Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1535 din 15 martie 2015        Toate Articolele Autorului

XXI. ZÂNA DIN CARPAŢI (Urmaşul lui Dracula)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Peste două zile, Narcisa se întoarse cu Prinţişor la Târgovişte. Parcară maşina undeva la moşie şi încălecară doi armăsari. Pe la orele amiezii, tânăra coniţă pătrunse călare pe poarta conacului alături de un tânăr elegant şi frumos. Părinţii fetei se emoţionară de bucurie şi câteva lacrimi le umeziră ochii. 
  
- Dragul meu, îţi prezint părinţii mei! 
  
Tânărul cavaler sărută mâna viitoarei mame soacre şi strânse călduros mâna viitorului tată socru. Pătrunseră în salonul de oaspeţi şi începură o conversaţie la început protocolară, apoi o continuară pe diverse teme. Paul şi Margareta erau foarte încântaţi de înfăţişarea băiatului, de blândeţea, de manierele, dar şi de agerimea minţii sale. O bucurie nestăvilită le umplu inimile că în sfârşit fetiţa lor mult adorată îşi găsise alesul inimii. 
  
După vreo săptămână socrii observară că pe timpul zilei tânărul parcă se ofilea. „Probabil dragostea cu mrejele ei îl macină!”, îşi ziseră. În schimb, seara ginerele trona în bună dispoziţie şi se îmbujora. Spre miezul nopţii, când majoritatea oamenilor păleau de oboseală, Prinţişor era cuprins de voie bună şi două flăcări ţâşneau din ochii săi pătrunzători. Când Margareta şi Paul îl întrebară despre părinţii săi, Narcisa interveni salvatoare: 
  
- Şi-a pierdut tatăl şi mama cu mulţi ani în urmă. De durere, a părăsit locul natal şi a fost peregrin prin Europa. 
  
- Şi averea cine i-a gestionat-o? 
  
- A împărţit-o săracilor în memoria părinţilor. Dar ce mă bateţi la cap cu averea? N-aţi zis că şi un simplu ţărănoi de-mi va plăcea, veţi fi de acord să-l iau de soţ? 
  
- Aşa-i, draga noastră! Iar Prinţişor este o fire aleasă şi umblat prin lume. 
  
- Se trage din viţă nobilă, din marii domnitori români! 
  
În cele din urmă aduseră în discuţie data cununiei civile şi religioase. În acel moment chipul lui Prinţişor deveni palid. 
  
- Ceva nu-i în regulă cu tine… 
  
- Cel mai greu moment al vieţii mele va fi când voi pătrunde în biserică… Crucifixul mă deranjează la ochi şi-mi provoacă ameţeli. Fiind cavaler al nopţii, mă tem de vreo reacţie nesăbuită. 
  
- Impuneţi voinţa! Va fi un moment solemn, unic în viaţa noastră, când se cunună omul din tine, pământeanul, muritorul, iar nu cel de dincolo de moarte. 
  
- De dragul tău şi al iubirii noastre, omul din mine va învinge răul de dincolo de moarte! Dar pentru mai multă siguranţă propun ca evenimentul să aibă loc când este lună nouă. 
  
- Dragul meu, ai ceva împotrivă dacă invit la nuntă foştii pretendenţi la mâna mea? 
  
- Sunt de acord cu tot ceea ce propui! Las organizarea în seama crăiesei mele! 
  
- Oho, m-ai făcut şi crăiasă! 
  
- Doar îţi doreşti o nuntă ca-n poveşti cu prinţi şi prinţese! 
  
- Fiindcă ne tragem din neam domnesc, principi ai neamului strămoşesc, urmaşii lui Burebista, Decebal şi Ţepeş! 
  
- Se vede că şi prin venele tale curge sângele lui Dracula, glumi Prinţişor, bine dispus de elanul logodnicei sale. 
  
- Să se ducă vestea peste mări şi ţări în cele patru zări! 
  
- Că se mărită „Zâna din Carpaţi”! 
  
