Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1681 din 08 august 2015        Toate Articolele Autorului

ALAMBICUL - AUTOR GABRIELA IONIȚĂ - PREMIUL I LA CONCURSUL MEMORIA SLOVELOR
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Alambicul 
  
Vântul doar ce se iţise. Mergea elegant ca un gentleman cu maniere alese, fără să facă prea mult zgomot sau deranj peste câmpurile Todireştilor. Zăpada şedea la locul ei, cumincioară, albind aşternuturile înnegrite de arătura tomnatică, pădurile, drumurile şi mai tot ce îi ieşea în cale. 
  
Nea Vasile, poreclit şi Chiţâgoi, mâna roibul în pas domol pentru a nu obosi mânzocul. Cât se uita înainte pentru a ţine drumul drept, cât înapoi după mânz. 
  
-Hai, copăcel, copăcel că mai avem oleacă pân acasă! Ce cauţi în şanţ, ai? 
  
Mărunţelul se burica, se afunda mai tare în zăpadă, se apuca de scâncit cât să întoarcă iapa capul, apoi mai prindea la minte şi ieşea din şanţ! O vreme mergea spăşit pe lângă căruţă. 
  
-De nu te-oi lăsa eu în pădure să te mânce lupii, lasă, lasă! îl ameninţa bădia, strunind totuşi calul să meargă în pasul mărunţelului. 
  
Când uita de sperietura ce tocmai o trăsese, iar se apuca de zburdat! Nimerea tot în şanţ! 
  
De la un timp vântul începu a-şi pierde din eleganţă. Sufla aşa mai ţărăneşte, mai din topor. Plictisit a colinda de unul singur şi-a chemat şi consoarta cu el. După cum şuiera, ori avea şapte guri şi foarte multe de povestit, nu toate cu voie bună, ori avea mai multe neveste! 
  
Drumul principal o ţinea întins până la Crucea. De la Crucea, unde-şi avea poştaşul crâşma ,,M-o lăsat muierea,, drumul o lua la stânga tăind dealurile Crucii, dealuri unul şi unul: rotunjoare, dulci ca sânii unei femei tinere ce-a alăptat. 
  
Cum îl trăgea inima pe Vasile să ţină drept până la ,,M-o lăsat muierea,, să dea pe gât un vin fiert şi-o vorbă cu cine-o fi, că se găseau mai mereu clienţi la crâşmă, numai el ştie! Dar însuma 20 de kilometri până acasă, 20 curat! Dacă tăia câmpul pe la Stănişoara, în 4 km ajungea la pădure, peste alţi doi ieşea taman în margine la baba Rusanda, iar de-acolo până acasă mai avea o azvârlitură de băţ! Aşa că făcu stânga tot cu ochii după mânz: 
  
-Hai, băiet, hai c-acuşi intrăm în pădure la dos! 
  
Nu mai era de glumă,au prins vânturile a se ciondăni fugărind ciorile, trezind zăpada din somnul ei, uruind şi scârţâind prin ramurile copacilor cuvinte nedesluşite. Perdele de ninsoare se ridicau de la pământ, perdele de ninsoare coborau din cer! Cu viforniţa în faţă nea Vasile îşi croia cu greu drumul. Şi mânzului îi trecuse de joacă! 
  
Au intrat la timp în pădure, două vârticuşuri au prins a se împleti şi dă-i horă! Mărunţelul le lipsea! 
  
Numai ce-a răsărit luna, spoind cărările cu o luminiţă gălbuie şi-adâncind tainele pădurii. 
  
-Mă nărodule, mă, ţine-te de mamă-ta c-aici te las! Lupii-s de tine! Numai din cauza ta m-o prins noaptea hălăduind prin pădure! Auzi? Că nu eşti mâţă s-ai 9 vieţi; jumate din ele oricum ţi le-ai mâncat, îl boscorodi Vasile pe mânz, nu atâta că-i era a-l certa, dar ca să-şi facă curaj! Hututui ai venit pe lume, nu ca toţi din neamul tău, mai, mai să-ţi cânt prohodul şi tot hututui prin ogradă, să te râdă şi găinile, nu alta! 
  
