Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   


Autor: Lazăr Lădariu         Publicat în: Ediţia nr. 2090 din 20 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

Lazăr LĂDARIU - CEL CARE A CÂNTAT TOATE VITEJIILE NEAMULUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Născut la 20 septembrie 1866, în satul grăniceresc Hordou de pe Valea Salvei (azi Coşbuc), din nordul Ardealului, George Coşbuc era al optulea copil din cei 14 ai familiei preotului greco-catolic Sebastian şi Maria Coşbuc. Copilăria şi-o petrece în satul natal, la Hordou, nu departe de Năsăud, unde primeşte primele noţiuni despre învăţătură, în acel „mic orizont al lumii satului”, în tovărăşia basmelor povestite de mama sa, şi de la ţăranul Ioan Guriţă, dintr-un sat vecin, precum şi de la cântăreţul de biserică, „bătrânul diac” Tănăsucă Mocodean, copilul George învăţând să citească „încă de la vârsta de cinci ani”.  
 
Şcoala o începe, în 1871, la Hordou, însă, „din motive de sănătate o întrerupe după clasa întâi”. În 1873, George Coşbuc urmează cursurile şcolii din Salva, unde tatăl lui era preot, apoi la Telciu, pentru clasele a II-a şi a III-a, unde, în acea comună mare de pe Valea Sălăuţii, învaţă limba germană sub îndrumarea unchiului său Ioan Ionaşcu, directorul şcolii. În 1876, după încheierea cursurilor clasei a IV-a a Şcolii Normale din Năsăud, Coşbuc se înscrie în clasa I a Gimnaziului Fundaţional de aici, „cu profesori cu o pregătire serioasă, care punea accentul pe studiul limbilor şi al literaturilor clasice”, de atunci datând şi „primele contacte cu operele literaturii române, precum şi cu cele universale (Lenau, Heine, Bürger), Coşbuc formându-şi aici „o temeinică bază pentru cultura sa”. La acest liceu românesc din Năsăud începe să-şi desfăşoare activitatea literară în cadrul Societăţii de lectură a elevilor „Virtus Romana Rediviva”, al cărei vicepreşedinte, apoi preşedinte, la 1883, devine. Între 1882-1883, redactează „Musa Someşană”, revista care apare „într-un exemplar scris de mână”, cuprinzând creaţiile membrilor societăţii, revistă în paginile căreia publică primele lui poezii, printre care şi „Tablou de seară”. Aici au loc „primele lui încercări de versificaţie”, cu solide studii umaniste de limba latină şi greacă, filosofie şi istorie filosofică, istoria literaturilor, poetică şi prozodie”.  
 
După ce îşi ia examenul de bacalaureat, în anul 1884, împotriva voinţei părinţilor, care doreau să-l facă preot, Coşbuc pleacă la Cluj, unde, în toamna aceluiaşi an, se înscrie la Facultatea de Filosofie şi Litere a universităţii maghiare, care avea şi o catedră de limba română. „Continuă studiile clasice, frecventând cursurile de istorie a grecilor vechi, de traducere şi interpretare ale scrierilor alese din Cicero, din teoria şi istoria retoricii la greci şi la romani, de sintaxă greacă şi istoria literaturii latine”. În decembrie 1884, îşi începe colaborarea la revista Tribuna din Sibiu, mai întâi sub pseudonimul C. Boşcu, apoi cu numele adevărat, versuri, basme versificate, traduceri, printre care şi poezia de debut Filosofii şi plugarii.  
 
Confruntându-se „cu diverse dificultăţi materiale”, bolnav, Coşbuc se retrage din facultate, continuând colaborarea la revista Tribuna. Ioan Slavici, directorul Tribunei, îl caută personal la Cluj, chemându-l la Sibiu, în redacţia revistei, o etapă „hotărâtoare în formaţia sa”. În acelaşi timp, Coşbuc mai colaborează şi la Familia lui Iosif Vulcan, precum şi la Cărţile săteanului român, o revistă din Gherla, unde publică „Amin”, „Strigă stâncile” şi „Lupii ţiganului”,. În Tribuna, Coşbuc publică baladele de inspiraţie populară: „Blăstăm de mamă”, „Pe pământul turcului” „Angelina”, „Fata codrului din cetini”, „Draga mamei”, povestirile şi basmele versificate: „Fulger”, „Brâul Cosânzenii”, „Izvor de apă-vie”, „Tulnic”, „Lioara”, „Rodovica”, „Crăiasa zânelor”, „Rada”, „Numai una”, „Nu te-ai priceput”. Începe să traducă Divina Comedie, „la care va lucra timp de peste douăzeci de ani”. Între 1886-1887, Coşbuc traduce, la Tribuna, peste 480 de poezii „din 92 de autori greci, poezii pe care dorea să le publice într-o viitoare antologie”.  
 
