Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1568 din 17 aprilie 2015        Toate Articolele Autorului

XXV.BALUL DE LA BUDAPESTA (Urmaşul lui Dracula)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
A trecut o vreme destul de lungă. De la un timp, Prinţişor căzu în mod vizibil pe gânduri. 
  
- Ce s-a întâmplat, dragul meu, parcă nu eşti în apele tale? - îl întrebă într-o bună zi soţia sa îngrijorată. 
  
- Mă întreb de ce Contele nu ne vizitează...!? 
  
- I-or fi confiscat caleaşca de aur cu caii năzdrăvani şi se teme să nu-l cerţi! – presupuse Narcisa. 
  
- Este o caleaşcă fermecată şi ce ascunde Contele nici dracul nu descoperă! – o asigură Prinţişor. 
  
- Iubitule, am o nedumerire. Contele şi vampirii, în general, au vreo legătură cu diavolul? 
  
- Nu, dragă! Diavolul este un duh rău care ispiteşte oamenii pentru a le cumpăra sufletele în schimbul unor promisiuni deşarte. Doar vrăjitoarele sunt de partea lor. Pe ele nu le suportăm nici noi şi pe unde le întâlnim, le facem de cap. 
  
- Le sugeţi sângele? 
  
- Da’ de unde! Doar nu vrei să năvălească vrăjitoria în neamul vampirilor!? Le sfâşiem şi le aruncăm hoitul lupilor şi corbilor. De multe ori nici sălbăticiunile nu se ating de rămăşiţele lor şi le mănâncă viermii. Vampirii au sufletele celor care n-au putut trece dincolo şi s-au reîntrupat în cadavrul din coşciug. 
  
- Dar cei din lumea de dincolo nu se hrănesc cu sânge? 
  
- Ba da! De regulă, îi racolează pe tâlhari, pe bandiţi, uneori pe bogătaşii hapsâni şi zgârciţi… Nu cunosc toate dedesubturile. Deşi m-am născut din două lumi diferite, viaţă şi moarte, mi-a plăcut să trăiesc mai mult printre voi. De când eram copil m-am adaptat la această viaţă. Înainte de a te cunoaşte mă mai întâlneam noaptea prin cimitire cu strigoii şi stăteam la taclale până spre dimineaţă când le venea somn şi mergeau înapoi în coşciuge la culcare până seara târziu. Deocamdată nu-s întru totul de-al lor şi sunt vulnerabil la atacurile oamenilor. Chiar dacă am puteri inimaginabile pentru un om de rând, mai ales noaptea când resursele fizice şi psihice revin la cota maximă, nu am făcut abuz de ele decât în cazuri majore. Este adevărat că nu îmbătrânesc. De la o anumită vârstă a tinereţii m-am conservat… 
  
- Să zicem că printr-o minune rămân tânără alături de tine, ce se va alege de urmaşii noştri, de nepoţi, de strănepoţi? 
  
- Deşi procesul de îmbătrânire şi la ei va fi mai lent, sunt totuşi muritori. Vor predomina genele din omul muritor. 
  
Şi cum stăteau ei astfel îmbrăţişaţi în pufosul şi parfumatul pat matrimonial, prin geam străbătu o lumină ciudată, iar de afară se auzi zarvă. 
  
- Cin’ să fie la ora asta târzie? – tresări Narcisa speriată. 
  
- Cred că avem vizitatori! Vorbeam de strigoi şi strigoiu-i la uşă! - râse bărbatul, ridicându-se. 
  
Într-adevăr, curtea era luminată de caleaşca de aur şi de cele două perechi de cai năzdrăvani. 
  
- Ce faci, bunicule, îmi înapoiezi trăsura? 
  
- Încă nu s-au liniştit frământările în ţară. Aşa c-o păstrez la loc sigur! - râse Contele, îmbrăţişându-l. Dar ce soţie fragedă şi senzuală ai! - exclamă el când o zări în capătul scărilor pe Narcisa într-o cămaşă de noapte freză, din mătase uşor transparentă. 
  
Din două salturi, Contele ajunse lângă ea şi cuprinzând-o în braţe, o învârti ca pe un fulg. 
  
- Uşurel, bunicule, că mă scapi! 
  
- Din braţele mele nu scapă nimeni! - exclamă el, amuzându-se. 
  
- Parcă nici la nuntă nu erai aşa de bine dispus! Ai vreun motiv anume? Sau ţi-au retrocedat comuniştii castelul? 
  
- Ha, ha, ha! M-au şi împroprietărit! - se amuză cu poftă contele. Am venit să-mi văd strănepoţii. Nu v-aţi plictisit de atâta sedentarism în lumea voastră? 
  
