Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Reflectii > Mobil |   


Autor: Irina Lucia Mihalca         Publicat în: Ediţia nr. 1972 din 25 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Irina Lucia MIHALCA - CĂLĂTORIA (POEME)

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
UNDE NE DUCE CARAVANA?  
 
Aşa încep poveştile, unii le spun drumuri,  
alţii le spun râuri,  
toate curg, toate-s vii şi focul arde.  
O flacără vie! Cu ochii tăi de primăvară  
răsfoieşti pădurea decupând verdele din verde!  
 
Dincolo de câmp curge  
un fluviu mare  
ce-adună multe râuri în drumul lui!  
Adierea crengilor salciei plângătoare  
se leagănă-n depărtate amintiri...  
Căutăm, visăm, călătorim,  
înaintând prin freamătul copacului  
ascuns în coaja amintirilor, din adâncul nostru!  
 
Unde ne duce caravana? Spre tine, spre mine,  
spre noi, nu ştim ce ne-aşteaptă mâine.  
Suntem într-o poveste scrisă,  
rând cu rând, tu un gând, eu alt gând,  
El şi Ea ~ două inimi.  
 
Un cântec de demult îngân...  
Este povestea ce umple sufletul  
cu picătura ce-i lipsea.  
Gândul curge ca şi râul.  
Ne privim în oglinzile oceanului  
sorbindu-ne apa vie, apa iubirii,  
apa eternei reîntoarceri. Monoton curge râul!  
 
Tot timpul căutăm, ăsta-i universul  
- pulsaţii, respiraţii,  
floarea de lotus a luminii activate... -  
pictând cerul cu stele numai noaptea va şti  
de ce nu-şi arată cerurile.  
 
Cu roua dimineţii ne ascultăm bătăile inimii.  
O lacrimă!  
Picături de ploaie în inima mea!  
 
Alergăm spre acele sunete lipite de noi,  
asemeni muzicii  
ce curge pe sub arcada lăuntrică,  
asemeni ploii de stele  
ce se revarsă în nopţile verilor noastre.  
 
Oamenii au lumini aparte în priviri,  
aleşi sunt să poarte o lumină  
ce pătrunde în orice întuneric.  
Suntem fărâme de clipe, intensităţi,  
amintirile lor şi iubire, doar iubire!  
 
 
SPRE EFES DE LA TROIA PORNIM  
 
În jurnalul călătoriei, pe drumul vieţii,  
într-un poem liber, e desenat un nou decor...  
Pornim spre Efes de la Troia,  
pe drumul fără de întoarcere pornim.  
Furtuni de nisip trec pe lângă noi,  
un înger de zăpadă ne însoţeşte,  
doar piatra cerului, încrustată în inelul tău,  
ne luminează drumul.  
 
În trecere, macii înroşesc dealurile din Pergam,  
ne semnalizează umbrele regilor attalizi ce bântuie,  
fără odihnă, printre coloanele din evantaiul acropolei.  
 
În seara înflorită, în amfiteatru întinzi cortul,  
în zbor, o pasăre sparge tăcerea... departe, în zare,  
sclipesc luminile corăbiilor  
ce-şi poartă încărcătura pe apele Egeei,  
timpul se-opreşte prin iarba nopţii,  
suave cântări  
par să se-audă din templul zeiţei Demeter.  
 
De ce eşti trist, de ce te temi? te-ntreb,  
De moarte, de clepsidra  
în care suntem închişi! îmi şopteşti.  
 
Un parfum sublim  
îţi ameţeşte sângele prin pleoape,  
priveşti un zâmbet răsfrânt,  
respiri mirajul iubirii  
- o emoţie până la cer şi dorul primordial -  
simţi cum un zid al uitarii se prăbuşeşte,  
simţi cum viscolul scormoneşte prin sângele tău.  
 
Plângi, asculţi cântecul,  
n-ai vrea ca melodia să se termine... de parcă  
ar fi venit acum toamna sau primăvara,  
un alizeu printre roşul-galbenul-verdele frunzelor  
nedesprinse din mâinile copacilor,  
albastrul gândului unui nou cer şi noi, două oglinzi.  
 
