Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Analize > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1430 din 30 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

Mândria de a fi român
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MOTO: Occidentul nu este chiar atât de roz pe cât îl credem! 
  
În cadrul societăţii contemporane, ca un paradox al mileniului III, o parte din manifestările cetăţeanului român au redus oarecum din valenţele spiritualităţii ce-l caracterizează de-a lungul istoriei. O anumită clasă din structura socială, prin neştiinţa sau chiar ignoranţa cu care proliferează apucături şi obiceiuri ce lasă de dorit atât pe plan intern cât şi extern, subminează valorile cultural-ştiinţifice ale neamului, ajungând astfel sluga preaplecată a Occidentului. Acest comportament conduce implicit la denigrarea concetăţenilor cu aptitudini creative şi viziuni clare în aportul dezvoltării mondiale, a celor ce exprimă chintesenţa poporului român prin opinii juste despre suflul românesc în lume, spiritul său binevoitor, inima deschisă şi altruistă. Ca un subterfugiu al imaginii mai puţin agreabile pe care o au în general străinii despre noi, încercăm de fiecare dată să dăm vina pe clasa socială de jos, pe nevoiaşii care şi-au pierdut speranţa că mai pot asigura o supravieţuire şi un trai decent propriilor copii, aceştia evadând haotic peste graniţă în lupta pentru existenţă. În acest moment se fac culpabili prin diverse acte de vandalism, scăpaţi de sub rigorile unei civilizaţii moderne sau rătăcesc în abisul promiscuităţilor, al limbajului trivial-obscen. Cel mai mult ne denigrează onoarea de „cetăţean român” cei de etnie rromă. Profitând de protecţia caritabilă a autorităţilor europene ei cer drepturi şi privilegii din ce în ce mai multe. Purtaţi pe acelaşi val cu nomazii, o parte din tinerii conaţionali şi-au pierdut identitatea şi demnitatea naţională manifestate din moşi-strămoşi, adaptându-se la „manierismul" depravat al celor mai decăzute pături sociale, sechele ale unui capitalism anarhic. 
  
Revenind la cetăţeanul român de rând, cu bucuriile şi necazurile sale, nu se deosebeşte de făptura umană „de dincolo" de graniţa României. Se naşte din mamă, suge la sânul ei, plânge şi râde, creşte, învaţă, munceşte, iubeşte sau urăşte, deci trăieşte ca făptură creată de Divinitate pe acest pământ şi în final trece în nefiinţă. Singura diferenţă, poate cea mai elocventă, este că în permanenţă în pieptul său bate o inimă de român harnic şi ospitalier, vesel şi la bucurie, dar şi la necaz, optimist, căci la el speranţa nu moare nicicând. Au venit şi au plecat imperii, au năvălit hoarde barbare şi nu şi-a pierdut identitatea, caracterul, temperamentul, obiceiurile, datinile şi limba. Dar iată că tocmai când la orizont un nou răsărit se prefigura pe altarul României, redând speranţa mult râvnită a românului după o perioadă totalitară în care predomina cultul idolului, de după crestele întunecate ale neprevăzutului s-au năpustit nori negrii, dezlănţuind furtuni cu fulgere şi trăsnete malefice asupra existenţei umane din întregul spaţiu mioritic. În vâltoarea frământărilor şi tensiunilor internaţionale provocate de conflicte şi războaie pentru supremaţie ale marilor puteri pe Terra, acestea au condus implicit la crize, politice şi economice, s-a creat un impact psihologic la nivel planetar, manifestat printr-un proces de degenerare a fiinţei umane, o adevărată prăpastie între fiii aceleiaşi naţii, omenirea înstrăinându-se uneori de trecut şi valorile spiritual-culturale care o reprezintă. La noi în ţară, ca urmare a condiţiilor şi a conjuncturii create de democraţia originală, în haosul său, mulţi cetăţeni români au alunecat pe panta ignoranţei, indiferent că mai locuiesc sau nu în ţară, uitând că pe acest teritoriu a existat de mii de ani speţa din care ne tragem ca unul dintre cele mai vechi popoare de pe continent. 
  
O nebuloasă s-a abătut asupra acestui neam, la care concură clasa politică instalată la putere de douăzeci şi cinci de ani, indiferent de coloratura partidelor. De un sfert de veac nu a contat cine a preluat frâiele ţării, ţelul lor suprem a fost îmbogăţirea unora prin sărăcirea confraţilor, pierderea demnităţii româneşti, jaf, anarhie şi dezbinare. Concursul de împrejurări a fost favorabil alienărilor celor afectaţi de nedreptăţile sociale şi evadarea disperată a acestora, total nepregătiţi, într-o lume străină temperamentului şi mentalităţii tradiţionale româneşti, într-un spaţiu deloc favorabil cetăţeanului de rând, lipsit de mijloacele psihologice şi praxis-ul necesar înfruntării cu stoicism al mastodonţilor economici şi a ideologiei capitaliste cu lumea diversificată a afacerilor, a dedesubturilor, a infrastructurii relaţiilor dintre patronat şi angajat. Românul abrutizat de conştiinţa şi ideologia comunistă a fost nepregătit în faţa propriei sale revoluţii, a spiritului, a mentalităţii, a convingerilor despre lume şi viaţă, şi-n locul evoluţiei sale pe scara valorică a existenţei umane s-a trezit scăpat din lesă ca un câine abandonat pe maidan 
  
