Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 2107 din 07 octombrie 2016        Toate Articolele Autorului

MARIAN PATRASCU (Ramnicu Valcea) - PREMIUL II la Concursul International
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MARIAN PATRASCU (Ramnicu Valcea) - PREMIUL II la Concursul International "MEMORIA SLOVELOR" , editia a II-a, 2016 - Sectiunea PROZA SCURTA 
  
PE CINE NU LAȘI SĂ MOARĂ… 
  
I. Budapesta, Hotel “Gellert”, 23 august 1919, ora 12:30: 
  
– Toadere, vez’ bă, că iară te caută copiii ăia gemeni – îi spuse soldatul Mitu Teșcuț, cioban din Loviște, lui Toader Baciu, soldat din Ip, sat din Sălaj, care lucra la intendența trupelor române de ocupație a Budapestei, știa limba maghiară bine, vorbit-citit-scris. 
  
– Adu-i aici, că am să le dau ceva – i-a răspuns Toader și a început să-și strângă hârtiile de pe birou, după care, dintr-un sertar a scos trei poze și a prins a se uita cu drag la ele… 
  
În 1914, când a început marele război, Toader, un bărbat falnic de 30 de ani, însurat și cu patru copii, a și fost concentrat într-un regiment al Armatei 1 – Austro-Ungare și trimis pe front. După certificatul de naștere părea că era ungur, căci acolo era trecut ca fiind… Todor Bacsy. Pe certificatul de naștere al tatălui său era însă trecut numele de Toader Baciu. Până la intrarea României în război, în 1916, a fost cum a fost, dar după aceea a început coșmarul pentru el, fiindcă, înainte de a pleca pe front, tatăl lui i-a spus: 
  
– Tată, tată, îi mare păcat să omori orice om, da-i șî măi mare păcat să omori pă cei de-un sânge cu tine. Ia aminte: or’ce-ar fi, să nu omori români! Uite, ia șî certificatul mieu de naștere, poate ț-o folosî cânva să dovedești că iești român șî nu ungur, bată-i Dumniezău să-i bată de papistaș’, că n-or vrut să-m’ deie șî păntru tinie certificat ca al mieu, că ieu așe voiem – să te cheme ca șî pă minie… 
  
După intrarea României în război, singura preocupare a lui Toader era cum să facă să dezerteze. Știa că dacă n-ar fi reușit să scape și ar fi fost prins, îl aștepta spânzurătoarea, asta era pedeapsa pentru dezertorii din armata imperială. La 27 octombrie 1916, în trecătoarea Tulgheș, a reușit să se facă nevăzut și să se ascundă în scorbura unui fag bătrân, punând în fața ei o creangă stufoasă tot de fag, pe care a tăiat-o cu baioneta de la pușcă. Când a auzit vorbă românească, a ieșit din scorbură cu mâinile ridicate și a început să strige cât îl țineau plămânii: 
  
– Nu trageți, sunt român, mă predau! Nu trageți, sunt român, mă predau! 
  
Doi soldați români din Armata de Nord l-au escortat până în fața căpitanului lor. Unul dintre ei, un loviștean, spuse luând poziția regulamentară: 
  
– Să trăiț’, do’n căpitan! Uitaț’, am prins un inamic, zâce că ie roman, da’ ieu zâc să nu-l credeț’, o fi vr’un șpion, că tomnai d-aia vorbește el românește! Căpitanul, un bărbat bine făcut, puțin mai în vârstă decât prizonierul din fața lui, de loc din Călimăneștii Vâlcii, glumi cu el: 
  
– Măi, soldat Teșcuț, da, știi că nu ești prost deloc? Eu m-aș putea supăra pe tine că am ajuns să mă învețe diplomație militară taman un cioban din Loviște, da’ n-o fac, mă, că ești muntean de-al meu! Lovișteanul Mitu Teșcuț încremeni și abia mai apucă să zică: 
  
– Păcatele mele, do’n căpitan, păi, cum să-m’ permit ieu să vă învăț pă dumneavoastră, am zâs șî ieu după capu’ mieu, fi-mi-ar capu’ al dracu’ să-m’ fie, de, dacă atâta m-a dus, acuș, na, ce să fac? Căpitanul îl liniști îndată, bătându-l afectuos pe umăr: 
  
– Lasă, soldat Teșcuț, capul tău nu are nimic, să ți-l păstrezi așa cum îl ai și mulțumește-i lui Dumnezeu pentru asta și pentru că ai scăpat de moarte până acum. 
  
– Ei, do’n căpitan, tare mi-ar plăcea ca, după ce s-o găta războiu’ ăsta nenorocit, să veniț’ la stâna mea din Coț’, să mâncăm un berbec fript ș‘-un cocoloș cu brânză de burduf copt pă jar. 
  
– Să te-audă Dumnezeu, soldat Teșcuț, să ne rugăm cu toții să se-ndure de noi – mai spuse căpitanul. Apoi, întorcându-se către Toader Baciu, începu să-l chestioneze: 
  
– Și zici că ești român, soldat, nu-i așa? 
  
