Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Ion Pachia Tatomirescu         Publicat în: Ediţia nr. 1171 din 16 martie 2014        Toate Articolele Autorului

Ion PACHIA-TATOMIRESCU - EMISFERELE ANDROGINULUI, BISTURIUL ZEUS-CHIRURGULUI ŞI „CÂNTAREA CÂNTĂRILOR”
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cu privire la versurile aflate sub lupa noastră, cu „dendrite“ pe rifturile „continentului“ (macrotemei) Iubirii/Erosului ca dintr-o antic-sacră poemă, Cântarea Cântărilor, reţinem pentru Distinsul Receptor de Poezie, fie acesta şi dintre „cei mai grăbiţi“ prin cosmicele noastre dienocuri, câteva fraze – veritabilă „radiografie“ de mare fineţe / fidelitate – din prefaţa semnată de cel mai autorizat şi valoros-înrăzărit poet contemporan al Creştinismului, newyorkez-valahul pr. prof. dr. Th. Damian, Scriind cu sufletul în vis/ Ecrire le rêve à l'âme, prefaţă ce, călduros-colegial întru aleasă liră, recomandă volumul bilingv de poeme, Păcatul neliniştii/ Le péché de l'inquiétude (2012)*, de Daniela Gifu (pseudonim de „eurocircuit“ al numelui de familie, Gîfu, poetă-doctor-în-filosofie, născută în oraşul Bârlad, în Zodia Capricornului, la 10 ianuarie 1973): «Cartea Danielei Gifu poate fi citită şi ca fiind un singur poem (dialogal) scris dintr-o răsuflare în momentul îndrăgostirii. Aşadar, poezia din aceste file este un dialog intim între Ea şi El (fiecăruia venindu-i rândul de a deschide luna), deci un discurs cu accente de filosofie existenţialistă, o declaraţie de iubire ce aminteşte atât de un anumit mod de expresie al dramei antice, cât şi, mai ales, de celebra Cântare a cântărilor, poem biblic de asemenea dialogal, unde iubirea este sublimată şi celebrată în acelaşi timp. Precum cartea biblică, şi poemul Danielei Gifu este scris ca o expresie a sublimului ca stare interioară ce denotă că poezia e-n suflet şi sufletul e-n poezie, sau, mai mult, că poemul e suflet şi sufletul e poem. Poate că numai în contextul acesta al sublimării iubirii, dar, în condiţia umană prezentă, trebuie înţeles cel puţin unul dintre sensurile acestui titlu, „Păcatul neliniştii“, ce trimite la asceza părinţilor pustiei. Că marele poem al acestui volum este o „cântare a cântărilor“ o spune însăşi poeta: „Am scris primul cânt...“ (p. 40). Neliniştea iubirii, apropos de titlu, este prezentă şi în Cântarea cântărilor, şi nu în sensul de păcat, ci de bucurie [...] În volumul Danielei Gifu iubirea dintre El şi Ea e percepută ca un fel de ireversibilă predestinaţie: „De m-ar înrobi înnorarea / tot te-aş chema“ (p. 68). E aici dovada unirii totale asemănătoare cu unirea ca încununare a treptelor desăvârşirii din mistica patristică, implicând purificarea şi iluminarea ca trepte precedente. Aceasta e de parcă poeta ar identifica iubirea cu unitatea indestructibilă [...] În acest context iubirea e atât de mare că e mai puternică decât moartea [...] În iubire, dăruirea totală are fazele ei după cum ea implică şi o anumită necesară pregătire. [...] În dăruirea totală erotismul nu mai are înţeles de păcat, ci de virtute; cuplul – unitatea desăvârşirii – este generator al acestei iubiri, chiar fizice, virtuoase. În Cântarea cântărilor el o vede pe ea femeie şi înger totodată... » (p. 10 sqq.).  
 
