Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Lia Bejan         Publicat în: Ediţia nr. 2115 din 15 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

Polul vrăjitoarelor - III
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Florina nu pune întrebări suplimentare. Nici nu-şi manifestă, în vreun fel, curiozitatea, după cum nici nu vorbeşte, vreodată, prea mult. Abia acum realizează Lucian că, în cinci ani de când a angajat-o, la recomandarea unui „frate”, nu aflase nimic despre ea. În general, fetele sunt flecare, îşi povestesc uşor viaţa, afli despre ele când vor o zi liberă, o învoire, când au un necaz sau chiar o bucurie.  
 
Femeia asta e dintr-un alt aluat: nu s-a învoit niciodată, n-a auzit-o plângându-se, dar nici bucurându-se, vreodată. Nu are dispoziţie schimbătoare, probleme familiare sau sănătate fluctuantă. Lucian nu-şi aduce aminte ca directoarea salonului lui cosmetic să se fi îmbolnăvit vreodată. Nici cu gripele alea urâte, care loveau pe toţi, în lanţ, de nu mai ştia, de pe-o zi pe alta, dacă are angajate la lucru, Florina nu lipsise vreodată. Le înlocuia pe oricare dintre fete, fără comentarii, ifose sau să ceară plată suplimentară. Părea că se pricepe la orice: de la epilare la masaj, manichiură sau folosirea vreunui aparat special în remodelare corporală. Nici cu foarfecele, în părul clientelor, nu se descurca deloc rău.  
 
Şi nici el nu se obosise vreodată să încerce s-o tragă de limbă. O urmărise cu mare atenţie, în primii doi ani, până când aflase, despre ea, că are activităţi speciale ... Argumentul că a făcut arte marțiale îl convinsese să-i încredințeze conducerea salonului. Iar comportamentul femeii, şi înainte şi după investire, îi confirmase justeţea deciziei.  
 
- Ding, dong! Ding, dong!  
 
- Bună seara, Şefu’! spuse, natural, Florina, când Lucian deschise uşa.  
 
Este pentru prima oară în casa lui, dar se comportă ca şi cum ar şti, pe dinafară, tot rostul casei. Nu are pudori închipuite şi nici vreo reţinere, aşa că ajunge rapid în birou, în celălalt fotoliu, faţă de cel unde şade, de obicei, Lucian.  
 
- Ce bei?  
 
- Astăzi, nimic, spuse femeia şi-l privi pe Lucian fix, cu înţeles.  
 
Acum pricepu bărbatul că directoarei lui nu i se poate ascunde nimic, că e mai transparent în faţa acesteia decât un pahar de sticlă. Păru că o priveşte pentru prima oară: destul de înaltă, probabil chiar 1,70, uscăţivă în constituţie, cu obrajii supţi, păr şaten şi ochi…, ei, bine, ochii ei reprezintă tot farmecul Florinei: de-un verde clar, bine definit, n-ai fi putut vedea ceva în ei, indiferent cât de bun ai fi la asta. Îmbrăcămintea este banală, de pe tarabe, dar cu linie stilistică şi cu o cromatică bine precizate, coerente.  
 
- Intuiţia mea spune că aţi putea avea nevoie de mine când am mintea clară, nu e vorba c-aş şti exact ce vă preocupă, spuse Florina, cu intenţia evidentă de a-l linişti.  
 
Lucian n-are încotro: mimează că o crede. Şi-apoi, ce atâta deranj?! Dacă ştie deja, asta îl scutește pe el să formuleze nişte propoziţii şchioape şi să dezvăluie ori incomplet ori prea mult faţă de ceea ce are Florina nevoie să ştie, ca să acţioneze. Asta, dacă este capabilă, fireşte.  
 
- Florina, nu mă interesează cât ştii din ceea ce mă frământă pe mine. Mă interesează dacă mă poţi ajuta şi să o și faci.  
 
- Domnule Georgescu, nu sunt aşa grozavă cum vă închipuiţi. Adică nu ştiu, concret, cu detalii, de unde vine blocajul pe bani pe care-l aveţi. Ştiu doar că a apărut de curând şi mai ştiu că bunăstarea dumneavoastră vine în urma unor acţiuni pe care le desfăşuraţi, în direcționarea energiei. Bănuiesc faptul că vă gândiţi cum c-aş putea determina deblocarea fluxului respectiv dar, pentru asta am nevoie să-mi indicaţi mai precis sursa. Eu doar intuiesc cum c-ar fi doamna Ana, dar am nevoie să înţeleg ce s-a întâmplat cu ea, cum de-a ajuns în spital şi cum de n-o puteţi ajuta, cu toate că sunteţi un om care Poate multe.  
 
