Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Beletristica > Mobil |   


Autor: Ionel Cârstea         Publicat în: Ediţia nr. 2082 din 12 septembrie 2016        Toate Articolele Autorului

Dracu* nu este așa de negru V
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
A marcat-o întâlnirea cu Eugen, a fost așa cum își închipuise, nu o mai recunoștea și, totuși, dacă ar fi vrut, i-ar fi putut da o mână de ajutor, să-și amintească. Bărbatul aproape că o recunoscuse, nu era sigur, dacă Olga ar fi spus: ”da, ne cunoaștem”, Eugen și-ar fi amintit imediat, mai ales, că el o căuta. Siguranța cu care ea a negat faptul că, s-ar fi cunoscut vreodată, l-a descumpănit. În acea zi până seara când a ajuns acasă, a fost tulburată, întrebările Mariei o deranjau, nu voia să recunoască ce a pățit, susținea că este în regulă și să fie lăsată în pace. 
  
Zilele treceau în aceeași monotonie, viața Olgai se îmbunătățise, începuse să se împlinească la corp, fără a fi o grasă, umbla tot timpul îngrijită, chiar elegantă. Acasă nu avea nici o grijă, mama ei, femeie la aproape 60 de ani, făcea toate treburile. Marina, era o femeie cu frica lui Dumnezeu, în fiecare seară, până a se culca își spunea rugăciunea și odată cu ea se rugau și nepoții. Fusese o femeie frumoasă, încă se mai păstrau urme ale frumuseții , deși 35 de ani cât fusese măritată, până s-a îndurat Dumnezeu de ea și l-a luat pe soț la El, suferise chinuri, bătăi și înjurături. Moartea soțului a fost ca o eliberare pentru ea, trei zile după înmormântare a avut coșmaruri, auzea ușa deschizându-se, iar pe el îl vedea în prag beat, gata să o ia la bătaie. După trei zile, când a văzut că nu scapă de coșmarul vieții ei, a plecat în pelerinaj la mai multe lăcașuri sfinte, a locuit o săptămână într-o mânăstire de maici, ziua se nevoia și ea cu ce putea, pentru a ajuta la treburile mânăstirii; curăța legumele pentru bucătărie, smulgea buruienile din frumoasa grădină de zarzavat și de flori. Postul, rugăciunea, spovedania, dar mai ales dragostea cu care a fost primită de călugărițe, a făcut-o să uite de viața chinuită trăită până atunci. Cu poftă de viață a revenit acasă, a aruncat tot ce îi amintea de tiranicul ei soț. Începuse să-și organizeze viața, avea totuși o mare supărare: traiul chinuit pe care îl avea Olga și copiii ei. A fost o mare bucurie, când a auzit că fiica ei, s-a hotărât să rupă lanțurile sclaviei, să divorțe. Venirea ei în casa fiicei, îi dădea un sentiment de utilitate. Era bucuroasă că va avea grijă de copii, voia ca fiica ei, să fie liberă, să poată uita, toate suferințele trăite lângă o bestie cu chip de om, cum a fost fostul ei soț. 
  
Olga a plecat dimineața, ca de fiecare dată a trecut pe la Maria, apoi împreună au mers la serviciu. Își cumpărase o mașină la mâna a treia, avea nevoie de ea pentru a se deplasa mai ușor, atunci când ”stăpânii” îi lăsau anumite comisioane de făcut. În mașină, verișoara care era despărțită de 14 ani, de când fiul ei avea câteva luni, a întrebat-o intempestiv: 
  
-Ești femeie cu multă școală, de ce ai suferit atât de mult lângă o brută? 
  