- Deşi te scalzi în ape limpezi, arăţi cam palid! Ţii cumva dietă? - râse fata. 
  
- Sau vrei să te mântuieşti şi ţii post negru!? – îl întrebă în glumă Prinţişor. 
  
- Mă hrănesc doar cu sânge de lighioane! Fetele fragede le las cavalerilor ca să plămădească urmaşi şi să înmulţească neamul valahilor! 
  
- Chiar astă-seară am vorbit de tine... 
  
- Sunt chiar aşa de important în viaţa voastră? Au dispărut voievozii şi regii şi au apărut preşedinţii cu traiul ca-n paradis!... Niciodată n-a fost şi nu va exista dreptate în această lume. Pe vremea mea, nu din conştiinţă nu se tâlhărea, ci de spaima ţepei! Ha, ha, ha! Dacă aţi face şi voi acelaşi lucru, ar dispărea pădurile! Ha, ha, ha! Toate ar fi numai ţepe!... Dar să lăsăm lumea cu nebuniile ei... 
  
- Dacă eşti sleit de puteri, îţi încălzim nişte friptură... 
  
- Aia s-o mâncaţi voi!... Mie puneţi-mi un juncan în trăsură, ca să-l prepar la castel după reţetele mele! 
  
- Cum? - tresări Prinţişor într-o explozie de bucurie. Te-ai întors la castel? 
  
- Întocmai! Am fost destul timp supărat de pierderea Contesei, a fiicei şi a ginerelui. De-acum încolo vă am pe voi şi pe strănepoţii mei! 
  
Contele fu condus în camera copiilor. Vlad îl simţi şi-i sări în braţe, aruncându-i o privire aprigă. 
  
- De când te aştept, boşorogule! - îl înfruntă răutăcios. Vreau să aflu de la tine toate metodele de schingiuire… 
  
- Fiule, ce-i cu tine? - tresări Dracula, apoi se adresă părinţilor: 
  
- Aveţi grijă, că nu-i a bună cu el. Ăsta trăieşte în lumi diferite … 
  
Din pat se ridică şi celălalt copil frecându-se nedumerit la ochi. 
  
- Tu ce faci, Mirciulică? 
  
- Mulţumesc, bine, domnule Conte! - şi-i sări zglobiu în braţe. 
  
- El este din neamul vostru. Când va mai creşte, îl iau pe Vlad cu mine să-l mai cizelez. Aici aţi putea avea necazuri cu el... 
  
Contele îi sărută pe frunte, îi sfătui să fie cuminţi, apoi se retrase în salon. 
  
- Bunicule, soţia mea ar fi încântată dacă ai organiza unul din acele baluri celebre. 
  
- Nepoate, m-am gândit şi la asta. 
  
- Atunci îmi voi comanda toalete la Paris! - exclamă femeia exuberantă. 
  
- Îţi voi face cadou o rochie vaporoasă din mătase împodobită cu pietre nestemate mai valoroasă ca o căruţă cu lingouri de aur! Aşa vei fi mai aproape de neamul nostru! E normal să străluceşti ca o stea, doar eşti soţia descendentului lui Dracula! - zise Contele cu mândrie. 
  
După vreo două ore de conversaţie contele îşi îmbrăţişă nepotul şi nepoata, se urcă pe capra caleştii de aur şi strigă: 
  
- Dii, căluţii mei! 
  
Dispăru pe poarta conacului pierzându-se ca o nălucă în 
  
noapte. Peste numai trei săptămâni, Contele trecu în grabă pe la conac şi-i anunţă că peste trei zile îi va duce la marele bal de la Budapesta. Amândoi soţii rămaseră uimiţi de rapiditatea cu care organizase reuniunea dansantă din capitala Ungariei. Dracula le aruncă un pachet la picioare şi se făcu nevăzut ca o pasăre de noapte. Prinţişor, într-o explozie de bucurie, îşi cuprinse soţia în braţe şi se învârti cu ea până ameţiră. Urcară cu nerăbdare în dormitor şi găsiră în pachet o rochie frez-deschis din cea mai fină şi transparentă mătase, împodobită cu pietre nestemate şi un voal în care parcă în permanenţă sufla o boare de vânt. Alături, se afla un costum negru, un joben şi o pelerină roşie spre grena. Într-un colţ al pachetului, se aflau două perechi de pantofi, una bărbătească şi alta femeiască, special croiţi pentru dans. Într-o casetă, descoperiră bijuterii din aur cu pietre preţioase. 
  
