Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Ion Untaru         Publicat în: Ediţia nr. 1803 din 08 decembrie 2015        Toate Articolele Autorului

Fugiţi, mortul!!!
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
De unde şi până unde, Ghiţă Pălămidă ajunsese la concluzia că îl înşeală nevasta şi pentru asta era în stare să îşi ia lumea în cap. E drept că nu avea nici o dovadă dar el nu mai putea dormi şi începuse să se usuce pe picioare. Se transferase cu serviciul de la Administraţia Pieţelor la Textila unde lucra ea ca să fie mereu împreună, amândoi plecau dimineaţa la lucru şi amândoi se întorceau seara acasă dar el tot nu era mulţumit. Simţea că Zambilica îl duce cu preşul şi nu putea să o dovedească. 
  
O cunoscuse jună de tot, nu împlinise nici optsprezece ani când s-au căsătorit, au trecut de atunci nici mai mult nici mai puţin decât treisprezece ani şi el are acum treizeci şi opt. Ar trebui să fie un om aşezat, cu scaun la cap, dar uite că nu e. 
  
O iubea la fel de mult ca în prima zi, mai ales când o vedea cu genele şi sprâncenele rimelate cu mascara, pleoapele ornamentate cu vert-fonce, pomeţii obrajilor pomădaţi din belşug cu fond de ten Dezir nuanţă vişină putredă, începuse să le prindă şi el denumirile, când îşi punea bluza de in cu alesături naţionale şi fusta scurtă cu pliuri, atunci nu numai bărbaţii întorceau capul, după ea sorbind-o din ochi, ci chiar şi femeile muşcate de o invidie independentă şi instantanee. Cum să nu se simtă el mândru de Zambilica lui care părea atunci să nu fi împlinit nici douăzeci de ani! 
  
Numai într-o zi doi tineri fără minte izbucniseră în râs şi unul dintre ei spusese celuilalt destul de tare de altfel: 
  
- Ia uită-te la paparuda aia, să mori nu alta! 
  
Zambilica are prestanţă, a trecut mai departe ca o regină dar el s-a luat după ei ca să răzbune remarca ofensatoare şi la sfârşit, când a prins-o el din urmă, avea hainele boţite şi o buză sângerândă. 
  
- Ce ai făcut dragul meu, hai să mergem, acasă că noi nu dăm spectacole gratuite la urangutani. Nu trebuia să te apretezi care va să zică. 
  
- Dar ştiu că i-am spart mufa şi i-am rupt un rozător, spusese el. Fii sigură că pe viitor nu mai face el exerciţii de vorbire ţuţă despre damele bine. Şi nici nu mai cântă fals la ocarină. 
  
- Dar eşti rănit. Nu te doare scumpy? 
  
- Te rog să mă crezi că nici nu am avut timp să remarc detaliul de amănunt. Îmi pare numai cu regret că unul din sicofanţi decolase până am ajuns eu aşa că m-am răcorit cu omologul lui. 
  
În final s-a hotărât să îi scrie o misivă de adio, să îi spună că ştie tot. Ce ştie? Nu ştie nimic. Că o bănuia el de mult, drept pentru care el se va omorî din cauza ei. 
  
Pune scrisoarea într-un plic la vedere pe bufet. Dar când va citi ea ultimele lui rânduri, el ar trebui să fie prin apropeiere să o vadă cum reacţionează. Nu cumva o să se bucure? Şi atunci scoate frânghia pe care o pregătise pentru momentul fatal şi după ce îi încearcă tăria în cârligul de la lustră, mută masa lângă şifonier, se urcă pe un scaun şi începe să îşi petreacă fluierând legăturile pe după omoplaţi. Văzuse el odată într-un film american cum un şerif sperie cu trasul pe sfoară un bandit care ia totul în serios şi acesta varsă toate ponturile. Legătura în jurul gâtului, numai de formă, astfel că atunci când va face vânt scaunului cu piciorul, el va atârna legat numai de subsuori. 
  
Floare, şi încă ce floare, la ureche! 
  
