Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1743 din 09 octombrie 2015        Toate Articolele Autorului

«Urmașul lui Dracula » despre autor şi lucrarea sa – de Puiu Răducan
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Providenţa a făcut ca să-l cunosc pe Ion Nălbitoru în urmă cu câţiva ani (2009) la Sfântul Schit Pahomie de la poalele Munţilor Căpăţânii. Din acel moment am devenit amici. Recent mi-a trimis ultimul său roman şi m-am decis să scriu câteva cuvinte despre frumoasa dumnealui lucrare. Pentru început am să mă folosesc de o părere a minunatului om de cultură românească, George Filip, om care şi-a petrecut peste 35 de ani în exil, la Montreal.  
«Stimaţi cititori, ţin să precizez că nu exită pe lumea asta, mai ales a scrisului, o meserie de PREFAŢATOR. Substantivul acesta, cam flasc, este aproape intraductibil».  
Deci, fac şi eu ce este mai uşor pe lumea asta de făcut, să-mi dau cu părerea.  
Domnul academician Dumitru Radu Popescu, îmi spunea odată:  
« Dragă, o carte nu se termină niciodată. Oricând poţi interveni în ea să-i faci unele modificări, să-i faci unele adăugiri». Problema este însă că din moment ce i-ai dat drumul pe … «pârtie», acea carte nu mai este a ta, a creatorului ei, este a celui care o are acasă, a cititorului, a criticului. El te toacă, el te laudă, el te roade, el te disecă ».  
În primul rând, cine este Ion Nălbitoru?  
S-a născut la 6 ianuarie 1956, la Bălceşti, jud. Vâlcea. Copilăria şi cls. I-VIII le-a făcut în localitatea Zătreni, jud. Vâlcea, apoi a urmat Liceul Industrial de Construcţii la Tg. Jiu, jud. Gorj, stagiul militar la T.R. în Turnu Măgurele, jud. Teleorman şi Facultatea de Hidrotehnică la Institutul de Construcţii Bucureşti. Din 1982 s-a mutat cu domiciliul în oraşul Brezoi, judeţul Vâlcea. Este inginer hidrotehnic, scriitor (romancier, poet, dramaturg, epigramist, memorialist), membru al: Forumului Cultural al Râmnicului (2009) ; Preşedinte şi membru fondator al Forumului Cultural Brezoi (2009); membru al Ligii Scriitorilor Români - Filiala Vâlcea (2010), secretar executiv al filialei şi Redactor şef la revista „Memoria Slovelor” din 2014; membru al Societăţii Culturale „Anton Pann” – Râmnicu Vâlcea (2010); membru fondator al Cafenelei Literare „Info-Cozia” Călimăneşti (2010).  
Începând cu anul 2009 publică o serie de pamflete, epigrame, poezii, parodii, fabule, articole, reportaje, schiţe şi fragmente din romanele proprii și cronici literare în mai multe reviste din ţară şi din străinătate: „Cozia Info” (Călimăneşti, unde în 2012-2013 a fost şi redactor), „Scurt Circuit Oltean” (Slatina), „Constelaţii diamantine” (Craiova), „Art-emis” (Rm. Vâlcea), „Memoria slovelor” (Rm. Vâlcea), „Agora literară” (Cluj Napoca), „Naţiunea”, „Actualitatea românească” (Italia) „Itaca” (Irlanda), „Confluenţe literare”, „Însemne culturale”, „Confluenţe lirice”, „Negru pe alb”, „Republica artelor”, ”STARPRESS”(revistă internaţională româno-canado-americană), „Povestea vorbei”, (Rm. Vâlcea), „Cultura vâlceană” (Rm. Vâlcea), „Mirajul Oltului” (Călimăneşti), „Slova creştină”( Maramureş) „Slova copiilor”, „Radio Metafora” (SUA) unde din 2014 are deschisă o rubrică „Promovarea inteligenţei şi creativităţii româneşti în literatură”, „Occidentul românesc” etc.  
