Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1510 din 18 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

XVI. CURTEZANII DIN MOSCOVA ŞI VIENA (Urmaşul lui Dracula)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Deoarece copila se născu primăvara când bobocii de narcisă îşi desfăceau petalele albe răspândind în jur un parfum ameţitor, părinţii îi puseră numele Narcisa. Încă din primele săptămâni se dovedi a fi un copilaş zglobiu prin pofta permanentă de joacă şi prin surâsul său fermecător. Fetiţa cu părul negru ca pana corbului, ochii verzi de culoarea codrului când înfrunzeşte şi pielea albă şi catifelată creştea de la o zi la alta. Isteţimea sa depăşi cu mult pe cea a colegilor de şcoală. Era prietenoasă şi darnică cu fetele, dar cel mai mult îi plăcea compania băieţilor şi jocurile lor „bărbăteşti”. Părinţii erau convinşi că după majorat Narcisa îl va găsi pe „făt-frumos” care o va cere în căsătorie. Şi ca s-o ţină departe de capriciile metropolei, deciseră să-i sărbătorească majoratul în provincie la conacul din Târgovişte. La marele eveniment din viaţa sa se distră şi dansă cu toţi cavalerii, indiferent de clasa socială. Spre dezamăgirea părinţilor, nu-şi găsi însă un prieten faţă de care să simtă şi altceva în afară de afecţiune. În final, se consolară cu gândul că este încă prea tânără pentru căsătorie. 
  
După examenul de bacalaureat, Narcisa se înscrise la facultate. Paul şi Margareta sperau că în anii studenţiei fiica lor va fi cucerită de vreun student. Mulţi studenţi se îndrăgostiră de ea şi o curtară cu cuvinte dulci şi amăgitoare, declaraţii de dragoste însoţite de buchete de flori, versuri de amor şi cadouri. Ea le acceptă cu plăcere şi admiraţie, dar după un sărut nevinovat pe obraz îi respinse cu eleganţă ca nu cumva vreunul să sufere. Cu zâmbetul pe buze se scuza de fiecare dată că nu este pregătită pentru măritiş, inima fiindu-i ferecată cu lacăte mari de către un zmeu de pe un tărâm necunoscut. Cu un surâs serafic îi îndemna să privească în jur, căci cu siguranţă vor descoperi făpturi gingaşe care abia aşteaptă alintările lor. Astfel, majoritatea cavalerilor din compania sa îşi găsiră perechea potrivită din cercul său de prietene. Numai ea rămase ca o porumbiţă stingheră al cărei porumbel voiajor întârzia să apară de peste mări şi ţări. 
  
Ca urmare a rezultatelor deosebite la învăţătură, profesorii o felicitară, iar Paul şi Margareta o recompensară cu o maşină nouă! Tânăra domnişoară îşi luă licenţa în istorie şi limbi străine ca şefă de promoţie. Doar la domeniul iubire rămăsese repetentă! În dragoste dovedea o răceală de gheaţă pe care nici focul inimii celor mai fermecători amorezi nu o putea topi. Ar fi dorit să se îndrăgostească de un cavaler şi să-l facă fericit cu nobleţea sufletului şi cu farmecele trupului său, dar când era îmbrăţişată şi sărutată, simţea o undă de repulsie. Ar fi vrut ca dintre acei voinici chipeşi şi eleganţi doar unuia singur să-i poată oferi dragostea sa, să-l strângă cu pasiune în braţele sale şi să i se dăruiască cu patimă. Dorea să afle cum se manifestă acel sentiment sublim pe care poeţii îl cântau neîncetat în versurile lor, iar compozitorii îl puneau pe portativ şi dirijorii de orchestră îl trăiau cu atâta pasiune la spectacole. Acea atracţie şi plăcere despre care îi povesteau prietenele sale când se întorceau de la întâlnirile cu iubiţii lor, pentru ea rămânea o enigmă. De fiecare dată era vrăjită de istorisirile lor amoroase, de felul cum se lăsau pradă farmecelor bărbaţilor, îmbrăţişărilor pătimaşe şi sărutărilor voluptoase. Toate aceste destăinuiri o fascinau, dar când încerca să le pună în practică parcă se transforma într-un gheţar. Nu-şi explica de unde atâta răceală în inima sa când era vorba de dragoste. Se întreba pe bună dreptate de ce toate acestea i se întâmplau numai ei, o fiinţă atât de înţelegătoare, de blândă şi de plină de viaţă prin voioşie şi bună dispoziţie. 
  