Narcisa comandă invitaţii speciale pentru cavalerii de la Moscova, Viena, Londra, Paris şi Napoli cu alaiul şi logodnicele lor. Paul şi Margareta tocmiră cei mai buni lăutari din ţară şi cei mai faimoşi bucătari, ospătari şi chelneri. Nunta fu programată să se desfăşoare pe parcursul a trei zile după obiceiul străbun. Sâmbătă era fedeleşul, duminică cununiile civilă şi religioasă, iar luni proţapul, unde vor participa ai casei, alergătorii, prietenii şi rudele familiei. Amenajară în grădina conacului o scenă specială pe care urma să aibă loc un adevărat spectacol, iar salonul cel mare îl pregătiră pentru cei dornici de dansuri selecte ca vals, tangou, dar şi muzică uşoară. 
  
Într-una din zile, Prinţişor plecă spre Valea Oltului, sub pretextul că are treburi importante de rezolvat, dar în realitate merse la peştera Scărişoara din Munţii Apuseni. În peştera în care se găsea unul dintre cei mai mari gheţari subterani din Europa avea o întrevedere cu o umbră care-l expedie în câteva minute. 
  
- Întoarce-te la mireasa ta şi mergi pe calea ce ţi s-a deschis! Mulţumesc de invitaţie! 
  
- Vii la nunta mea sau nu? 
  
- Fii pe pace! - şi umbra dispăru sub abruptul stâncos. 
  
A doua zi în amurg, Prinţişor pătrunse cu maşina prăfuită pe porţile conacului unde toată lumea îl aştepta nerăbdătoare. 
  
- La români, de regulă se fură mireasa, nu ginerele! - râse şugubăţ un vecin. 
  
Prinţişor îi zâmbi pentru glumă, apoi îşi cuprinse logodnica de mijloc şi intrară în cameră. 
  
- Cum a fost dragul meu? - îl întrebă viitoarea mireasă. 
  
- Contele nu mi-a dat un răspuns clar. Dar ştie el ce are de făcut! – îi răspunse viitorul mire sărutând-o. Mi-a fost dor de tine! 
  
- Şi mie! - zâmbi Narcisa întorcându-i sărutul. 
  
Pregătirile de nuntă continuară până vineri seara, ajunul vestitei ceremonii, prin care Zâna din Carpaţi îşi va uni destinul cu un prinţ român a cărui sorginte era un mister pentru localnici. Orice detaliu fusese bine pus la punct până în cele mai mici amănunte. 
  
Ziua fedeleşului demară cu alaiul lăutăresc ce colindă împreună cu mirii şi tinerii târgovişteni străzile şi împrejurimile oraşului. Lăutarii îşi etalară cu măiestrie talentul în execuţia melodiilor instrumentale, iar cântăreţele cu glas duios de privighetori răscoliră sufletele localnicilor. Tinerii cavaleri şi tinerele fecioare în costume naţionale chiuiau şi jucau înaintea alaiului lăutăresc. Alţii cu plosca cu vin sau ţuică întâmpinau trecătorii sau băteau la porţile cetăţenilor îndemnându-i să guste licoarea din ele şi-i invitau să ia parte la marele eveniment, nunta Narcisei cu Prinţişor! 
  
