Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1523 din 03 martie 2015        Toate Articolele Autorului

XVIII. SUB SOARELE ITALIEI (Urmaşul lui Dracula)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Vremea era frumoasă şi călătoria plăcută. Câteva zile poposiră în ţinuturile încântătoare ale Elveţiei, ţară în care se vorbesc trei limbi: franceza, germana şi italiana. Pe traseu cumpărară suveniruri şi schimbară impresii cu localnicii. Când traversară Alpii, rămaseră fascinaţi de peisajele pitoreşti ale lanţului muntos. În timpul zilei, aceste minunăţii ale mamei naturi o smulseră pe Narcisa din tristeţea care o apăsa. Fata era nefericită că nu poate iubi un bărbat cu care să colinde fermecătoarele plaiuri europene, monumentele istorice şi citadelele bătrânului continent. Toate aceste splendori rămâneau în sufletul său ca unicele împliniri ale vieţii sale. 
  
Dincolo de lanţul muntos al Alpilor se opriră pentru două zile într-o staţiune. Admirară cu nesaţ crestele scăldate-n soare, apoi se afundară în pădurea de brad pe firul unui izvoraş afiliindu-se unui grup gălăgios de turişti italieni. Făcu cunoştinţă cu liderul grupului căruia toţi îi spuneau „Contele Angelo”. Băiatul era plin de viaţă şi îşi manifestă bucuria că românca era interesată de istora şi cultura ţării sale. Narcisa îl admiră pe tânărul brunet italian, exploziv în glume şi replici. Angelo era de sorginte dintr-un neam de conţi din Napoli, dar fiind un tânăr modern, nu se fălea cu trecutul strămoşilor săi. Pentru el toţi oamenii erau făpturi create de divinitate, înzestrate cu ochi să privească ce-i frumos, cu urechi să asculte muzica şi freamătul mării, cu braţe puternice ca să muncească, dar şi cu sentimente nobile ca să iubească! Era aşadar deosebit în comparaţie cu bărbaţii pe care-i cunoscuse până atunci. În sfârşit, întâlnise un cavaler ieşit din tiparele şi eticheta standard specifică celor din înalta societate. După exuberanţa din munţi, primul popas îl făcură la Milano. 
  
- Dragă Narcisa, dacă doreşti să-mi vizitezi patria, urmează-mă! Îţi voi arăta cele mai frumoase şi fascinante locuri din istorica Italie, din nord până-n sud! 
  
- Dragă „conte”, sunt de acord cu propunerea ta! 
  
- Am o întrebare, îţi place opera? 
  
- Desigur! Am cunoştinţe despre Rossini, despre Verdi... 
  
- Atunci am o primă surpriză! Mâine seară eşti invitată la Opera din Milano unde se joacă Aida de Giuseppe Verdi! 
  
- Iuhu! - chicoti Narcisa entuziasmată şi-l sărută scurt pe buze. 
  
Pentru ea însemna un pupic nevinovat, copilăresc şi prietenesc.Tânărul însă îi savură gustul dulce al buzelor şi mângâierea palmelor catifelate pe gâtul său. Un fior îi străbătu inima şi, dacă până acum fusese doar un joc distractiv şi o companie plăcută, de data aceasta îşi dădu seama că dintr-o simplă aventură se va naşte o frumoasă poveste de dragoste. Angelo voia s-o iubească cu patimă şi pasiune, să-i ofere „regalo” (cadou) întregul soare strălucitor al Italiei! Această femeie plină de graţie, cu trupul numai armonii care se unduiau ca valurile mării în acordurile unei simfonii, dezvolta o energie şi o poftă de viaţă cu care îl învăluia în vraja sa ademenitoare ca o fata morgana. Fascinat de senzualitatea şi seducţia acestei minuni feminine, plutea pe aripile unui miraj pe cât de straniu, pe atât de îmbietor, la hotarul dintre vis şi realitate. Narcisa era plăcută şi îi simţea vibraţiile trupului. Adesea frământările nopţii se transformau în coşmaruri confuze care în zori se risipeau odată cu întunericul. Ca printr-un miracol, acea nebuloasă din creierul său se destrăma la micul dejun când Narcisa îl întâmpina cu un surâs primăvăratic. 
  