A te supune mereu dorinţelor, noilor dorinţi!  
Ştii că nu poţi să rupi petala unei flori  
fără să deranjezi undeva o stea...  
 
 
AŞTEAPTĂ, NU PLECA  
 
Desigur, iubirea există,  
cu sau fără titlu de împrumut,  
iris pierdut prin culorile Paradisului  
- gând între cer şi pământ -,  
fiorul de viaţă chiar dacă  
ai păşit, de-atâtea ori, pe cablul  
perfect întins peste Poarta Cerului,  
acolo unde clipele par veşnicii,  
acolo unde timpul  
e suspendat într-o lacrimă.  
 
Oriunde ai fi, oriunde ai merge,  
oriunde ai căuta, aşteaptă, nu pleca,  
citeşte în ochii mei tot ce nu ne-am spus!  
Tristă-i tăcerea, ochii îţi sunt închişi.  
Ascultă, nu pleca, priveşte-mă cu inima  
- o epifanie prin care te plimbi,  
cu degetele, în căutarea unui sens -,  
acolo unde lumina se-arată în noi.  
Spune-mi, unde o vom mai regăsi?  
 
Căutări, mirări,  
adâncimi în noi universuri,  
speranţe care-şi aşteaptă înflorirea,  
bucurii, abisul neliniştilor,  
antracitul durerilor, lacrimi...  
Ce ai? De ce plângi?  
Un bărbat rareori plânge!  
Zâmbetul pe care mi l-ai dăruit  
lasă-l să zboare în cântecul ploii,  
în lumina din noapte,  
acolo unde pietrele dorm.  
În tăcere te-ai risipit,  
să nu mă rătăcesc îţi las semne fără sens.  
 
Desigur, iubirea există,  
- nu eşti niciodată singur -  
ieşi din tine, intră în poveste,  
ascuns printre litere, regăsit în dragoste,  
vei găsi sensul pe care-l tot cauţi.  
Cu o mână poţi cuprinde şi înţelege,  
priveşte prin lumina degetelor,  
unele iubiri nu se uită,  
rămân în adâncul şi strălucirea cuvintelor...  
 
 
CĂLĂTORIA  
 
Simfonia cuvintelor destrămate  
pe aripi divine te înalţă.  
Scrisă sunt în tine,  
am intrat brusc,  
te întrebi unde ai intrat.  
Da, singuri  
în fiecare din aproapele nostru!  
 
Cartea vieţii din noi.  
Şi ei sunt o filă, iar cartea e viaţa!  
Rupi din poveste, o carte citită frenetic,  
pagină cu pagină  
pătrunzi în miezul clipei.  
Dintr-o noapte târzie,  
prin unduirile flăcării, captezi esenţa.  
 
Tălmăcit şi răstălmăcit împarţi  
ţesătura viselor, cotidianul zilelor,  
simţurile devin nuduri, dezbracă fiinţa.  
Ce merităm, totul sau nimic?  
O iubire şi mai mare!  
 
Cu fiecare picătură de culoare  
îţi bate inima,  
pare că totul se roteşte în jurul tău,  
căutarea continuă,  
nu se termină niciodată,  
o călătorie spre necunoscut.  
Vrem să ne cunoaştem,  
am mai făcut câţiva paşi,  
prin noi, în noi.  
Aici e taina, unirea în noi înşine!  
 
Mai aproape de adevăr  
unde aflăm adevărul,  
în oglindirea lumii, în afară?  
E timpul tăcerii, e timpul liniştii!  
 
 
CĂLĂTORIA CONTINUĂ  
 
Pentru o clipă, o stea ai devenit,  
o mică stea,  
coborâtă, aici, pe pământ.  
Vezi, călătorule?! Eşti tu,  
eşti liber, sclipire de lumină!  
 