Către orele amiezii alaiul se întoarse în curtea conacului. După ce ospătarii, chelnerii, alergătorii şi lăutarii se ospătară şi luară un scurt răgaz ca să-şi refacă forţele, se dezlănţui marea petrecere cu cântec, joc şi voie bună. Răsunară până hăt departe sunetele armonioase ale viorilor, acordeoanelor, ţambalelor, basurilor şi fluierelor. Tresăltau de voioşie locuitorii meleagurilor dintr-un vârf de deal în altul ca la o nuntă împărătească. Flăcăii alături de fecioare conduceau hora înainte. În grădinile conacului se aflau mese întinse cu bucate specifice zonelor româneşti. Nuntaşii se prinseră în horă de la mic la mare, de la tânăr la bătrân. Jucară brâul, sârba, hora de mănă, ciuleandra, geamparalele, învârtita, dansuri populare de pe întreg cuprinsul ţării. Alături de români intrară în horă, învăţând primii paşi ai dansurilor populare româneşti, şi prinţii de peste hotare cu logodnicele lor. Seara, pe o scenă special amenajată, urcară cei mai vestiţi cântăreţi de folclor ţinând un adevărat spectacol în aer liber cu cântece din toate zonele României, din Oaş şi Maramureş până în Banat şi Oltenia, din Bihor şi Ţara Moţilor până în Bucovina şi Basarabia, din Ardeal până-n Moldova, din Muntenia în Dobrogea! Nu lipsiră nici cântările ciobăneşti, dar nici cele haiduceşti şi vânătoreşti. 
  
În final, o echipă specială venită din Oltenia jucă vestitul „Căluşarii”. Chiote, aplauze, urale şi voie bună răsplătiră eforturile cântăreţelor, cântăreţilor şi formaţiilor de dansuri populare în costume tradiţionale, specifice fiecărei zone. 
  
Prinţii şi prinţesele de peste graniţă rămaseră profund impresionaţi de obiceiurile şi tradiţiile româneşti unice în lume. Acum avură ocazia să descopere pe meleagurile mioritice o cultură şi o civilizaţie nemaiîntâlnite în alte louri. De asemenea, fură surprinşi de hărnicia, de ospitalitatea şi veselia românilor, de voioşia şi bucuria cu care-şi întâmpinau musafirii, de dărnicia lor, punând pe masă tot ce aveau mai bun. Îi fascinară de asemenea tradiţiile, datinile şi obiceiurile, diversitatea şi specificitatea bucătăriei româneşti, etnografia şi folclorul, pofta de viaţă şi de distracţie a acestui popor din Carpaţi, aflat între Dunăre şi Marea Neagră, între Tisa şi Nistru. 
  
Distracţia continuă până noaptea târziu. Din ce în ce Prinţişor strălucea ca un astru alături de mireasa lui. 
  
Dacă nuntaşii se mai ameţiră şi feţele le păliră de atâta chef, joc şi voie bună, Prinţişor părea ca un nou-născut, rumen în obraji şi fără niciun semn de oboseală. Cu cât înainta noaptea, cu atât mirele devenea mai atrăgător şi seducător, mai plin de viaţă şi de vigoare. Fetele ţinutului se întreceau care mai de care să-l joace şi să-l provoace la învârtite ameţitoare, dar niciuna nu rezista până la sfârşitul melodiei. Părea plămădit din cauciuc, aşa se unduia, parcă era din arcuri, aşa sălta de frumos în joc. 
  
La rândul ei, mireasa fu dansată de flăcăii sosiţi din întreaga ţară, dar şi de cei de peste hotare. 
  
În cele din urmă fedeleşul se sfârşi, nuntaşii se retraseră la casele lor, iar gazdele, alergătorii şi lăutarii se duseră în dormitoare pentru câteva ore de odihnă. 
  
Când soarele era deja ridicat de o palmă pe cer, la conac reîncepu forfota. Trebuia împlinit un întreg ritual de îmbrăcare a miresei, în timp ce un grup de lăutari cânta de zor „Ia-ţi mireasă ziua bună”. Urmă împodobirea bradului cu joc şi voie bună, hora miresei alături de tinerele fete cu rol de „sora miresei”, iar flăcăii pe lângă mire ca „frate de ginere”. 
  
Prinţişor şi Narcisa, însoţiţi de formaţia de lăutari, se deplasară la locuinţa naşilor. Se cântă, se jucă, se serviră prăjituri şi pahare cu vin roşu după datina străbună şi, în final, întreg alaiul se reîntoarse la conac. 
  
