Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Lilioara Macovei         Publicat în: Ediţia nr. 1680 din 07 august 2015        Toate Articolele Autorului

Arsita impovararii
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Câmpii arse, fântâni secate, copaci prăbuşiţi în sinea lor aduceau imaginea apocalipsei atât de aproape încât spaima devenise stăpână fără vreo crâcnire. Soarele scurs din cercul lui topea pământul şi truditorii lui. Galbenul devenise roşu, verdele ajunsese galben ars şi parcă o umbră a morţii inspecta ceea ce a mai rămas din suflare. Dealurile se sfărâmau pe uscat şi ţărna lor gălbuie se prăvălea spre vale fără vreo remuşcare. Împrăştierea asta durea şi rănea inimi. Nu va mai fi lut pentru oale, nu va mai fi lut...  
Au crăpat sărăturile şi încovoierea cojilor gri îmbogăţea imaginaţia vreunui creator rătăcit de ziua de azi. Câte forme, câte nuanţe, câtă risipă, câtă căldură, câtă frământare!  
Pe-aici, la o palmă distanţă de lanul cu grâu, şerpuia pârâul vechi de când ştim noi. Au rămas pietrele goale şi albia s-a pierdut. S-a pierdut?  
Se respiră neputinţă peste tot. Zile şi nopţi de trudă devenite scrum, înnegresc gândurile. Aşteptarea ploii a fost consecventă şi cu rugăciune. Încă nu se pornesc norii, încă nu scârţâie totul.  
Se plânge în cor sau separat, se plânge. Uleiul din candelă nu se mai termină şi nici o boare de vânt nu dă vreo speranţă nimănui. Oftaturile sunt dese, întrepătrunse cu suspinele şi nimic nu înduioşează pe cine ar trebui. Limbile câinilor s-au lungit şi apa din vasul lor dă în clocot dacă stă răgaz de nicio oră. Umbra copacilor este fierbinte ieşită parcă şi ea din minţi. Nu mai protejează pe nimeni.  
Au fugit nălucile din răscruci. Nopţile sunt încinse şi ard orice până şi visele. Se sufocă lumea, se distruge pământul, plânge cerul de mila noastră. Sunt răni pe care le vezi şi faci ceva să fie vindecate, sunt răni nevăzute şi ce poţi face?  
Văd oameni îndoiţi de greutatea arşiţei şi-mbătrânirea se accentuează. Trece fierbinţeala prin ziduri şi parcă din zi în zi sunt tot mai subţiri.  
S-au pus pe ars case, căpiţe de fân adunate numai cu mâinile şi cu sudoare. Se-aprind şi devin scrum cât ai clipi şi oamenii îşi rup hainele de pe trup ca semn de mirare şi neputinţă. În mormanele de cenuşă fierbinte au fost îngropate câteva bucurii. Au rămas doar grijile şi remuşcările. Taţii sunt trişti şi plâng în ei, mamele îşi şterg în continuu lacrimile, unii copii sunt copii, alţii au devenit maturi brusc.  
- Cine să mai asculte cântatul greierilor?  
- Cine? Când?  
- Mai sunt greieri?  
Ochii se odihnesc în palmele aspre doar câteva clipe. Sunt plini de praf şi lacrimi. Obrajii înoată într-un noroi sărat dar cui îi mai pasă?  
Bătrâna cu ochii de cicoare saltă privirile spre cer. Bastonul pe care se sprijină e vechi aproape ca ea, dacă nu ceva mai mult. Cerul nu se uită la nimeni, este senin şi nu dă speranţe de înnourare. Bătrânica stă singură într-o casă mică dar curată. Florile de la geam zâmbesc numai şi le dă câte-o cană cu apă în fiecare zi. Le-ar pune mai multă dar când fântâna se supără, se duce în adânc. Şi acum se supără din ce în ce mai des. E greu de scos apă şi de adus mai ales. Acum, o găleată este pentru o zi pentru că fiecare om trebuie să aibă un pic de apă acasă. Seceta asta ucide orice, fără milă. Azi, parcă e mai cald ca oricând. Nu poţi mânca, nu te poate răcori nimic şi mai eşti şi bătrân şi bolnav.  
- Da, sunt singură! Nu mai am pe nimeni, doar pe Dumnezeu. Nu m-am plâns nimănui de nimic dar acum boala şi neputinţa mă apasă greu de tot. Aş plânge şi chiar plâng, dar ajută?  
Şi tace. Căldura este năprasnică şi ai impresia că toate din jurul tău plâng din cauza asta. Şi ochii ei albaştri plâng. Din când în când şi-i şterge cu batista albă şi priveşte iar la cer.  
- Nu cred că azi va mai ploua. Pe la orizont este un norişor dar nu e de ploaie.  
Şi iar tace. Gândurile sunt încălzite şi ele. Braţele sun vlăguite dar pot duce la gură cana cu apă. Două sorbituri îi ajung. Cine să-i mai aducă până deseară încă o găletuşă cu apă? Toţi sunt pentru ei de parcă seceta asta i-a făcut pe toţi egoişti.  
La colţul ogrăzii, în faţa cuştii sale, stă lăţit pe pământ, căţeluşul Puf. Albul blăniţei s-a transformat în gri. Nu mai latră, nu mai scheaună, stă îmbrăţişat cu pământul.  
Stăpâna este la vreo doi paşi de el, dar nu-şi mai schimbă amabilităţi. Umbra este fiartă şi ce semne de viaţă să-ţi mai dea ţie, care eşti aproape moartă de atâtea zile?  
Mă luptam cu apa de izvor şi nu-i simţeam gustul, mă legam cu funia de la fântână să încarc găleata în adânc, mă spălam cu ploaia şi simţeam soarele arzător, mă rugam şi mă rugam...  
A doua zi am auzit cum căţeluşul Puf plângea. La casa stăpânei era doliu. Bătrâna cu ochii de cicoare murise de inimă sau cine ştie... dar aşa se spunea prin sat.  
Ceva murise şi în mine.  
Câmpii arse, fântâni secate, copaci prăbuşiţi în sinea lor aduceau imaginea apocalipsei atât de aproape încât spaima devenise stăpână fără vreo crâcnire. Soarele scurs din cercul lui topea pământul şi truditorii lui. Galbenul devenise roşu, verdele ajunsese galben ars şi parcă o umbră a morţii inspecta ceea ce a mai rămas din suflare. Dealurile se sfărâmau pe uscat şi ţărna lor gălbuie se prăvălea spre vale fără vreo remuşcare. Împrăştierea asta durea şi rănea inimi. Nu va mai fi lut pentru oale, nu va mai fi lut...  
 
Referinţă Bibliografică:
Arsita impovararii / Lilioara Macovei : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1680, Anul V, 07 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Lilioara Macovei : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lilioara Macovei
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!