- Scumpa mea, voi ruga un pictor să-ţi schiţeze surâsul matinal. 
  
- Mulţumesc pentru compliment! 
  
- Nu glumesc! Pe parcursul escapadelor noastre îţi voi prezenta operele unor mari pictori italieni la care principala muză inspiratoare a fost femeia. Unul dintre ei a surprins un surâs de madonă enigmatic căruia foarte multe personalităţi ale culturii universale au încercat să-i descifreze sensul. 
  
- Te referi la surâsul din tabloul Gioconda numită şi Mona Lisa a celebrului pictor Leonardo da Vinci? El a pictat şi celebra Cina cea de Taină care se află la Biserica Dominicană, Santa Maria delle Grazie din Milano. 
  
- Dar eşti documentată, nu glumă! 
  
- Pot vorbi o zi întreagă despre Michelangelo, un bun desenator şi pictor. El este autorul picturii Judecata de Apoi de pe Cupola din Capela Sixtină aflată în Biserica San Pietro din Vatican. Dar Michelangelo a fost şi un renumit sculptor. El a eliberat din blocurile de marmură adevăraţi îngeri! A realizat printre multe alte statui, Pieta şi celebrul David. Acel monstru sacru al picturii şi sculpturii italiene l-a înfruntat pe papă şi a lucrat la comenzile familiei de Medici. Dar să nu-l uităm nici pe Rafael Sanzio, un alt mare pictor care vă reprezintă cu onoare naţiunea. Păcat că s-a stins de tânăr. 
  
- Eşti fantastică! - exclamă contele. Voi, românii, chiar sunteţi cultivaţi! Şi totuşi sunteţi aşa de ciudaţi… Se vede că vă trageţi din neamul lui Dracula! - glumi Angelo. 
  
Dar zâmbetul îi amuţi pe buze, căci la aceste cuvinte Narcisa tresări înfuriată ca o fiară: 
  
- Niciodată să nu faci glume pe seama celui care a fost marele voievod Vlad Ţepeş! Este doar un mit! Şi chiar dacă ar fi adevărat că pe teritoriul României trăieşte şi-n zilele noastre Contele Dracula, asta-i problema noastră! Este al nostru şi ne mândrim cu el! Iar cine ne supără, va vedea prin noi chipul său care şi după moarte ne apără de duşmani! 
  
- Scuză-mă! - zise speriat Angelo. N-am intenţionat să-ţi lezez mândria naţională. Recunosc că a fost un gest necugetat din partea mea. 
  
După spectacolul Aida de Verdi de la Opera din Milano, Narcisa se lăsă purtată de Angelo la Florenţa. Aici avu ocazia să admire la Galeria Academiei din oraş celebra sculptură David a lui Michelangelo. Vizitară palatul familiei de Medici şi împrejurimile, iar într-o seară, după cină, făcură o plimbare romantică pe străzile din Florenţa. Narcisa se apropie nu numai sufleteşte de acest trubadur, dar parcă şi inima îi bătea mai tare, iar sângele îi răvăşea trupul. Simţea de multe ori nevoia să-l ţină de mână, să se lipească mlădioasă de trupul său şi să-i şoptească suav: „Scumpul meu conte italian!” Angelo la rândul său se îndrăgosti de fată şi o curta neîncetat aproape sufocând-o cu complimente, versuri şi cadouri. 
  
Într-una din zile Angelo îi aduse un frumos buchet de trandafiri la care primi o îmbrăţişare şi… un sărut al cărui gust îi persistă câteva ore pe buze. 
  
În drum spre Veneţia, de pe bancheta din spate a maşinii, admirară peisajele pitoreşti ce se desfăşurau de o parte şi de alta a străzii. 
  