La ora stabilită se deplasară la primăria oraşului unde domnul primar oficie actul de căsătorie. Apoi soţul îşi sărută lung şi pătimaş proaspăta soţie în uralele şi aplauzele celor prezenţi la ceremonia cununiei civile. Se cântă „La Mulţi Ani!”, şampania ţâşni din sticle, urmară felicitări, îmbrăţişări, sărutări şi urări de „Casă de Piatră!”. 
  
La ieşirea din primărie, perechea de proaspeţi căsătoriţi păşi pe un covor de flori pe sub un tunel de trandafiri roşii format de alaiul nuntaşilor. Din nou se cântă „La Mulţi Ani!” Însă pentru Prinţişor se apropia momentul dificil, acela al cununiei religioase. 
  
Sub soarele strălucitor al amiezii, chipul tânărului căpătă o anume paloare. Se apropiară de caleaşcă şi de coloana de maşini împodobite cu flori şi baloane colorate cu care se deplasară la biserică. Narcisa prinse un moment de intimitate şi-i şopti proaspătului căsătorit: 
  
- Ei, Prinţişor, cum te simţi ca soţ? 
  
- Legal mă simt în propria mea piele ca orice muritor de rând, dar religios mă încearcă o teamă… 
  
- Dragule, nu uita că mă mărit cu omul din tine şi nu cu năluca nopţii! Gândeşte-te în permanenţă la sacrificiul pe care l-am făcut ca iubirea noastră să prindă viaţă! Dumnezeu ocroteşte familia şi este blând cu oamenii. Să fii tare! 
  
- Aşa voi face! Sunt bărbat muritor şi mă însor cu o femeie. Voi urma tradiţia strămoşilor noştri. Mă voi cununa cu tine în faţa Domnului, chiar dacă îmi pierd existenţa de dincolo de moarte. 
  
- Te iubesc! - îl strânse ea de mână. 
  
- Te iubesc! - îi răspunse el surâzând . 
  
Naşa şi naşul urcară alături de mireasă şi ginere în caleaşca frumos împodobită cu flori naturale şi trasă de trei perechi de armăsari albi. În urma lor se deplasă o coloană de maşini luxoase fluturând florile şi baloanele colorate. 
  
La poarta bisericii coborâră din caleaşcă şi intrară în curtea acesteia. Bărbatul simţi o uşoară ameţeală, dar Narcisa intui pericolul şi-l atinse uşor cu cotul, reamintindu-i promisiunea făcută. 
  
Intrară în biserică. Prinţişor niciodată nu pătrunsese într-un asemenea lăcaş. Îşi roti privirea de jur-împrejur, uimit de acurateţea culorilor, de măiestria şi de armonia cu care fuseseră realizate pe pereţii bisericii picturile cu chipul sfinţilor ortodocşi. Îl impresionară arcele interioare, cupolele şi bolţile care se ridicau până la tavanul impetuoasei şi sacrei clădiri. Sfinţii din picturi parcă aveau viaţă şi-l priveau cu gravitate, dar şi pioşenie. În faţa Sfântului Altar îi întâmpină cu zâmbetul pe buze preotul în veşmintele sale aurii şi cu patrafirul pe piept. Catapeteasma ce despărţea Sfântul Altar de naos era aurie, iar din iconostas îl privea cu slavă Mântuitorul şi Maica Domnului. Îşi ridică ochii spre marea cupolă a turlei bisericii şi întâlni privirea Domnului Iisus Hristos. Clădirea se roti în juru-i, trupul i se cutremură străbătut de un fior necunoscut şi avu senzaţia de ameţeală. Îşi privi mireasa puţin speriat, dar surâsul încurajator al acesteia şi o şoaptă duioasă îl îmbărbătă: 
  
- Eşti în casa Domnului! – îi şopti ea strângându-l de deget. 
  