În cele din urmă, părinţii îi propuseră să viziteze Moscova şi să rămână câteva luni la o familie de nobili ruşi din capitala imperiului. Narcisa primi vestea cu multă bucurie. Era în culmea fericirii, fiindcă acolo spera că va cunoaşte prinţese şi prinţi, urmaşi ai ţarului. Auzise că rusoaicele sunt foarte atrăgătoare şi băieţii încântători. Chiar era dornică de evadare în necunoscut. 
  
Narcisa plecă cu maşina, dăruită de Paul şi Margareta, având ca şofer un tânăr chipeş la care ţinea foarte mult. Era un fel de confident şi între ei se stabilise o relaţie aproape frăţească. 
  
La Moscova, Narcisa îi cuceri pe cavaleri prin voioşia şi exuberanţa sa. Aici descoperi o lume nouă, diferită de cea din Bucureşti. Cu limba nu avea probleme, căci studiase în facultate rusa, engleza, franceza şi germana, iar în particular italiana, spaniola, portugheza şi greaca. În capul său era enciclopedia întregii lumi! Doar fusese şefă de promoţie! Familia de nobili ruşi îi puse Narcisei la dispoziţie o trăsură şi un birjar de vârsta a doua cu mustăţile lungi şi răsucite, sprâncene stufoase, un chip grav şi impunător, dar care când era vorba de votcă şi „cazacioc”, juca de-i sfârâiau călcâiele! De la prima întâlnire, românca îl făcu să râdă în hohote şi de atunci o numi „năstruşnica Nataşa”! 
  
Tânăra adora bulevardele şi parcurile din metropola marelui imperiu de la răsărit, precum şi impozantele clădiri. Seri la rând le petrecu la serate, la baluri sau spectacole la vestita Operă din Moscova alături de tinerii de viţă nobilă. 
  
Într-una din seri, pe când urmărea baletul Lacul Lebedelor de Ceaikovski, nimeri întâmplător într-o lojă lângă un cavaler înalt, cu părul şi mustăcioara roşcate şi îmbrăcat elegant. Făcură cunoştinţă şi spre surprinderea ei află că se găseşte în prezenţa unui strănepot al ţarului Rusiei. La rândul său, fermecătorul cavaler află cu satisfacţie că este în compania unei strănepoate a unui prinţ din principatele române. Adesea o privi pe furiş în timpul spectacolului şi rămase fermecat de trăsăturile fine ale acestei domnişoare şi de întreaga armonie a trupului său. Parcă sunetele baletului şi artistele din rolul lebedelor de pe scenă se contopeau armonios în făptura de lângă el. Simţi o atracţie deosebită şi un fior ciudat dezlănţui în inima sa o adevărată avalanşă de sentimente. La rândul său, Narcisa parcă se topi sub privirile prinţului rus şi din când în când trase cu coada ochiului spre el. De câteva ori se surprinseră admirându-se pe furiş şi îşi zâmbiră emoţionaţi. Îl plăcea! Ea spera că în sfârşit îşi găsise alesul. După spectacol, tânărul îi ceru permisiunea s-o însoţească. Narcisa îi surâse şi acceptă cu plăcere. Conversară pe diverse teme în caleaşca ce străbătu sub clar de lună străzile aproape pustii la acea oră. 
  
Urmară zile plăcute în compania nobilului cavaler cu plimbări în caleaşcă prin împrejurimile oraşului. Apoi vizitară palatul ţarist unde fata rămase încântată. De fiecare dată conversaţia era purtată cu abilitate de româncă despre marii scriitori ruşi, despre războiul lui Kutuzov cu Napoleon Bonaparte şi atunci prinţul Ivanovici îi făcu o surpriză ducând-o la muzeul Borodino. Acolo rămase uimită, fiindcă nu mai văzuse aşa ceva. Pe rotund, de jur împrejur, un imens tablou prezenta desfăşurarea luptei dintre împăratul Franţei - primul instaurator al republicii prin abolirea monarhiei - şi generalul rus Kutuzov. În partea de jos, imaginea pictată se continua cu o machetă. Imensul tablou îţi dădea impresia că te afli chiar pe câmpul de luptă... 
  