-E greu de răspuns, am vrut să plec de câteva ori, de fiecare dată m-a prins și m-a bătut. Odată am mers, fără știrea lui, la comandantul regimentului. I-am raportat situația, știi ce mi-a spus șeful lui? Să suport, când aduce o căciulă cu bani, e bine? Ce să facă? Serviciul e stresant, pe soldați nu-i poate lovi, nu mai sunt ”în termen” ,sunt profesioniști, dacă lovește unul, intră-n pușcărie. Toți ne mai batem nevestele, alții și-au luat amante, le mai ciocăne pe ele și scăpă nevestele. Al tău te iubește, ești și frumosă, colonelul se uita cu poftă la ea. Auzind ce spune și văzând gura, din care se scurgea un firicel subțire de bale , a părăsit încăperea, în care se afla libidinosul colonel. Asta m-a dezarmat, am mers la câteva societăți să găsesc de lucru. Tot ce mi se oferea era sub pregătirea mea, iar salariul de mizerie. Între timp comandantul regimentului a fost trecut în rezervă, la comandă a venit o persoană mai tânără și cu vederi noi,mult mai umane, dacă aș fi mers la el, l-aș fi lăsat fără serviciu, nu asta îmi doream. Dar și lui îi era teamă, că eu aș putea reclama la unitate. Ultima dată când m-a bătut, i-am spus că divorțez și să plece de acasă,a plecat, a mai încercat să vină să mă bată, dar nu i-am deschis. De când s-a terminat divorțul, m-a lăsat în pace. Ai avut noroc, al tău era bețiv, dar nu te bătea. De aceea ai putut scăpa mai ușor. 
  
-Verișoară cum facem azi? 
  
-Faci tu curat pe holuri și scări, iar eu în apartamente. Am auzit că, s-ar ocupa și apartamentul care este liber. Oricum câștigăm bine. Bun, am ajuns, Olga a parcat mașina. 
  
-Mergi pe scara cealaltă, apoi vii aici să terminăm. Eu încep cu apartamentul bețivului, după ce fac curat în ăsta, în celelalte îmi e mai ușor. 
  
Ajunsă în față ușii pe care scria :”ing. Augustin Zincă”, a scos cheia din geantă și a încercat să o introducă în yală, cheia refuza să intre, pe partea cealaltă mai era o cheie în broască, a bătut ușor în ușă, din interior s-a auzit un :”intră, e deschis”. 
  
-Nu vreau, să vă deranjez, pot veni mai târziu, spuse Olga, când s-a aflat în fața inginerului. 
  
-Vă rog, să rămâneți, nu m-am simțit bine, am sunat la serviciu și le-am explicat situația. Din seara când am vomitat prin toată casa, atunci când v-am lăsat 500 de lei și biletul cu scuze, nu am mai pus băutură-n gură, acum am frisoane, ca drogații care intră-n sevraj. De trei ori m-am îmbrăcat de azi de dimineață, să merg la băutură, tot de atâtea ori am reușit, să mă dezbrac. Tocmai când ați bătut, eram hotărât, să mă îmbrac. Aș vrea ca astăzi să nu faceți curățenie în cameră, de altfel am șters eu praful și am aspirat covoarele pentru a mai păcăli timpul. Voiam să vă întreb ceva de mult, luați loc vă rog, stați aici în fotoliul de lângă mine, vreau, să simt un suflet aproape. Inginerul Augustin Zincă, era un bărbat la aproape 40 de ani, șaten cu ochii căprui-verzi, mari și frumos conturați, cu sprâncene faraonice, părul tuns scurt, fața întotdeauna proaspăt rasă, înalt și legat, fără burtă, era un bărbat frumos. De regulă cât timp stați în apartament pentru curățenie? 
  
-În mod normal 2 ore, dar ultima dată când ați venit, știți dumneavoastră cum, am stat aproape cinci ore, de era gata, să ne prindă d-na Sonia în apartament. 
  
-Vă plătesc, să stăm de vorbă, trebuie să mă ajutați, dacă nu vorbesc cu cineva, în cel mai scurt timp, mă urc pe pereți. Dacă vedeți că mă agit rău, dați telefon la ”salvare” , prefer să merg la dezalcolizare, trebuie să termin, cu problema pe care o am. 
  
-Faptul că ați conștientizat, că aveți o problemă, va fi ușor, să o rezolvați. Olga privea bărbatul din fața ei, dintr-o dată a început, să-l respecte pentru determinarea și hotărârea lui. Ar fi vrut, ca și fostul ei soț, să fi cerut ajutorul. 
  