La Sibiu, unde ajunge în anul 1887, Coşbuc va rămâne până în 1889. Ioan Slavici, bucuros că a reuşit să-l aducă pe George Coşbuc la Sibiu, consemna cu entuziasm, evenimentul: „De vreo două săptămâni îl avem aici pe Coşbuc, un admirabil băiat de vreo 21 de ani, unul din cele mai distinse capete”. Aici, la Sibiu, se „cristalizează poziţia lui Coşbuc faţă de literatură, în direcţia interesului către folclor, ca bază a literaturii culte, şi faţă de limbajul popular, orientare, în esenţă, spre idealul restabilirii unităţii culturale a poporului român”. În „Amintiri”, Ioan Slavici mărturiseşte: „George Coşbuc, înzestrat din belşug de către firea cea darnică, s-ar fi ridicat, în toate împrejurările, deasupra contemporanilor săi, n-ar fi ieşit ceea ce a fost, dacă nu şi-ar fi croit lucrarea vieţii în mijlocul acestor oameni cu cultură generală, care toţi erau scriitori…”  
 
De reţinut că „anii petrecuţi în redacţia Tribunei (1887-1889), alături de Ioan Slavici, vor culmina cu apariţia poemului,,Nunta Zamfirei”, „un poem-spectacol admirabil, care l-a impresionat chiar şi pe olimpianul Titu Maiorescu”. Cu „Nunta Zamfirei”, Coşbuc „s-a impus definitiv în atenţia cititorilor şi a criticilor de peste munţi, fapt care i-a creat aureola de mare poet”. La insistenţele lui Ioan Slavici, după ce Tribuna se află în dificultate, Titu Maiorescu îl chemă pe Coşbuc la Bucureşti, unde vine „pe la mijlocul lunii decembrie 1889”, unde primeşte o funcţie într-un serviciu al arhitecturii din Ministerul Cultelor, de unde, nemulţumit, demisionează. Între timp, în revistele Amicul familiei, din Gherla şi Cluj, publică poezia „Romanţa”, iar în Convorbiri literare, poeziile „La oglindă” şi „Rea de plată”. Colaborează, în continuare, la Tribuna, publicând poeziile „Pe lângă boi”, „Trei, Doamne, şi toţi trei”, „Rea de plată”. Venit în Bucureşti, „Titu Maiorescu l-a primit în şedinţa „Junimii” din 23 decembrie 1889”, unde poetul ardelean a citit alături de I. L. Caragiale. Înainte de a fi publicată în Convorbiri literare, „Nunta Zamfirei” a fost citită de Coşbuc, la 4 februarie 1890, în şedinţa „Junimii”, în Bucureşti, ceea ce-l determina pe Maiorescu să consemneze în jurnalul său: „Coşbuc, cu eminenta poezie «Nunta Zamfirei», care, până la apariţia poeziei «Noi vrem pământ!» avea să rămână cea mai cunoscută şi apreciată scriere a lui Coşbuc”. Coşbuc este cooptat în colectivul profesorilor asociaţi care elaborau manualul şcolar „Carte românească de citire”, anul 1893, în care îi apare primul volum de versuri Balade şi idile.  
 