Deosebit de interesantă este „arhitectura“ volumului Păcatul neliniştii / Le péché de l'inquiétude, de Daniela Gifu (volum a cărui tâlmăcire de marcă în limba poetului Arthur Rimbaud se datorează Mariei Penzes), unde se relevă mai întâi, structurarea materiei poematice în douăsprezece cicluri, fiecare ciclu purtând un titlu împrumutat de la fiecare lună a anului, însă nu de la cel romantic-macedonskian, ci de la anul tradiţional-plelasg > valah, cu începere din martie / mărţişor, luna marilor explozii / revoluţii de muguri şi de flori de cais, în mai marea lor iubire de fotoni şi de albine, ca să-şi „închidă bucla“ în făurar / februarie, luna iubirii, a sfinţilor dragobetieni / valentinieni – ceea ce trimite, fie la regăsirea emisferelor androginice de după chirurgia făcută de Zeus şi de armata-i de bune asistente-zeiţe asupra oamenilor-sfere (botezaţi de heladici drept „androgini“), desigur, pentru o „absolută“ iubire de numai un an („cosmic“), fie la nuntirea telurică a idealei perechi, Cosânzeana – Făt-Frumos, în năşirea celestă a sacrei perechi secunde din tedrada Zalmoxianismului, Lună – Soare; „binomul erotic“, emisferele Yin – Yang etc. au „corespondent lirico-semantic-sincretic“ – de-a lungul / latul acestor douăsprezece cicluri de poeme danielogifuane – perechea pronominală Ea – El („deschiderea“ anului iubirii făcându-se prin Ea / Elle – «Pecetluitu-ne-am / începutul cu un sărut / fugar, timid, dar atât de răscolitor. / Un straniu sentiment s-a cuibărit, / în cele din urmă, / în inimile vătămate de înşelăciunile întrupate / ale trecutului. Te purtasem cu mine / dincolo de chinuitoarele / nopţi de singurătate. / Teama de dăruire / în braţele întunecatului apus / a fost delicat estompată» – şi „închiderea“ prin El / Lui – « Ce graţioasă mi te-ai descoperit ! / Atât de aproape acum, / m-ai învăluit cu totul în deplinătatea afectivă. / Te laud, rătăcitor buimac ce-am fost, / mulţumindu-ţi cucernic că ai avut înţelepciunea / de a mă învăţa să-ţi port de grijă, / să te iubesc cu adevărat. / Rostindu-ţi numele, le-am uitat pe toate celelalte. / Parcă nu aş fi auzit un altul. / Sunt cuprins de tine, la ultim târziu ceas !» –, poate ca şi la perechea edenică a „neliniştitei“ căderi în „păcat cu măr“, măr „îndrăgostit“, sau nu, la rându-i, de „omidă“ – la epiderma-sferă – şi de „vierme“, în miezul de platină). Sub pecetea numărului şapte, cabală zalmoxiană cu semantism sacru, în jurământ-fidelitate, în „războinicire“ anti-zemeiască / anti-genune, în biruinţă şi în nuntire – ce are înrăzărire şi-n alte spaţii, în cel budist, de pildă, nutritor de Arbore-Şapte-Frunze (cu „certificare eliadescă“, indirectă, prin Maitreyi) –, deopotrivă, şi sub pecetea numărului şapte, al zilelor sacrei săptămâni de Geneză, sunt puse şi cele şapte poeme ale fiecărui ciclu, cu vectorizare – magie prin analogie – într-o demiurgică făptuire prin iubire profană până la îndumnezeire, prin iubire christianică, prin iubire-foton / iubire-lumină.  
 
