghiorghiţă, dar rămase încremenit. Ortacul lui nu-l mai avea. Îi fusese smuls de suflul celei de-a doua explozii.  
 
„Nuuuuuuuu ! Nu se poate …!” - urlă în sinea lui minerul neputincios.  
 
……………………………  
 
După un timp, în spate, la câţiva zeci de metri în sus pe galeria de mină, pe drumul ce ducea la colivie, zări mai multe luminiţe şi distinse clar cum acestea creşteau cu repeziciune, semn că purtătorii lămpilor se apropiau în viteză. În acel moment Istrate leşină. Căzu fără să vrea peste trupul decapitat al ortacului, ultimul lui gând îndreptându-se către Salvatorii Mineri care se apropiau şi care aveau să-l scoată la lumină.  
 
O a treia bubuitură, cu mult mai puternică decât primele două, îşi făcu auzită dureroasă prezenţa, moment în care o uriaşă limbă de foc scuipată parcă din iadul lui Lucifer, înghiţi tot ce întâlni în cale pe galerie, făcând să dispară instantaneu luminiţele care încercau să se apropie de locul dezastrului, semn că salvatorii pieriseră şi ei.  
 
După care se aşternu, din nou, ca şi la început, LINIŞTEA ŞI ÎNTUNERICUL MORŢII.  
 
 
 
 
( va urma )  
 
 
 
 
În exploziile care au avut loc în minele de huilă energetică din Valea Jiului, pe lângă numărul mare de mineri sfârtecaţi sau arşi de bubuituri, au pierit şi foarte mulţi Salvatori Mineri. Cei mai mulţi dintre ei nu au murit în primele deflagraţii, ci în cele care au urmat.  
 
Şi asta datorită curajului şi spiritului lor de sacrificiu, intrând pe propriul risc în mină după ortacii pe care credeau ei că-i mai pot salva.  
 
 
 
Cinste lor - acestor adevăraţi eroi - pentru sacrificiul suprem de care au dat dovadă !  
 
Referinţă Bibliografică:
NOROC BUN ORTACUL MEU ! (PARTEA A CINCEA) / Liviu Pirtac : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1670, Anul V, 28 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Liviu Pirtac : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Liviu Pirtac
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!