Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Liviu Pirtac         Publicat în: Ediţia nr. 1586 din 05 mai 2015        Toate Articolele Autorului

IUBIREA ESTE UN ÎNGER DE LUMINĂ CU O SINGURĂ ARIPĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Am cunoscut-o vara. Sfârşitul lunii august m-a prins pe litoralul mării, în primul meu concediu după un divorţ lung şi dureros. Eram trist, dar, paradoxal, extrem de optimist în acelaşi timp. Nu mă consideram încă bătrân, abia împlinisem patruzeci şi trei de ani. Aveam încă o mare parte din viaţă în faţă, trebuia doar să întind mâinile şi s-o cuprind. Nu mă consideram defel un ratat, aşa cum de nenumărate ori mă persifla Maria. Mă trece şi acum un fior de gheaţă ori de câte ori îmi amintesc de ea. A fost o vreme în care am iubit-o la nebunie, o adulam prin toţi porii mei materiali. Acum, acest personaj care mi-a devenit mai apoi soţie, vreme de un deceniu şi ceva, ţine de domeniul trecutului. A fost frumos la început, ca un vis, dar a trecut. Doar prezentul şi viitorul contează în această lume sălbatică şi rea.. Restul este palid şi şters ca un fum iluzoriu de ţigară ieftină. 
  
Soarele dogorea puternic, iar briza mării îmi răscolea părul, la fel de duios ca o mână gingaşă de femeie. Ea îşi întinsese cearşaful la câţiva paşi de mine, zâmbindu-mi vinovat, parcă îşi cerea iertare pentru că-mi violase intimitatea prin prezenţa ei unduitoare, ca un val de vreme bună, ca un voal de mireasă. 
  
Închipuiţi-vă un vis înalt şi subţire, cu plete blonde şi un chip angelic, cu sâni bine conturaţi sub costumul de baie dintr-o singură bucată, totul parcă pogorât dintr-un tablou renascentist. Undeva, acolo sus, cineva mă iubeşte. Am trecut în revistă rapid o mulţime de modalităţi de abordare, dar n-am mai apucat să pun vreuna în aplicare, deoarece un glas minunat răzbi către mine dinspre ea: 
  
- Mă scuzaţi, aveţi cumva o ţigară ? 
  
Avea ochii verzi. Inima încetă să mai bată pentru câteva secunde, în timp ce-i întindeam pachetul meu cu ţigări scumpe, lăsându-mă cu trupul într-o parte pe nisipul fierbinte. Mâinile îmi tremurau uşor. 
  
- Vă rog, serviţi ! 
  
Luă cu două degete o ţigară şi se aplecă spre mine în aşteptare. Flacăra brichetei mă trezi pentru moment din starea de năucire. Trase un fum lung, în piept, după care întinse o mână gingaşă către mine. 
  
- Adina Petrescu, spuse ea scurt. 
  
- Remus Fabian, îmi pare bine, bâiguii eu cu o voce pe care nu mi-o recunoşteam, în timp ce-i strângeam uşor mâna. 
  
Atingerea fină a pielii ei îmi provocă un fior de plăcere în corp, de la tălpi, în deplină urcare către creştet. Hipotalamusul reacţionă brutal, aducând cu sine un început uşor de erecţie. Firesc. Nu mai avusesem o femeie o bună perioadă de timp. M-am întors pe burtă, mascând astfel uşoara umflătură de pe slip şi am întrebat-o: 
  
- Veniţi des la mare ? 
  
În urechile mele a sunat ca o întrebare idioată, chiar îmi păruse rău că am pus-o, dar ea păru a fi deosebit de încântată. 
  
- An de an, gânguri angelica fiinţă. 
  
- Vă place soarele, marea ? 
  
- Oh, mult, mult de tot, spuse ea cu ochii daţi peste cap. Dacă aş putea, m-aş muta undeva la malul mării. Să fiu mereu aproape de îmbrăţişarea ei … 
  
Apoi, adăugă scurt: 
  
- Dar dumneavoastră ? 
  
