Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aparitii > Mobil |   


Autor: Lia Ruse         Publicat în: Ediţia nr. 1700 din 27 august 2015        Toate Articolele Autorului

LANSARE DE CARTE LA MONTREAL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Sub cerul armoniei 
  
de Lia Filoteia Ruse 
  
La data de 22 august 2015, orele 14, Asociația Scriitorilor de Limbă Română din Québec împreună cu Asociația Culturală Română, au organizat lansarea volumului de poezii "Sub cerul armoniei", al scriitoarei Lia Filoteia Ruse, la Centrul Comunitar din Cotes-des-Neiges, orele 14h00. Președintele ASLRQ, dl. Adrian Erbiceanu a luat cuvântul felicitând-o pe dna. Lia Ruse și s-a oprit asupra câtorva aspecte ale cărții, dându-mi apoi cuvântul pentru o scurtă prezentare, pe care o redau mai jos. Astfel am avut onoarea și plăcerea de a vorbi despre cea de-a 17-a carte publicată de autoare. 
  
Volumul de poezii Sub cerul armoniei al binecunoscutei poete Lia Ruse, apărut la Editura Singur din Târgoviște, se înscrie în poezia română contemporană ca un frumos joc de balans între lumini și umbre, născut dintr-o observație fină a armoniei spre care tind sentimentele autoarei. Astfel, cititorii se îmbarcă într-un voiaj plin de suplețe și spirit, redescoperind prin această lectură Regula de Aur a armoniei, în versuri. 
  
Majoritatea poeziilor sunt scrise în 2015. Lia Ruse este o poetă lirică, cu un profund înțeles al naturii mamă, căreia îi răspunde prin diferite ipostaze sufletești, într-un joc de lumini și umbre, pe care orientalii l-ar numi Yin și Yang, dar pe care poeta noastră îl percepe prin prisma dragostei în relație cu lumea înconjurătoare. Chiar și felul în care sunt aranjate poeziile stimulează acest efect de lumini și umbre, întrucât cele patru anotimpuri prin care ne poartă cartea nu sunt împărțite pe capitole, ci, într-un fel jucăuș, poeziile de iarnă și toamnă se amestecă printre poezii de vară și primăvară. Astfel, pentru cititor, devine important jocul cuvintelor, rima, imaginile generate, lirismul, mai presus decât ceea ce ar putea fi o poveste lineară în timp, a trecerii de la un anotimp la altul. 
  
Finețea cu care dna. Lia Ruse se apropie de natură prin metaforele cu care descrie sprințar diferite fenomene, pare că iese de sub pensula unui pictor impresionist. După cum Impresionismul a adus în Istoria Artei atenția asupra jocului infinit de lumini și umbre, dna. Lia Ruse în poezie, pune accentul pe gama infinită a sentimentelor și pe nuanțarea infinită prin cuvinte a sensurilor care alcătuiesc imaginea poetică. Ca să dau un exemplu, o ploaie o numește o ploaie pe tocuri înalte (p.31) sau, unui bujor, îi este atribuită o trăsătură muzicală, pe lângă culoare, citez Suavul bujor înflorit.../ Ce grație e viața-n dulcea floare!/ O frântură de cântec îndrăgit/ Tandru acoperită de culoare. Ca la pagina următoare să descrie dimineața cu aceste cuvinte: Alunecăm pe faldurile-albastre,/ Smeriți ca-n templul unui zeu. (p33, poezia Templul dimineții), iar la pagina 35 poezia Pe întinderi de zăpadă descrie suspansul dinaintea venirii zăpezii: Toți te-așteptăm! Plutirea ta ne place/ Și admirăm extaticul tău zbor.../ Prin aer pur cobori lăsând o pace/ Pe timpu-ngreunat și răbdător. 
  
În acest volum, cuvântul Dor apare foarte des, fiind și titlul unora dintre poezii, cum ar fi: Vibrații de dor (p.19); Dor lumesc (p.57); Dor aprins (p.60); Dor de primăvară (p.62); Dorul acela (p.67); Vise de dor (p.72). Cred că acest fapt face ca dna. Lia Ruse să fie un poet complex, prin exprimarea nuanțărilor sentimentului de dor, cuvânt care nu are echivalent în alte limbi, și care, de obicei, este greu de definit. 
  
Prima dintre aceste poezii, numită Vibrații de dor este și o cheie la creația poetică a acestui volum, dacă nu chiar la întreaga sa creație literară. Iată prima și ultima strofă: Pe bolta de argint cu licăriri lacustre,/ Pe norii tracasați de un magnet aparte/ Curg gânduri grele ce parcă vor să mustre:/ Nu-i timp de poezii?... Sunt chiar, scrieri deșarte?!....//...O, dacă nici versul nu mai este citit/ Se va stinge omenia fulgerător,/ Vom deveni ființe cu sufletu-mpietrit!/ Ce se va mai înțelege din cuvântul de dor? 
  
Un poet care poate explica Dorul ca în poezia Dor aprins (p.60) se apropie de o definiție a acestui sentiment, cu toate că se spune că practic nu există o definiție clară și succintă a dorului în literatură: Las dorul meu să umble în tăcere/ Cu sufletul aprins, rătăcind în amiezi,/ Privind văzduhul plin/ De norul gri/ Cu prelungirea dusă în zăpezi.../ Las dorul meu să umble iar prin lume,/ Intersectând realul, flămând de vise mult/ La marginea tăcerii, cu amintiri nebune,/ Să-nvie-n gustul mierii/ Sărutul de demult... 
  
Lia Ruse merge până la a descrie și stingerea dorului, în Dorul acela: Dorul acela era/ Un sâmbure aprins/ In înveliș de vis/ Legănat duios,/ Cum floarea albă și rotundă de nufăr/ Pe ape tremurate somnoros... (p.67) , poezie în care se observă și grija și delicatețea cu care este descrisă estomparea sentimentului de dor, asemuit unei flori de nufăr. 
  
În final, cititorul poate extrage din filozofia feminină a acestei cărți (care este un cadou pentru oricine dorește să-și verifice prin lectură capacitatea de a înțelege și a simți), următoarea concluzie: 
  
Cartea Sub cerul armoniei redescoperă armonia sentimentelor ființei umane, bine încadrată de natură, în care Regula de Aur a armoniei enunțată de Greci, aplicată și perfectată în Renașterea Italiană, este evocată și de Lia Ruse, perpetuând fenomenul armonios al Renașterii, cu prospețimea unui condei fermecat, cu aproape 6oo de ani mai târziu. Felicitări, dna. Lia Ruse! Aș dori să adaug că sperăm într-o Renaștere de acest gen și la noi în țară. 
  
Eva Halus – Montréal, 22 august, 2015 
  
Referinţă Bibliografică:
LANSARE DE CARTE LA MONTREAL / Lia Ruse : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1700, Anul V, 27 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Lia Ruse : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lia Ruse
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!