Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1440 din 10 decembrie 2014        Toate Articolele Autorului

URMAŞUL LUI DRACULA - II. NĂLUCA DIN IUREŞUL BĂTĂLIEI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Voievodul inspectă oastea şi constată că are mari pierderi. Pe de-o parte era mândru de bravii săi oşteni cu ajutorul cărora obţinuse victoria împotriva duşmanului ce-i călcase ţara, iar pe de alta era îndurerat pentru cei care muriseră în luptă. Reuşise să alunge vrăjmaşul dincolo de Dunăre. Îşi aduse aminte că în timpul bătăliei apăruse lângă dânsul acel căpitan care cu câţiva ani în urmă se aciuase la curtea sa. Tânărul luptase cot la cot cu Măria Sa şi la un moment dat se desprinsese de lângă el şi pornise pe urmele unei cete de fugari din tabăra otomană. De atunci nu-l mai văzuse. În zadar îl căutaseră printre cadavre. Parcă intrase în pământ. 
  
- Daţi veste în toată ţara, în lung şi-n lat, peste câmpuri şi păduri, peste dealuri, peste munţi, prin sate şi colibe părăsite, scorburi de arbori seculari, râpe, văgăuni şi peşteri, şi aflaţi ce s-a întâmplat cu Paloş. Dacă-l aflaţi viu, aduceţi-l de îndată la mine, iar de-l aflaţi mort, aduceţi-i trupul la curte ca să-l înmormântăm după datina străbună! 
  
Cei mai ageri căpitani cutreierară ţinuturile, dar nimeni nu-l mai întâlni după acea bătălie. Doar câţiva oşteni îl văzuseră lângă malurile Marelui Râu ce desparte Carpaţii în două în timpul măcelului care avusese loc în urletele şi ţipetele de groază ale vrăjmaşului ce fugea disperat în toate părţile înspăimântat de loviturile lui Paloş. Îl căutară încă o dată printre cadavre. Rămaseră uimiţi de chipul înfricoşat pe care-l aveau leşurile duşmanilor, de parcă înainte de a-şi da duhul văzuseră în mijlocul lor pe însuşi diavolul. Vestea dispariţiei cavalerului îl îngrijoră pe domnitor. De fapt, încă din prima zi de când sosise la curtea domnească, Paloş avusese o privire ageră şi pătrunzătoare, încât abia puteai să-l priveşti în ochi. Voievodul citise atunci pe chipul său un curaj de neînvins, iar în braţul său tânăr o forţă ce părea că izvorăşte din adâncurile pământului. Acel cavaler îşi dedicase viaţa pentru apărarea principatului şi a voievodului. Cei care încercaseră să uneltească împotriva sa, se lecuiseră de năravul trădării ca speriaţi de diavol şi cerând iertare în genunchi, îi juraseră credinţă pe viaţă stăpânului lor. Uneltitorii tronului au dispărut fără urmă în împrejurări necunoscute. Trecuse însă mai bine de un an şi tânărul nu mai apăruse. Cei mai mulţi îl uitaseră, iar unii îşi aduceau aminte de el doar când poposeau la câte un han şi cu o ulcea de vin pe masă îşi povesteau faptele de vitejie alături de căpitanul care lovea duşmanii cu paloşul său. Voievodul ar fi vrut să-l aibă iarăşi alături, căci duşmanul ajunsese din nou la Dunăre, de astă dată cu o oaste mult mai numeroasă. În acel an se anunţa o recoltă bogată pe ogoare şi trebuia să-i dea foc şi să pârjolească satele din faţa cotropitorilor. Şi cu siguranţă va urma o iarnă grea, specifică acestor meleaguri cu ger şi ninsori abundente care vor ucide multe vieţi din rândul săracilor. Dar nici boierii nu erau lipsiţi de griji, deoarece conacele şi hambarele le vor fi prădate ca de obicei de către năvălitori. Ca să nu cadă în mâna acestora, o parte din avuţie o ascundeau, iar ce mai rămânea o lăsau săracilor ca s-o ducă în adâncurile codrului. 
  