Şi se mai felicită o dată pentru ideea lui. 
  
Ora opt. O recunoaşte după paşi. Marea clipă a venit! Descuie uşa. O fi singură? De ce o fi întârziat? Aprinde lumina în hol. Încă nu bănuieşte nimic. Apoi deschide sufrageria. O simte pornind spre comutator şi aprinde lumina odată cu căderea scaunului în timp ce el prinde să se legene în corzi. Să fie mai convingător, dă ochii peste cap şi scoate limba. Face parte din recuzită. 
  
Ţipătul pe care îl scoate îi răscoleşte toată fiinţa. Îngrozită şi terorizată îl priveşte fără să înţeleagă nimic. S-a ghemuit lângă perete şi se scurg astfel câteva secunde nesfârşite. Porneşte apoi într-o goană disperată pe scări: 
  
- Ghiţăă, Ghiţă al meu, s-a omorât. A murit Ghiţăăă... 
  
Se opreşte, sughiţă de câteva ori şi continuă la fel până în curtea interioară. Încep să se deschidă uşi, ferestre, alţi ochi pândesc curioşi pe după perdele. 
  
- Ce e, ce s-a întîmplat? 
  
Pe uşa lăsată deschisă pătrunde baba Leanca, vecina de palier, cântăreşte situaţia dintr-o privire şi o acceptă cu interes. Ghiţă încă se mai legăna uşor în ştreang şi cu coada ochiului o urmăreşte vigilent. 
  
După cum se uită cotoroanţa în toate părţile, asta a venit după cotelit. O vede încercând să deschidă febril uşa şifonierului, o pierde un moment din vedere dar o aude trăgând sertarele de la toaletă şi în cele din urmă cade cu privirea pe mâna stângă a mortului, în al cărui inelar se lăfăie provocator un ghiul de zile mari. 
  
Lui tot nu îi mai foloseşte acum la nimic! 
  
Trage disperată de inel dar nu reuşete să îl scoată. 
  
Ia uite baba ce curajoasă e! Dacă ai şti tu hoaşcă bătrână câţi rulmenţi m-a cost ăsta la Istanbul! 
  
Intrată în criză de timp fiindcă pe scări se aude acum glasul tânguitor al Zambilicăi apropiindu-se, vede la îndemână o igliţă şi nişte andrele. Le smulge şi încearcă pe rând ba cu igliţa, ba cu andreaua să tragă inelul de pe degetul lui Ghiţă dar nu reuşeşte. 
  
Îl zgârie o dată, de două ori, începe să curgă sânge, mortul strânge din dinţi şi când nu mai poate să suporte, îi pune babei un picior pe umeri şi o trânteşte cât colo pe linoleum. 
  
-Te-n cur babo, ai venit la furat? 
  
Baba zboară ca pe gheaţă până lângă perete şi înainte de a-şi da seama ce se întâmplă, îi scapă fără să vrea: 
  
- Ce ziseşi maică? 
  
Să ştii că am lovit-o prea tare şi şi-o fi rupt baba noada. Asta îmi mai trebuia acum. 
  
Paralizată şi lipsită de apărare, baba Leanca mai apucă să îl vadă pe mort cum scoate un briceag din buzunar cu care taie funia şi îşi dă drumul în mijlocul camerei, venind spre ea cu briceagul în mâna dreaptă. 
  
Închide ochii şi se lungeşte pe linoleum. 
  
Ghiţă se apleacă asupra ei, o zgâlţâie şi îi dă cu blândeţe câteva palme: 
  
- Hai babo trezeşte-te că eu nu am nici o vină. Nu te duci în casa mortului cu gând de ciordeală. Uite că şi acum îmi mai curge sânge din degete. 
  
O stropeşte cu apă doar, doar şi-o reveni. Nimic! 
  
- Te-am prins în flagrant pe viu şi acum tot dumneata faci fiţe? Dacă nu te trezeşti, te duc la poliţie şi... au ăia ac pentru cojocul dumitale. 
  