-Nu merit atenție din partea dumneavoastră, v-am făcut mult rău. Augustin era sincer, regretul se vedea pe chipul său palid. 
  
-A fost o neînțelegere, să-i spunem așa. 
  
-Nu încercați să mă apărați, am fost o brută, reacționez urât când sunt beat, dimineața când mă trezesc știu tot ce am făcut. Vă rog să fiți foarte atentă, e posibil ca în cel mai scurt timp să intru în sevraj, să fiți pregătită să sunați la ”Salvare”. 
  
-Aveți pe cineva din familie, pe care să pot anunța? 
  
-Nu, sunt singur, părinții mi-au murit într-un accident de mașină în urmă cu 10 ani, iar fosta soție e plecată din Țară de mult timp, nu ținem legătura, suntem divorțați. De afară s-au auzit ciocănituri în ușă, Olga a deschis și în cameră a intrat Maria. 
  
-Bună ziua domnu* inginer! Olga trebuie să ne grăbim, mai avem mult de muncă. 
  
-Verișoară mergi în apartamente și fă curățenie, iar pe scară pune-o pe Florica de la trei. Uite dă-i banii ăștia, acum te rog, să ne lași. Am de discutat cu domnu* inginer. Azi te descurci cu Florica, da? 
  
-Cum spui tu. Maria a părăsit camera, Olga s-a uitat cu coada ochiului la inginer,de la un timp a observat că ritmul respirație era crescut, mâinile îi tremurau evident, transpira abundent. Fără să spună vreun cuvânt a mers în baie și a sunat ”salvarea”. După 15 minute, tremurul mâinilor se accentuase, Olga reușise cu greu să-l determine să se întindă pe canapea. Din când în când corpul era scuturat de convulsii, simțea că are stări de vomă. Nu știa ce să facă, doar îl ținea de mână și îl mângâia pe frunte. Echipajul de pe Salvare l-a consultat, medicul a ordonat să i se facă un sedativ : ”e pe cale să devină agitat”. L-au luat cu targa și l-au urcat în mașină. 
  
-Nu puteți merge cu noi. Dacă vreți ,să veniți la spital, mergeți pe cont propriu. 
  
Repede a urcat la etajul trei, s-a schimbat în debara de hainele de serviciu și-a luat geanta, după ce a întredeschis ușa de la apartamentul Soniei, a strigat spre verișoară : 
  
-Plec la spital după inginerul Zincă, l-a luat acum ”Ambulanța”. Ai grijă să fie totul în regulă. 
  
-Mergi liniștită! Am eu grijă. 
  
În cinsprezece minute a ajuns la ”Urgențe”. A întrebat de Zincă Augustin și o asistentă i-a aruncat peste umăr: 
  
-Uite-l colo pe targă, ești nevastă-sa? Stai lângă el, s-a trezit și aruncă tot după el, l-am legat, dar tot se zvârcolește. 
  
-De ce l-ați legat, consultați-l, faceți-i un calmant, ocupați-vă de el. 
  
-Nu ne mai bate cucoană la cap, știm noi ce avem de făcut, ăsta nu moare, trebuie să-l salvam pe bătrânul duduii, spuse asistenta arătând spre o fată înaltă blondă, puternic macheată deși era mijlocul zilei, avea un păr lung, gene false, sprâncene făcute din creion, buze groase, prea groase, decolteul mult prea generos lăsa să se vadă doi sâni mari, rotunzi, prea rotunzi să nu fie siliconați. Fusta scurtă acoperea cu succes chilotul. Fata se plimba nervoasă pe hol, răsucind pe deget cheile mașini. 
  
