Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1499 din 07 februarie 2015        Toate Articolele Autorului

XIV. BLESTEMUL (Urmaşul lui Dracula)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Trecut-au anii şi au zburat ca fulgii de nea prin văzduhul iernii… 
  
Omenirea a evoluat şi noi societăţi au apărut şi la fel de repede s-au stins… 
  
Undeva, într-un orăşel de la poalele munţilor, trăia o familie de neam nobil, Ecaterina şi Ştefan Vodeanu. Cândva străbunicii lor împărăţiseră acele meleaguri, dar între timp vremurile se schimbaseră şi, deşi neamul Vodenilor nu se mai afla la cârma ţării, erau respectaţi ca „prinţul şi prinţesa”. De altfel, erau oameni cumpătaţi şi buni la suflet cu cei amărâţi. De la un timp, se aciuase la moşia lor o bătrânică uscată şi gârbovită. Din milă, îi oferiră traiul de zi cu zi şi o cămăruţă într-un colţ al conacului unde să-şi odihnească oasele trudite de bătrâneţe. Sărăcuţa, nici numărul anilor nu şi-l mai ştia. Cu timpul însă băbuţa deveni din ce în ce mai ciudată. Slujitorii aduseră la cunoştinţă stăpânului că bătrâna fusese văzută noaptea cum se caţără pe ziduri şi gesticulează la cineva nevăzut. Într-o bună zi, prinţul Ştefan o chemă la dânsul: 
  
- Bătrânico, mi-au spus slujbaşii că n-ai somn şi umbli noaptea! 
  
- Boierule, mă dor mădularele şi le mai dezmorţesc din când în când prin ogradă! 
  
- Bine, bine, dar pe ziduri ce cauţi? Cum reuşeşti să urci acolo unde şi cei mai vânjoşi flăcăi se tem să se caţere? Dacă aluneci şi cazi? 
  
- Sunt crescută în muncă, boierule! Sunt învăţată să colind câmpurile ca să-mi dezmorţesc picioarele! 
  
- Eu nu te ţin închisă. Eşti liberă să te plimbi pe unde doreşti. Dacă vrei, îţi pun la dispoziţie o caleaşcă cu vizitiu. 
  
- Mulţumesc pentru bunăvoinţă, dar ziua soarele-i prea dogoritor. Dă-mi o mârţoagă de cal cu care să colind dealurile şi câmpiile sub clar de lună ca-n tinereţile mele! Am fost femeie frumoasă şi vitează! Şi la urma urmei ce dacă-s sub povara atâtor ani, că doar nu duc animalul în spinare, ci el mă cară pe mine! 
  
Şi astfel, bătrânica ieşea în fiecare noapte cu un armăsar negru ca pana corbului, ager şi puternic. Dar după un timp prinţesa Ecaterina intră la bănuială. 
  
- Dragul meu, am urmărit în câteva seri de la ferestrele de sus ale conacului cum bătrânica, într-o mantie neagră, dispare călare pe armăsarul său ca o săgeată spre pădure. 
  
- Şi mie mi se pare ciudat că ziua se vaită de dureri, iar noaptea cutreieră pădurile şi câmpurile fără odihnă, iar în zori se întoarce cu calul spume la gură. Săracul animal a slăbit de când îl călăreşte fără milă. Şi ce frumuseţe de armăsar gras şi puternic era! Acum îi ies oasele prin piele, iar când mă apropii de el nechează şi sare speriat, de parcă ar vrea să-mi spună ceva. Am să pun o iscoadă s-o urmărească. 
  
În noaptea următoare bătrâna aruncă şaua pe sărmanul animal, încălecă fecioreşte ca de obicei şi cu pelerina neagră în vânt ajunse la poartă. 
  
- Cine a închis-o? – strigă ea cu voce piţigăiată. 
  
- Eu! - răspunse un paznic morocănos. E porunca stăpânului. Se zvoneşte că prin preajmă bântuie tâlhari. 
  
- Şi de-aia nu mai pot eu! Deschide să ies la plimbare! 
  