Vestea că vrăjmaşul va năvăli peste ţinuturile lor produse panică în rândul poporului. Dar nu dură mult şi duşmanul năvăli peste Dunăre. Voievodul îşi adună oştenii, de la tineri ţărani până la fii de boieri şi se retrase cu oştirea într-o zonă deluroasă aflată între năvălitori şi cetatea de scaun a ţării. Cu cetele de oşteni ascunse în dosul copacilor urma să hărţuiască vrăjmaşul sărindu-i în spate. Vor avea şi avantajul râului ce brăzda câmpia dintre dealuri şi mlaştina din lunca sa. Dar iată că sosi şi ziua bătăliei. Fiind conştient de puterea adversarului, domnitorul trebuia să dea dovadă de curaj în faţa oştirii sale. Dacă va fi scris să moară, o va face în numele poporului său pentru glia strămoşească. Dacă va birui şi de această dată, va face unirea principatelor de acelaşi sânge sub un singur steag. Încă din zori cele două oşti se ciocniră. Rând pe rând duşmanul îşi desfăşură aripile lovind puternic şi zguduind din temelie oastea lui vodă. Simţind că braţul oştenilor săi se înmoaie, voievodul însuşi se avântă în iureşul luptei ţinând într-o mână paloşul, iar în cealaltă buzduganul. Cu armăsarul ridicat în două picioare se năpusti asupra vrăjmaşilor lovind năprasnic în stânga şi-n dreapta. 
  
- Înainteee!... La luptă, bravii mei oşteni!... Zdrobiţi vrăjmaşul!... Înainteee!... După mineeee!... Victoria este aproape!... 
  
Capete însângerate cădeau într-o parte şi-n alta, trupuri spintecate alunecau de pe cai. Oştenii văzură cum vodă deschide o cărare însângerată în rândul duşmanilor. Atunci, în chiote de luptă, o ceată de voinici se avântă după stăpânul lor. 
  
- Măria Ta!... Întoarce-te, Măria Ta!... 
  
Măria Sa, înconjurat de turci, lovea din răsputeri cu paloşul şi buzduganul. Voinicii încercară să se apropie de el, dar duşmanul mult mai numeros îl încolţise din toate părţile. Principele se văzu izolat, dar într-o năvală şi mai aprigă continuă să lovească. Deodată, alături de el apăru ca din pământ un călăreţ cu pletele în vânt pe un armăsar sur şi cu un paloş ce lucea în soare. Lovea în năvălitori cu o forţă ieşită din comun. În acelaşi timp, armăsarul îi sălta de parcă avea aripi şi dobora cu copitele cai şi călăreţi. 
  
- Luptă, Măria Ta!... Luptă!... Loveşte precum trăsnetul! Azi vei învinge!... Luptă, căci oştirea te urmează!... Marea victorie e aproape!... 
  
În acel moment pâlcurile de oşteni care se retrăseseră pe o colină înspăimântaţi de forţa adversarului, priveau uimiţi la minunea care se petrecea acolo jos, unde un călăreţ coborât parcă din văzduh deschidea cărare printre vrăjmaşi. Încurajaţi de vitejia celui de lângă vodă, se avântară şi ei în bătălie. 
  
- Înainte, după vodă!... La luptăăăă!.... Înainteeee!... 
  
- Ăsta-i Paloş al nostru!... A înviat din morţi!... Uraaaa!... Înainteee!... Astăzi vom zdrobi vrăjmaşul!... Înainteeee!... 
  
Cei doi se treziră faţă în faţă. Vodă tună: 
  
- Unde mi-ai fost, Paloş?... Un an întreg te-am căutat!... 
  
- Un’ să fiu, Măria Ta!?... Pe acest pământ unde străbunicul meu şi-a dat viaţa, căci a fost trădat şi ucis mişeleşte! 
  
- Ce vorbe-s astea, Paloş? 
  
- Măria Ta, ai datoria să continui dorinţa Marelui Voievod, neatârnarea neamului şi a ţinuturilor natale! - strigă el lovind cu paloşul în stânga şi-n dreapta. 
  
- Aşa voi face!... După bătălie să te prezinţi în faţa mea!! 
  
- Las’ pe mine, Măria Ta! Voi împinge duşmanul în bârlog! 
  
- Îţi poruncesc! - răcni vodă, dar când îl privi în ochi, văzu o furie demonică, iar armăsarul acestuia parcă arunca flăcări pe nări. 
  