Ce ar fi la o adică să mă duc cu moarta în spate la gabori şi să le-o dau în bună stare? 
  
Între timp apare Zambilica: 
  
- A murit Ghiţă, a murit Ghi... 
  
Se opreşte şi nu îi vine să îşi creadă ochilor: Ghiţă îi făcea respiraţie artificială gură la gură babei Leanca bombănind supărat. 
  
- Zambilico, stai să îţi spun cum devine la o adică. Nu înţelege prea bine ce s-a întâmplat dar îi este destul ce vede şi o porneşte iar pe scări, de data asta urlând de-a binelea: 
  
- Fugiţi, mortul! Strigoiul,... Acolo sus... 
  
Femeile şi copiii încep să ţipe, uşile se trântesc cu zgomot în urma lor în timp ce Ghiţă încearcă fără succes să îşi ajungă consoarta din urmă. 
  
Cine s-a aflat la ora aceea pe stradă văzând o femeie disperată alergând şi strigând din răsputeri: "Fugiţi,... mortul!" şi un bărbat gonind nebuneşte în urma ei, a comentat în fel şi chip straniul eveniment: 
  
- Vine circul? 
  
- Nu domnule, femeia asta e o vrăjitoare şi o aleragă un strigoi. 
  
- Ba nu, ea şi-a otrăvit bărbatul şi la groapă el s-a sculat din coşciug şi acum vrea să îi spună ceva. 
  
- Astea sunt goange domnilor, mascarada a fost pusă la cale de opoziţie ca să cadă guvernul. 
  
- Vedeţi-vă de treabă că ăştia s-au privatizat şi dacă au dat faliment şi-au pierdut minţile. Asta e! 
  
- Nici una, nici alta. Se face reclamă la un nou procedeu de reanimare. 
  
După ce s-a convins că a fost pierdută din vedere Zambilica s-a întors acasă pe străzi lăturalnice şi când a văzut câtă lume era adunată în faţa blocului şi-a spus că sigur au venit minerii sau dacă nu, maiestatea sa, regale. 
  
Două echipe de copii făceau de serviciu la capetele străzii, cea care avea să îl observe prima pe Ghiţă Pălămidă întorcându-se, urmând a fi premiată de primărie, prezentă şi ea în mod spontan la faţa locului. 
  
Iată-l! Cu pieptul umflat şi fără nici o teamă cum apare ca din pământ şi i se face imediat un culoar de onoare. Este încadrat pentru protecţie şi aşa va rămâne până la ieşirea din scenă. 
  
Ajunge la maşină unde urcă însoţit de felurite replici ca: 
  
- Ăsta e. 
  
- Strigoiul? 
  
- Nu, mortul. 
  
- Criminalule, ai omorât baba! 
  
E vocea Zanbilicăi. 
  
Se întoarce. 
  
- Ai citit scrisoarea? 
  
- Care scrisoare? 
  
- Înainte să mă omor ţi-am lăsat o scrisoare pe bufet. 
  
Rumoare. Alţii râd. 
  
- Totuşi a vrut să se omoare. 
  
- Aiureală, recuzită ieftină. Şarlatan. 
  
- Nătărău! 
  
Mulţimea îmbulzită nu acceptă să i se răpească eroul cu una cu două şi totuşi maşina se pune încet în mişcare. Mai face un semn care declanşează o vie emoţie în rândul asistenţei. 
  
- Vrea să spună ceva. 
  
- Lăsaţi-l să vorbească. 
  
- Să vorbească. Să vorbească! 
  
Maşina se opreşte din nou. Ghiţă se urcă pe capotă de unde lansează un: "Aţi văzut mă' sicofanţilor!" După care coboară la loc, intră în maşină, se duce şi dus a fost. 
  
Şi de atunci, toată lumea nu conteneşte să îşi pună întrebarea, ce avrut el să spună de fapt? 
  
Referinţă Bibliografică:
Fugiţi, mortul!!! / Ion Untaru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1803, Anul V, 08 decembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Untaru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Untaru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!