- Angelo, cred că este momentul să mă cunoşti mai bine. Îţi voi dezvălui un secret... În primul rând îmi eşti foarte drag… 
  
- Asta mă bucură şi-mi dă speranţa să-ţi cuceresc inima! 
  
- Nu te arunca în apa mică, s-ar putea ca undeva să fie o groapă fără fund şi să te îneci! 
  
- Să nu-mi spui că eşti ca nisipurile mişcătoare, adică „înghiţi” tot!? - glumi băiatul, pus pe şotii. 
  
- Ascultă-mă cu atenţie! Nu mă joc cu sentimentele tale. Ştiu că eşti îndrăgostit de mine şi doresc să-ţi răspund cu aceeaşi dragoste. Aici este marele secret: eu n-am fost niciodată îndrăgostită! 
  
- O fată atât de atrăgătoare să nu iubească....!? Nu se poate! Doar nu eşti una din statuile lui Michelangelo!? Până şi ele au un dram de viaţă! Nu eşti modelată din marmură, ci eşti o fiinţă umană! 
  
- Nu te întrista. Tu chiar îmi placi! În general, îmi plac bărbaţii eleganţi, manieraţi şi plini de viaţă. Îi admir din tot sufletul, dar n-am nicio atracţie fizică pentru ei. De fiecare dată când pretendenţii mei au vrut să mă sărute, am avut un comportament ciudat. Aşa că să nu te surprindă reacţia mea. Te rog să fii delicat ca un adevărat cavaler şi să mă copleşeşti cu tandreţe şi dragoste! 
  
- Atunci să facem un pact! Lasă-te în voia mea. Ai încredere că nu voi abuza de tine într-un moment de slăbiciune al tău... 
  
- Din contră, îmi doresc un moment de nebunie când învăluită în vraja amorului să-ţi cad în braţe şi să rup pentru totdeauna zăbrelele blestemului ce-mi îngrădeşte libertatea de a iubi. 
  
La Veneţia se cazară la un hotel de lux şi după cină Angelo o invită la o seară romantică pe gondolă. Gondolierii îmbrăcaţi în costumele lor tradiţionale îşi plimbau pe luciul apei perechile de îndrăgostiţi. Era o seară minunată ce treptat se cufunda în misterele nopţii. Sub cerul înstelat se auzea cântecul gondolierilor. Zeci de ambarcaţiuni pluteau în adierea uşoară a vântului pe apele ce brăzdau oraşul ca nişte străzi mişcătoare. În timp ce Narcisa admira în culmea fericirii feerica noapte veneţiană, din spate se apropia agale o altă gondolă. Gondolierul cânta o melodie romantică, căzut el însuşi în mrejele sentimentului de iubire. În ambarcaţiune, Narcisa zări un tânăr ce privea gânditor la astrul nopţii. Necunoscutul îşi coborî privirile de pe bolta înstelată şi le lăsă să rătăcească în voie pe trupul său. În acea clipă fata simţi un sloi de gheaţă pe şira spinării, apoi acele migdale negre şi pătrunzătoare de sub sprâncenele straniului personaj avură parcă un efect de hipnoză asupra sa. La lumina rece a lunii recunoscu acel chip palid, parcă plămădit din ceară. Era tânărul pe care-l întâlnise pe vapor în călătoria sa din Franţa spre Anglia, dar şi la Filarmonica din Viena în loja vecină şi, de ce nu, poate tot el trecuse ca o umbră a nopţii pe lângă ea când se afla în grădina palatului de la Moscova în compania lui Ivanovici, nepotul ţarului. Bărbatul îi surâse cu blândeţe şi-i făcu un semn discret cu mâna. Fără să-şi dea seama de gestul său, îi răspunse cu acelaşi zâmbet binevoitor şi înclină uşor din cap. Angelo era atât de îndrăgostit, încât nu observă schimbul de saluturi dintre adorata sa şi necunoscut. 
  