Între două tăceri aluneci,  
ai traversat, rătăcitor,  
milenii, tărâmuri, timpuri,  
lung a fost drumul, mereu te-ai căutat.  
 
În liniştea imperceptibilă,  
mai subţire ca ploaia,  
capabilă să-ţi vadă-n suflet,  
îţi asculţi lacrimile.  
Ceasurile s-au oprit,  
viitorul e spart aici.  
Priveşte totul!  
Iată, te înalţi spre alte stele,  
sus, tot mai sus,  
departe, tot mai departe!  
Le-mbrăţişezi,  
îţi bucuri inima, unindu-ţi-o,  
dansezi şi urci, tot urci.  
Laşi semne în ceruri şi în astre.  
 
Lumină, paletă de culori,  
din ce în ce mai multă strălucire,  
te cufunzi în lumină, un tot de lumină.  
Porţile Cerului sunt deschise.  
Te-ai regăsit. Lumina te primeşte.  
Ţi-e bine!  
O, da, îţi aminteşti!  
E ca atunci, cândva-demult,  
copil fiind, te cuibăreai  
în braţele calde ale mamei.  
Simţi mângâierea, simţi bucuria,  
liber te simţi  
şi mulţumit deplin.  
Iată, zâmbeşti! O, Doamne!  
Acum îl vezi; acum, îl simţi.  
E-aici, cu tine, în inimă,  
cu tine-a fost, mereu va fi!  
Doar gândurile împrăştiate-n nouri,  
cuvintele şi temerile create îl acopereau.  
Orbit ai fost. Ochii-ai deschis  
şi L-ai recunoscut.  
 
L-ai regăsit, fiind, dintotdeauna,  
întâi în tine, apoi în mine,  
în cântec de privighetoare,  
în fluturi, în floare,  
în munţi măreţi  
şi-n lacurile  
ascunse-n inima lor,  
în lava pământului,  
în ploi, în neguri,  
în adâncuri,  
în firul de iarbă,  
în susur de apă,  
în frunze, în pietre,  
în miresme,  
în umbre, în lumini,  
în soare şi în stele,  
în necuprins.  
 
Priveşti şi înţelegi, acum.  
Iertare-ţi ceri şi lacrimile,  
de pe obraz, le ştergi.  
Nu plânge! Priveşte, zâmbind,  
la tot ce-a fost, la tot ce-ai încercat!  
Hai, nu plânge,  
ştii bine, nu-l vei pierde!  
Alege următorul pas!  
Visul este destinaţia.  
 
În zori, prin ceaţa dimineţii,  
pescarii îşi aruncă năvoadele în râu,  
pe cer, o mică stea, sclipeşte...  
 
 
DE LA UN CAPĂT LA ALTUL…  
 
De la un capăt la altul, calm, liniştit,  
bei totul până la fund, priveşti cine e înăuntru  
şi baţi încrezător, dar atent.  
Un copil în ceaţă nu se teme,  
la el e fascinaţia, nebunia cunoaşterii,  
face gălăgie, râde, aleargă,  
nu ştie să se păzească, nu ştie de pericole.  
Nu există mister, ştii bine,  
simţirea e unică, prinde fiorul zglobiu  
şi joacă-te în paradisul din tine!  
 
Te mistui în fiecare clipă, eşti fericit,  
dacă îţi spunea cineva  
că o să trăieşti asta nu credeai,  
vedeai totul într-o altă lumină,  
însă, pas cu pas, ai înţeles  
că viaţa e ceea ce simţi lăuntric,  
suntem noi înşine  
oricât vor alţii să ne schimbe.  
 
Chemarea vibrează dincolo de oglindă,  
culoarea şi sunetul există,  
dorinţa de a ne regăsi poate fi  
aici, acum, în noi,  
un fulger străbate buzele  
contopite într-un sărut,  
petale de lumină adie  
ca un duş de ploaie în inimi,  
un freamăt interior,  
într-un acord final, reverberează  
fragmente ce se unesc  
într-un zbor nestins, rescris  
spre un şi mai frumos pământ.  
 