-Doamna asistentă, doamna doctor, striga disperată frumoasa blondină, vă rog, salvați-mi soțul, o lună măcar să mai trăiască, să pot aduce notarul acasă să modifice testamentul. Dacă moare acum, nu-mi rămâne nimic, nici nenorocitul ăsta de Merțan, fata arătă cheile de pe deget, nu e pe numele meu, spunea printre suspine fata. Dacă moare, tabără toți ca șacalii și mie nu-mi rămâne nimic. Dacă mai trăiește, modific testamentul și iau eu tot. Priveam la fată și mă minunam, bătrânul avea peste 80 de ani. Uite ce poate face banul. 
  
- Doamna asistentă ce fac cu pacientul meu, e din ce în ce mai agitat. Nu-i puteți face nimic, suntem la ”Urgență”, ce naiba urgență e asta, stăm aici de patru ore? 
  
-Stați, nu e pe moarte, când va fi pe moarte ne ocupăm de el. 
  
-Sunteți nebuni? 
  
-Nu doamnă, nu avem personal. Ăștia suntem toți, un medic se apropiase de Olga, s-a uitat la pacient, apoi către personal : de ce nu-l trimiteți la psihiatrie? Voi nu vedeți că este în sevraj alcoolic? De cât timp nu a mai băut doamnă? Olga s-a uitat la doctor, apoi la inginer, îi era milă de el când îl vedea cum se zbate. 
  
-Nu știu, cred că de 48 de ore. 
  
-Chemați ”Ambulanța” și trimiteți-l la secția de ”psihiatrie”. Mergeți acolo, căutați-l pe doctorul Potcoavă, suntem prieteni, vă va ajuta. De altfel am să-l sun și eu. 
  
În mai puțin de douăzeci de minute se aflau în sala de consult a secție psihiatrice. Doctorul Potcoavă, era mic de statură cu mâini neliniștite și ochi vii care clipeau continuu. 
  
-Sunteți rude? 
  
-Nu, domnul doctor, cunoștințe. 
  
-Ați vorbit cu el înainte de a intra în sevraj, ce v-a spus? 
  
-Că este hotărât să termine cu băutura, și-a dat seama că are o problemă și este hotărât să o rezolve. 
  
-Asta e bine, faptul că recunoaște, că are o problemă, îl va ajuta . Deocamdată nu vă pot spune mai multe. Ținem legătura. 
  
-Pot să-i aduc de mâncare? 
  
-Da, puteți, orice. Cel mai important este să veniți la el, va avea nevoie de cineva să-l sprijine, va fi mult de muncă, mai ales cu mentalul lui, acolo trebuie lucrat. Ori de câte ori îl veți vedea, să-l încurajați. Sprijinul moral e important în asemenea situații. 
  
-Vă mulțumesc domnule doctor! 
  
-Stați liniștită, vă fac iubitul bine. 
  
-Nu este iubitul meu, este o cunoștință. Nu are pe nimeni altcineva. 
  
Începuse să se însereze când a ajuns acasă. Era obosită. 
  
-Vrei să mănânci? Mama era lângă ea și o privea cu drag. Copiii sunt în camera lor, au mâncat de seară. Mâna mamei o mângâia pe păr. Am înțeles de la Maria că ai dus ”bețivu” la spital, așa este? 
  
-Da, s-a hotărât să nu mai bea și a intrat în sevraj. L-am internat la psihiatrie. Sper să fie bine, era hotărât, acum voi vedea, cum va fi. 
  
-Trec pe la copii, apoi merg, să mă culc. Strângi tu, da? 
  
-Da, stai liniștită spuse mama în timp ce o pupa pe frunte. 
  
Două zile mai târziu era în apartamentul Soniei, pe jos ca de fiecare dată, foi de hârtie mototolite, aruncate peste tot în jurul biroului. Mereu se întrebase de ce nu le punea la coș? Avea special pentru hârtii un colector lângă birou. Aspirând, nu a observat că o hărtie a intrat în aspirator. Cu greu a recuperat hârtia, a încercat, să o netezească, pentru că în timpul aspirării, fusese distrusă parțial. S-a așezat pe scaunul biroului și a început să întindă hârtia cu podul palmei.La un moment dat a observat o greșeală în calcule, hârtia era plină cu socoteli. A luat o coală albă și a început să refacă calculele, într-un târziu a reușit să rezolve problema, umpluse foarte multe foi cu cifre. Timpul trecuse și nu a observat că Sonia sosise de la lucru și privea din ușa biroului la ea. 
  