Printre multe alte activităţi, a publicat volumele: Cascada Tinereţii, roman, Ed. Tip Naste, Piteşti, 2007; La poarta destinului, teatru, vol. I, Ed. Tip Naste, Piteşti, 2007; Stăpânul soarelui, teatru, vol. II, Ed. Tip Naste, Piteşti, 2008; Fântâna Sângeroasă, roman, Bucureşti, 2009; Edenul şi infernul unei lumi, teatru, vol. III, Bucureşti, 2009; Arhimandritul Mina Stan – un slujitor devotat Domnului, Ed. Petrescu, Rm. Vâlcea, 2011; Arhimandritul Mina Stan – omul rugăciunii, omul suferinţei, Ed. Credinţa Strămoşească, Iaşi, 2012; Comoara blestemată, Ed. Petrescu, Rm. Vâlcea, 1012.  
În 2013 a publicat un ciclul de reportaje intitulat România - Catedrala din Carpaţi în Starpress, Slova creştină, Confluenţe literare, Republica artelor şi Radiometafora.  
În 2013/2014 a publicat scenariul de film de lung metraj Regatul lui Dracula în revista Confluenţe literare şi are în lucru romanele Castelul bântuit şi Departe de ţară.  
A publicat o serie de referinţe şi evocări în volume realizate în colective de autori: Personalităţi de seamă ale Bisericii Ortodoxe Române. Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Cristea, Arhiepiscop al Râmnicului, la 97 de ani – volum aniversar, Ed. Petrescu, Rm. Vâlcea, 2011 (volum îngrijit de Eugen Petrescu); Costea Marinoiu – un dascăl al culturii vâlcene, în Volum omagial. Costea Marinoiu 75 de ani de la naştere, Ed. Petrescu, Rm. Vâlcea, 2012 (volum îngrijit de Eugen Petrescu). Dincolo de cuvânt, Ed. ARHIP ART Sibiu, 2012, coordonator Valentina Becart, Epigramiştii se prezintă, Ed. Grafit Bacău, 2012, coordonator Rodica Hanu-Pavel, Amintirea visurilor mele în Volumul de proză scurtă „Peregrinări” întocmit de Centrul de excelenţă în promovarea creativităţii româneşti „Itaca”- Dublin (Irlanda)/ 2013, Cultura vâlceană a mai pierdut o personalitate în volumul Personalităţi vâlcene, în memoriam Petre Petria, Editura ROTIPO, Iaşi, 2014 sub îngrijirea lui Eugen Petrescu.  
Omul „neastâmpărat” a întocmit şi cronici literare: Florentin Smarandache - un savant român pe scena ştiinţei mondiale la volumele „Multirelativitate” (culegere de interviuri) şi „Românul care l-a contrazis pe Einstein” (eseuri), volume îngrijite de prof. Marinela Preoteasa; Dincolo de cuvânt - manifestare valorică a spiritualităţii româneşti pentru volumul „Dincolo de cuvânt”, volum coordonat de Valentina Becart; Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos - o cale de urmat pentru volumul „Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos” ediţia a II-a, autor Pr. Radu Botiş, Drama româncelor în străinătate pentru romanul „Dezrădăcinare sau Un nou început” autor Helene Pflitsch (Germania), Gustul dulce al copilăriei pentru „Tridentul de aur”, autor Puiu Răducan, Antologia „Limba noastră cea română”- manifestare a spiritului românesc la Antologia “Limba noastră cea română” coordonată de Ligya Diaconescu(România/Canada), Moşnenii brezoieni – păstrători ai datinilor şi obiceiurilor româneşti” la volumul “Brezoi, oraş în Ţara Loviştei – vatră de colinde şi legende” de Gelu Efrim, , “Viaţa - un episod din Roata timpului” la romanul “Roata timpului” de Dora Alina Romanescu, “Septuagenarii Cantemirişti” la romanul “Puncte de inflexiune” de Angela-Dina Moţăţăianu, “Drumeţ la porţile occidentului” la volumul de poezii “Drumeţ la porţi de toamnă” de Daniela Popescu-Stroe (Spania), “Frumoasele vacanțe - o minunăție de carte” la volumul “Frumoasele vacanțe” de Elena Buică (Canada), “Drama poetului în Perlele uitării “ la volumul de poezii “Perlele uitării“ autor Constantin Geantă, “La vârsta copilăriei” la volumul de povești “Întâmplări hazlii cu o nepoțică povestite de bunica” de Titina Nica Țene, “Tainica simțire sau pelerinaj spre Absolut” la volumul de poezii “Tainica simțire”, autor Vasile Hatos (Italia), “Simfonia naturii și farmecul copilăriei” la volumul de poezii pentru copii “Simfonia naturii” de Olimpia Sava, “Un album de vis” la Albumul orașului Brezoi editat de Primăria orașului, etc.  