De o parte şi de alta al tinerilor, cu lumânările aprinse şi împodobite cu un frumos aranjament floral, se aflau cei doi naşi. Ceremonia cununiei religioase se desfăşură după canoanele creştin ortodoxe. Când preotul le puse pe cap pirostiile cununiei, Prinţişor tresări. Îi venea s-o ia la fugă, dar îşi zise: „Sunt om şi mă aflu în Casa Domnului!” În acel moment, îşi reveni ca printr-o minune şi-l auzi pe preot binecuvântându-i cu blândeţe. Doar crucifixul de argint de pe pieptul slujbaşului lui Dumnezeu căpăta din când în când reflexe ciudate. Simţi că acolo e locul purificării şi al alungării duhurilor rele. Deodată, mirii fură cuprinşi de căldură sufletească, bucurie şi iubire. Erau fericiţi că actul cununiei în faţa Domnului ca legământ suprem s-a împlinit şi mirele îşi sărută mireasa. Urmară îmbrăţişări, felicitări, sărutări şi urări de bine şi fericire, iar în curtea bisericii, după tradiţie, se jucă hora de mână condusă de mire alături de mireasa inimii sale! Cu acelaşi alai în chiote, cântec şi veselie se întoarseră la conac. Pe dată intrară în sârbă tineri şi bătrâni după datina strămoşească. 
  
Mesele erau bogate în bucate de la aperitive cu salam, brânză, cârnaţi, salate, până la cârnăciori olteneşti, sarmale, piftie, fripturi de porc, miel şi pasăre, cozonaci, prăjituri şi fructe, iar din gama băuturilor nu lipsea ţuica românească de casă, palinca ardelenească, dar şi vinul de toate soiurile de la alb, la roşu şi negru din vestitele podgorii autohtone şi, bineînţeles, sucurile de fructe, apa minerală, cafeaua… 
  
Din repertoriul muzical nu lipsiră romanţele, cântecele de petrecere, glumele lăutăreşti, dar nici şlagărele româneşti şi internaţionale. 
  
În conac se afla amenajat un salon special unde lumea aleasă avea posibilitatea să danseze tangou sau vals. Rând pe rând Narcisa fu invitată la dans de cavalerii compatrioţi, dar şi de cei de peste graniţă. 
  
Ivanovici, nepotul ultimului ţar al Rusiei, o invită la vals. Mireasa acceptă cu plăcere cu un surâs şăgalnic pe buze. În braţele rusului se simţea ca un fulg de nea din ţinuturile siberiene! Parcă plutea prin văzduh, în timp ce partenerul o topea din priviri. 
  
În acelaşi timp, Prinţişor o invită la vals pe frumoasa rusoaică, viitoarea soţie a lui Ivanovici. Aceasta era atrăgătoare şi mereu zâmbitoare. Mirele schimbă câteva cuvinte cu ea în limba rusă şi-i spuse câteva glume care o îmbujorară. Era emoţionată în braţele acestui cavaler ce strălucea ca un astru în plină noapte. O energie necunoscută o împingea spre el. Se lipi de trupul său şi un fior o cutremură din creştet până-n tălpi. Prinţişor îi simţi reacţia şi-i zâmbi satisfăcut. Îi plăcea roşeaţa din obrajii fetei şi-şi zise în sinea sa că rusoaica are sânge, nu glumă! 
  
După Ivanovici urmă Franz de la Viena care o cuprinse pe Narcisa cu un braţ de mijloc cu eleganţa specifică vienezilor şi zburară pe acordurile armonioase ale muzicii. 
  
- Cine ţi-a zis: „Zâna din Carpaţi” a avut perfectă dreptate. Impresionezi prin farmecul cu care te-a înzestrat mama natură, prin surâsul tău pe cât de inocent pe atât de magic şi misterios şi mai ales prin feminitatea ce radiază din făptura-ţi angelică! 
  
- Mulţumesc pentru compliment! Voi, vienezii, sunteţi foarte tandri când faceţi declaraţii de dragoste şi complimente. 
  