Părinţii prinţului Ivanovici deciseră să organizeze un bal în cinstea fiului lor. Le fu prezentată prinţesa de România şi rămaseră încântaţi de farmecele sale, de inteligenţa şi cultura ei. În timpul dansului, ea părea o zână din poveşti, iar el un fecior de împărat din regatul fermecat. Narcisa simţi focul arzător al iubirii lui Ivanovici ce se revărsa peste fiinţa sa. Atingerea trupurilor în timpul dansului îi provocară un uşor tremur. Această senzaţie îi dădu speranţa că se va îndrăgosti şi-l va iubi cu pasiune. Pe la miezul nopţii, părăsiră sala de bal şi se plimbară agale pe aleile din grădina palatului cu flori de toate culorile ce te îmbătau cu parfumul lor ameţitor. 
  
Deodată, un cavaler grăbit, înfăşurat într-o mantie neagră care-i cădea de pe umeri până la poale ca un evantai şi o pălărie mare şi neagră pe cap, trecu în fugă pe lângă ei, lăsând în urma sa o adiere ca de vânt. Narcisa tresări cuprinsă de un fior rece. Prinţul se întrebă cine era acel bărbat misterios pe aleile grădinii sale. Dar precum apăruse ca o nălucă, tot la fel dispăruse ca o umbră în noapte, iar în urma sa florile şi frunzele pomilor se cutremuraseră uşor. 
  
Răcoarea nopţii îi pătrunse Narcisei prin rochia subţire şi un uşor tremur îi săgetă trupul. El o cuprinse ocrotitor cu braţul de mijlocel. Era o noapte înstelată cu lună plină. Se opriră sub un bec care cu lumina sa palidă accenta şi mai mult misterele întunericului. Se priviră în adâncul ochilor, apoi el o strânse cu patimă în braţe. Îi simţi pe piept sânişorii de fecioară. Ea la rându-i îl cuprinse plină de graţie cu palmele pe după gât. Îşi apropiară chipurile şi buzele lor se atinseră. La început, avură o senzaţie plăcută de căldură şi dulceaţă. Deodată Narcisa simţi pe buze ceva asemănător unui sloi de gheaţă, urmat apoi de un gust amar ca fierea. Îşi ridică privirea şi dintr-un tufiş aflat în spatele bărbatului, o fixară doi ochi de jăratic. Tresări, ţipă speriată şi căzu între flori. Prinţul se aplecă ca s-o ajute, neînţelegând ce se petrece. 
  
- Ce s-a întâmplat, scumpa mea? 
  
- Cine eşti tu? - întrebă buimacă. 
  
- Sunt Ivanovici! Ce-i cu tine? Ce vedenie ţi-a apărut din umbrele nopţii? 
  
- Lasă-mă! - ţipă ridicându-se brusc şi alergând pe alee. 
  
Ivanovici o ajunse din urmă, dar fata se smuci şi pătrunse speriată în sala de dans. Narcisa avea impresia că chipuri hidoase îi rânjesc în batjocură. Se prăbuşi pe un fotoliu. Dintr-un colţ veni în grabă prietenul său. 
  
- Cristinel, nu mă simt bine, du-mă acasă te rog ! 
  
A doua zi, prinţul rus sosi în vizită. Ea îl privi tristă şi înţelese ce se petrecea în inima sărmanului cavaler. O forţă nevăzută şi parcă o vrajă blestemată i se opunea iubirii. Îşi ceru scuze că i-a stricat balul cu starea sănătăţii sale, dar bărbatul o asigură că nu-i nicio problemă şi că o va vizita în România. 
  
Peste câteva zile, starea ei se amelioră şi împreună cu prietenul său devotat, Cristinel, se întoarse la Târgovişte. Părinţii observară imediat că o umbră îi întunecase chipul şi se întristară de durere când aflară de întâmplarea de la Moscova. 
  