A scris prefaţa „Istoria Obştei moşnenilor brezoieni” a monografiei „Istoria Obştei Brezoi”, autor Goriţă Oprescu și prefața „Daniela Popescu și versurile sale de inspirație Divină” la volumul de versuri „E(c)lipsă”, autor Daniela Popescu (Spania) și Despre Pr.Dumitru Popa și lucrarea sa ,,Gândind la viața veșnică,, la volumul ,,Gândind la viața veșnică,, a preotului Dumitru Popa.  
Ion Nălbitoru este prezent în dicţionare, enciclopedii şi antologii: Liga Scriitorilor Români – dicţionar biobibliografic, vol. I, Ed. Dacia XXI, Cluj Napoca, 2011, pp. 279-280 (coord. Anda Dejeu); Enciclopedia Judeţului Vâlcea, vol. I, Ed. Fortuna, Rm. Vâlcea, 2010, p. 849 (coord. prof. dr. Ion Soare); Enciclopedia Judeţului Vâlcea, vol. II, Ed. Fortuna, Rm. Vâlcea, 2012, p. 677 (coord. Prof. Dr. Ion Soare); în Antologia „Limba noastră cea română” Starpress 2014 cu „Iluzii și speranţe”, Editura Olimpias, Galaţi, 2014 și în Antologia „Limba noastră cea română” Starpress 2015 cu „Departe de țară”, Editura Olimpias, Galaţi, ambele coordonate de Ligya Diaconescu, Director General Starpress Internaţional.  
Munca pe acest „tăpşean” nu i-a fost în zadar şi ca urmare a intensei şi valoroasei activităţi în domeniul scrisului i-a fost răsplătită prin numeroase diplome: DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ şi PLACHETA ORAŞULUI BREZOI acordată de Primăria Oraşului Brezoi în 2009 pentru merite deosebite în promovarea imaginii şi culturii localităţii; DIPLOMĂ EX LIBRIS MEIS în 2009 din partea Bibliotecii C.D.I.-ului Liceului Teoretic Brezoi; DIPLOMĂ DE ONOARE în 2010 din partea Ligii Scriitorilor din România filiala Vâlcea pentru prodigioasa activitate desfăşurată pe tărâmul creaţiei cultural-ştiinţifice; DIPLOMĂ DE ONOARE pentru participarea la concursul naţional de poezie „Vasile Militaru” (Ocnele Mari); DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ în 2013 din partea Forumului Cultural al Râmnicului, pentru contribuţia adusă la dezvoltarea şi promovarea culturii şi literaturii locale; DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ în 2013 din partea Ligii Scriitorilor din România filiala Vâlcea pentru activitatea cultural-ştiinţifică şi editorială; DIPLOMĂ DE EXCELENŢĂ în 2013 din partea Societăţii Culturale „Anton Pann” pentru contribuţia adusă la dezvoltarea şi afirmarea culturii române; DIPLOMĂ Memorialul „Petre PETRIA”, ediţia I. 2014 din partea Ligii Scriitorilor Români, Filiala Vâlcea, pentru întreaga activitate desfăşurată pe tărâmul creaţiei literare; la „The International Contest Art & Life JAPAN 2015” a primit DIPLOMA OF ESCELLENCE pentru revista MEMORIA SLOVELOR unde este redactor șef și DIPLOMĂ DE EXCELENȚĂ la „Concursul Internațional Art & Life JAPAN 2015” pentru romanul „Comoara blestemată”.  