Dar nici Prinţişor nu se lăsă mai prejos. Dansă cu frumoasa blondă poloneză, logodnica vienezului, purtând-o parcă pe fiecare notă muzicală în parte cu armoniile şi plăcerile sale. Logodnica lui Franz îl admiră şi-l adoră şi chiar avu o senzaţie plăcută când îşi atinse sânii de pieptul acestui voinic seducător. 
  
Pe rând mai dansară mireasa Prinţul de Spania şi Ducele de Franţa. Între româncă, spaniol şi francez avură loc schimburi de replici amuzante. Ginerele la rândul său dansă cu logodnicele acestora. Prinţesa de Spania, o creolă senzuală, comandă o „samba” sud-americană şi-l purtă pe mire pe armoniile melodiei, înnebunindu-l cu mişcările flexibile şi rapizi ale trupului, apoi franţuzoaica îl invită pe armoniile „cocoşului galic” şi, în final, ceru un cancan! 
  
Dar iată că prinţul englez, în maniera specifică insularilor din regatul Marii Britanii, o invită pe Narcisa la dans. Cu calmul şi umorul său englezesc smulse multe zâmbete de pe buzele tinerei mirese. 
  
Între timp Prinţişor o invită la vals pe gingaşa prinţesă de Suedia, logodnica prinţului englez. Auzise el pe cineva că suedezele sunt foarte frumoase şi încântătoare şi acum avea ocazia să ţină în braţe una dintre ele! În această noapte fusese strâns în braţe de atâtea femei, încât omul din el birui simţămintele vampirice. Realiză că este foarte plăcut şi palpitant să-ţi trăieşti viaţa pe pământ, chiar dacă aceasta este aşa de scurtă. Secolele petrecute până acum în necunoscut, la hotarul dintre cele două lumi, parcă nu valorau nimic în comparaţie cu ceea ce trăia din plin de câteva săptămâni, dar mai ales în ultimele zile printre diversele naţii pământene. 
  
În cele din urmă contele italian se apropie de mireasă cu surâsul său de napolitan şi o invită la vals. Mirele îi aruncă în treacăt un zâmbet enigmatic şi la rândul său se apropie de logodnica sa, o nemţoaică blondă cu ochi albaştri. „Din ăştia doi, un brunet şi o blondă, s-ar putea naşte o făptură brunetă cu ochi albaştri!” - se lăsă cuprins de fantezie Prinţişor. Nemţoaica se lăsă purtată de Prinţişor pe armoniile valsului, de parcă plutea ca o lebădă pe lacul albastru. 
  
Dar iată că dintr-odată se produse rumoare, partenerii se opriră din vals şi muzica încetă. Din depărtări răzbătu o lumină strălucitoare. Personalul năvăli afară curios să afle ce se întâmplă. În grădină, lăutarii speriaţi întrerupseră sârba. Deodată porţile uriaşe ale conacului se deschiseră şi înăuntru pătrunse o caleaşcă de aur cu două perechi de cai albi, iar pe capră cu un un birjar într-o mantie neagră şi o pălărie cu boruri largi trasă pe ochi. Trăsura se opri aproape de scările ce duceau în salonul de dans. Birjarul coborî, îşi desfăcu mantia şi pălăria şi le aruncă pe trepte. 
  
- Bunicule! - strigă deodată Prinţişor. 
  
Un bărbat zvelt, cu chipul de ceară, plete lungi, mustaţă răsucită şi ochi pătrunzători păşi către ginere. Omul părea grav şi stăpân pe mişcările sale. 
  
- Casă de piatră, nepoate! – îi ură el şi-l îmbrăţişă. 
  
- Aceasta-i Narcisa, mireasa vieţii mele! - exclamă mirele, scăpând din strânsoarea acelui „bunic” destul de arătos şi puternic. 
  
Contele o privi cu atenţie câteva clipe din cap până în picioare ceea ce fetei i se păru o eternitate, apoi o cuprinse cu braţele-i vânjoase, o strânse la piept şi adăugă cu glas puternic: 
  
- Fiţi fericiţi pentru totdeauna! 
  