Ştia bădia ce spune! Mânzul zburdalnic îşi găsea locul numai când dormea,în rest alerga de zăbăug când îl scotea în ţarc, arunca picioarele în părţi, nu înainte, îşi băga botul prin toate troacele cu mâncare la păsări şi câte şi mai câte. Într-o zi a rămas cu o căldare aninată de cap; ce zuruială a făcut! Zdrăngănea găleata de inox izbindu-se de leaţurile ţarcului, speriind orătăniile. Era ca la circ: găinile umblau ca zăludele când pe sus, când pe jos, în încercarea de a zbura, dar cu aripile tunse mai zboară dacă poţi! raţele, grămadă toate, o gură ţineau! mac-mac-mac-mac! maaac! mac! zur înainte, zur înapoi, după cum le fugărea mânzul; cocoşul, ca unul ce se ţinea a fi jupân la el în bătătură, fâlll! în capul căluţului! doar că în cap era căldarea!În altă zi îi trecuse moartea pe sub ochii copilăroşi: Ionel, prâslea de nepot, s-a urcat în cireş să-i taie uscăturile; a pornit drujba şi-a scăpat-o! pe lângă grumazul mânzului! Ca o morişcă se învârtea drujba printre păsări! 
  
Pădurea, prietenoasă la înfăţişarea soarelui, era înşelătoare acum: cărările păreau neştiute, copacii străini iar liniştea apăsătoare. 
  
-Târrr! Ia staţi oleacă! Ne-am rătăcit! Nu mai zic a cui e vina! spune tare, răspicat, uitându-se ţintă la mânz. Te-o prins foamea acuma, că eu am timp să stau să ţocăi tu? 
  
Bădia se dă jos din căruţă, cercetând locul: cărare, cărare, cărare; toate la fel, pe care s-apuci? 
  
Nu şi-a terminat gândul când urletul a străpuns tăcerea codrului. În spatele saniei trei perechi de ochi prinseră a luci; parcă erau licurici, dar licuricii nu urlă! 
  
Nea Vasile n-a fost bine clădit nici în tinereţe, darămite acum în iarna vieţii! Mărunţel de statură, pirpiriu la trup, n-a dus niciodată lipsă însă de un dram de minte şi de un car de suflet. 
  
Se uită la lupi, se uită la mânz, se uită la calul care fornăie, doar o scăpare, doar o slăbiciune să simtă jivinele şi mânzu-i ca şi sfârtecat. În sanie bădia are alambicul, un cazan de făcut rachiu; el era pricina drumeţiei! Desprinde o serpentină şi apucă a bate în butoiul de cupru, nu înainte de a-şi face o cruce apăsând cu degetele fruntea încrustată de ani, mijlocul puţintel şi umerii uşor aduşi în faţă ,,Doamne, apără şi păzeşte! Fie-ţi milă de bobocu ista de mânz!,,. De gălăgie lupii au rămas pe loc, iapa a înaintat aşezând sania de-a lungul răspântiei celor trei cărări, cu mânzul în partea stângă iar lupii în partea dreaptă. 
  
-Mă nărodule, o venit lupii după tine? a prins a răcni bătrânul tot bătând în alambic, împungând cu privirea întunericul pentru a ţine numărătoarea lupilor: unu, doi, trei. 
  
Aşezaţi pe labele de dinapoi, lupii aşteaptă . Li se desluşesc coamele zburlite şi colţii. Scrie luna pe colţii lor! Mârâie îndârjit. Câte unul îndrăzneşte să se apropie. Cu toporişca într-o mână, cu cealaltă bătând cu străşnicie în alambic, bătrânul merge pe lângă căruţă chiuind, lăsându-se pe baza instinctului iepei. Parcă ştiind că puiul ei este în pericol, iapa ţine pasul cât să bată el toba aceea făcătoare de rachiu. Şi-ar fi putut ţâşni să-şi încerce norocul! Ca să ajungă la mânz lupii trebuiau să treacă mai întâi de moş. Deci ar fi putut scăpa şi odorul ei! Chiuitura răsună în somnul pădurii ca un semn că nu toţi şi toate dorm. 
  
-Hai cuţât, cuţât, cuţââât 
  
Cât în viaţă am trăit 
  
Am iubit ci mi-o plăcut,măăăi! 
  
Mai merg o bucată în zornăiala alambicului, se apropi haita prea tare, iar stau: moşul gata să lovească cu toporişca, iapa fornăind încordată ca un arc, lovind ameninţător zăpada cu copita, mânzocul mâlc lângă iapă, lupii pe labele de dinapoi, luna scriind pe colţii lor şi chiuitura care în sălbăticia nopţii pare ca o rugă! 
  
-Scoală, mândruţo, din somn 
  
Nu mă vezi că eu nu dorm! 
  
