Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Irina Lucia Mihalca         Publicat în: Ediţia nr. 1951 din 04 mai 2016        Toate Articolele Autorului

Irina Lucia MIHALCA - FATA DIN VIS
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Noli foras ire, in interiore homine veritas!”  
(Nu vă duceţi în afară, în omul interior locuieşte adevărul!) „Fiecare este o oglindă pentru celălalt, în care se vede pe sine însuşi.” (Shakespeare)  
 
„Visul pe care îl visezi singur rămâne doar un vis,visul pe care îl visezi cu alţii devine realitate." (Din scripturile antice tibetane)  
 
În serile calde de mai, prin fereastra camerei lui, aerul e plin de miresmele dulci de regina nopţii, suave arome de levănţică, parfum de iasomie, trandafiri, caprifoi şi mentă.  
În faţa casei un tei îşi răspândeşte grăbit florile, corcoduşul şi-apleacă ramurile încărcate în adierea vântului printre crenguţele zvelte de liliac. Miroase a linişte şi a fluturi de vis. Dinspre marginea oraşului năvăleşte noaptea şi ţârâitul greierilor.  
 
Adolescentul prefera nopţile astea pentru lumina mistică reflectată în tăcere. Câte un ţipăt pierdut în depărtări. Citea, citea enorm pentru vârsta lui. Un tânăr, diferit de ceilalţi, îşi crea propriul univers prin cuvinte ce nu trebuiau rostite decât pentru sine. Găsea imposibilă calea de a-şi face prieteni şi chiar o iubită. Aplecat la masa din cameră încerca să-şi scrie gândurile prin fragmente de romane începute. Să fie vis sau aievea glasul ce răzbătea tânguitor din grădina casei? Să fie vis sau realitate?  
 
Se ridică, din câţiva paşi ajunse afară. Nedumerit, încercă să afle de unde venea acea chemare abia şoptită. În curtea casei, cumpăna fântânii despica luna plină. Încet, un glas suav îl chema: „Vino, hai vino! ”. Înaintă mirat, pe urmele glasului fetei, „Vino, hai vino! ”, pe aleea ce ducea spre fântâna din care se răcorea încă de mic. Aplecându-se, în oglinda ei se reflecta chipul melancolic al unei fete de o fermecătoare inocenţă, luminat de razele lunii.  
 
La vederea lui schiţă un zâmbet:  
- Ai venit! Sunt eoni de timp, prin timp, de când te caut. Nu-ţi fie teamă, hai cu mine, hai vino! Vino în Oraşul Solar, Heliopolis, păşeşte aici, ai să-l recunoşti, ai să-ţi reaminteşti!  
 
Fata îi făcu un semn cu mâna, îl chemă încă o dată. Pâlpâiri de lumină irizau prin pletele ei, pe chipul ei frumos. I se părea cunoscută, nu-şi amintea cum şi de unde. O mai văzuse, era sigur, simţea asta intens, dar unde şi cum, căci totul părea un vis real, încă neînţeles. Ca-n transă, coborî treptele ce duceau spre adâncul fântânii. Păşi prin oglinda apei trecând printr-un tunel la capătul căruia printr-o lumină albastră se deschise Poarta Stelară spre o lume paralelă scăldată într-o lumină neobişnuită, intensă şi pură.  
 
Fata cu trăsături asiatice îl luă de mână, îl privi adânc. Zâmbindu-i îi spuse:  
- De când te-aştept, Chanchala Sarvaga, tu ştii asta, priveşte şi-ncet vei recunoaşte totul de când ai plecat de Acasă. Bucură-te de această călătorie prin timp!  
Ciudată senzaţie de linişte, un sentiment de pace interioară şi încetinire a curgerii timpului! Ce ciudat, îşi aminti numele fetei, Shanti Ramya!  
 
Din văzduh se apropie, plutind inefabil, o pajură de o rară frumuseţe. Pasărea Phoenix, cu aripi învăluite într-un cerc de azur, cu pene strălucitoare ca flacăra, cu pete de purpură şi aur, iar în ochi o tainică lumină îi scânteia. Privindu-i adânc, le transmise mental să se urce pe aripile ei, spre ţinutul Soarelui-Răsare al Templului de Aur. Cu viteza gândului trecuseră peste ţinuturi cu o magnifică natură tropicală, peste câmpii întinse şi păşuni, peste vegetaţii luxuriante brăzdate de fluvii şi râuri ale căror maluri erau mărginite de palmieri şi ferigi uriaşe.  
 
Ajunseră într-o frumoasă grădină cu fântâni arteziene. La mijloc, străjuită de arbori ornamentali, o alee pornea spre Poarta Principală, asemănătoare unui văl, care odată deschisă reda din curtea interioară o lacrimă pe obrazul timpului, un templu magnific aşezat pe o terasă de marmură albă, o bijuterie ce strălucea în lumina soarelui înconjurată de construcţii impunătoare. Templul n-avea acoperiş pentru ca razele Soarelui-Ra să pătrundă în el. Pasărea îi lăsă în faţa templului şi dispăru tot aşa cum apăruse. Era templul alb din visele ce i se succedau periodic prin timp. Cu paşi mici, Shanti Ramya porni spre templu însoţită de tânărul cu ochii negri, strălucitori.  
 