Între timp, gondola vecină trecu încetişor pe lângă a lor şi se îndepărtă. De data aceasta, Narcisa nu mai fu surprinsă de reapariţia acestui individ, ba din contră îi produse o plăcere deosebită că are un admirator secret. Trezise în sufletul său o anume curiozitate şi în singurătatea sa poetică îi devenise simpatic. Părea un tânăr visător ce cutreiera lumea în lung şi-n lat în căutarea unei himere. Cuprinsă de nostalgie se lipi de trupul lui Angelo, iar acesta o cuprinse cu gingăşie în braţe. Fascinaţi de vraja stelelor şi de strălucirea astrului nopţii cei doi tineri alunecară într-o reverie plăcută ascultând fermecaţi şoaptele vântului şi ale apei. Le dispăru graiul şi priviră în tăcere întinderile, luminiţele oraşului, apoi iarăşi bolta întunecată presărată cu milioane de licurici astrali. Narcisa îşi rezemă capul pe umărul băiatului. Angelo îşi lipi buzele de ale fetei şi acestea răspunseră sărutului cu o pasiune pătimaşă. Tinerii simţiră o senzaţie plăcută, un fel de delir ce-i rupse de existenţa terestră şi se contopiră cu Universul. După câteva minute, sufocaţi de patima sărutului, se desprinseră uşor. Atunci fata îi puse un deget pe buze. Nu voia să destrame vraja în care alunecase pentru prima oară în viaţa ei. Sărutul venise de la sine, surprinzător şi nevinovat, din adâncurile inimii şi dorea să-l păstreze în memorie ca pe un act al purităţii. 
  
Către miezul nopţii urcară în camera ei şi tânărul comandă o baterie de vin vechi din renumitele podgorii de viţă de vie italiene. Vorbiră în şoaptă, fiindu-le parcă teamă să nu destrame farmecul serii şi cuprinşi de extaz să-l prelungească până către orele dimineţii. Angelo o ridică în braţe, iar ea îl cuprinse pe după gât. O lasă încetişor pe pat ca pe un bibelou preţios. Îi simţi tremurul uşor al trupului. Îşi apropie gura de acele buze trandafirii, pline de senzualitate. Sărutul lung şi leneş îi copleşi. Narcisa se lăsă în voia bărbatului răspunzându-i cu aceeaşi delicateţe. Deodată pe buze simţi un gust ciudat de un acrişor aromat. Deschise instantaneu ochii. Un fior rece îi străpunse coloana vertebrală de la ceafă până în pântece şi avu o zvâcnire din buric. Porunci minţii să-l accepte în continuare în braţele sale. Îşi alungă raţiunea şi se lăsă pradă beţiei ce o cuprinsese. Îi simţi trupul puternic şi palmele calde ce-i dezmiardau cu delicateţe sânii, îi simţi răsuflarea când rece ca gerul iernii în nopţile lui gerar, când fierbinte ca dogoarea soarelui în arşiţa verii. Narcisa îl strânse puternic în braţele-i de fecioară şi-l muşcă excitant de buza de jos. Fermecat de mirosul plăcut al pielii şi înfierbântat dorinţă, îi mângâie cu delicateţe pielea catifelată a coapselor. În acel moment de farmec şi incantaţie afrodiziacă, fata îl opri cu o luciditate uimitoare. 
  
- Iubitule, calmează-te! 
  
Angelo tresări surprins. 
  
- Mă simt minunat! Nu vreau să ne consumăm dragostea într-un amor de moment, iar apoi totul să se destrame ca vraja unui vis. Raţiunea îmi învinge voinţa şi iubirea. Deocamdată ne oprim la acest stadiu al relaţiei noastre. 
  