Cu mine vorbeşti când rămâi cu tine,  
eşti tu, sunt eu?  
Taina devine parte din noi,  
e aici, delicat ne-mbrăţişează,  
iluzia nemuririi  
ne frământă prea mult trupul,  
înfiorându-ne.  
 
Învăţăm, împreună învăţăm,  
da, poate fi şi un joc,  
viaţa ne conduce acolo unde trebuie.  
S-o lăsăm să curgă  
dacă esenţa ei e dragostea!  
 
 
CALE DE LUMINĂ  
 
Cale de lumină vezi în întuneric  
în timp ce imaginea mea  
pluteşte  
prin simţurile tale  
trezind  
primăvara din izvorul iubirii.  
 
Şi astăzi, şi mâine,  
ca-ntodeauna,  
un milion de îngeri ne veghează...  
 
 
ÎN CALEA TA  
 
Învăluită în strălucire acvamarină  
mă-ndrept, acum, spre Soarele Central.  
Unită cu fragmentele desprinse-n timp din mine,  
îmbrăţişată-n razele iubirii, privesc uimită  
comorile aduse din fiecare călătorie.  
Cu fiecare celulă, respir adânc, calm, lent,  
un spectru de culori şi mă scufund  
în roşu intens, portocaliu şi galben cald,  
în irizari de verde şi albastru,  
ca, în final, în armonia octavei de tonuri înalte,  
doar violetul să-mi înfăşoare cărarea  
de sunet şi lumină spre Sinele-mi Înalt.  
 
Fărâmă de Lumină, simţi inima ce pulsează  
în Câmpul esenţei Infinitului?  
Ia-ţi amintirile cu tine şi nu uita:  
- Eşti una cu Lumina, eşti Tu,  
eşti Calea, Adevărul, Viaţa,  
eşti Alpha şi Omega,  
cel ce era, ce este şi ce vine,  
eşti Tot din Toate,  
fără frontiere,  
în efemer şi veşnicie,  
întregul ascuns în miez  
şi încă şi mai mult  
din ce-ţi doreşti  
să explorezi,  
să-nveţi, să înţelegi,  
să cucereşti şi să păstrezi,  
un vis, o nouă lume,  
o nouă formă, un simbol,  
abis şi înălţare, flux şi reflux,  
neantul unei pagini albe,  
eclipsă, strălucire, un cod nescris!  
 
Eşti aripă în zbor, eşti apa de izvor,  
eşti frunza în cădere, eşti soare ce răsare,  
eşti pasul de furnică, eşti leul cel puternic,  
eşti căprioara-n fugă şi cânt de pasăre mai eşti,  
eşti lutul ce trece prin văpaie pentru a rezista în timp  
şi firul de mătase întregit de viermele pierit,  
incandescent vulcan şi revărsat de ape,  
ocean şi picătură în taină oglindită,  
şi piatră, şi templu, şi altar,  
eşti mugur, ram şi floare,  
eşti munte, nor, zefir,  
furtună, cer senin,  
şi mal, şi val, şi stea,  
şi fulg, şi avalanşă,  
şi Om tu eşti.  
 
Alean şi jale, surâs şi mângâiere,  
eşti ochiul care plânge şi râsul de copil,  
veriga ce ne leagă,  
amestec de contrarii - iubire şi durere -,  
un anotimp, o treaptă,  
o trecere prin viaţă şi prin moarte!  
 
Eşi inima din toate  
şi ritmul  
care bate în clipa eternă Acum.  
 
 
UN PAS PE DRUMUL SPRE NOI  
 
Simţi toamna, iubitule,  
cum se-nfiripă  
printre cristalele de sare din piele,  
arcuindu-ne trupurile,  
zvâcnind spre albul imaculat?  
Să ascultăm muzica stelelor  
la început de noiembrie!  
 
Cântecul nou al ierbii îngălbenite  
şi-al vântului rece  
plin de seminţele ciulinilor,  
cuvântul naşterii  
din veşnicie în veşnicie,  
o respiraţie a cerului  
din inimile noastre lipite!  
 