Intrară în templu, aprinseră okoro, acele beţişoare parfumate de tămâie, smirnă şi santal, priviră fuioarele de lumină ridicându-se în încercarea de a îmbuna zeii prin rugăciuni înmiresmate, depuseră ofrande de flori, simţiră pacea şi albul liniştii lăuntrice, făcură câţiva paşi în faţă şi îngenuncheară, ţinându-se de mână. Privind, prin ochii ei, se derula trecutul unei poveşti, povestea vieţii lor. Ştia că a mai fost aici, o recunoştea ca fiind sufletul-pereche, ştia aceste locuri şi viaţa prin care a mai trecut cândva, asemeni unei pelicule derulate in viteză.  
 
În inimă simţi o durere sfâşietoare, un dor imens, un ţipat lăuntric, golul pe care nu-l putuse umple cu nimic. Lacrimile îi inundară ochii, îşi revedea întreaga acea viaţă, totul, inclusiv despărţirea care le-a fost dat să fie, ruptura firului lor de teama lui în faţa iubirii, de oscilaţia şi neîncrederea lui. [Omul înfruntă moartea după o durată foarte mică a vieţii sale, iar viaţa lui pare să nu fi valorat prea mult. Chiar nimic! Slăbirea vederii ne face să credem că soarele, luna şi stelele sunt mai palide. Timpul zboară, experienţele triste urmează una după alta, norii se întorc după ploaie.]  
 
Ieşiră din templu scăldaţi de lumina blândă a apusului de soare. Totul căpătă un farmec aparte atunci când se lăsă seara. Porniră spre aleea de unde veniră, ca Pasărea de Foc să reapară din văzduh, ducându-i la capătul Porţii Stelare. Cu lacrimi în ochi, Shanti Ramya îl îmbrăţişă strâns, îi mângâie chipul şi-l sărută, redându-i gustul tuturor primăverilor, acel dor nedesluşit după care tânjea.  
 
- Ne vom reîntâlni, nu plânge, nu te-ntrista! Hai, zâmbeşte, Chanchala Sarvaga!  
 
Ştii doar că ţi-am văzut frica, te-am înţeles şi te-am iertat. Trebuie să reuşeşti să te ierţi, să fii liber. Va trebui să descoperi paşii pierduţi. Ai repetat lecţia prin atâtea vieţi, o vei parcurge şi repeta până o vei înţelege. Eu te voi aştepta, voi avea răbdare. Nu plânge, ne vom reîntâlni!  
 
Tânărul trecu prin oglinda apei fântânii şi, fără să-şi dea seama, când şi cum, se trezi în camera sa, la masa de lucru. Să fi fost totul un vis atât de real? Atunci de unde durerea lăuntrică, de ce simţi lacrima curgându-i pe obraz? Şi parfumul ei, şi chipul, şi gustul ei, totul să fie doar un vis? Pe masă găsi o floare albastră de nu-mă-uita şi-o foaie de hârtie pe care era pictat, caligrafic, asemeni unei ideograme, în tuşe de cerneală sumi, captând imaginea unor picături de apă, dincolo de linii:  
 
Ne trezim amândoi  
dintr-o altă realitate  
încercând să oprim clipa,  
continuarea unui alt timp,  
în acest timp.  
iar dedesubt el completase:  
Oare ne vom întoarce?  
Oare ne vom regăsi, mai tineri  
decât moartea ce ne-a chemat,  
despărţindu-ne,  
mai curaţi decât cerul primăverii?  
Copil plutind în lacrima timpului,  
ţipând după mireasma gândului tău!  
Oare ce-naltă iubire ne-a pedepsit cu uitarea?  
Te văd alergând lângă mine  
cu surâs de mărgele,  
cu privirea ta caldă,  
întinzând mâna să-mi prindă suflarea,  
să-mi alunge întristarea...  
Oare vom mai fi NOI?  
***  
Oare visele, trăirile avute, pot fi visate de două ori, precum scăldatul în acelaşi fluviu de două ori sau va trebui să renunţi la ele? Amintirile, temelia pe care poţi zidi înscrisurile culese de-a lungul întâmplărilor, preţioase fragmente, cu care poţi întregi tot! O coloană trunchiată, un capitel sfărâmat, treptele pe care încerci să le urci îţi amintesc de splendoarea unui templu. Toate alcătuiesc comoara de absolut, necesară unui suflet.  
 
Viziunea, oricât de puternică ar fi, doarme dacă nu e deşteptată, prin întâmplare, de un lucru de nimic care a concretizat-o, iar când nu mai ai toate acestea, e greu să te regăseşti.  
 
Ca-ntr-un obscur subteran, trebuie să cobori în sufletul tău, proiectând lumini, ca să poţi afla ceva. Te-apleci asupra inimii şi-asculţi cum bate-n ea trecutul, ca şi cum ai pune urechea la pământ, ca să auzi din depărtare un zgomot surd. Inima bate, mintea nu poate uita câte a adunat. Culori, arome, sunete şi forme; văzul şi auzul urmează să le păstreze, scânteia aceea care a dormit o clipă sub cenuşa parfumată, scânteia aceea mică, energia, iar odată cu primăvara, cu vântul care bate, simţi că va renaşte.  
 
(povestea, poate, va continua)  
------------------------------  
Irina Lucia MIHALCA  
Bucureşti, 2 mai 2016  
 
Referinţă Bibliografică:
Irina Lucia MIHALCA - FATA DIN VIS / Irina Lucia Mihalca : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1951, Anul VI, 04 mai 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Irina Lucia Mihalca : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Irina Lucia Mihalca
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!