Încep prin a-i mărturisi cât de mult mă încântă concediile pe litoral. Cum an de an vin la mare, omiţând să-i spun de Maria, cea care până anul trecut mă însoţise în vacanţe. Razele soarelui cădeau pieziş pe chipul ei surâzător. Mă asculta gânditoare, privindu-mă drept în ochi. Brusc, zise: 
  
- Aveţi ochi albaştri … 
  
M-am înroşit instantaneu. Simţeam că-mi arde faţa ca un cuptor încins. 
  
- Şi părul blond, frumos, continuă ea, lăsând capul într-o parte. 
  
De foarte multă vreme nu mi-a mai făcut cineva complimente. Au căzut asupră-mi ca un tăvălug, accentuându-mi roşeaţa feţei. Bâiguii încurcat: 
  
- Şi dumneavoastră … şi dumneavoastră sunteţi … foarte frumoasă ! 
  
Râse ascuţit şi se ridică în picioare. 
  
- Mergem în apă ? 
  
Peste câteva clipe, ne bălăceam în apa înspumată, loviţi uşor de valuri. Acesta a fost începutul … 
  
* * * 
  
Stăteam întinşi pe spate. Braţele noastre se atingeau undeva la nivelul umerilor, creându-mi stări confuze. Mă simţeam în al nouălea cer. Dacă aş fi putut să opresc timpul, sau măcar să lungesc clipa, acolo, undeva către infinit, aş fi făcut-o fără să stau pe gânduri. Prezenţa femeii trezea în mine simţuri pe care le credeam pierdute. Eram răscolit până la ultima celulă vie a trupului meu fierbinte. 
  
La un moment dat, îngerul meu se întoarse pe o parte şi îşi sprijini capul în palma mâinii stângi, privindu-mă în ochi. Pletele blonde îi fluturau uşor, adiate de briza mării. Mă întrebă brusc, cu un aer curios: 
  
- De unde sunteţi? 
  
- Din Valea Jiului, i-am răspuns cu o voce stinsă. Dar dumneavoastră ? 
  
- Bucureşti … 
  
Pronunţă cuvântul cu un aer de mândrie, parcă dorind prin asta să arate o anume doză de superioritate faţă de mine. Nu reuşise. Continuă seria întrebărilor: 
  
- Şi ce profesie aveţi ? 
  
De data asta a fost rândul meu să încerc puţină mândrie. 
  
- Sunt inginer la o exploatare minieră. Pot să vă întorc întrebarea ? 
  
- Asistentă medicală … 
  
Nu ştiu de ce nu m-a mirat răspunsul ei. Undeva în străfundul sufletului meu am bănuit în permanenţă că lucrează într-un domeniu benefic pentru semenii ei. Nu ştiu cum, dar părea că aduce alinare în jur, ca şi cum aura pe care i-a dăruit-o natura învăluia pe toţi din preajmă cu energii pozitive. Mi-o şi închipuiam într-un halat alb, imaculat, plimbându-se agale printre paturi, aruncând gratuit cu zâmbete galeşe în toate părţile, vindecând prin simplă atingere boli incurabile şi suflete chinuite. Mai ales pe cele din urmă … 
  
În plus, vedeam cu ochii minţii cum un întreg stol de medici roia în jurul ei, uitând cu totul de pacienţii în agonie, nedorind altceva decât să-i fie robi pe viaţă. Ceea ce, mărturisind sincer, îmi doream şi eu în acel moment. 
  
Ştiu. Am avut mereu în viaţă tendinţa de a exagera prin prisma propriei imaginaţii. Un defect incorigibil de altfel, nu prea departe aflându-se şi explicaţia. Sunt şi rămân un visător, un suflet rătăcit pe alei întunecate şi nesigure, un sentimental de nevindecat, din păcate. 
  
