Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Poeme > Dorinte > Mobil |   


Autor: Lilia Manole         Publicat în: Ediţia nr. 1829 din 03 ianuarie 2016        Toate Articolele Autorului

POEMELE IERNII

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
DORINȚA CU BALSAM TREMURĂTOR  
  
Tu, prin fâșii de nea, îți regăsești  
Dorința cu balsam tremurător,  
Eu, însă, cerul îl colind, dar nu mai ești,  
Așa cum fulgii se perindă, sus la nori.  
  
Și mi-am dorit aici, în cer, s-aud,  
Cum nici o ușă nu se mai închide.  
Și totul pare-aevea, dar e nud  
Un dor, ce între noi pătrunde.  
  
Căci ne amestecă prin fulgii cei ușori,  
Iar iarna ne încinge, ș-apoi ne doboară,  
Iar noi încet ne risipim, din urma lor,  
Ca fulgii ce iubesc, dar nu știu, de ce zboară.  
  
LĂSAȚI-I SCRUMULUI NOROCUL  
  
Să nu iubiți, dacă vă doare  
Pâmântul, de se pierde sub picioare,  
Lăsați, ca inimii, mormântul  
Să-i fie lespede chinuitoare.  
  
Să nu iubiți, dacă vă frige  
O gaură din piept, nebănuită,  
Lasați-i cerului, ce ninge  
Tărâmul unei Taine împlinite!  
  
Să nu iubiți, dacă e iarnă,  
Când teilor li se închină cucii,  
Lăsați-I verii-sufletul făr-de prihană,  
În floarea vârstei, să nu fiți ca uitucii.  
  
Să nu iubiți, nimai când focul  
Nu încălzește nici un soare.  
Lăsați-i scrumului-norocul,  
De parcă a-ți sfida cumplita lui trădare.  
  
SIMȚIRI NINSE  
  
Mi-am ajustat, iernatic, liniștea deplină,  
Să sorb câteva rânduri fericite-  
Miros de ceară, stinsă în lumină,  
Aroma ceaiului adormitor mă-nghite.  
  
Pe crengile de brad cu sevă mai sclipesc  
Mici varietăți din cele mai pufoase,  
Încep la veacul ăst celest să mă gândesc  
Și împrejur, de lină pace, fug angoase.  
  
În albul serii, renunț total la fericire,  
La acea stare, ce-ascunsă e în lume  
Și sunt cu mine, dintr-o absorbire-  
De flacără, de foc, de gânduri bune;  
  
Din amintiri mi se ivesc niște copile,  
Ce intră buzna, lăsând să se topească  
În sufletu-mi, fulgi încâlciți și moi,  
Veniți, cu ele, ca să mă -ntregească.  
  
Ne așezăm la emisfera cea albastră,  
Să ne-ntrebăm, pe unde au rămas  
Acele ierni, cu nopți senine, la fereastră  
Pe unde-om fi și noi, fără acest popas?..  
  
Eu las lângă acest brad să se adune  
Toată amintirea mea de altădată...  
Cu sora mea, ieșeam și cu patine,  
Și aveam un derdeluș, cel mai feeric, tată.  
  
Ne ridicam în sus, pe deal, ca să zburăm,  
Din sănii să ne facem zbor, cum se cuvine,  
Și ajungeam tocmai pe-alt deal, atâta de ușor,  
Și zilele creșteau, să creștem și noi bine.  
  
Iar anii uite trec, ca niște câlți se pierd,  
În iernile, din care a plecat copilăria,  
Acum ne tot privim, și lângă bradul crud,  
Ca într-un vis renaște, doar temeinicia.  
  
Se -aștern lăngă brad, fărâme de- amintiri,  
Și -n ochi-mi sclipesc cu lacrimi ascunse-  
Miros de ceară cuminte pătrunde-n priviri  
Și mierea, din lumină, îmi lasă simțirile ninse.  
  
CRINULE CĂRUNT DE CĂRUNTEȚE  
  
Crin cărunt   
de căruntețe  
și întinerit în iarnă...  
Vino, ca să-mi dai  
blândețea  
și a ta coroană dalbă.  
Căci te-au nins   
și te-au învins,   
ca pe-un fluture  
de miere,  
oarbe râuri  
te-au închis  
în altaru-ți de durere.  
Vin- să-ți dau  
cununa iernii,  
ce-o împletisem  
pe un mal,  
când scriam  
a ta putere  
cu o pană   
a lui Stendhal;  
când te scuturam  
de riduri  
și-n petale-ți adunam  
arta de a nu te scriburi  
și un veac,  
ca un pătrar.  
Crinule cărunt,   
ca niciodată,  
vestejind   
în înfloriri de fulgi,  
măgulit, în tronul de poeme,  
stai, în iarna carismatică,   
s-o guști.  
În trecere eternă  
printr-un scrin,  
stai, ca un arhaic  
amfibrah răpus-  
Vino, crinule,  
într-un amurg pustiu,  
să-mplinești o zi,  
ce n-a apus.  
  
Lilia Manole 
Referinţă Bibliografică:
POEMELE IERNII / Lilia Manole : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1829, Anul VI, 03 ianuarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Lilia Manole : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lilia Manole
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!