Mireasa simţi un sloi de gheaţă prin şira spinări. Parcă ţinea în braţe un cadavru! În acel moment tresări speriată. Şi totuşi acel corp avea viaţă, vorbea, se deplasa şi era plin de forţă şi de energie. Se retrase uşor şi contele îi zâmbi cu blândeţe. Fu cuprinsă pe dată de o căldură şi o bucurie fără margini. 
  
- Bine ai sosit la nunta noastră, vestite Conte! 
  
- Acesta-i darul meu de nuntă! - arătă el către caleaşcă. 
  
La aceste cuvinte, nuntaşii rămaseră cu gurile căscate. Deci acesta era un conte necunoscut ce aducea mirilor ca dar de nuntă o caleaşcă de aur cu două perechi de cai năzdrăvani! Nimeni nu-l văzuse până acum şi nu-i cunoştea sorgintea. Unii bănuiră că-i vreo rudă îndepărtată de-a prinţului stabilită undeva în străinătate, probabil prin Laponia lui Moş Crăciun! 
  
- Dar pofteşte să te înfrupţi din bucatele noastre tradiţionale! - îl îndemnă mirele. 
  
Contele zâmbi cu subînţeles. Nepotul prinse din zbor aluzia. El ar fi râvnit la altfel de bucate şi-şi plimbă privirea pe chipurile tinere şi pline de viaţă ale prinţilor şi mai ales ale prinţeselor. 
  
- Prefer mai degrabă vreo două cupe cu vin roşu că are culoarea sângelui şi câteva dansuri cu frumoasa ta mireasă care prin alianţa cu tine mi-a devenit nepoată!... 
  
La un semn discret, muzica invadă salonul, iar afară lăutarii cântau parcă mai cu foc. În grădină era joc şi voie bună, iar în salon valsuri, tangouri şi eleganţă. Mireasa plutea în braţele Contelui, căruia îi revenise culoarea în obraji. Era un bărbat puternic, prezentabil, elegant, plin de graţie şi tandreţe, dar mai ales valsa ca nimeni altul. Pe Narcisa o cuprinse emoţia, dar sărutul pe frunte al acelor buze reci ale straniului personaj o trezi la realitate. Era fericită. Valsa cu un vampir adevărat care nu mai avea nimic comun cu fiinţa umană. Purtată cu eleganţă pe aripile sunetelor armonioase nu se mai înspăimântă de cel de dincolo de moarte, mai ales că-i devenise rudă! Se simţea cu adevărat prinţesă! După câteva valsuri şi tangouri, Contele îşi ceru scuze că nu mai poate rămâne, deoarece zorile se apropie. După scurte îmbrăţişări, le şopti mirilor: 
  
- Pe curând! Ne vom revedea într-un cadru mai special, iubiţii mei! 
  
Misteriosul personaj îşi luă pălăria şi pelerina şi se afundă pe o alee contopindu-se cu negura nopţii. Veselia şi buna dispoziţie îi făcu pe meseni să dea uitării acel straniu individ ce se dădu-se drept bunic. 
  
Dar deodată luminile conacului şi grădinii se stinseră, iar nuntaşii se treziră în beznă. Undeva se deschise o uşă şi pe ea apărură lumânări aprinse. Se porni un joc fascinant de lumini şi artificii. Nuntaşii izbucniră în urale şi odată cu muzica lăutărească cântară „La Mulţi Ani!” Sosea tortul miresei! Un tort imens pe multe etaje ca să ajungă câte o bucăţică la fiecare. 
  
Într-un târziu avu loc ritualul dezbrăcării miresei de voal şi rochie şi naşa o îmbracă în veşminte femeieşti şi-i puse după tradiţie un batic pe cap. De acum nu mai era în rândul fetelor, ci trecuse în rândul nevestelor! Şi din nou se dezlănţuiră învârtitele, sârbele, brâiele şi horele la care participară inclusiv prinţii şi prinţesele de peste hotare, uitând de tangouri şi valsuri. De acum, nevasta jucă numai cu bărbatul ei! Voia bună renăscu în sufletul nuntaşilor până aproape în zori, când fu servită tradiţionala ciorbă de potroace care avea rolul de a dezmorţi bărbaţii din mahmureală şi de a le limpezi minţile înceţoşate de licoarea vinului. 
  