După câteva luni, fata se înzdrăveni. Totuşi, se simţea singură, deşi avea numeroşi prieteni care o vizitau zilnic. Ca s-o scoată din starea neplăcută în care căzuse, Paul şi Margareta îi aranjară prin nişte cunoştinţe, o vizită la Viena. Acolo va avea posibilitatea să cunoască influenţele occidentului, dar şi marele centru cultural al muzicii din Europa. 
  
Într-o dimineaţă, plecară cu maşina spre Curtea de Argeş, Râmnicu Vâlcea, străbătură spectaculosul defileu al Oltului, Sibiu, Deva, Arad şi Budapesta unde poposiră trei zile. 
  
Capitala Ungariei era oraşul unde se spunea că pe timpuri se ţinea „balul vampirilor”. Narcisa se amuză, fiindcă auzise de mitul lui Dracula. De multe ori afirma în glumă că nu s-ar înspăimânta dacă l-ar întâlni în acel loc pe faimosul conte prin venele căruia a curs sânge din neamul voievozilor români. Rămase fermecată atât de atracţia oraşului cât şi de Fluviul Dunărea care-l împarte în două, Buda şi Pesta. 
  
În cele din urmă prinţesa româncă ajunse şi la Viena, capitala Austriei, cândva reşedinţa împăratului imperiului austro-ungar. Aici au răsunat şi încă mai răsună sunetele armonioase ale instrumentelor muzicale în filarmonicile vieneze. Din marile săli s-au înălţat spre cer notele simfoniilor, polcilor şi valsurilor celor mai vestiţi compozitori ai lumii. În această metropolă a muzicii culte se vor da concerte până la sfârşitul lumii cu interpretări de neuitat ale marilor maeştrii din operele compozitorilor celebri ca Beethoven, Strauss, Mozart, Wagner, Ceaikovski, Verdi, Rossini, Vivaldi şi mulţi alţii. Pe aceste meleaguri, tânăra româncă întâlni o cu totul altă civilizaţie, deosebită de cea din răsărit. Alt cod al bunelor maniere, alte obiceiuri şi altă vestimentaţie, o altă tradiţie şi cultură, o cu totul altă mentalitate socială şi filozofică. Oricât de vestit ar fi fost numele tău de scriitor, de poet sau de compozitor, de om ilustru în diferite alte domenii, deşi erai primit cu bunăvoinţă în înalta societate, totuşi te simţeai privit oarecum de sus, căci nu aveai „sânge vienez”. Însă pe unde-i trecură paşii, Narcisa imprimă în inimile şi sufletele tinerilor simţul libertăţii, în afara graniţelor şi canoanelor impuse de elita societăţii. Ea le povesti despre obiceiurile, tradiţiile şi folclorul ţării sale, despre peisajele oferite de cadrul natural, despre munţii şi lacurile glaciare, despre râuri, deltă şi mare. Dar vienezii cunoşteau câte ceva despre principatele române. Auziseră de Geoge Enescu cu Rapsodia Română, de Ciprian Porumbescu cu Balada şi opereta Crai Nou, despre Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, I.L. Caragiale. Aveau cunoştinţă şi despre trecutul istoric al României cu principii Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, dar mai ales se îngrozeau când auzeau numele lui Vlad Ţepeş care pentru dânşii însemna Contele Dracula cel fioros şi de temut. 
  
La unul dintre faimoasele spectacole ţinute la Filarmonica de Stat din Viena, Narcisa cunoscu un cavaler blond, cu ochi albaştri şi trăsături atrăgătoare, pe nume Franz. Acesta se trăgea din neam vienez, fiind urmaş al ultimului împărat austriac. Cavalerul se lăsă cucerit de frumoasa româncă şi în cinstea ei organiză un bal la palatul său. Încă de la prima vedere îl plăcu. Franz o onoră cu multe atenţii, o plimbă prin grădinile palatului său şi într-un mod elegant îşi declară sentimentele faţă de ea. Narcisa le acceptă la fel de zglobie ca întotdeauna, dar îi răspunse că a luat-o cam pe nepregătite. Şi cum îi plăcea uneori să-şi şicaneze amorezii, îi făcu mici fiţe şi-l întrebă cu un iz de obrăznicie de ce nu s-a căsătorit până acum. Franz îi răspunse că era încă prea tânăr şi nu şi-a găsit aleasa inimii în centrul şi nici în apusul Europei şi că a aşteptat ca soarele să-i aducă o zână de la răsărit, chiar din Carpaţi! Fata îl alintă la rându-i cu cuvinte dulci ce-l smulseră pe moment din calapodul etichetei vieneze. 
  