Angelo o slăbi din strânsoare. Narcisa arăta minunat cu pielea albă şi catifelată, nurii rotunzi şi tari de excitaţie, părul negru ca pana corbului răsfirat pe pernă, ochii verzi plini de farmec, buzele senzuale întredeschise şi coapsele dezvelite tremurând uşor sub privirile voluptoase ale bărbatului, în timp ce pântecele îi tresălta din când în când în convulsii uşoare. 
  
- E momentul să mergi în camera ta! - îi şopti ea. 
  
- Prefer să rămân peste noapte cu tine în braţe! 
  
- Şi dacă totul se va transforma într-un coşmar şi întreg edificiul iubirii noastre se va prăbuşi ca un castel de nisip? Doresc să savurez în singurătate amintirea momentelor fericite pe care le-am petrecut în braţele tale şi să adorm cu cu tine-n gând. 
  
- Arăţi ca o crăiasă din poveşti! Eşti o învingătoare! – zise cavalerul şi o sărută. 
  
- Îţi mulţumesc, iubitule! M-ai ajutat să trec peste o perioadă foarte dificilă din viaţă. Voinţa mea şi înţelepciunea ta au biruit vrăjmaşul nevăzut din calea dragostei. 
  
- Îmi tot vorbeşti despre un blestem! Nu înţeleg... 
  
- Vei afla totul la timpul potrivit. Dragostea noastră va învinge! În curând te voi lua în România şi te voi prezenta părinţilor mei. Vor fi încântaţi. Avem o ţară minunată, cu datini şi obiceiuri aşijderea. Avem de asemenea meleaguri pitoreşti, oameni harnici şi ospitalieri, bărbaţi atrăgători şi femei seducătoare. Cu siguranţă, vei rămâne fascinat de ceea ce vei vedea. 
  
După câteva zile părăsiră fermecătoarea Veneţie cu destinaţia Roma. În capitala Italiei vizitară de dimineaţa până seara târziu numeroase obiective turistice şi istorice, printre care şi Colosseum-ul, unde pe timpul Imperiului Roman se ţineau luptele cu gladiatori. Narcisa îi confirmă că ştie de unde vine numele Roma, de la legenda celor doi fraţi Romulus şi Remus crescuţi de o lupoaică. Apoi românca ţinu morţiş să viziteze Columna lui Traian. 
  
- Aici sunt înfăţişate în basorelief scene de luptă dintre romani şi daci. De fapt, ei se numeau geţi, dar romanii i-au numit daci. Împăratul vostru Traian a purtat două războaie cu regele nostru Decebal. 
  
În zilele următoare hoinăriră pe străzile Romei şi luară la pas colinele peste care se întindea, apoi merseră la Vatican - centrul catolicismului din întreaga lume. Spre norocul lor, în piaţă nu se aflau mulţi pelerini şi admirară în voie întregul complex, atât cât le era permis vizitatorilor. La o fereastră îl zăriră pentru câteva minute pe Sanctitatea Sa, apoi pătrunseră în biserica San Pietro. 
  
Angelo îi propuse Narcisei câteva zile de odihnă şi relaxare şi o duse pe ţărmul Mării Mediterane pe plaja din Gaeta. Exuberanţi şi fericiţi, înotară prin valurile înspumate ale Mediteranei sub soarele strălucitor al Italiei. Se îmbrăţişară, se sărutară, se bronzară şi se scăldară în valurile reconfortante ale mării. Ba chiar se întrecură câteva minute la înot luptându-se cu marea, dar în cele din urmă, din pricina valurilor de aproape doi metri, abandonară competiţia. 
  
- Mergem pe plajă? – o întrebă el. 
  
- Mai rămân câteva minute. Ia-mi o cafea şi un suc! 
  
- Bine, dar să nu întârzii mult. Te aştept pe şezlong sub umbrelă. 
  