Am privit-o lung şi apăsat în ochii verzi. M-am încruntat puţin pentru a da chipului meu o anumită expresie facială de om dur. Am întrebat-o: 
  
- Şi cum se împacă munca pe care o prestaţi cu un fizic atât de… mirific, de exemplu? 
  
- Minunat, răspunse cu un zâmbet uşor ironic pe buzele pline. Căsătorit ? 
  
Întrebarea ei căzu peste mine ca o bombă. Nu o aşteptam. Cel puţin, nu acum … 
  
- Fost, o lămurii eu. Divorţat destul de proaspăt şi extrem de singur. Un liber profesionist sentimental … 
  
Abia după ce mi-au ieşit pe gură aceste cuvinte, am realizat la ce porumbel am dat drumul pentru zbor razant către inima ei şi cum se puteau interpreta ele. Dar îmi făcusem griji în zadar. Fermecătoarea fiinţă de lângă mine începu să râdă şi îmi atinse obrazul cu degetele-i fine, o atingere uşoară ca un fluture zburdalnic. 
  
- Nici eu nu sunt căsătorită, ţinu să precizeze. Nu am fost, de altfel, niciodată. Nici nu ştiu dacă aş putea să mă acomodez la o viaţă în doi. Îţi poţi închipui că am împlinit treizeci şi cinci de ani ? 
  
A vrut parcă să mai adauge ceva. S-a încruntat niţel şi a întors privirile către mare. Un timp păstră acea tăcere apăsătoare care te poate strivi psihologic la un moment dat, după care schimbă brusc subiectul discuţiei. Spuse: 
  
- Deseară se ţine o discotecă în aer liber, aici pe plajă. Vreţi să venim ? 
  
Un nou şoc pentru mine. Se pare că în ultima vreme sunt folosit de către forţe superioare spirituale pe post de cobai, căruia i se testează rezistenţa la lovituri de orice fel. M-am ţinut însă bine şi cu o voce înecată de emoţie, i-am spus: 
  
- Plăcerea … este de partea mea. Oricum, nu aveam nici un program pentru seara asta. 
  
- Şi încă ceva, continuă femeia. Hai să ne tutuim. Bine ? 
  
Nici nu-mi doream altceva. Ziua de azi începuse sub bune auspicii şi se părea că se va termina la fel. O zi banală de miercuri se transformase dintr-o dată într-un vis adevărat, de nesperat. Cu gândurile încă răvăşite de trăiri contradictorii, m-am lăsat pe spate, am închis ochii şi am întins mâna spre ea. În scurt timp am simţit mâna ei între degetele mele. Am spus, icnind uşor: 
  
- Adina, eşti… eşti o femeie minunată ! 
  
Şi nu greşeam. În acel moment al timpului fizic, în acel spaţiu tridimensional material, chiar era. Mai mult decât atât … 
  
Visul prea frumos al unei veri pe malul mării, în şoaptele valurilor înspumate şi unduiri de vânt răcoritoare. Simţeam cum viaţa mea se găseşte în pragul unei schimbări majore, o cumpănă dincolo de care pot - şi trebuie - să întâlnesc fericirea mult aşteptată. 
  
Pe atunci, la acele începuturi, nu bănuiam marile catastrofe pe care avea să le aducă viitorul apropiat în viaţa mea zbuciumată. Dacă aş fi ştiut … 
  
* * * 
  
Visam cu ochii aţintiţi în tavan. Mă simţeam din nou împlinit, aşa cum nu mai fusesem de foarte multă vreme. Lângă mine Adina respira uşor, regulat. Dormea un somn de copil, fără de griji. Părul ei blond şi răsfirat se întindea şerpuitor pe suprafaţa albă a pernei, părând că emană energii latente, leneşe. Eram uşor vlăguit. Am întins cu grijă mâna, am băgat-o sub cearşaf şi am început un periplu fin peste corpul ei gol, superb, sculptat parcă de un artist michelangelic al veacurilor trecute. Brusc, tresări în somn, icnind uşor. Un zâmbet abia vizibil îi apăru pe buzele-i pline. Visa frumos. 
  