Cum întredeschise poarta, cal şi călăreţ se pierdură în noapte. Pe dată în urma sa se strecură un alt călăreţ. Acesta o urmă la o distanţă suficient de mare ca să nu fie zărit. În mijlocul pădurii, la un iaz, baba descălecă, îşi aruncă mantia neagră şi straiele de pe dânsa rămânând în pielea goală, apoi îşi despleti părul după un ritual aparte. Urmăritorul crezu că vrea să facă baie, dar se înspăimântă de chiotele sale ciudate. Deodată femeia fu înconjurată de arătări hidoase cu corniţe şi coadă. Speriat, omul leşină. Spre dimineaţă, femeia se întoarse la conac şi, obosită după atâta dezmăţ cu diavolii, se tolăni în pat ca să se odihnească. Prinţul era îngrijorat că nu-i mai apărea iscoada. Abia pe la orele prânzului calul care abia se mai ţinea pe picioare, pătrunse în curtea conacului cu călăreţul cu ochii ieşiţi din orbite de groază, gura strâmbă şi părul vâlvoi ca nişte ţepuşe înfipte în cap. Stăpânul se sperie când îl văzu aşa mutilat. Îl ascunseră cu grijă într-o cameră, ferindu-l de privirile curtenilor şi abia spre seară reuşiră să-l dezmeticească. Însă omul rămăsese marcat pentru tot restul vieţii de ceea ce văzuse. Era înspăimântat şi bolborosea ceva fără logică: 
  
- Muiere goală… Diavoli!... Împieliţaţi dansând… Iaz… Diavoli… Bătrână… 
  
Cei doi soţi căzură pe gânduri. Le fusese milă de o cotoroanţă care umbla cu necuratul. Se temeau ca nu cumva făcăturile şi vrăjile sale să nu aducă năpastă familiei şi slujbaşilor. Aşteptară până se făcu seară şi, după ce baba o zbughi călare spre codru, stăpânii pătrunseră în încăperea acesteia. Ce descoperiră acolo îi îngrozi: oase de peşte, gheare de păsări, un craniu de om, fel de fel de ierburi şi un miros de mortăciune. Undeva, la capătul patului în pernă, găsiră printre fulgii de găină un manuscris. Îl deschiseră şi rămaseră uimiţi de slovele sale care cuprindeau numai făcături şi blesteme. Manuscrisul era scris de mână, destul de îngrijit şi cuprindea vreo două sute de pagini. Prinţul, intrigat că în casa sa se fac asemenea lucruri necurate, îl luă şi porunci să fie ferecate porţile, iar când se va întoarce „năluca nopţii”, s-o aducă în faţa sa, indiferent de ora din noapte. Prinţesa Ecaterina rămase îngrijorată în camera copiilor, în timp ce prinţul Ştefan se plimbă ore în şir prin dormitor neexplicându-şi cum putuse comite greşeala de a primi la conac o vrăjitoare. „Sunt sigur că făcăturile ei ne-au sucit minţile. Oare, cum s-o pedepsesc? S-o spânzur ca învăţătură de minte pentru cele care se ocupă de vrăjitorie, s-o arunc în iaz fără să ştie nimeni sau s-o alung din casa mea pentru totdeauna? Mă tem ca blestemele sale să nu se pună pe familia mea. Sunt curios ce explicaţii îmi va da când îi voi arăta manuscrisul cu magia neagră...!”- îşi zicea prinţul, continuând să se plimbe neliniştit prin cameră. Tocmai când se mijea de ziuă, plimbăreaţa bătu la poarta conacului. Paznicul care nu aţipise toată noaptea, anunţă străjerii s-o ia în primire. 
  
- Deschide odată, dobitocule! - piţigăie cotoroanţa. 
  
- Ai răbdare, cumătră! 
  
- Mă prinde soarele din urmă! – ţipă ea disperată. 
  
- Că doar nu te prinde vreun peţitor din poveste tânăr şi frumos ca lacrima! - trase paznicul de timp. 
  
- Nenorocitule, îţi baţi joc de mine? Lasă că te aranjez eu! 
  
Înspăimântat de ameninţare, omul trase zăvorul şi cotoroanţa pătrunse ţanţoşă pe murgul negru din care ieşeau aburi după atâta alergătură. În acel moment, un oştean îi prinse calul, iar alţi doi îi înfipseră vârful suliţelor în coaste. 
  
- Coboară! - porunci unul. 
  
- Doar n-o să mă violaţi! 
  
- Poate dracul se încurcă cu tine! - adăugă celălalt trăgând-o de pe animal şi legându-i mâinile slăbănoage cu o frânghie. 
  
- Ce-aveţi cu mine? Vă spun stăpânului… 
  
- E porunca dumnealui pentru isprăvile pe care le faci! 
  
Cotoroanţa se zbătu cuprinsă de furie, dar cei doi oşteni o îmbrânciră şi o târâră pe scări. Ştefan îi aruncă o privire aspră. 
  
- Ce se întâmplă, stăpâne? Ăştia au înnebunit! - zise vrăjitoarea. 
  
- Femeie, se răsti bărbatul, te-am adus de pe drumuri în casa mea, ţi-am oferit o cameră cu pat şi hrană fără să-ţi cer vreo răsplată. Ţi-am îndeplinit poftele ca unei bunicuţe, iar tu îmi umbli cu necuratul? 
  