În anul 1894, în colaborare cu I. L. Caragiale şi Ioan Slavici, editează revista Vatra, în care Coşbuc publică poeziile „Noi vrem pământ”, „Mama”, „Lupta vieţii”, „In opressores”, „Paşa Hassan”, „Doina”, „Sub patrafir”. Colaborează la Lumea ilustrată, revistă în care publică „Vestitorii primăverii”, „Fatma”, „Noapte de vară”, „Vântul”, „Rugămintea din urmă”, „La părău”, iar în anul 1893, la 28 noiembrie, sub direcţia lui Vlahuţă şi a lui V.A. Urechia, vede lumina tiparului primul număr al revistei Vieaţa, la care colaborează şi Coşbuc. În 1893, îi apare prima culegere de versuri „Balade şi idile”, bine primită de critici şi de public. Apariţia volumului este menţionată în Românul literar şi în Moftul român, care anunţa evenimentul printr-o notă pusă pe seama lui Caragiale: „Pe câmpul vast al publicisticii române, pe care creşte atâta spanac, des şi abundent, a apărut, în sfârşit, zilele acestea, şi un copac şi e aşa de mândru şi aşa de puternic, că mii şi mii de  
 
recolte de buruieni se vor perinda, şi el va sta, tot mereu, în picioare, tot mai sănătos şi mai trainic, înfruntând gustul actual şi vremea cu schimbările ei capricioase şi făcând, din ce în ce mai mult, fala limbii noastre româneşti – un volum de Balade şi idile, de George Coşbuc”. Poezia lui „In opressores” „circulă în foi volante printre cititorii transilvăneni”.  
 
Într-un articol calomnios, Grigore Lazu, grefier judecătoresc la Piatra, îl acuză pe Coşbuc de plagiat „contestându-i originalitatea” unor poezii din volumul Balade şi idile, avându-i alături (parcă nici nu se putea altfel!) pe Anton Bacalbaşa şi pe Alexandru Macedonski. Timp de zece ani a fost stârnit acest proces literar. Într-o intervenţie, D. Evolceanu protestează, printr-o poziţie corectă, în numele Convorbirilor literare, poziţie apreciată de Titu Maiorescu, Alexandru Vlahuţă şi Nicolae Iorga, care i-au luat apărarea  
 
poetului ardelean, impresionată fiind şi acea apreciere a lui P.P. Negulescu, printr-o scrisoare trimisă, din Berlin, lui Titu Maiorescu: „M-a indignat, în adevăr, peste măsură, infamia scandalului ce se face cu bietul Coşbuc. E un veninos asalt de pigmei în contra unui incontestabil talent literar”.  
 
În anul 1896, „după ce poetul trăise bucuria consacrării şi, în acelaşi timp, şi amarul unor calomnii, la Bucureşti, la Editura Librăriei Şcoalelor C. Sfetea, apare volumul de versuri Fire de tort, cu o notă „referitoare la existenţa unui proiect de epopee”: „De când am început să scriu, m-a tot frământat ideea să scriu un ciclu de poeme cu subiectele luate din poveştile poporului şi să le leg, astfel, ca să le dau unitate şi extensiune de epopee, ca şi la «Nunta Zamfirei», «Moartea lui Fulger», «Fulger», «Tulnic» şi «Lioara», «Craiul din cetini», «Laur bolnav», «Patru portărei» (…) Am părăsit ideea din pricină că am făcut greşeala să încep a scrie poemele în două feluri de metre – unele în versuri de 14 silabe, altele în versuri de silabe”. În 1896, văd lumina tiparului traducerea cărţii Eneida de Vergiliu, poema Mazepa, de Byron, comedia Formeno, de Terentiu (în Familia), Antologia sanscrită (la Craiova), cu fragmente din Rig-Veda, Mahabharata, Ramayana, Sacontala lui Calidasa (la Bucureşti). Pentru traducerea Eneidei, la propunerea lui Haşdeu, George Coşbuc primeşte premiul „Năsturel-Herescu” al Academiei, în 1897.  
 