Angelo plecă. Narcisa răsuflă uşurată. Avea nevoie de puţină intimitate cu marea. Se avântă în apă spre muntele ce ieşea din mare. I se păru că la umbra stâncilor strălucea ceva ca un joc de culori. Se luptă cu valurile, fără să-şi dea seama că se apropie de abruptul pietros. Un şir de valuri se sparse unul după altul peste ea şi o rostogoliră spre faleză. Înghiţi două-trei guri de apă şi-i simţi gustul sărat. Se zbătu neputincioasă cu forţa mării care o împingea cu viteză către stânci. Impactul violent cu muntele ar ucide-o pe loc. Intră în panică şi se zbătu cu ultimele forţe ca să iasă la suprafaţă. Mai erau doar câţiva paşi până la abruptul stâncos, iar marea devenea tot mai agitată. Deodată, un braţ vânjos o prinse de mijloc şi o ridică deasupra valurilor înspumate. Luă câteva guri de aer, iar bărbatul de lângă ea spintecă marea ca un peşte şi se depărtă de zona periculoasă. 
  
- Ah, mulţumesc! Mi-ai salvat viaţa! – zise fata. 
  
Cu ea în braţe, voinicul continuă să lupte cu furia valurilor până ieşi din zona învolburată. Narcisa abia acum realiză că era în braţele unui trup alb spre vânăt, de parcă nici nu curgea sânge prin el. Îi privi chipul şi spre surprinderea sa recunoscu cavalerul pe care-l întâlnise instantaneu în pelerinajul său. Exclamă uimită: 
  
- Cine eşti tu? Am impresia că mă urmăreşti! 
  
- Ai grijă de tine şi nu te aventura în locuri periculoase. Marea este prietenoasă, dar are şi numeroase capcane! Pa! – o salută el şi se avântă în largul mării. 
  
Fata îl privi cum se îndepărtează de parcă valsa pe crestele valurilor. „Oare cine-i cu adevărat această nălucă?” - se întrebă. „Totuşi el e salvatorul meu!” 
  
Pe plajă o aştepta nerăbdător Angelo. 
  
- Scumpo, s-a răcit cafeaua şi s-a încălzit sucul! 
  
- Iar eu m-am desfătat în valurile mării! – îi răspunse fără să scoată un cuvânt despre cele petrecute în larg. 
  
De comun acord, deciseră să-şi petreacă un sejur de o săptămână pe litoralul din Gaeta şi-şi închiriară camere la hotel. Angelo dorea să rămână împreună noaptea, dar Narcisa nu acceptă şi găsi un pretext plauzibil, şi anume acela că nu voia să pară o uşuratică în faţa lui Cristinel. Acesta însă nu era nicidecum interesat de viaţa Narcisei, căci cunoscuse pe ţărm o italiancă ten-cafea destul de drăguţă. Italianca era puţin ofensată că românului îi tot alunecă privirea pe fundul ei. La întrebarea de ce se uită aşa curios la el, omul îi răspunse comiţând o greşeală involuntară: 
  
- Se vede că mâncaţi zilnic paste care vă dezvoltă funduleţul! 
  
La această remarcă, se trezi cu o palmă peste obraz şi o ploaie torenţială de cuvinte specifice firii feminine din această ţară. Dar băiatul o ademeni cu complimente şi cadouri şi fata îi demonstră în timpul nopţii cât de pasională poate fi. 
  
Angelo dorea totuşi ca în această noapte mirifică să posede trupul fraged şi intact al Narcisei. Avea şansa să fie primul bărbat din viaţa ei şi poate unicul, dacă se vor căsători. Se preconiza o poveste de dragoste ca între Romeo şi Julieta, dar cu un final frumos. Ea, într-o cămaşă de noapte din mătase uşor transparentă, îşi puse capul pe braţul bărbatului şi-şi şoptiră cuvinte de iubire. Fata îi simţi pieptul puternic şi muşchii încordându-se din când în când. Cu cealaltă mână Angelo îi mângâie pielea catifelată, dar dintr-odată doi ochi strălucitori ca doi tăciuni aprinşi se holbară la ei prin fereastră. Se auzi un rânjet batjocuritor, urmat de o bubuitură şi fereastra se deschise brusc, iar o pală de vânt năvăli înăuntru. Surprins, Angelo apasă pe întrerupătorul de la veioză şi lumina inundă camera. 
  