În final, se cântă celebra „periniţă”. Perechi-perechi fură scoase după placul fiecăruia sau fiecăreia în mijlocul horei şi pe o batistă aşezată jos se sărutară. Narcisa şi Prinţişor nu avură timp să se prindă în horă, căci fură invitaţi la „sărut”! 
  
Tinerele prinţese au avut ocazia să deguste buzele faimosului cavaler, Prinţişor, iar prinţii să savureze măcar câteva secunde buzele senzuale ale Narcisei! Nunta se sfârşi cu tradiţionalul „marş” şi nuntaşii, mulţumiţi de aşa distracţie, se retraseră fiecare la casele lor... 
  
Mirele şi mireasa se furişară pe coridor spre dormitorul nupţial unde-i aştepta în mătăsurile cele mai alese patul matrimonial în care se dezmierdară şi se desfătară savurând din plin plăcerile amorului ca soţ şi soţie. Prinţişor era în culmea fericirii că-şi găsise aleasa inimii. Narcisa la rândul ei sălta de bucurie în adâncul sufletului că acest cavaler al nopţii îi aţâţase pofta de iubire. Se sărutară şi se alintară reciproc cu mângâieri duioase şi şoapte de amor... 
  
Luni, pe la ora prânzului reîncepu forfota la conac. Aprinseră focurile să facă jar şi între timp înjunghiară berbecuţii şi-i puseră la proţap. Încet-încet, rudele, prietenii şi vecinii se adunară la noul ospăţ. Vinul curgea în ulcele, lăutarii îşi acordară instrumentele şi dădură „deşteptarea”. Mireele şi mireasa se lăsară aşteptaţi, întârziind în patul nupţial. 
  
Dar afară nu se pierdea vremea, căci cântecul şi voia bună tronau în deplinătatea lor. În cele din urmă tânăra pereche coborî în grădină în aplauzele musafirilor şi primirea lăutărească. Tineri şi tinere din ţară şi de peste hotare se avântară în joc şi voie bună. 
  
În această a treia zi, zisă şi de „proţap”, se distrară muzicanţii şi alergătorii, adică: chelneri, ospătari, bucătari, organizatori ai festivităţii împreună cu rudele, prietenii, colegii, vecinii şi invitaţii speciali de peste hotare. 
  
Totul se desfăşură fără un ceremonial anume, fără fast şi ţinută festivă. Toată lumea cântă, dansă, se spuseră bancuri, se făcură glume, se povestiră întâmplări hazlii, iar domnii afacerişti, la un pahar de vin roşu, pecetluiră noi înţelegeri. 
  
Prinţişor şi Narcisa făcură proba Caleaştii de Aur cu cei patru cai năzdrăvani pe aleile din grădina conacului în aplauzele, chiotele de veselie şi uralele de încurajare al celor prezenţi. Extenuaţi după atâta alergătură, dar şi de joc şi distracţie, pe la orele amiezii când se puse căldura, se scindară în grupuri după categorii sociale şi în jurul unei sticle de vin discutară vrute şi nevrute. Ţăranii se lăudară cu belşugul de anul trecut, dar şi cu recoltele de anul acesta, cu animalele şi păsările din gospodărie. Boierii se frământară de grija domeniilor pe care statul începuse să le naţionalizeze, iar bancherii plănuiră să plece în străinătate, căci aici riscă să li se confişte totul. În schimb, flăcăii se gândeau la însurătoare, iar fecioarele la măritiş. 
  
Referinţă Bibliografică:
XXI. ZÂNA DIN CARPAŢI (Urmaşul lui Dracula) / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1535, Anul V, 15 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!