Ea, eroina liric-mărţişoară, fără teamă de „braţele-ntunericului“ (mai mult ca sigur, sub edenicul măr înflorit), are şi trăiri în spaţii oririce, într-un «somn viclean», ţinându-şi iubitul de mână, îşi îmbăiază trupul-dorinţă, scăpat «din inerţia detenţiunii sufleteşti temporare, prea înfricoşat de fierbinţeala simţirilor», caută «înţelesuri tainice», „bunădimineţeşte“ «păcatul neliniştitului impuls trupesc» într-o realitate «pe care doar sufletul o poate pătrunde», aprilină fiind, îşi aude numele strigat, constată că-i «cu neputinţă a uita să respiri eliberarea», chiar dacă şi mintea mai face autocenzura „pornirilor lumeşti“, se deschide «asemenea crinului», „înţelege“ expresionistul „neînţeles“, paradoxizându-l, „deschide fereastra să îmbrăţişeze ziua“, se dezmeticeşte, dar încă destul de mult mai „şovăie“, îi este destul de greu să mai caligrafieze iubirea «fiindcă totul acum e iubire», ia «perina în braţe», imaginându-şi că dansează «pe acordurile inimilor» binomului erotic, El – Ea, fireşte, căci «instinctul iubirii a învins barierele spaţiale şi temporale», de florar fiind, la „slăbirea îmbrăţişărilor“ are «parte de o noapte de lămuriri, de apăsări», „încrucişări de priviri dojenitoare“, vibrează «neîncetat, asemenea păcatului originar», simte «totuşi un zid», fără a fi ca al zidirii Anei lui Manole în Mânăstirea Argeşului, vrea „a obloji“ trecutul «cu săruturile stelelor», cu «senzaţia unei căderi printre râpi tot mai adânci, în care conştiinţa se rafinează ca un fir de lumină deşteptător la căinţă», „se ghemuieşte“ oximoronic «pe malul lacului secat de tăcerea îndelungatei aşteptări» şi «are povara unei netâlmăciri trezită din rămăşiţele închinăciunii», „nădăjduieşte“ «clipă de clipă că nu e doar un popas acest prelung răsfăţ al buzelor», în sufletu-i, «tot mai viu trăieşte visul [...] cu flori de liliac îmbătătoare. indigo, alb, roz», „rătăceşte“ «cu gândul printre miresmele răspândite», de cireşar fiind, «aici şi acolo, sub forţa inimaginabilă a iubirii», îşi cheamă „iubitul-emisferă / jumătate“, absenţa acestuia sufocând-o («...te chem, fiindcă nu mai am aer fără prezenţa ta; uneori mă auzi, alteori briza lacului se interpune tânguitor între noi [...]; aştept parcă să se ivească un înger»), de cuptor fiind, „fată-morgană fiind“, se simte slăbită «de acest neîntrerupt drum de căutare» a apei salvatoare, căci «se face din ce în ce mai fierbinte» şi „nu mai are ce să jertfească «pentru o picătură de ploaie»; «supusă dăruirii», se vede «spintecând cerul [iubitului] lăuntric, învolburat», cere să fie descătuşată / „slobozită“ «de va veni furtuna», de măsălar / gustar fiind, convinsă că iubirea mişcă şi munţii din loc, Ea şi El / Iubitul par a fi doi drumeţi, nicidecum sisifici, ci, dimpotrivă, «pe versanţii lor periculoşi, cu precădere la cunoaşterea angelică a extazului», într-o «fericire în doi, fără odihnă...»; de răpciune fiind, eroina lirică a Danielei Gifu simte cum, «prin tufişurile dese şi răcoroase», aude „îngânatul trist al iubitului“ «de dincolo de uşa» despărţitoare, constatând că amândoi „jelesc“ «nevoia de ghemuire unul în braţele celuilalt»; de brumărel fiind, „se furişează în pat, lângă trupul bărbatului iubit, «răvăşit de căutarea coapselor feciorelnice, precum stropii ploii mocăneşti» şi „se nevoieşte alene a se desprinde“ «de oglinda înlănţuirii inimilor»; de brumar fiind, «cu toată agitaţia din jur», este cuprinsă de «un sentiment de seninătate» şi îşi invită iubitul „să-l trăiască o vreme“, «poate o viaţă», căci «îndelungată a fost furtuna, spulberătoare de afecte încâlcite»; de undrea fiind, pătrunde «într-un univers azuriu, nemărginit», cu «întinderi de pietriş vălurit» pe care Ea şi El se plimbă «în hainele Raiului», pentru că «sub privirea stelelor, doar iubiţilor li se îngăduie visarea pe omătul întins al iernii»; de gerar fiind, îşi cheamă iubirea «pe acorduri medievale», dintr-o teamă «de a nu rămâne în acele vremi ancorată [...] sub dojana cerului»; de făurar fiind, Ea şi El „îmbrăţişează pământul“, în ultimă eros-instanţă, Ea invocând nu vreo zeitate valentinian-dragobeţiană, ci pe Atoatecreator: «O, Doamne, mi-ai / trimis un înger, sleit de / prea multele-i zboruri, / să-mi privegheze somnul / abătut de ninsele gânduri...!» (p. 110).  
 