– Da, să trăiți, sunt român din satu’ Ip – răspunse prizonierul în poziție regulamentară. 
  
– Și poți dovedi asta? – îl întrebă căpitanul. 
  
Fără să mai răspundă, Toader Baciu îi întinse căpitanului român cele două certificate, al lui și al lui taică-său. 
  
– Ce-i cu astea? – mai întrebă căpitanul, iar Toader Baciu îi explică ofițerului roman ce și cum era cu acele certificate. 
  
– Înțelept tată ai, soldat – i-a răspuns căpitanul după care a continuat: 
  
– Problema e că chiar dacă ești roman, regulamenele militare îmi interzic să te tratez altfel decât ca pe orice alt prizonier de război. Toader Baciu a ajuns într-un lagăr de prizonieri din Ungheni, lângă Iași, iar după război a fost eliberat. 
  
În vara anului 1919, trupele maghiare au atacat trupele române, la ordinul lui Bela Kun, care, finanțat de Moscova, instalase în martie 1919, la Budapesta, un guvern bolșevic și voia să recucerească Transilvania și să unească Ungaria și Transilvania cu Rusia bolșevică. Auzind asta, Toader Baciu s-a dus la Comandamentul Militar din Cluj și a cerut să se înroleze pentru a lupta împotriva bolșevicilor unguri. Așa se face că a ajuns sub comanda căpitanului din Călimănești, și camarad cu Mitu Teșcuț, îl cunoșteau și au garantat pentru el. 
  
Comportamentul trupelor române în Budapesta ocupată a fost ireproșabil. Toader Baciu lucra, așa cum am spus, la intendență, și primul lucru pe care l-a făcut, ajutat de alți camarazi, a fost să împartă alimente copiilor budapestani înfometați. În mod cu totul deosebit, s-au atașat de el doi copii gemeni, frate și soră, să fi tot avut 10 ani fiecare. Zilnic îl căutau la hotel, iar el le dădea să mânânce pe saturate, ba, le mai dădea mâncare și pentru acasă. Copiii erau bucuroși să stea de vorbă cu el, căci vorbea foarte bine limba maghiară. Au făcut chiar și o poză toți trei, el – în spatele lui Marko și Judith, cu mâinile pe umerii lor. Mare fu surpriza și bucuia acelor copii când au primit fiecare câte o poză. Pe spatele fiecăreia, Toader Baciu le scrisese, desigur, în ungurește: “Pentru Marko/Judith, amintire de la românul Toader Baciu, din Ip, la 15 sept. 1919”. Băiatul i-a scris, la rându-i, pe poza lui Toader: “Cu toată dragostea și recunoștința, pentru Todor Baci, Marko și Judith Csaba, Budapesta, 15 sept. 1919”. 
  
II. Ip, noaptea de 13-14 septembrie 1940*: 
  
Un vecin ungur i-a indicat caporalului Marko Csaba casa lui Toader Baciu. Pe acesta și pe băiatul lui cel mic i-a împușcat cu revolverul, iar pe nevasta lui Toader, nora lui și cele două nepoțele de 2 și 3 ani, le-a spintecat cu baioneta, erau toți buimaci, neștiind ce se întâmpla. Ajuns la cazarmă, curios, a căutat să vadă ce era în sipetul din lemn frumos sculptat pe care-l furase din casa lui Toader Baciu. A găsit acolo niște scrisori și câteva poze. Deodată încremeni: în una dintre poze era el, sora lui, Judith, și Todor Baci, cel care zile de-a rândul îi hrănise ca pe copiii lui. Pe spatele pozei era dedicația lor, scrisă chiar de el, Marko, în 1919, în hotelul “Gellert”, din Budapesta. După câteva minute în care n-a făcut altceva decât să privească năuc, și pe o parte, și pe alta poza aceea, Marko și-a scos rapid revolverul din toc și și l-a pus la tâmplă… A urmat o pocnitură al cărei sunet a fost puternic amplificat de tavanul boltit și aflat la mare înălțime al încăperii în care se afla, camarazii lui nici nu au avut timp să reacționeze… Ca și Iuda, vânzătorul lui Iisus, în loc să trăiască pentru a se căi toată viața pentru crimele ce le comisese și a și le ispăși făcând bine semenilor, caporalul ungur, devenit din ură, criminal, a ales să-și pună capăt zilelor, ca un nebun ce fusese… 
  
*N. a.: În urma Dictatului de la Viena (30 august 1940), o treime din teritoriul Transilvaniei a fost cedată Ungariei. Masacrele de la Ip și Trăznea, la care, ulterior, s-au dedat soldații maghiari, au fost săvârșite în condițiile în care România nu se afla în stare de beligeranță cu Ungaria! Dimpotrivă! Noi, să iertăm, fiindcă așa este creștinește, dar să nu uităm! 
  
Referinţă Bibliografică:
MARIAN PATRASCU (Ramnicu Valcea) - PREMIUL II la Concursul International MEMORIA SLOVELOR , editia a II-a, 2016 - Sectiunea PROZA SCURTA / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2107, Anul VI, 07 octombrie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!