-Cum îndrăznești să stai pe scaunul meu? De altfel văd, că nu ai terminat curățenia, ieși afară, să nu te mai prind în apartamentul meu. De azi nu mai faci curățenie la mine, ai înțeles. Sonia se înroșise la față, era supărată de la serviciu și acum colac peste pupăză o mai supăra și asta. Olga a ieșit din apartament fără să spună nici un cuvânt, recunoștea în sinea ei că Sonia avea dreptate. A sunat-o pe Maria, să-i comunice, că ea merge la inginerul Zincă la spital. 
  
În drum spre spital a cumpărat fructe pentru Augustin. Mergea pe holul secției spre salonul inginerului când a oprit-o cineva: 
  
-Sărut mâinile! Ce mai faceți? Eugen se uita cu drag la Olga, o recunoscuse de atunci decând s-au ciocnit pe stradă, doar că nu imediat, câteva minute mai târziu. 
  
-Bună ziua! Vă cunosc? 
  
-Sigurcă mă cunoașteți, doar că nu vreți să recunoașteți. 
  
-Îmi pare rău, chiar dacă v-am cunoscut vreodată, a fost un accident, nu vreau să-mi amintesc de dumneavoastră. Ați avut ocazia, să demonstrați ,că nu vă sunt străină, nu ați făcut-o, am rămas cu un gust amar, cu o durere în suflet, m-am simțit un nimeni. Pentru dumneavoastră așa vreau să rămân-nimeni. Acum vă rog, să-mi dați voie, să trec, sunt așteptată. Bună ziua! Eugen s-a ferit într-o parte, iar Olga a trecut pe lângă el. În sufletul ei tresărise ceva, un sentiment de dor ascuns a făcut, să simtă, cum se trezesc, în stomac, fluturii adormiți. Ar fi vrut, să privească înapoi, să-l mai vadă odată, s-a înfrânat și cu ultimele puteri a intrat în salon. 
  
-Bună ziua, domnu* inginer. Cum vă simțiți astăzi? 
  
-Mulțumesc sunt mult mai bine, dealtfel doctorul crede că mâine, cel târziu poimâine voi putea, pleca acasă. Augustin arăta bine, avea o limpezime frumoasă a ochilor, fruntea senină, un zâmbet misterios în colțul buzelor, nimic nu mai trimitea la bărbatul venit la spital cu salvarea. Nu voi mai bea, am băut destul. Mi-a făcut mult rău. Doamna Olga, vă mulțumesc pentru ajutor, am să mă revanșez față de dumneavoastră. 
  
-Aveți aici numărul meu de telefon, când vă fac ieșirea, să mă sunați și vin să vă iau cu mașina. 
  
-Mulțumesc, nu e nevoie, chem un ”taxi”. 
  
-Vă rog, să faceți, așa cum vă spun, e mai bine. După ce s-au înțeles, cum vor proceda, Olga a plecat. 
  
-E soțul dumneavoastră, bărbatul la care ați fost în vizită? 
  
-Nu, nu este, de ce vă interesează și mai ales de ce mă urmăriți? 
  
-Vreau să fim prieteni, să mă iertați, că nu v-am recunoscut imediat.Eugen era sincer afectat, se simțea în vocea lui căldura, dorința, dar și regretul de a nu fi recunoscut-o. 
  
-Vă rog, să mă lăsați în pace, nu avem, ce să ne spunem. Olga a plecat în fugă de lângă Eugen, doar așa a putut, să se rupă, de propria dorință de a rămâne lângă el. Ajunsă la mașină, a pornit, fără să mai privească în urmă. 
  
Acasă o aștepta Maria, în câteva cuvinte aceasta a pus-o la curent cu tot ce se întâmplase după plecarea ei. 
  