Sub ochii limpezi ai infinitului  
o briză uşoară  
îndepărtează trecutul.  
Un vis de toamnă,  
un spaţiu şi-un sigiliu de fum  
în culori de anemone!  
Inima ta e tot ce ai,  
dac-o împarţi cu tine ai sensul vieţii,  
iubeşte-te, iubind lumea din tine  
regăseşti totul.  
 
Tu eşti sărutul zâmbetului meu  
amestecat cu polenul purtat de vânt  
pentru că-n mine  
adânc e săpat misterul vieţii.  
Uniţi în curcubeul inimii  
intrăm în pânza sufletului,  
articulând cu pensula gândului  
acel eu prin regăsire,  
dezvăluirea  
din întunericul necunoscutului.  
 
În dansul lor, frunzele cad fericite,  
când nodurile se desfac  
şi zăgazurile cerului se deschid  
atingerea inimii  
urcă mai presus de taină.  
Cine eşti, te-ntrebi zilnic,  
privindu-te-n oglindă.  
O reflecţie, un zâmbet şi-un suspin,  
un pas pe drumul spre noi?  
 
 
CORABIA DE VISE  
 
Străbaţi furtuna deşertului  
în cautatea celei care ţi-a răscolit visele,  
noapte de noapte,  
cascadă curgând în carnaţia coapselor răsucite  
din unda de dragoste.  
 
Ţi-e dor de răpirea primei bătăi a inimii,  
de primul pas prin oglinda lungă,  
în care coridorul întunecat  
transformă realitatea într-un sărut  
şi-n aripile sufletului prin care pluteşti.  
Nu ai uitat privirea întâlnită  
şi-acele linii curgătoare  
ce duceau spre ea,  
cu-atât de mult timp în urmă.  
 
Toată speranţa ţi-e în aşteptare,  
punctul de pornire al iubirii eterne.  
O viziune, dincolo de tot ce-ai contemplat,  
ţi-a fost de-ajuns să o iubeşti,  
o înmugurire repetă crisalida,  
în timp ce durerea ţi-e greu de suportat.  
Prin focul trezit,  
trecători suspendate în spaţiu,  
se îndepărtează cu fiecare popas.  
 
Pentru ea,  
visul tău zăboveşte,  
adâncit în zidurile sfinte din inima ta.  
Nisipul, strălucitor ca diamantele,  
respiră în aşteptarea brizei  
ce va spăla lacrimile tale.  
 
Şi totuşi visul continuă,  
te afli la jumătatea drumului  
spre râul ce curge  
în oceanul de lumină,  
doar pădurea de cuvinte  
tremură de teamă, îngrădită în noapte.  
 
Numeri orele durerii  
şi secundele chinului prin care,  
într-o linişte virgină,  
ţi se derulează imagini dulci-amărui.  
 
Te-ntrebi “cât arată măsurătoarea apei?”,  
acel timp în care  
orele se măsurau cu o clepsidră.  
 
Fiorul melodiei îţi scapă,  
simbol şi serenadă, gardenia din părul ei,  
- floarea sufletului -  
mireasme subtile persistă în tine.  
 
O inimă rănită plânge,  
priveşti stelele şi respiri aerul nopţii,  
- Abisul fecundând veşnicia Tăcerii -  
până când auzi un cântec de leagăn,  
fantoma ei în fiecare cadenţă  
şi vibraţia adusă  
de vocea ei sub un cer adăpost.  
Simţi atingerea Cerului?  
 
Te urmează în vis...  
-----------------------------------------------  
Irina Lucia MIHALCA  
Bucureşti  
ianuarie 2016  
Referinţă Bibliografică:
Irina Lucia MIHALCA - CĂLĂTORIA (POEME) / Irina Lucia Mihalca : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1972, Anul VI, 25 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Irina Lucia Mihalca : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Irina Lucia Mihalca
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!