În orele care au trecut, am posedat-o cu sălbăticie şi poftă, penetrând-o de mai multe ori cu sete. Trupurile noastre goale deveniseră instantaneu un tot unitar, aflat într-un acord perfect cu întregul univers. Doar eu şi cu ea. Nimeni altcineva … 
  
Seara debutase cu un dans frenetic pe plaja cu nisipul încă încins după canicula de peste zi.. Ea purta o rochie uşoară, care îi scotea perfect în evidenţă formele minunate. După ce glandele noastre sudoripare s-au revoltat îndeajuns pentru o singură seară, din pricina muzicii mult prea ritmată, tinerească, ne-am retras discret pe o terasă cu vedere către mare. Un suc rece şi o îngheţată ornamentată şmecher ne-au potolit setea biologică, care ne răscolise trupurile. Am vorbit mult, amândoi dorind parcă - într-un timp cât mai scurt - să aflăm totul despre celălalt. Mâinile noastre s-au atins de nenumărate ori pe tăblia lăcuită a mesei, iar picioarele noastre s-au aflat într-o continuă căutare de contact fizic cu celelalte două. Ne doream reciproc. Hormonii tropăiau prin corpurile noastre, mai ceva ca o herghelie de cai sălbatici aflată într-o goană nebună prin prerie. 
  
Am simţit o imensă bucurie şi uşurare atunci când, cu o voce voalată, m-a întrebat: 
  
- Unde mergem? La tine sau la mine? 
  
Aveam, la hotelul unde eram cazat, o cameră cu un pat dublu, graţie unei mici atenţii dăruită recepţionerului-şef. Era locul ideal pentru ce avea să urmeze. 
  
- Evident că la mine, am spus roşind uşor. 
  
- Să purcedem atunci, exclamă Adina teatral. 
  
Dincolo de uşa camerei, timpul s-a comprimat dintr-odată. Nu ştiu prin ce miracol şi cum, hainele noastre lejere s-au volatilizat pur şi simplu de pe noi. Ne-am trezit goi, înlănţuiţi unul de altul, un singur trup îmbibat de dorinţe şi nevoi. Dacă cineva mi-ar fi spus vreodată că într-o noapte senină ca asta, la mare, voi ţine o zeiţă în braţe, l-aş fi trecut pe tip, cu vorbele lui cu tot, la capitolul fantastic. Dar viaţa îţi pregăteşte zi de zi, clipă de clipă, surprize de tot felul. Bune sau rele, frumoase sau urâte … 
  
- Acum … aici … te doresc cu ardoare ... 
  
Cuvintele erau şuierate printre buzele ei ocupate cu sărutatul trupului meu, metodic, parte cu parte, bucată cu bucată. Palmele mele îi frământau şi remodelau trupul gol, poposind cel mai adesea pe zonele ei cele mai erogene: pulpele, fesele, sânii şi organul genital, care devenise o cavitate ce te implora să te prăbuşeşti în ea. O dată, iarăşi, din nou şi încă o dată … 
  
După un timp, relaxaţi şi liniştiţi, ne-am privit în ochi puţin jenaţi, dar plini pe dinăuntru, satisfăcuţi şi foarte fericiţi. 
  
- Îţi pare rău ? 
  
Mă întrebase pe un ton uşor maliţios, dar - dincolo de asta - am recepţionat cu un al şaselea simţ, mulţumirea de sine specifică unei femei care a trecut prin câteva orgasme totale. 
  
- Nu, am răspuns scurt. Dimpotrivă … 
  
- Ştii, n-aş vrea să mă crezi o femeie uşoară, continuă ea, dar faţă de tine am simţit o atracţie foarte puternică din prima clipă în care te-am văzut. 
  
- De ce oare ? 
  
- Nu ştiu. Am avut senzaţia că te-am mai văzut undeva, cândva, că mi-ai fost un apropiat, sau că te cunoşteam de când lumea. 
  
