Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Marturii > Mobil |   


Autor: Isabela Hașa         Publicat în: Ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016        Toate Articolele Autorului

Teatrul devean la moment aniversar (fragment)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Teatrul devean la moment aniversar 
  
(fragment) 
  
Isabela Hașa 
  
Nu mi-am propus să mă uit pe gaura cheii în viaţa cuiva, cu atât mai mult cu cât ştiu că există artişti care vor să rămână în amintirea publicului doar cu prestaţia scenică. Şi totuşi, mi-am propus să aduc un elogiu teatrului de revistă devean, celor care l-au însufleţit, artiştilor care şi-au dedicat viaţa scenei, tuturor celor care au trudit aici. 
  
Teatrul devean are 56 de ani de activitate neîntreruptă, 56 de ani de succese, de certitudini, de muncă şi dăruire, de agonie, 56 de ani sub următoarele denumiri: Teatrul de Estradă, Teatrul Arta, Teatrul de Stat de Estradă, Teatrul de Revistă, Teatrul de Artă Dramatică, Teatrul Municipal Deva, Teatrul Judeţean Hunedoara, Teatrul de Artă Deva. Acum, la ceas aniversar, dragă teatrule, permite-mi să-ţi urez din toată fiinţa mea: La mulţi ani! 
  
Ce este teatrul? Nimic altceva decât viaţă, este visul secret al fiecăruia de a fi cândva sub lumina fascinantă a reflectoarelor şi sub ochii avizi ai spectatorilor, o artă a cărei răsplată sunt aplauzele, o artă cu impact la public, un instrument de educaţie, dar care are şi rolul de a destinde. Teatrul îşi educă publicul distrându-l şi cred că acest lucru este minunat. 
  
Pentru mine, de 30 de ani, teatrul devean este o a doua mea casă, una caldă, tandră, primitoare sau rece, indiferentă, nemiloasă, pentru că teatrul este o fiinţă! Bună, rea, după cum merităm! Cât despre publicul devean, cine ar putea să-l descrie mai frumos decât au făcut-o textierul şi regizorul Mihai Maximilian şi compozitorul Vasile Veselovschi: ’’Am crescut împreună! Iar publicul din Deva, ne-a fost mamă, ne-a fost tată. Nişte părinţi buni şi exigenţi, care ne-au mângâiat când am luat o notă bună şi ne-au tras de urechi, când nu ne-am făcut lecţia cum trebuie. Nu ştim dacă pentru acest spectacol, mama şi tata or să ne spună, bravo Vasi – bravo Puişor şi or să ne sărute pe amândoi obrajii, sau or să ne pună, în genunchi, la colţ!? Oricum ar fi, noi o să spunem, ca într-una din revistele noastre: Mulţumesc mamă, mulţumesc tată!’’ În teatru, prezenţa actorului conferă autenticitate unei lumi în care pătrunzi ca şi cum ar fi lumea în care tu însuţi trăieşti. Te regăseşti adeseori în povestea de pe scenă, ai fost şi tu iubit, părăsit, înşelat, minţit, adorat. Dar teatrul nu este numai viaţă, este şi credinţă. Credinţa că feeria este chiar lângă noi, oricine poate accede la ea cu condiţia să-şi ridice ochii din pământ şi să-şi dorească să atingă intangibila stea. Însă nici o meserie, oricare ar fi ea pe lumea asta, nu se poate practica bine în absenţa unui sistem de valori, în absenţa unui sistem moral sau în absenţa unui orizont umanist. Până şi oamenii care, din păcate, nu resimt nevoia culturii, dacă sunt invitaţi la un spectacol, devin un public statornic, încântat sau critic. Este ceea ce aşteptăm cu bucurie şi cu speranţă de la Măria Sa Spectatorul! 
  
Un spectacol moare odată cu tragerea cortinei, se uită, şi e păcat să-i uităm pe artiştii deveni, care mulţi ani ne-au încântat cu genul revuistic, un gen de spectacol care a preluat fastul music-hall-ului francez, al cabaretului politic german, şi s-a prezentat într-un gen diferit, îmbinând într-un mod original glamour-ul, muzica, baletul, satira politică, umorul şi mai ales necazul omului de rând. 
  
Scenă a fost mereu un factor de coagulare a energiilor spirituale ale poporului român, iar revista a ştiut să răspundă întotdeauna cerinţelor marelui public. Primul spectacol care poate fi considerat ca aparţinând genului revuistic: Apele de la Văcăreşti, a fost scris, regizat şi interpretat de Matei Millo, la 19 noiembrie 1872. De aici a început istoria revistei româneşti, acest gen de teatru extrem de popular, căruia i se cuvine nu numai să supravieţuiască, ci să-şi caute şi chiar să-şi găsească drumul spre viitor. 
  
Textul de revistă a depăşit vârsta de 143 de ani şi ar merita să fie reîntinerit, dat fiind că avem subiecte la tot pasul, însă creatorii de gen ar trebui să fie mai stimulaţi! Cel mai mare dramaturg român I.L.Caragiale a fost autor şi personaj de revistă, a revigorat genul scriind împreună cu Iacob Negruzzi, pe muzica lui Eduard Caudella, opera buffă ’’Hatmanul Baltag”. Aceste cuplete se cântau la acea vreme în toate restaurantele şi grădinile publice. 
  