În 2014 a obţinut LOCUL III la Concursul internaţional de proză organizat de revista STARPRESS.  
În 2011 este nominalizat pentru premiile Ligii Scriitorilor Români, secţiunea Teatru cu volumul Edenul şi infernal unei lumi, iar în 2012 nominalizat pentru premiile Ligii Scriitorilor Români cu volumul Arhimandritul Mina Stan – un slujitor devotat Domnului .  
În perioada 2010-2012 a fost cu familia în Italia..., mai bine zis, domnia sa a fost în exil.  
În 2013, în cadrul Forumului Cultural Brezoi, împreună cu membrii acestuia a organizat concursul judeţean de „Creaţii literare”. Festivitatea de premiere a câştigătorilor a avut loc cu ocazia Zilelor Brezoiului „Târgul Lotrilor”.  
În 2014, în cadrul Forumului Cultural al Brezoiului a iniţiat un proiect cultural prin organizarea Concursului internaţional de proză scurtă „România – Catedrala din Carpaţi”.  
Tot din 2014 are o rubrică zilnică intitulată „Promovăm inteligenţa şi creativitatea românească în Literatură” în ziarul „Radiometafora (SUA), în care promovează scriitori români de pretutindeni debutanţi sau consacraţi de toate vârstele.  
De asemenea în revista internațională„Confluențe literare„ promovează o serie de scriitori din țară.  
În 2015 în cadrul revistei MEMORIA SLOVELOR a Ligii Scriitorilor Români, Filiala Vâlcea inițiază un proiect cultural „Ziua Limbii Române la Râmnicu Vâlcea” în colaborare cu Starpress și Liga Scriitorilor Români în parteneriat și cu alte societăți culturale. Cu această ocazie propune și organizează „Concursul Internațional de proză scurtă și poezie MEMORIA SLOVELOR- 2015, ediția I”. Cu acestă ocazie i s-a atribuit medalia ,,VIRTUTEA LITERARĂ,, cu brevet din partea LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI și medalia “CARTE DE ÎNVĂTĂTURĂ CINSTE CUI TE-A SCRIS” din partea Rotarexim pentru revista MEMORIA SLOVELOR și DIPLOMA DE EXCELENȚĂ din partea revistei româno-canado-americană STARPRESS pentru întreaga activitate literară.  
Cum spuneam mai sus, printre multe alte activităţi şi cărţi publicate, Jean Nălbitoru, vine în faţa noastră de această dată cu un roman, un roman cu nume sonor şi provocator în a fi «ronţăit», «Urmaşul lui Dracula». Sunt descrise lupte pentru întregirea teritoriului românesc, dar şi rubedeniile lui Dracula.  
Cartea este destul de bogată, structurată pe 33 de capitole care ies în evidenţă prin numele care le poartă. (ex: Prinţesa vampirilor, Fiica lui Dracula, Masacru la palat, Castelul lui Dracula, Balul de la Budapesta, etc.)  
În multe pasaje din Urmaşul lui Dracula, Jean Nălbitoru este destul de curajos, alţii ar spune... puţin riscant, căci astăzi dacă spui lucrurilor pe nume, unii te pot eticheta ca… riscant, sau cum spunea odată binecunoscutul rapsod popular, nea Mitică Margine: «Bă, nene, ce-ai mai fi luat vreo 25 de ani în perioada cealaltă pentru cele ce ai scris !».  
Da! Aşa este! Jean este destul de curajos. Reuşeşte să creeze imagini, să-ţi aducă în faţa ochilor aspectele povestirii, te face părtaş la ele. « În iureşul luptei se luă cu oştenii după o ceată răzleaţă a cotropitorilor şi la trecerea peste un râu îi ajunseră din urmă şi îi măcelăriră fără milă. Se însera şi fără să-şi dea seama, se trezi singur pe drumeagul din pădure unde în umbrele sinistre din dosul arborilor tronează miasmele nopţii cu năluci ispititoare. Era lună plină şi prin luminişuri razele sale accentuau misterul nocturn...”.  