- Poate într-o altă viaţă, glumii eu cu un zâmbet pe buze. Sau într-o altă lume … 
  
- Crezi în prostiile astea ? 
  
- O vreme am fost ferm convins că într-o încarnare anterioară am trăit în pielea unui călugăr sihastru. Poate pentru că am căutat mereu singurătatea, pacea şi liniştea sufletească. Dar acum nu ştiu, nu mai sunt atât de sigur … 
  
- Ai vrea să fi doar cu mine, singur, undeva departe, pe o insulă tropicală pustie ? 
  
Această deviere de la subiectul anterior mi-a adus o adiere de bine. Nu-mi făcea o deosebită plăcere să vorbesc cu cineva despre tendinţele mele de a sta retras, însingurat, undeva la periferiile societăţii. Mai ales că eu, fiind născut într-o zodie feciorelnică, aveam un fel de a gândi pe care tot eu - dar nu numai - îl consideram foarte logic, raţional. Doar Mariei nu-i plăcea de mine. Mă considera de multe ori prea pătrunzător în gândurile mele, exagerat de scormonitor cu ceilalţi. Şi acest lucru o enerva la culme. Brusc, îmi veni o idee. 
  
- În ce semn zodiacal eşti născută ? 
  
- Sunt o vomitatoare. Debordez de energie şi când vreau, dar şi când nu. Simţi ? 
  
Îşi strecură mâna sub cearşaful imaculat, poposi pe pieptul meu, după care o lăsă să alunece cu voie în jos. Peste câteva minute, îmbrăţişaţi vulcanic, icneam amândoi printre mişcări spasmodice. 
  
* * * 
  
Ne-am căsătorit toamna, în luna octombrie. O cununie discretă, ferită de priviri curioase, doar noi şi câteva cunoştinţe apropiate, fără mult tam-tam sau cheltuieli majore. Mai greu a fost cu transferul ei în Vale. La început Adina, ca o bucureşteancă sadea, a insistat enorm să ne mutăm în capitală. Argumentul ei cel mai puternic, că nu se compară Bucureştiul cu nici un oraş din provincie, aproape m-a convins să-mi las serviciul de la mină. Dar, până la urmă, i-am explicat pe îndelete avantajele de care puteam beneficia într-un oraş mai mic, care mai are şi statut de zonă defavorizată. A înţeles şi a acceptat. Dar nu înainte de a mă face să-i promit că dacă nu va reuşi să se acomodeze cu noua locaţie, în decurs de şase luni, să ne mutăm în Bucureşti. Am fost de acord. Speram să nu întâmpin probleme în încercarea mea de a o face să se simtă cu adevărat bine într-un oraş mineresc, la poalele Parângului. 
  
Deţineam o garsonieră modestă în centrul civic din Petroşani. Ne-am spus că, pentru început, ne era suficient. Cu timpul, dacă vom considera că ne sufocă spaţiul, vom accede către un virtual apartament. Ne-am înţeles ca din banii obţinuţi de Adina după vânzarea locuinţei din capitală, să ne cumpărăm o maşină autohtonă. 
  
I-am rezolvat, cu ajutorul unor cunoştinţe apropiate, cu propte tari, transferul la spitalul de urgenţă din localitate. Cu secţia de psihiatrie la care a fost repartizată nu a fost defel mulţumită. Considera că munca cu un bolnav mintal era, oarecum, sub nivelul ei de pregătire. I-am promis că, cu timpul, voi face tot posibilul s-o mut la o secţie mai „civilizată”. Nici nu bănuiam pe atunci cât de repede aveam să mă conving de strânsa ei legătură cu acest domeniu destul de puţin cunoscut din medicină. 
  
- Nu ştiu dacă mă voi putea descurca, îmi repeta la nesfârşit. Este greu şi mi-e tare frică de ei. Nici în brancardierii de tură nu prea am încredere. Par atât de ciudaţi şi de fioroşi … 
  
- Sunt convins că vei face faţă, o linişteam eu. Chiar mai mult de atâta, ai să vezi că toţi te vor aprecia şi vei rămâne mai departe în centrul atenţiei. Totul este să ai încredere în tine. Nu-i aşa ? 
  