El, înmărţişorat / făurărit-dragobetian, dansează «pe aripile gândurilor», „în zori de rouă“, pe «dâra de Lumină lăsată de îngeri, perceptibilă doar de cei aleşi», îşi propune a îmbătrâni «căutând împreună împrimăvărarea», simte că, în cuplul Ea – El, braţele (cele patru, androginicele) li «s-ar preschimba în aripi de înger», constată că poezia ochilor Ei / Iubitei «este îndurătorul înger», îşi încrucişează «braţele în aşteptarea ceremonialului schimbării gărzii de nori», iubita-i se leagănă «mai frumos decât gândul» chiar şi în ziua în care aceasta-i „ultima lui lacrimă“, „se regăseşte“ «într-o realitate deplină şi concretă, unde totul pare că are un ritm previzibil pentru cei ce îndrăznesc să creadă că poate mâine va fi altfel», are «ochii încremeniţi în infinitatea plăcerii», „se pierde“ «în strânsoarea sânilor» Ei, „se fericesc“ (El – Ea) «adăpostiţi sub tavanul înstelat, înveliţi în cuvinte aurite», uneori, expresionist, are „poftă sporită de a se scălda“ «în oceanul de senzaţii necunoscute», cu singura îngrijorare de a nu fi «încarcerat într-o odaie neaerisită», se declară a fi «un cititor pasionat de cărţi de debut», „mai ademenitoare părându-i-se“ «decât cele scrise pe fondul unor trăiri mâhnitoare, încuibate adânc în suflet», „contemplă sânii Ei“ «încă tineri, cu sfârcurile rozacee» şi „se întreabă“: «Oare voi avea vreme să te citesc până la capăt...?» (p. 110).  
 
Cele douăsprezece cicluri (Martie – Februarie) ale volumului Păcatul neliniştii (Le péché de l'inquiétude), de Daniela Gifu – de câte şapte poeme fiecare (evident, numărul celor 84 de poeme ale „întregului liric danielogifuan“ din „păcatul neliniştii“ ar putea fi „focalizat“ pe laudatio la Maestrul ce „desăvârşeşte“ al 84-lea ocol al Soarelui, dar nu e cazul) –, graţie modernelor unghiuri de fugă în orizontul cunoaşterii metaforice, pot să se încoroleze şi autenticei primăveri de Rai cu măr de-un rozalbiu nor, bineînţeles, cu / fără şarpe, însă întru profund catharsis.  
____________________  
 
* Daniela Gifu, Păcatul neliniştii / Le péché de l'inquiétude, poeme, Cluj-Napoca, Editura Eikon (ISBN 978–973–757–738–2), 2012 (pagini A-5: 116).  
 
Ion PACHIA-TATOMIRESCU  
4 mărţişor, 2014  
la Piramida Extraplată de Tibissiara > Timişoara  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Ion PACHIA-TATOMIRESCU - EMISFERELE ANDROGINULUI, BISTURIUL ZEUS-CHIRURGULUI ŞI „CÂNTAREA CÂNTĂRILOR” / Ion Pachia Tatomirescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1171, Anul IV, 16 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Pachia Tatomirescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Pachia Tatomirescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!