Avem obiceiuri, datini şi tradiţii specifice, etnografie şi folclor unice pe Terra. Ansamblurile noastre folclorice în costume naţionale se bucură de mari succese internaţionale pe vestitele scene ale lumii. Singurii care au rupt barierele dintre naţiuni sunt oamenii de ştiinţă şi cultură. Inteligenţa lor depăşeşte cu mult nivelul politico-social în care se scaldă omenirea cu surogate democratice. Ei nu-şi pierd demnitatea. Noi, răsăritenii evadaţi din eticheta totalitar-comunistă, să nu ne plecăm cu servilism în faţa şabloanelor capitalismului occidental cu falsă democraţie, ci cu fruntea sus să ne susţinem clauza şi să ne păstrăm demnitatea şi mândria de români, indiferent de spaţiul terestru în care ne aflăm, ca spaţiu al dumnezeirii pe această planetă. Cine are impresia că în Occident descoperă izvoarele nesecate ale democraţiei şi calea raiului spre îmbogăţire se înşeală amarnic. Societatea capitalistă în esenţa ei a fost, este şi va fi controversată. Cu sau fără voia noastră am intrat în cursa pentru maratonul supravieţuirii, uitând de trecut, prezentul febril trăindu-l aproape inconştienţi. Privim viitorul prin prisma speranţelor utopice că printr-o minune divină salvarea noastră va apare în zori o dată cu răsăritul soarelui şi raiul se va pogorî pe pământ, aruncând în abisuri legile nedrepte ale marilor jandarmi de pe Terra, ale jocului diabolic de interese prin îngenuncherea unor naţiuni şi obţinerea supremaţiei generale. Debusolaţi că salvatorul din poveste nu mai vine, iar Dumnezeu nu ne mai ascultă rugile imploratoare şi disperate, alergăm ca nişte oi rătăcite dintr-un colţ în altul al lumii, la cheremul unei societăţi capitaliste cu faţetă democrată, unde tronează doar jocul de interese economice, teritoriale şi politice. Ca urmare a perpetuării orânduirilor de-a lungul istoriei, speranţa omenirii a renăscut după fiecare revoluţie. Societăţile s-au perindat una după alta şi au dispărut în vâltoarea vremurilor precum galaxiile din univers în „pâlnia" uriaşă a unui quasar. Deşi pare un paradox, pe arena mondială, cel puţin pe faţeta acestuia, capitalismul tinde către ideologia social-democrată, în timp ce fostul comunism îşi schimbă brusc direcţia şi porneşte ca o avalanşă spre un capitalism dictatorial în care anarhia şi populismul constituie punctul forte, ca germene al totalitarismului comunist dar sub altă faţetă. Aşa cum a manifestat-o din totdeauna, românul, deşi e considerat viteaz şi curajos, nu este un adevărat războinic, un expansionist, ci un apărător al drepturilor şi al demnităţii naţionale în faţa celorlalte naţiuni. Ca de obicei el îşi vede mai mult de părticica sa, mulţumindu-se de cele mai multe ori cu puţinul pe care-l consideră mană cerească. 
  
În această conjunctură internaţională, haosul planetar s-a exacerbat şi prin intermediul a tot felul de cititori în stele, ne lăsăm toleranţi şi creduli în naivitatea noastră, influenţaţi de flagelul malefic al unor specimene umane ca vraci, clarvăzători, prezicători şi paranormali ce-şi atribuie statutul de trimişi ai Domnului ca proroci şi profeţi, eu le-aş zice nebuni sau paranoia, ce ne derutează cu inventarea a tot felul de „culturi" de mult apuse, care au prevăzut un sfârşit al „sfârşitului" şi un mit al unei apocalipse din ce în ce mai obsedantă la orice eveniment planetar. Cu minţile bombardate de fel de fel de informaţii false se produce cu succes o manipulare psihică şi energetică negativă a făpturii umane. În complexul de împrejurări în care România a fost primită ca membru NATO, apoi în Uniunea Europeană şi într-un viitor apropiat va fi acceptată în spaţiul Schengen şi trecerea la moneda europeană, euro, românul în dorinţa de evadare după o perioadă de totalitarism, se depărtează tot mai mult de spiritualitatea românească, uitând de valorile născute pe meleagurile carpatine la nord de Dunăre. Dacă unii îşi mai aduc vag aminte de personalităţi marcante născute pe plaiurile mioritice, recunoscute pe plan mondial, de altele nici măcar n-au auzit. Astfel sunt cunoscute nume devenite celebre ca: Emil Racoviţă - savant şi explorator, fondatorul biospeologiei dar şi primul român care a ajuns la Polul Sud; Traian Vuia - inventator şi pionier al aviaţiei mondiale, care reuşeşte primul zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decât aerul; Victor Babeş - care în colaborare cu Victor Andre Cornil, întocmeşte primul tratat de bacteorologie din lume; Ion Cantacuzino - microbiolog, a găsit o metodă de vaccinare antiholerică numită „Metoda Cantacuzino"; Henry Marie Coandă - inginer şi academician, este inventatorul motorului cu reacţie, a studierii fenomenului ce poartă numele de „efectul Coandă"; 
  