Cerne o ninsoare blajină, nu-i ger, iar dac-ar fi, cine să-l mai simtă?! Moş Vasile Chiţâgoi nicidecum! Are fruntea plină de broboane reci, obrajii aprinşi ca jarul şi mâinile încleştate: una pe topor, alta pe serpentină. Simte cum îl lasă puterile: nici chiuitura n-a fost straşnică, şi bătaia în alambic a fost cam moale, inima-i ajunge în gâtlej făcându-l să chiuie întretăiat, iar picioarele, de atâta mers de-andăratelea, prind a-şi aminti de câţi ani îl slujesc şi-ar vrea un răgaz de odihnă. Se opreşte. 
  
-Adică sunteţi mai şireţi ca mine? le strigă moşul lupilor. Vreţi să mă sleiesc, să nu mai pot mânui toporişca, să vă îmbuibaţi din mânzoc fără trudă, fără luptă? Că nu oasele mele le vreţi voi! 
  
S-au oprit şi lupii. Nu dau semne că s-ar grăbi să atace, nici că ar dori să plece, doar mârâie la vorbele bătrânului. 
  
Bădia, mai mult decât îndârjirea lupilor, le simte rânjetul, parcă ar fi batjocoritor, parcă ar râde de neputinţa lui. Îi priveşte în ochi pe fiecare, îşi potriveşte toporişca mai bine în mână: 
  
-Aşşş! Mânca-v-aş sufletul! Păi rea socoată v-aţi făcut, măi diavolilor! Dacă nu la toţi, unuia tot îi crăp ţeasta! Că n-o fi nici primul, poate ultimul o fi-cum o vrea Dumnezeu, să-mi fie sfârşitul aici- da primul nicicum! De ăştia ca d-alde voi am mai ţuguiat eu, treizeci de ierni în urmă să tot fie, da n-am uitat cum! Hai Steluţo, hai mânzoc, hai cu Dumnezeu-nainte, că nu mor, tăicuţă, caii când vor câinii, chiar de-s lupi! îndeamnă bătrânul. 
  
Mai merg în zornăiala alambicului, mai poposesc, le mai ţine moşul câte-o predică lupilor, scrijelind întunericul cu privirea, doar, doar o da de drumul bun spre casă, dar nici un copac nu-i pare cunoscut şi nicio zare nu i se înfăţişează, semn că s-ar termină pădurea. Coamele lupilor par arici uriaşi îmbrăcaţi în diamante, aşa strălucesc. Luna, cuibărită în creştetul unui copac îi dă moşului motiv de glumă: 
  
-Aburcă-te oleacă, că de-o fi să cazi, te mâncă lupii; lume făr de doi cai şi-un ghiuj s-o mai văzut, da făr de lună…hai, aburcă-te! De-ai putea să-l iei şi pe năpâstorcu ista mic, mi-ar fi mai bine, îi spune bătrânul întorcând o clipă ochii spre mânzoc pentru a-l arăta lunii. 
  
În clipa următoare simte muşcătura în braţ, iar ochii lupului în ochii lui. Din pricina izbiturii alunecă, îngenunchind. Toporişca-i cade. Un fel de bucurie pune stăpânire pe el; parcă aştepta momentul acesta! 
  
-Tu ai să mori primul, diavole! şi împlântă serpentina alambicului în ochiul lupului. 
  
-Hai cuţât, cuţât, cuţââât 
  
De trei ori te-am ascuţât… 
  
Nu ştie ce-a fost prima dată: zăpada însângerată, schelălăitul sau bubuitura! Pădurarul cu puşca la cătare destrămă cântecul plin de Dumnezeu al bătrânului! Se umplu pădurea de schelălăit! 
  
  
La cârciuma ,,M-o lăsat muierea,, bădia Chiţâgoi a venit cu rachiul lui de-acasă. Că doar n-a luat alambicul degeaba şi-a chiuit juma de noapte lupilor! 
  
-Ia mai zi o strigătură, moşule, de-aia de scoală şi morţii din morminte, darămite pe mine din somn! îl îndemna pădurarul. 
  
Şi moşul, numai inimă, striga: 
  
-Hai cuţât, cuţât, cuţât… 
  
(PREMIUL I la Concursul Internațional de poezie și proză scurtă organizat de redacția revistei MEMORIA SLOVELOR, ediția I/ 2015/ Râmnicu Vâlcea - sub egida Ligii Scriitorilor Români) 
  
Referinţă Bibliografică:
ALAMBICUL - AUTOR GABRIELA IONIȚĂ - PREMIUL I LA CONCURSUL MEMORIA SLOVELOR / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1681, Anul V, 08 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!