- Înainte, Măria Ta! - strigă cavalerul şi se avântă cu şi mai mare înverşunare în luptă. 
  
Între timp, domnitorul fu înconjurat de oştenii săi. 
  
- Înainte, vitejii mei! - tună vodă de răsună valea şi asaltară din nou oastea otomană. 
  
A fost o luptă crâncenă. În cele din urmă duşmanul îngrozit de furia cu care luptau valahii, a bătut în retragere. Pe coline, pe un roib ce se ridica deasupra tuturor, un călăreţ cu pletele în vânt lovea de zor cu paloşul ce strălucea în bătaia soarelui. Cu cât izbea mai tare, cu atât forţele parcă i se dublau. Principele şi oştenii săi îşi aruncară privirile spre culme, unde cal şi călăreţ se îndepărta ca o nălucă lăsând în urmă movile de cadavre şi şiroaie de sânge. Acolo, pe muchia dealului, părea o făptură ivită de pe alt tărâm. Otomanii fugeau înspăimântaţi în toate direcţiile şi se răspândeau ca frunzele în vânt din calea demonului răzbunător ce se năpustise asupra lor. Ziua era pe sfârşite, iar bătălia câştigată. 
  
- Bravi oşteni, adunaţi-vă rândurile şi să pornim pe urmele vrăjmaşului până la Dunăre şi chiar dincolo de ea. Să-l înghesuim şi să-l scăldăm în valurile bătrânului fluviu până ce balaurul otoman îşi dă ultima suflare. Să-l zdrobim şi să-l băgăm în propriul lui bârlog, aşa cum zicea Paloş! 
  
- Măria Ta, suntem alături de tine! 
  
- Atunci vă poruncesc! Să ne dăm mâna sub zidurile Constantinopolului! 
  
Şi vodă cu oastea sa hărţui duşmanul până la Dunăre. Dincolo de Marele Fluviu avu loc o nouă luptă. Deodată, în iureşul bătăliei, apăru iarăşi Paloş pe roibul său sur. Nicio lance, nicio sabie sau săgeată nu se atingea de el. 
  
- Unde-mi umbli, Paloş? 
  
- Şi acesta-i unul din ţinuturile unde un strămoş de-al meu a biruit pe turci şi i-a condus până la Constantinopol! 
  
- Atunci îi vom repeta isprava! 
  
- Aşa să faci, Măria Ta! Ai grijă de Domnia Ta, căci după această izbândă mulţi răuvoitori vor unelti împotriva ta! 
  
- Voi face pace cu Apusul! 
  
- Fereşte-te de invidia lor!... Se tem de forţa ta! Vei crea un adevărat imperiu prin unirea tuturor provinciilor de acelaşi neam! Să ai grijă de tine, Măria Ta!... Menirea mea pe acest pământ s-a sfârşit!... Adio! 
  
- Ce vorbe-s astea? - tresări voievodul. Cine eşti tu? 
  
- Sunt Paloş! –îi răspunse cavalerul şi dispăru precum o nălucă. 
  
Şi într-adevăr voievodul ajunse până la Constantinopol, iar de acolo înaintă spre nord pe lângă Marea Neagră. Reuşise, aşa cum proorocise Paloş, să bage fiara în bârlogul său. Reîntors pe plaiurile natale, îşi întări oastea şi ideea reîntregirii ţinuturilor româneşti nu-i dădea pace. Avea o victorie răsunătoare şi o oaste bine pusă la punct. Simţea că va reuşi să reînvie în mintea poporului său demnitatea străbunilor. În asemenea momente ar fi avut nevoie de Paloş, dar acesta era de negăsit. 
  
- Paloş nu pare om… Să fie duhul vreunui voievod care bântuie ţinuturile valahe ca să le apere şi după moarte... !? 
  
Visul Marelui Vodă s-a împlinit, dar a fost scurt. A reuşit să reunească ţinuturile Daciei, dar la scurt timp a fost trădat şi ucis mişeleşte. 
  
Referinţă Bibliografică:
URMAŞUL LUI DRACULA - II. NĂLUCA DIN IUREŞUL BĂTĂLIEI / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1440, Anul IV, 10 decembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!