În iulie 1919, la inaugurarea Grădinii Cărăbuş, Constantin Tănase pecetluia destinul revistei româneşti moderne. Dacă trăia acum, ar fi avut subiecte, grase” de satiră: gripă aviară, porcină, criza financiară, politică, morală, vedetele de carton, fraudele... ca la noi la nimeni! Primul musical din România se intitulează My Fair Lady şi a avut premiera pe 8 mai 1968, apoi au urmat, Poveste din Cartierul de Vest, un spectacol de George Zaharescu, Oklahoma" şi alte musical-uri. 
  
Teatrul devean- trecut, prezent şi viitor 
  
Despre cele dintâi trupe de actori ambulanţi, care au avut reprezentaţii în Deva, nu se cunosc prea multe. Nu este o certitudine, dar e posibil ca în turneele lor în zona Transilvaniei în jurul anului 1870, trupele marilor actori Matei Millo (1814–1896), Mihail Pascaly (1830 –1882) şi soţia sa Fani Tardini să fi jucat în oraşul de la poalele cetăţii. Cele mai vechi reprezentaţii din Deva au avut loc la Hanul cel Mare, situat pe locul fostului Hotel Bulevard, care avea camere mari, şoproane şi grădină, însă cele mai populare reprezentaţii au rămas cele ale trupei lui Constantin Tănase. 
  
În monografia Casinei Naţionale din Deva, tipărită în 1911, Lászlo Sigismund afirmă că şi înaintea anului 1848 se înjghebase aici o societate de artişti amatori, care dispunea chiar de o mică scenă, puţine decoruri şi câteva cărţi. Se aminteşte apoi că în anul 1852 se formează din nou o societate locală, care era instruită de un actor şi o actriţă rămaşi aici dintr-o trupă de la Pozsony, azi Bratislava, că se dădeau reprezentaţii în casele doctorului Fodor (transformate ulterior în sinagogă) din strada Libertăţii iar din 1853 se juca în localul Casinei Naţionale, construit în 1847... Se pare că în 1856 avuseseră loc şaptesprezece reprezentaţii date în localul Casinei Naţionale, precum şi altele în anii următori. 
  
Se mai cunosc reprezentaţii date de trupe româneşti cum a fost cea a Teatrului Naţional din Bucureşti în iulie 1881, cea a lui Zaharia Bârsan precum şi diferite concerte ale cântăreţei Gabriele Ionescu în 1895, ale baritonului Nicolae Corfescu în anul 1905 şi altele. 
  
Localul Casinei fiind prea mic, prin 1883 se dădeau reprezentaţii în Şura mare, care nu era decât o adevărată şură din lemn, situată pe locul unde astăzi s-a zidit Palatul Justiţiei. Şura, ca local era mare, dar slab amenajată, rău luminată şi în ea bătea vântul, astfel că de multe ori reprezentaţiile se dădeau în grădina hotelului Crucea Albă. 
  
Această şură mare împreună cu altă şură mai mică şi aşezată mai în sus, au fost apoi reparate şi transformate la 1890 într-un mare depozit de tutun, iar în 1896, şura mare a fost demolată, rămânând depozit de tutun numai clădirea de sus, care s-a păstrat până în zilele noastre şi în 1970 a fost modern restaurată cu ajutorul Muzeului Judeţean Deva. 
  
Un local mai potrivit s-a construit în 1885 şi purta numele de Redut – local de petreceri, care a durat 24 de ani, fiind demolat în 1910, căci se învechise şi bătea vântul în el. 
  
Era o clădire situată pe locul actualului teatru, compusă dintr-o sală mare de concerte, baluri şi teatru, cinci camere de cafenea şi restaurant, plus alte patru camere diverse şi curte mare. Localul avea în faţă un cerdac (terasă acoperită) unde stătea lumea şi cântau lăutarii, iar mai în spate se afla o grădină de vară. 
  
Abia în anul 1910 s-a construit un local special de teatru pe locul fostului Redut şi care este actualul teatru. Pentru timpul de atunci localul era modern şi frumos, fiind socotit între primele din Ardeal. Avea cortină mobilă, scenă mare, magazie pentru decoruri, spaţii de îmbrăcat şi birou directorial. Exista încălzire centrală şi iluminat electric. Teatrul avea 585 de locuri din care 382 la parter, 115 în loje şi 108 în balcon. Avea un padiment orizontal şi parchetat, iar suprapus era un padiment încrucişat peste care stăteau scaunele dar care se puteau demonta pentru a deveni sală de bal. Toată construcţia şi înzestrarea ei au costat 314.000 coroane. Prima trupă ce a jucat în noul teatru a fost una maghiară condusă de Bela Heres, directorul teatrului din Satu Mare şi care apoi, a dat mulţi ani reprezentaţii la Deva. Cu timpul localul s-a învechit şi uzat încât a trebuit reparat de mai multe ori. Astfel, în 1942 i s-a făcut o reparaţie generală cu modificarea intrării şi cu o nouă tapiţerie şi oglinzi, lucrări ce au costat 1.918.000 lei. S-a dat atunci localului numele de George Dima, un valoros compozitor şi muzician ardelean. 
  
Monument istoric şi de arhitectură clădirea Teatrului de Revistă din Deva, a fost cumpărată cu suma de 17.000 de lei iar în 1911 a fost dată în folosinţă ca teatru orăşenesc, numindu-se iniţial, Ansamblu de Cântice şi Dansuri Populare, iar din 1953 s-a numit Fanfara de Stat Deva. Abia în 1960 a primit recunoașterea ca teatru profesionist. ...........................................................................................................................................fragment din Teatrul devean la moment aniversar/Isabela Hașa 
  
Referinţă Bibliografică:
Teatrul devean la moment aniversar (fragment) / Isabela Hașa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1992, Anul VI, 14 iunie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Isabela Hașa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Isabela Hașa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!