Se încrunta puţin, după care mă îmbrăţişa tandru. Moment în care eu uitam de toate, de problemele de la mină, de Maria, de viaţă. Mă aruncam orbeşte, cu capul înainte, în orice joc provocator care pornea de la ea. Şi îmi făcea o enormă plăcere. Savuram totul, momentul, clipa, pe Adina, zilele şi nopţile petrecute alături de ea, tot ce ţinea de existenţa ei benefică pentru marele gol din inima mea. Nici măcar nu bănuiam că - destul de curând - un abis şi mai mare va lua locul celeilalte … 
  
* * * 
  
N-aş fi crezut vreodată că persoana de care mă îndrăgostisem nebuneşte, acolo, pe malul înspumat al mării, poate fi atât de schimbătoare de la o zi la alta, atât de ciudată şi unică în propriul ei fel de a fi … 
  
Mi-au trebuit câteva luni să constat că femeia de care îmi legasem destinul, chipurile pentru întreaga viaţă, suferea de o ciudată şi urâtă formă de dedublare de personalitate. Realizam, cu destulă tristeţe de altfel, că destinul îmi pregătise o nouă surpriză. Şi nu una dintre cele plăcute. Grea era crucea pe care trebuia s-o duc cu mine, demn şi cu mult curaj, pe ghebu-mi mânjit de eres … 
  
* * * 
  
Cadavrul fusese aruncat de apele învolburate ale Jiului într-un intrând nisipos de sub unul din podurile apropiate de centura oraşului. Cele patru lovituri de cuţit aplicate în zona abdominală păreau nefiresc de mari în comparaţie cu structura firavă a decedatului. 
  
Comisarul se întoarse către cei trei specialişti criminalişti care căutau cu minuţiozitate probe pe terenul din jur şi - deosebit de încruntat ( nu dormise toată noaptea din pricina unei dureri lombare) - se răsti la ei: 
  
- N-aţi găsit nimic încriminator, care să ne apropie de autorul faptei ? 
  
Cu glasul tremurând - toţi cei din secţie îi ştiau de frică celebrului comisar - unul dintre specialiştii criminologi spuse: 
  
- Încă nu, domnule comisar. Noaptea trecută a plouat cu averse şi tocmai din această pricină s-au şters toate urmele. 
  
- Sunteţi nişte incapabili, nişte incompetenţi cu toţii. Nu ştiu de ce dracu’ vă mai ţin ăştia în poliţie ! 
  
O linişte apăsătoare se lăsă asupra tuturor când maşina medicinii legale frână lângă cei patru. 
  
Cadavrul fu ridicat şi dus la morgă pentru necropsie. 
  
Comisarul îşi aprinse o ţigară, a cincea pe ziua de azi - promitea la fiecare sfârşit de săptămână să se lase în următoarea de acest viciu ucigător - şi se urcă în mașina secţiei judiciare care demară în trombă, dar nu înainte de a le arunca celor doi agenţi rămaşi în zonă câteva cuvinte: 
  
- Rămâneţi aici şi interogaţi oamenii care locuiesc în apropiere, poate au văzut ceva; interogaţi şi curvele de pe centură, descurcaţi-vă - ce naiba ! - doar nu pe degeaba vă plăteşte statul ! 
  
* * * 
  
Ajunsesem acasă mai repede de la serviciu şi o găsii pe Adina picotind în fotoliu, în faţa televizorului. Îmi sări în braţe, ca de obicei, după care gânguri cu voce mieroasă: 
  
- Domnule Remus Fabian, ce program îmi faci deseară ? Ieşim undeva ? 
  
Nu mă gândisem la asta , dar ideea nu era defel rea. Aveam un restaurant preferat, unul cu specific medieval, cu preţuri acceptabile şi un ambient discret şi liniştit. 
  