Cu cât se apropia clipa mult aşteptată a debarcării în lumea vampirilor, cu atât Narcisa era mai emoţionată. Se întreba nedumerită cum se va simţi în mijlocul lor ea, o simplă muritoare. O încerca un complex de inferioritate, dar era convinsă de faptul că soţul ei o va proteja de văpaia vampiricelor invidioase pentru că o simplă muritoare le-a răpit prinţul moştenitor. De asemenea, spera că şi Contele îi va oferi protecţia sa. 
  
Dar iată că sosi seara mult aşteptată când înainte de a se lăsa întunericul, Contele bătu la poartă. O pereche elegantă ieşi pe poarta conacului, ea în acea rochie superbă, pălăriuţă dantelată şi voal vaporos, iar el în frac negru, joben şi o pelerină, de parcă era un mare magician! Afară îi aştepta caleaşca de aur cu caii albi, iar pe capră un elegant birjar, Contele! La un semn al acestuia, urcară în spate. La un simplu îndemn, caii smuciră hamurile spintecând văzduhul. Era fascinant! De sus, zăriră prin noapte dealurile împădurite şi crestele munţilor cu frunţile de piatră ce luceau straniu la lumina lunii. 
  
După vreo două ore de mers ajunseră deasupra unui oraş scăldat în lumină, de bună seamă, Budapesta. Caleaşca coborî lin peste zidurile înalte ale unui palat. Pătrunseră în el şi străbătură multe coridoare şi încăperi. Narcisa se aştepta la multe feştile, dar peste tot erau numai candelabre! „Şi zic că nu suportă lumina şi adoră doar întunericul! Probabil nu le place lumina soarelui!” - îşi zise fata în treacăt. 
  
Uşile duble de stejar masiv se deschiseră larg şi intrară într-un salon spaţios. Nicăieri nu întâlnise o asemenea sală imensă. Muzica amuţi dintr-odată şi cei prezenţi se retraseră uşor pe margine, parcă plutind. Cavalerii erau îmbrăcaţi în costume frac negru, joben, cămăşi de un alb imaculat, papioane negre la gât şi pelerine roşii ce le cădeau de pe umeri până mai jos de genunchi. Domnişoarele purtau rochii de culori deschise, transparente şi cu decolteuri largi, etalându-le sânii. Pe cap aveau pălărioare cu dantele şi volănaşe, iar de pe umeri le fâlfâiau ca nişte aripioare în adierea vântului voaluri de mătase. Un surâs binevoitor înflori pe chipurile gazdelor. Narcisa fu cuprinsă de emoţie, dar Contele păşi grav în mijlocul lor: 
  
- Neam vampiric din toate colţurile lumii, luaţi aminte la vestea ce-o vestesc! Aveţi în faţa voastră pe Prinţişor, nepotul meu de sânge, şi pe soţia sa Narcisa, Zâna Carpaţilor! 
  
Câteva secunde, tânăra pereche fu privită cu curiozitate, apoi deodată perechile de vampiri apaludară frenetic noile cunoştinţe. 
  
- Balul acesta este dedicat tinerei perechi pe care v-am prezentat-o! 
  
La un semn al contelui, se dezlănţuiră acordurile muzicii. Elegantul şi impunătorul şef al lumii vampirice îşi alese o prinţesă tânără şi frumoasă şi deschise balul cu celebrul vals Dunărea Albastră, de Johan Strauss. În plină noapte, deasupra Budapestei se înălţară sunetele armonioase ale muzicii. O vrajă fără seamăn cuprinse oraşul spintecat în două de fluviul Dunărea ce-şi află izvorul în Munţii Pădurea Neagră din ţinuturile Germaniei. 
  
La Budapesta era mare sărbătoare în rândul neamului vampiric. Asemenea eveniment nu mai avusese loc de secole. Vampiri şi vampirice de pe continent, dar şi de dincolo de ocean sosiseră în acest loc sublim, iar acum paşii îi purtau în dans pe acordurile muzicii. Elita lumii vampirilor se reunea după o lungă vreme sub magia marelui conte, Dracula! Se împărţeau zâmbete şi glume, se povesteau istorioare care mai de care mai hazlii, dar şi aventuri palpitante pe mare şi pe ocean, prin adâncul văilor sau crestele munţilor, prin ruinele cetăţilor şi castelelor, dar şi despre unele raiduri pe care le făceau uneori prin parlamentele şi guvernele unor ţări. 
  