După dispariţia revistei Vatra, la 1 iunie 1896, Coşbuc preia conducerea revistei Foaia interesantă, începând şi îndelungata activitate la revista Albina, iniţiată de Spiru Haret. Îi ies de sub tipar volumul al doilea din Balade şi idile, ediţia a doua din Fire de tort, publică poeziile „Povestea căprioarei” şi „Cântecul redutei”, colaborează la Revista ilustrată. Bolnav, plecă la Karlsbad. Întors, publică, în 1899, Războiul nostru pentru neatârnare (1877-1878), Povestea unei coroane de oţel, poeziile „Cicoarea” (în Convorbiri literare), „Pierde vară” (Noua revistă română), „Nunta în codru” (Tribuna Poporului), „Faptul zilei” şi „Pe dealul Plevnei” (Literatura şi arta română), „O scrisoare de la Muselim-Selo” (Gazeta săteanului), „Dorobanţul” (Albina), „Pacea” şi „După furtună” (Curierul literar). La 2 decembrie 1901, sub conducerea lui Coşbuc şi Vlahuţă, apare revista literară săptămânală Sămănătorul. Revistă în care „văd lumina tiparului, în  
 
traducerea lui Coşbuc, fragmente din Odiseea lui Homer, mai apoi, după ce scot, la Bucureşti, acea Carte de citire pentru şcolile secundare şi profesionale, partea I, Vlahuţă şi Coşbuc părăsesc conducerea revistei Sămănătorul. Cei doi, din însărcinarea lui Spiru Haret, „ţin la sate conferinţe cu caracter cultural-educativ, activitate în care a fost atras şi Sadoveanu”.  
 
În vara anului 1902, Coşbuc îşi petrecea câteva săptămâni, la Riva, în Italia. În anul 1904 îi apare cartea Cântece de vitejie, volumele al treilea şi al patrulea din Fire de tort şi Balade şi idile, precum şi traducerea Georgicelor lui Vergiliu. În România ilustrată publică poezia „Concertul primăverii”, iar din anul 1906, de la 1 ianuarie, George Coşbuc, I. Gorun, Ilarie Chendi scot revista Viaţa literară, devenită, mai apoi, Viaţa literară şi artistică, secretar fiind Ilarie Chendi. Coşbuc lucrează o vreme, ca funcţionar, la Administraţia Casei Artelor, în 1907 terminând traducerea integrală a Divinei Comedii, a lui Dante, apărută postum, între 1925-1932, sub îngrijirea lui Ramiro Ortiz. În acest an 1907, poezia lui Coşbuc „Noi vrem pământ!” circula, în foi volante, printre răsculaţi.  
 
În anul 1908, Coşbuc se reîntoarce în Ardeal, în drum spre Hordou „stă mai multe zile la Năsăud, se opreşte la Sibiu, Bistriţa şi Prislop. În vară, Coşbuc, împreună cu familia, se află, din nou, la Năsăud, „unde se întâlneşte cu foştii săi profesori şi colegi”. La 28 august 1909, ia parte la inaugurarea noii şcoli din Feldru, făcând parte din Comitetul de organizare a festivităţilor, unde fiul poetului, Alexandru, a recitat poezia „El-Zorab”. Întorcându-se de la Karlsbad, se abate pe la Năsăud şi Feldru, iar după ce participă la inaugurarea şcolii de la Caţa (Târnava-Mare), Coşbuc se duce la Blaj. În august 1915, în urma unui accident de automobil, moare fiul poetului, Alexandru. „Coşbuc suportă foarte greu lovitura, se izolează şi încetează să mai publice”. „O mare nenorocire l-a atins pe George Coşbuc - scria Nicolae Iorga. N-a fost om care, ştiind bucuriile şi durerile unui părinte, care să nu-şi şteargă o lacrimă, atunci când inima cea mare sângera de cea mai înspăimântătoare rană, care niciodată nu se poate închide”.  
 
În anul 1916, este ales membru activ al Academiei Române, cu patru voturi din şase, iar la 20 mai (2 iunie), plenul academic, prezidat de Barbu Delavrancea, îl alege membru. Vorbind în numele Secţiei Literare, Duiliu Zamfirescu spunea în raportul său: „Reputaţia sa literară e aşa de întinsă, încât numele său a devenit popular în toate ţările locuite de români. Primindu-l în mijlocul nostru, consfinţim ceea ce opinia publică a hotărât demult. Domnul Coşbuc a dat poporului român, în mai puţin de 52 de ani, o cantitate de muncă literară atât de considerabilă, încât numai pentru aceasta s-ar cuveni săi deschidem uşile amândouă pentru a-l primi între noi. Dar calitatea lucrărilor sale întrece cantitatea. Poeziile sale sunt adevărate poezii şi sunt originale. Din punct de vedere clasic – prin urmare esenţialmente academic – Eneida şi Bucolicele lui Vergiliu sunt monumente; Odiseea, tradusă (…), reprezintă o sforţare intelectuală de necrezut, în fine, Divina Comedie este cea mai perfectă versiune a acestei celebre poeme”.  
 