Baba tresări, apoi cu obrăznicie replică: 
  
- Sunt zvonuri, clevetiri… 
  
- Dar ăsta ce-i? – şi-i vârî manuscrisul sub nas. 
  
Vrăjitoarea rămase o clipă stană de piatră. Nu se aşteptase la aşa ceva. Căzu în genunchi. 
  
- Recunosc că-i al meu, nu trebuia să v-atingeţi de el. Înapoiaţi-l şi… 
  
- Nici un „şi”! Vei fi aspru pedepsită! 
  
- Dacă mă omori, se va alege praful de întreaga ta familie! - piţigăie cotoroanţa. 
  
Bărbatul chibzui câteva clipe şi decise: 
  
- Te voi alunga de la conac! 
  
- Dar să-mi dai cartea! 
  
- Condiţiile le pun eu! Rămâne la mine! 
  
- Îţi va aduce ghinion! 
  
- O voi arde chiar sub ochii tăi!- şi luă o lumânare din sfeşnic. 
  
- Nuuu!... Va fi dezastru! 
  
- Nu vreau să faci rău şi altora cu vrăjitoriile tale! 
  
Cotoroanţa îşi eliberă mâinile ca printr-o minune, îi îmbrânci pe cei doi oşteni şi înaintă spre prinţ. Surprinşi de îndrăzneala babei, oştenii scoaseră săbiile. 
  
- Nu vreau să spurc aceste arme cu sângele tău mizerabil! Te alung din conac şi vei fi urmărită până în adâncurile pădurii. Acolo să te descurci cu puterile tale în faţa fiarelor sălbatice şi să ajungi în viaţa de dincolo desfătarea şi batjocura diavolilor care te-au slujit în lumea asta! 
  
- Lasă-mă pe mine şi ascultă cu atenţie! Pentru că mi-ai dat un adăpost, iar acum îmi redai viaţa, am să-ţi fiu recunoscătoare şi n-am să abat necazurile asupra familiei tale! Dar ia aminte la carte! Dacă o distrugi, nu am nicio putere să-ţi salvez familia din ghearele diavolilor… Dacă o păstrezi, va purta cu ea un blestem. Acest lucru trebuie să-l cunoşti atât tu, cât şi urmaşii tăi ca să nu-ţi piară neamul. Află că la a treia generaţie de nepoţi, verii de cruce se vor îndrăgosti unul de altul. Niciun muritor nu va putea opri iubirea acelui voinic şi a acelei fecioare. Mirii vor merge în noaptea nunţii lor cu acest manuscris la mormântul tău şi al nevestei tale şi-l vor îngropa. Iar când femeia va naşte, bărbatul trebuie să-l dezgroape în prima noapte şi să-i dea foc. Dacă nu va îndeplini acest ritual, va cădea un blestem asupra făpturii nou-născute şi nu se va putea îndrăgosti niciodată de o fiinţă umană. Transmite dar’ din generaţie în generaţie ca nimeni să nu-l deschidă sau să citească un singur cuvânt din el, pentru că atunci sângele tău nobil se va prăpădi pentru totdeauna! - şi cotoroanţa îi întoarse spatele şi ieşi în curte. Prinţul şi oştenii rămaseră pe moment încremeniţi de cuvintele sale. 
  
- Lăsaţi-o să-şi ia lucrurile şi însoţiţi-o până în adâncurile pădurii. De acolo luaţi-i armăsarul şi grăbiţi-vă pe calea de întoarcere! – le porunci Ştefan. 
  
Baba îşi strânse lucrurile într-o legăturică, încălecă pe armăsar şi însoţită de doi călăreţi se afundă în adâncurile pădurii. Când roata de foc a soarelui se apropia de orizontul dinspre apus, baba struni calul şi descălecă. 
  
- Băieţi, soarele este la amiază, iar drumul la întoarcere este la fel de lung. N-aş vrea ca odată cu căderea nopţii să vă găsească duhurile necurate prin codru. Întoarceţi-vă! Dar mânaţi repede animalele ca să nu vă prindă orele serii, altfel o să vă rătăciţi şi veţi cădea pradă furiei diavoleşti. 
  
La auzul acestor cuvinte, părul din cap li se făcu măciucă şi într-un galop nebunesc ţâşniră printre arbori pe calea de întoarcere la conac. Abia când ajunseră la liziera pădurii, cu caii de-acum în spume, priviră către asfinţit. Ultimele raze ale soarelui mai răzbăteau prin frunziş, iar pe deasupra câţiva nori răzleţi parcă luau foc. 
  
Referinţă Bibliografică:
XIV. BLESTEMUL (Urmaşul lui Dracula) / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1499, Anul V, 07 februarie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!