- De acord. Mergem la restaurant … 
  
Am intrat în baie şi mi-am schimbat hainele de oraş cu cele de casă. Din nefericire, pantalonii îmi fuseseră stropiţi de un nesimţit aflat la volanul unei maşini sport care - ne-ţinând cont de groapa cu noroi pe lângă care treceam agale către casă - trecu în viteză pe lângă mine, pictându-mi cu pete mari de lut ud blugii personali. 
  
Am îmbrăcat halatul de casă şi am deschis capacul maşinii de spălat. Pur întâmplător mi-a căzut în ochi bluza albastră pe care o îmbrăcase femeia mea de dimineaţă, atunci când îmi spusese că iese după cumpărături. 
  
Nu ştiu ce anume m-a făcut s-o scot din cuva maşinii şi s-o privesc cu atenţie. 
  
Am rămas consternat şi am simţit cum picioarele mă lasă, făcându-mă să mă aşez pe marginea căzii, gâfâind uşor. 
  
Patru pete mari de sânge se regăseau pe bluza ei, patru guri diabolice care păreau că vor să mă înghită, nimicindu-mi liniştea interioară … 
  
* * * 
  
Au trecut şase luni de când am descoperit bluza pătată cu sânge a Adinei . Nu am întrebat-o niciodată de unde proveneau petele acelea, doream să uit, toate moleculele trupului meu doreau să respingă orice gând negativ la adresa ei. 
  
Între timp, viaţa noastră a decurs cât se poate de normal, încercând, zi de zi, să eliminăm rutina care poate distruge o relaţie între un bărbat şi o femeie, târând căsnicia prin săli de tribunale şi cabinete de avocatură. 
  
Adina mă iubea, eu o adulam, iar relaţia noastră evolua - în bine, fireşte ! - de la o zi la alta. Se obişnuise până şi cu serviciul ei de asistentă medicală la secţia de psihiatrie, cu colegii sau colegele de serviciu. Dacă la început era privită ca o bucureşteancă - chipurile ! - cu năsucul cârn cam pe sus, în ultimul timp a început să fie îndrăgită de toţi colegii şi medicii din secţie. 
  
Nopţile noastre de iubire deveneau din ce în ce mai dese şi - nu peste foarte mult timp - am primit de la ea vestea cea mare: 
  
- Sunt însărcinată, mi-a spus ea simplu şi suav într-o dimineață de duminică, la micul dejun. 
  
Cu chiu şi vai am reuşit să înghit bucăţica de carne care mi se oprise în esofag, după care am sărit fericit în sus, luând-o duios în braţe şi învârtindu-mă cu ea în neştire prin încăpătoarea încăpere. 
  
- Va fi băiat, nu-i aşa ? am forţat eu puţin nota, dorindu-mi din toată inima un urmaş care să-mi poarte numele. 
  
Un zâmbet ciudat se crispă pe faţa femeii şi spuse încet, cu o tentă de îngrijorare: 
  
- Bineînţeles, sper să-ţi satisfac dorinţa. Dacă va fi fetiţă … 
  
Nu mai continuă, dar am citit în ochii ei ceva care m-a speriat la culme. O răutate sclipitoare emanată din pupilele ei albastre. Am încercat să-mi impun ideea că mi s-a părut doar, fiind sub efectul veştii auzite şi pe care doream de mult timp s-o aud. Îmi doream cu ardoare un copil cu ea, îmi făcusem un ţel de viaţă din asta. 
  
Pe vremea aceea încă nu ştiam ce mă aştepta foarte curând, cum viaţa se poate întoarce împotriva ta, luându-ţi orice urmă de optimism şi încredere în cel de lângă tine. 
  
Foarte curând energiile negative vor pune stăpânire peste întreaga noastră relaţie, distrugând tot ce a fost frumos şi de nemaiîntâlnit. Dar pe atunci încă nu ştiam asta . 
  