- Hai să-ţi spun: sper să înţelegi tu ce s-a întâmplat şi cum se rezolvă asta. Conform celor ştiute de mine, Ana n-ar fi trebuit să intre în comă – de fapt, să facă stop cardiac – de la procedura pe care i-o aplic de obicei, de direcționare a energiei eliberate în actul sexual. Este adevărat, de data asta am vrut să-i trimit spiritul în astral. Fără să știe, am folosit-o de multe ori pentru contactul cu astralul și pentru captarea de energie din divese alte surse. Acum şi-a revenit, nu pare să aibă nimic dar, pentru a-i folosi energia, ar trebui s-o aduc pe maică-sa la spital, s-o mai coboare din sferele înalte în care a ridicat-o prezenţa unui ciudat. Şi mi-e frică să nu i se întâmple, din nou, ceva, cu atât mai mult cu cât nu înţeleg ce i s-a întâmplat nici prima oară. Am un presentiment, straniu, nedefinit, dar în niciun caz de bun augur.  
 
- … da, cam neobişnuit. Sunt de-acord să mă folosiți, sunt un foarte bun medium. O să-i fac şi eu o vizită doamnei Ana, evident nu în fizic.  
 
- Chiar te rog. Eu am încercat mai devreme, dar n-am ajuns la niciun rezultat. Am senzaţia că mi-a scăpat ceva.  
 
- …?!  
 
Ana… Ce nume frumos are femeia asta! Şi câtă sete de linişte…sete de armonie… Şi din cât zbucium vine!!! Îi priveşte Gabi sufletul mătuşii, i-l pipăie aşa cum ai lua în mână inima unui animal abia sacrificat, din care se scurge lichidul vâscos şi roşu venit din vene. I se prelinge ei în suflet întâmplarea din salon care tocmai îi schimbă viaţa Anei – un suflet chinuit, mătuşa Ana. La fel de chinuit ca al maică-si, Narcisa. La fel şi, totuşi, altfel.  
 
- Hai să ne jucăm, Mihai! Ce mă bucur că ne întâlnim…, conversă Gabriela, firesc, cu sufletul care tocmai s-a creat și care se pregătește să vină pe lulme. Și care este al vărului ei, despre care încă nu știe nimeni, nici măcar părinții lui.  
 
- Cum o să fie, Gabi?! Spune-mi tu cum o să fie, va fi la fel de multă armonie, la fel de multă lumină şi o căldură la fel de plăcută?! Dar dragostea, dragostea, ea cum este, cum se va manifesta, cum îmi va ţine ea inima într-un culcuş de fericire?!  
 
- Oh, Mihai! Vezi, este important să nu uiţi nicio clipă de ceea ce-mi spui tu acum. Doar amintirea te va ţine şi te va hrăni. La luptă, la război vii, nu la împlinire sufletească.  
 
Şi Gabi tăcu. Ştia că nu-i poate spune mai mult verişorului ei nenăscut. Nici măcar faptul că nu vor apuca să se cunoască, că ea își va fi sfârșit misia, ca încarnată, înainte ca el să descindă printre oamenii aceștia. Şi mai Ştie că e nevoie de foarte multă Putere pentru a-i bloca lui Lucian accesul la cunoaşterea faptului că i se va naşte un fecior. Pentru moment, a reuşit să distragă atenţia asistentei care se ocupă de catalogarea analizelor, aşa că aceasta a încurcat rezultatele. Dar situaţia nu poate fi de durată. Gabriela este sincer îngrijorată. Ea, de aici, nu poate să lupte cu Puterea lui Lucian. Şi nici nu va putea fi, fizic, prin preajma lui Mihai, la venirea lui, şi nici după aceea. Oricum, menirea ei este alta. Mihai va trebui să-şi ducă propriile-i bătălii. Fraţi întru suferinţă, atât sunt cei doi. Nimic mai mult.  
 
Referinţă Bibliografică:
Polul vrăjitoarelor - III / Lia Bejan : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2115, Anul VI, 15 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Lia Bejan : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lia Bejan
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!