Şi dialogurile realizate în Urmaşul lui Dracula sunt interesante, participi la ele şi-ţi îmbogăţeşti imaginea cu aspecte noi ale acelor timpuri, te transpui în ele. Le trăieşti şi de multe ori ai şi impresia că asişti la ele.  
În dialogul cu prinţesa vampirilor iese în evidenţă un erotic nocturn în timp ce „Cavalerul înainta agale printre stejari”...”Deodată femeia din braţele sale scoase un ţipăt de plăcere şi-şi înfipse unghiile în muşchii puternici ai bărbatului, apoi gura îi căută gâtul şi doi canini îi străpunseră vena. Cavalerul simţi cum sângele cald i se prelinge pe piept spre deliciul vampirii...”.  
Este o carte deosebită, aş putea spune pentru o anume categorie de cititori, care se întreabă şi ei ce s-a întâmplat cu tânărul ... din gura vampirii căci „Trecuse aproape un an şi tânărul nu mai apăruse. Unii îl uitaseră, alţi îşi aduceau aminte de el doar când poposeau la câte un han şi cu o ulcea de vin pe masă îşi povesteau faptele de vitejie alături de căpitanul care lovea duşmanii cu paloşul său”.  
Romanul scriitorului Jean Nălbitoru ne duce cu gândul la perioada când România era invadată de duşmani externi. Păi, dragă prietene, acum ţara noastră nu mai este în pericolul de a fi invadată de astfel de duşmani pentru a fi jefuită! Acum România este furată de cei pe care-i alegem şi-i punem să ne conducă!  
Trăim în acest roman perioade reale din istoria noastră amestecată cu un pic de ficţiune, destul de frumos realizată, dar nu putem să nu le comparăm cu starea de azi a societăţii, cu ceea ce avem acum, cu vampirii noştri.  
Dispariţia lui Paloş din poveste nu a putut fi uitată, şi acesta apare efectiv într-o luptă ...  
„- Înainte, după vodă!... La luptăăăă!.... Înainteeee!...  
- Ăsta-i Paloş al nostru!... A înviat din morţi!... Uraaaa!... Înainteee!... Astăzi vom zdrobi vrăjmaşul!... Înainteeee!...  
Tânărul dispărut o bună perioadă de timp nu putea să nu fie luat la întrebări, fie şi în toiul luptelor. Vodă tună:  
- Unde mi-ai fost, Paloş?... Un an întreg te-am căutat!...  
- Unde să fiu, Măria Ta!?... Pe acest pământ strămoşesc căruia străbunicul meu şi-a dat viaţa, căci trădătorii l-au trădat şi l-au ucis mişeleşte!”.  
Veţi descoperii, stimaţi cititori, în acest roman, cine este Vodă, Dracula, Paloş, fiica lui Dracula, boier Conacu, boier Ciocoiu, căpitan Arnăutu şi alţi mari luptători, care la propriu şi figurat (în acest roman) şi-au dat viaţa pentru ceea ce aveau mai scump, Ţara Românească, dar şi despre ... „neamul vampiric” care nu are ca prieteni soarele şi ziua.  
Repet, cartea este uşor de citit. Calitatea (pe care o apreciez) o va da însă cititorul. De nenumărate ori, fie în ţară, sau printre românii din afara graniţelor am asistat la multe lansări de carte, la multe recenzii ale acestora. Au fost cazuri când, la nişte cărţi mai mici, nici nu mai trebuiau citite acele recenzii. Aflai ce conţin acele cărţi, chiar totul, acolo.  
Vă las plăcerea, stimaţi cititori, să descoperiţi ce se află între coperţile romanului Urmaşul lui Dracula, iar lui Jean Nălbitoru îi urez să urce tot mai sus pe treptele scrisului. Zic eu, până acum o face foarte bine!  
 
Puiu Răducan, scriitor  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
«Urmașul lui Dracula » despre autor şi lucrarea sa – de Puiu Răducan / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1743, Anul V, 09 octombrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!