Participând la prima şedinţă a Academiei, la intrarea sub cupolă este primit cu aplauze şi-i salutat de preşedinte, care-i spune: „V-aţi scoborât prin voinţa voastră la Bucureşti, între noi, de pe înălţimile frumoase şi româneşti de la Năsăud. Acum, prin munca voastră, vă ridicaţi la punctul cel mai înalt pe care poate să vi-l prezinte cultura română, ocupând un scaun în mijlocul nostru. Bun venit noului şi distinsului nostru coleg George Coşbuc”. Cuvinte la care poetul răspundea: „Aceste cuvinte sunt pentru mine ca o punere de mâini pe capul meu, ca să scoboare asupra mea harul acelui spirit care luminează şi conduce opera Academiei. Vă mulţumesc şi dumneavoastră, domnilor membri, că m-aţi găsit vrednic să fiu părtaş în mijlocul dumneavoastră, ca să fiu şi eu o părticică de suflet în sufletul cel mare al Adademiei”. Printre cei prezenţi se aflau Nicolae Iorga, Barbu Delavrancea, Victor Babeş, Gh. Marinescu. Continuă lucrul la definitivarea traducerii Divinei comedii şi a comentariului despre opera lui Dante.  
 
George Coşbuc se stinge din viaţă la 9 mai 1918, la Bucureşti. Funeraliile au loc în după-amiaza zilei de 11 mai, la cimitirul Bellu, fiind înmormântat lângă fiul său, Alexandru, „ţara pierzând, un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspiraţiile neamului nostru” – spunea Bogdan Duică la înmormântarea ilustrului dispărut. Nicolae Iorga, cel care afirma mai demult că «poezia lui Coşbuc este de o virtuozitate extraordinară», publica un necrolog încheat cu următoarele cuvinte: „Cel care a cântat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei până la dorobanţii din 1877, moare fără a fi văzut, cu ochii, sub steag, pe aceia care au onorat, din nou, sfântul drapel al ţării. Să lăsăm ca asupra frunţii lui palide, acum liniştite, să cadă o umbră mângâietoare a depărtatului tricolor nevăzut”. La 14 mai 1918, în ziarul Lumina, Liviu Rebreanu scria: „Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. Până şi în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi şedea bine. Aici, în ţară, dragostea lui a fost pentru cele şase milioane de ţărani. Simţea o fraternitate profundă cu dânşii…. A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în imitaţii şi neputinţe. A adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc”.  
 
„Coşbuc – scria George Călinescu, cam zgârcit în aprecierile privindu-l pe scriitorul ardelean, în a sa monumentală Istorie a literaturii române de la origini până în prezent – nu este numai un desăvârşit tehnician, dar nu rareori şi un poet mare, profund original, un vizionar al mişcărilor sufleteşti (…), cu un accent ardelean numaidecât evident, inimitabil şi tocmai pentru aceea aşa de des imitat. El a izbutit, ca şi Eminescu de altfel, să facă poezie înaltă, care să fie sau măcar să pară pricepută poporului şi să educe, astfel, la marele lirism o categorie de oameni străini, în chip obişnuit, de literatură.”  
------------------------  
SURSA  
George Călinescu: Istoria literaturii române de la începuturi până în prezent; „Al. Săndulescu: Coşbuc. Fire de tort şi alte poezii, Biblioteca pentru toţi, 1960; http://arspoetica.ro ; www.georgecosbuc.eu ; https://www.tititudorancea.org.ro .  
 
NOTĂ  
Acest material a fost publicat în volumul „Sunt suflet în sufletul neamului meu...” GEORGE COŞBUC, 150, Antologie de Nicolae Băciuţ, Editura VATRA VECHE, Târgu Mureş, 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Lazăr LĂDARIU - CEL CARE A CÂNTAT TOATE VITEJIILE NEAMULUI / Lazăr Lădariu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2090, Anul VI, 20 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Lazăr Lădariu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Lazăr Lădariu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!