Într-o seară, Franz o invită la un spectacol numai cu valsuri de Johann Strauss. Aşteptau liniştiţi în lojă ca să înceapă concertul. În cele din urmă, cortina se ridică şi dirijorul apăru în faţa orchestrei. Sunetele zburau armonios din instrumente invadând sala şi încântând spectatorii cu acordurile lor. În pauza concertului Narcisa îşi aruncă întâmplător privirea spre loja vecină. Acolo zări un tânăr cavaler cu părul ondulat revărsat pe umeri, doi ochi negri ca mura şi pielea feţei mult prea albă în comparaţie cu a celor din jur. Îl surprinse admirând-o şi câteva secunde privirile lor se întâlniră. Simţi un fior necunoscut în care se îmbină plăcerea cu teama. Dar acel moment fu întrerupt de reîntoarcerea lui Franz. Schimbară câteva cuvinte în şoaptă şi-şi zâmbiră. „Cine putea fi acest necunoscut ciudat?”- se întreba Narcisa. 
  
Spectacolul reîncepu şi fata dădu uitării acel incident. La sfârşitul programului, în miile de aplauze ale publicului spectator, îşi aduse aminte de acea apariţie stranie din loja vecină şi-şi aruncă subtil privirea spre acel loc, dar spre uimirea sa aceasta era goală. „Să fi fost doar o simplă iluzie?”- se întrebă ea nedumerită şi dădu uitării această întâmplare. 
  
Era o seară înstelată, cu crai nou. Cei doi tineri stăteau pe o băncuţă în grădina palatului imperial. Vorbeau în şoaptă despre feerica noapte care-i înconjura cu aripile sale, ademeniţi de parfumul îmbătător al reginei nopţii. Priveau fermecaţi aştrii cu străluciri intermitente purtaţi de sentimentele romantice ale iubirii. Franz îi cuprinse cu palmele mijlocul şi o îmbrăţişă pătimaş. Ea se lăsă lin în voia lui şi închise ochii, în timp ce buzele întredeschise aşteaptau sărutul cavalerului. Deodată însă un sloi de gheaţă i se prelinse pe coloana vertebrală. Tresări surprinsă şi văzu chipul prinţului ca al unei statui de marmură, rece şi neclintit. Sări în picioare gata s-o ia la fugă pe aleile cu arbuşti şi flori. Prinţul Franz, surprins de reacţia Narcisei, îşi ceru scuze pentru gestul său explicând că a fost din pricina atracţiei pe care o are faţă de ea. Dar în acel moment o văpaie parcă radie din trupul fetei. Înspăimântat, se retrase ca din faţa unei fantasme şi exclamă: 
  
- Tu eşti din neamul lui Dracula! 
  
- Ha, ha, ha! - chicoti fata, revenindu-şi din răceală şi ca să salveze aparenţele, grăi: 
  
- Îmi pare foarte rău, prinţul meu drag, dar suntem două temperamente diferite. Tu te tragi dintr-un neam germanic cu fire glacială, iar eu dintr-unul latin, mai cald, ba chiar aş putea spune fierbinte! 
  
În ciuda celor întâmplate, deciseră să rămână prieteni. Franz îşi exprimă dorinţa să viziteze România ca să-i cunoască obiceiurile, tradiţia, cultura şi civilizaţia. Însă Narcisa nu avea de gând să se întoarcă în patrie. Simţea nevoia de evadare continuă şi trimise un curier prin care îşi anunţă părinţii că pleacă în occident ca să-şi caute norocul. Aceştia se învoiră, lăsând-o să-şi continue voiajul prin ţinuturile din vestul Europei. Fata era dornică de cunoaştere, dorind să afle cât mai multe despre istoria şi civilizaţia popoarelor a căror limbă se străduise s-o înveţe. 
  
Referinţă Bibliografică:
XVI. CURTEZANII DIN MOSCOVA ŞI VIENA (Urmaşul lui Dracula) / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1510, Anul V, 18 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!