- Ce-a fost asta? 
  
- Cred că este timpul să mergi în camera ta! - rosti fata, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. 
  
Peste câteva zile, părăsiră ţărmul Mării Mediterane şi în drumul lor spre Napoli făcură o escală de două zile în Caserta. În prima zi, vizitară sălile Palatului Regal, iar în cea următoare se plimbară pe aleile grădinii acestuia. Admirară statuetele, lacurile, arborii, florile şi, în final, ajunseră la cascadă. Ea rămase profund impresionată de ceea ce văzu în aceste locuri, cu siguranţă unice în ţinuturile italiene. De fapt, în Italia fiecare provincie este unicat şi are istoria proprie din cele mai vechi timpuri. 
  
Şi iată că sosi momentul să poposească şi-n oraşul natal al lui Angelo, Napoli! Fata rămase impresionată de întinderea acestuia de la ţărmul Mediteranei până în craterul vulcanului Vezuviu. Cavalerul o plimbă pe litoral şi-n port, dar o duse şi pe muntele la poalele căruia a existat cândva oraşul Pompei. La o erupţie a vulcanului lava a acoperit întreaga citadelă, iar în zilele noastre se pot observa doar formele pietrificate. 
  
Totul o impresionă în Italia, nordul, centrul şi sudul, fiecare cu farmecele şi legendele sale. În lungul acestei ţări întâlni o climă total diferită. Dacă în nord erau ierni aspre ca-n România, cu ger şi ninsori abundente, în sud parcă era o toamnă lungă, numai cu ploi. Aici zăpada poposea doar pe vârfurile munţilor sau fulgii de nea zburdau doar din când în când în anotimpul rece. Pe munţii golaşi se observau numeroase turnuri şi cetăţi din timpul Imperiului roman, iar pădurile erau rare. Relieful era alcătuit mai mult din stânci marine şi crestele lor erau sterpe. În această zonă, avu plăcerea să culeagă din pomi cu propria-i mână kiwi, portocale, mandarine, grapefruit… Rămase fascinată de acei pini care se înălţau ca nişte ciuperci verzi şi uriaşe de prin parcuri şi grădini sau străjuiau străzile şi drumurile colaterale. De asemenea, fu plăcut impresionată de speciile de palmieri care împodobeau curţile palatelor şi vilelor. 
  
Angelo îi propuse şi o plimbare cu vaporul până în Sicilia ca să viziteze Palermo. Dar planurile le fură date peste cap. Narcisa primi vestea că mama sa este grav bolnavă, iar medicii din Bucureşti nu-i găsesc leacul şi tatăl său se află în culmea disperării. O depresie generală pusese stăpânire pe Margareta, mama Narcisei, şi risca o paralizie. Prinţesa se întristă şi fu nevoită să-şi întrerupă escapadele din Italia. Cu lacrimi în ochi îşi luă rămas bun de la iubitul său şi-i promise că vor ţine legătura, iar când starea sănătăţii părinţilor se va ameliora, îl va invita în România. Angelo o conduse la aeroportul din Napoli de unde luă avionul spre Bucureşti, iar Cristinel, şoferul său, se întoarse în ţară cu maşina. Îngrijorată de starea sănătăţii părinţilor, nu savură primul său zbor cu avionul. Totuşi simţi acel ceva ciudat la decolare şi la aterizare, ca un gol în stomac, dar şi acea plutire a aeronavei printre nori. Din înălţimi zări peisajele Italiei pe care o părăsea în grabă, apoi întinderile de apă ale Adriaticei, Balcanii şi în final, Carpaţii, simţindu-se din nou acasă! 
  
Referinţă Bibliografică:
XVIII. SUB SOARELE ITALIEI (Urmaşul lui Dracula) / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1523, Anul V, 03 martie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!