Dacă aş fi ştiut, mă blocam în fundul minei unde lucram şi nu mi-aş mai fi dorit vreodată să zăresc în juru-mi vreo geană de lumină, cu atât mai puţin o femeie. 
  
* * * 
  
Al doilea cadavru, de data asta o femeie trecută de prima tinereţe, a fost găsit într-un tomberon de gunoi aflat între blocurile din centrul oraşului. Patru înţepături în zona inimii i-au cauzat decesul. 
  
Comisarul, acelaşi care a cercetat şi celălalt caz, îşi aprinse nervos o nouă ţigară, privind încruntat pe cei doi brancardieri care cărau cu greu sacul în care se afla cadavrul. 
  
Echipa criminalistică nu a găsit, nici de data asta, vreun semn care să indice pe prezumtivul criminal. 
  
- Nişte începători incompetenţi, mârâi printre dinţi comisarul, mutând nervos ţigara cu limba dintr-o parte în alta a gurii. 
  
Un inspector de poliţie tânăr, foarte roşu la faţă, se apropie de comisar şi-i spuse cu o voce tremurândă: 
  
- Am trecut la interogarea proprietarilor de apartamente din apropiere ! Sperăm ca cineva să fi auzit sau să fi văzut ceva ! 
  
- Mda…, mârâi din nou comisarul, convins de inutilitatea acţiunii. 
  
Lumea în România este fricoasă, majoritatea se bazează pe principiul „nu am văzut nimic şi nu mă bag”. 
  
„Laşitate românească” - gândi trist comisarul, în timp ce se îndrepta către maşina de serviciu, pentru a se întoarce la sediu. 
  
* * * 
  
Ne plimbam mână în mână prin parcul central, tăcuţi şi extrem de fericiţi. Cel puţin aşa mă simţeam eu şi - pe atunci - eram convins că şi Adina îmi împărtăşeşte sentimentele. Din zece în zece metri, ne opream sub vreun copac stufos şi ne sărutam cu foc. De fiecare dată când sânii ei se striveau de pieptul meu musculos, îmi doream să pot face dragoste cu ea, acolo, în locul unde ne aflam. Ştiam însă că acest lucru nu era posibil. 
  
De când am aflat că femeia este gravidă, o grijă deosebită faţă de ea a pus stăpânire pe mine. Mă purtam cu ea ca şi cu un bibelou de porţelan, puţin crăpat, care poate, la orice atingere, să se spargă în mii de cioburi. 
  
Pentru prima oară în viaţa mea mă simţeam împlinit ca bărbat şi eram convins că marele noroc a dat peste mine, acum, la o vârstă nu tocmai tânără. Nu, bătrân nu mă consideram, dimpotrivă, simţeam cum tinereţea sufletească mă copleşeşte clipă de clipă, transformând dragostea faţă de Adina într-una adolescentină. 
  
- Mă iubeşti ? 
  
Glasul ei de lebădă îmi mângâia auzul, făcându-mă să mă simt în al nouălea cer. 
  
- La nebunie, scumpa mea ! La nebuni e … 
  
- La nebunie, scumpul meu ! La nebuni e… 
  
Păşeam pe aleea parcului, neobservând că în spatele nostru, la vreo douăzeci de metri, un bărbat trecut de prima tinereţe, încruntat , cu faţa ciupită de vărsat şi cu ochii îngustaţi, aflat mereu în umbra vreunui copac, ne urmărea cu paşi de felină. 
  
Acest om, foarte curând, avea să joace un rol extrem de important în viaţa mea, răsturnându-mi toate valorile cu care am fost obişnuit şi învăţat până în clipa de faţă … 
  
* * * 
  
( va urma ) 
  
Referinţă Bibliografică:
IUBIREA ESTE UN ÎNGER DE LUMINĂ CU O SINGURĂ ARIPĂ / Liviu Pirtac : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1586, Anul V, 05 mai 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Liviu Pirtac : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Liviu Pirtac
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!