-Sonia a anunțat pe Elena Truică despre incidentul cu tine, șefa ți-a luat apărarea, a fost nevoită să cedeze. A pus o condiție, de fiecare dată să începem curățenia cu apartamentul ei și să nu te mai găsească în apartament sub nicio formă. De asemeni a spus, că nu va mai apela niciodată, să-i faci mâncare. 
  
-Dă-o încolo, bine că a rămas așa. Olga era bucuroasă, de modul în care se încheiase incidentul. 
  
O săptămână mai târziu a primit un SMS de la Sonia, prin care îi cerea, să se întâlnească. Olga a ignorat mesajul. Nu voia să o vadă, era prea supărată pe ea, nu putea uita, umilirea pe care o suferise. 
  
Inginerul Zincă se refăcuse, Olga s-a interesat tot timpul de el, de fiecare dată când venea fata, Augustin se pregătea ca pentru întâlnire. Sentimentele nu și-au dat frâu liber, se vedea, că inginerul ar fi vrut, să o cunoască mai bine, doar că, Olga nu-l lăsa să se apropie mai mult, gândul ei zbura la Eugen. 
  
A mai primit SMS-uri din partea Soniei, cu rugămintea de a se întâlni, la nici un mesaj nu a răspuns, până într-o seară când fata a venit la ea acasă. 
  
-Bună seara, v-am trimis mai multe mesaje, nu mi-ați răspuns, vă înțeleg motivul pe care, nu ați dat curs invitației. Vreau, să vă spun, nu mă invitați în casă, mulțumesc, spuse Sonia, după ce Olga i-a făcut loc să treacă, doresc, să vă spun, că în urmă cu două săptămâni am găsit din întâmplare hărtiile, pe care ați făcut calculele, am fost uimită, să descopăr ,că problema care pe mine mă chinuise 2 luni, dumneavoastră ați rezolvat în câteva ore. Am discutat cu patronul, dar cum nu știu nimic, despre pregătirea dumneavoastră, voiam, să ne întâlnim, pentru a discuta. Sonia privea într-o parte, nu îndrăznea, să se uite în ochii femeii, pe care o umilise. E clar că aveți studii universitare, dar nu știu exact despre ce e vorba. 
  
-Sunt absolventă a Politehnicii, inginer constructor de mașini. 
  
-Cum? Sonia a sărit de pe scaun și a îmbrățișat pe Olga, asta voiam să aud, de mâine veți lucra cu mine. 
  
-Nu cred că lucrurile sunt așa de simple, nu știu dacă voi accepta vreodată să lucrez în apropierea dumneavoastră, îmi ajunge o experiență, nu-mi doresc mai mult, glasul femeii era ferm, o privea pe musafiră în ochi, reproșându-i momentul, în care uitase să fie om. 
  
-Vă rog să mă iertați, eram turbată atunci, că nu reușeam să rezolv acea problemă, nu era domeniul meu, nu mă pricep la calculul rezistenței materialelor. Patronul îmi trasase sarcina, eu nu o puteam rezolva și de aici toată nebunia care mă cuprinsese. 
  
-Am un an decând lucrez ca femeie de serviciu, am câștigat bani frumoși, chiar dacă munca a fost inferioară pregătirii profesionale. Nu voi veni la voi, să o iau de la zero. Mă tem că nu mai avem ce discuta. Olga s-a ridicat în picioare, obligând-o pe Sonia, să facă la fel. Cu mâna pe clanță a deschis ușa spundu-i un sec:”bună seara”. Fără a se simți jignită, musafira a ieșit pe ușă, apoi s-a întors spe gazdă: 
  
-Voi reveni, dumneavoastră veți lucra la noi, patronul vă va face o ofertă, pe care nu o veți putea, refuza. Bună seara! 
  
Rămasă singură, Olga se bucura de lecția, pecare i-o administrase înfumuratei. 
  
Referinţă Bibliografică:
Dracu* nu este așa de negru V / Ionel Cârstea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2082, Anul VI, 12 septembrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ionel Cârstea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ionel Cârstea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!