Reprezentanţii Americii veniră cu oarecare grandomanie, fiindcă reprezentau nu numai „Ţara tuturor posibilităţilor”, dar în acelaşi timp, în plan politic, „Justiţiarul lumii”. Unii povesteau despre frumuseţile şi sălbăticia Amazonului, alţii despre plimbări pe Misissipi sau peste cascade spectaculoase şi încântătoare ca Niagara, Victoria, San Angelo, despre aventurile lor prin Marele Canion. Acele frumuseţi de basm le-au încântat privirile. Cu această ocazie, îi propuseră Contelui să facă o vizită oricând va dori în ţinuturile lor. 
  
Frumoasa Narcisa fu admirată cu simpatie, iar chipeşul prinţ cu invidie, pentru că-şi găsise o asemenea făptură din rândul muritorilor. Vampiricele pluteau pe aripile fermecătoare ale valsului în braţele lui Prinţişor, iar Narcisa era purtată mai mult pe sus de eleganţii şi atrăgătorii cavaleri vampiri. În scurtele pauze dintre valsuri, vampirii serveau din pocale de aur şi de argint câte o gustărică. La aperitiv, primiră sânge de căprioară, apoi felul următor, sânge de tăuraş de până la doi ani, iar la desert sânge de pasăre! Narcisa şi Prinţişor fură serviţi cu vin roşu spre negru, plăcinte şi prăjituri aduse din cele mai renumite patiserii şi cofetării din lume şi fructe variate de la cele autohtone până la cele exotice. Desigur, nu lipsi nici tortul pe şaptezeci şi şapte de etaje, din care se înfruptară atât Narcisa şi Prinţişor, cât şi cei din împărăţia vampirică. Deşi nu era o tradiţie ca la balul vampirilor să se servească spre orele dimineţii tort cu vin roşu, Contele Dracula decise ca de acum înainte aşa să se procedeze şi, într-adevăr, acesta deveni un obicei respectat. 
  
Palatul din Budapesta se afla în îngrijirea unor vampiri unguri şi era dotat cu camere luxoase pentru dormit, cu candelabre din aur şi argint, cu paturi matrimoniale din puf şi lenjerii din mătasea cea mai fină. 
  
Şapte nopţi la rând ţinu balul. La ivirea zorilor, se retrăgeau cu toţii în luxoase dormitoare de odihnă şi amor, iar noaptea se întorceau în imensul salon de dans. Narcisa rămase fascinată de eleganţa şi conduita acestei lumi ciudate de dincolo de moarte. Niciodată nu-şi închipuise că ar exista aşa ceva la hotarul dintre moarte şi viaţă. Chiar se întreba ce văzuse Prinţişor la ea, de o urmase cu răbdare în acele călătorii pe continent, când în lumea sa avea de unde alege cele mai atrăgătoare şi senzuale vampirice din lume ce-şi plimbau trupurile subţirele şi mlădioase cu armonie şi muzicalitate, asemeni valurilor liniştite ale mării în adierea uşoară a brizei. Se dansă vals, menuet, polcă şi tangou. La acesta din urmă tinerele perechi avură ocazia să stea îmbrăţişate. Dar după atâta dans şi romantism, sentimentele îi copleşiră şi le stimulă pofta pentru amor. 
  
Vampirii urmează, de fapt, un anume ritual în a-şi face declaraţii de dragoste, de a se alinta şi de a se dezmierda unul pe altul. Îşi zâmbesc cu voluptate etalându-şi caninii lungi şi albi de strălucirea argintului, se sărută, apoi se muşcă cu gingăşie unul pe altul de gât şi îşi ling buzele savurând cu plăcere sângele de pe ele. După o săptămână, balul luă sfârşit lăsându-i pe toţi satisfăcuţi şi încântaţi de felul cum fusese organizat. Contele îşi readuse nepoţii în ţară, dar nu la conac, ci la castelul său. Poposiră aici câteva nopţi, iar ziua când nu aveau somn, colindau împrejurimile singuri ca doi porumbei, fascinaţi de spectacolul oferit pe scena munţilor. 
  
Într-una din nopţi, contele le propuse ca atunci când se vor sătura de conacul de la Târgovişte, să se retragă în linişte la un palat din creierul munţilor. Era vorba de palatul fiicei sale şi al ginerelui dăruit de însuşi Dracula. Dar starea sa era jalnică în urma focului pus de conte de durere că-şi pierduse copiii. Acum se afla în paragină, dar le promise solemn că se va ocupa personal de refacerea şi de renovarea sa. 
  
- Eu i-am dat foc, eu îl voi reconstrui! - exclamă el cu fermitate. 
  
Referinţă Bibliografică:
XXV.BALUL DE LA BUDAPESTA (Urmaşul lui Dracula) / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1568, Anul V, 17 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!