Anghel Saligny - inginer de renume în proiectarea şi construcţia podurilor şi silozurilor cu structură metalică, el a proiectat şi construit podul de peste Dunăre de la Cernavodă, care la acea vreme (1890-1895) era cel mai lung din Europa; Nicolae Păulescu - descoperitorul insulinei, brevetată în 1922 sub numele de pancreină; Elisa Leonida Zamfirescu - prima femeie inginer nu numai din Europa ci din lume. Lista marilor inventatori şi descoperitori români se poate completa cu zeci şi zeci de nume. Avem şi trei laureaţi ai Premiului Nobel originari din România, din păcate premiile fiind atribuite ţărilor în care şi-au făcut rezidenţa: George Emil Palade, a obţinut în 1974 Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, Ellie Wiesel, Premiul Nobel pentru Pace – 1986, Herta Müller, Premiul Nobel pentru Literatură, 2009. În 1985 Premiul Nobel pentru Pace a fost atribuit organizaţiei „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”, ai cărei conducători erau Mihail Kuzin (URSS), Ioan Moraru (România) şi Bernard Lown (SUA). Evenimentul, crucial pentru ţara noastră, n-a fost mediatizat şi cinstit cum se cuvine nici atunci, dar nici după 1989. Aş mai aminti încă un nume de data aceasta din sport! Nadia Comăneci, în gimnastica feminină mondială a obţinut prima notă de 10 din lume, în cadrul Jocurilor Olimpice de vară de la Montreal, Quebec, Canada, 1976. Lista cu marile personalităţi ale ştiinţei, culturii şi sportului este lungă. Să nu uităm olimpiadele şi concursurile internaţionale de invenţii câştigate ani la rând de elevii noştri, ceea ce demonstrează nivelul de pregătire din şcoala românescă. Dar în ultimul timp învăţământului i se acordă mai puţină importanţă. O societate fără un învăţământ bine pus la punct şi un sistem sanitar neglijat, este o societate bolnavă. 
  
A doua mare construcţie administrativă din lume, intrată în cartea recordurilor, este Casa Poporului din România şi depăşeşte ca suprafaţă Piramida lui Keops, considerată prima minune a lumii. Şi dacă tot am ajuns la recorduri, la Săpânţa, în Maramureş, în afara renumitului cimitirul vesel, se află cea mai înaltă biserică de lemn din lume depăşind ca înălţime Statuia Libertăţii din New York, S.U.A. Însăşi plaiurile mioritice ne reprezintă unicitatea cu localnicii ce-şi au legendele, tradiţiile, datinile, obiceiurile şi folclorul cu specificul lor din moşi strămoşi. Din punct de vedere geografic România este unică în Europa prin prezenţa tuturor formelor de relief, fluviu, mare şi cea mai mare deltă de pe continent, Delta Dunării. 
  
Avem un patrimoniu naţional şi cultural ştiinţific cu care ne putem mândri. Ne reprezintă cu onoare somităţi la nivel mondial pe care avem datoria sacră să le cinstim şi să le venerăm aşa cum se cuvine. Să medităm în slujba spiritului ce ne caracterizează şi să ne întrebăm retoric, cu ce este mai prejos naţiunea română decât celelalte? Imaginea deformată despre poporul român nu ne-o fac în mod special străinii, ci noi înşine prin „aleşii” neamului de la cârma ţării care neglijează valorile româneşti în schimbul intereselor personale sau de partid, dar unor compatrioţi, indiferent de etnie, prin vulgaritatea lexicală şi comportamentală. Cu toate acestea să reparăm greşelile unora, neştiinţa şi prostia altora şi să ne susţinem, cu fermitate şi demnitate, clauza până la capăt. Indiferent în ce zonă a lumii vom avea ocazia să colindăm să nu ne fie ruşine cu originile neamului din care ne tragem şi să nu uităm locurile natale, acele plaiuri mioritice poate unice în lume prin pitoresc, dar şi prin specificitatea şi spiritul ospitalier, vesel şi harnic al românului. Din nefericire, mass-media face reclamă violurilor, tâlhăriilor, crimelor, oamenilor corupţi, clanurilor mafiote, femeilor uşoare considerate „Dive” mai ceva ca starurile de cinema şi nu valorilor şi marilor personalităţi care ne reprezintă ca naţiune. 
  
Întotdeauna, Românul, indiferent de vicisitudinile istorice, a ştiut să-şi aprecieze şi să-şi facă cunoscute valorile culturale, artistice, ştiinţifice şi să păşească cu fruntea sus, plin de demnitate, în rândul civilizaţiilor moderne. 
  
Oriunde ne-am afla, în orice colţ al acestei planete, să nu uităm că în pieptul nostru bate o inimă de român! 
  
Ion Nălbitoru 
  
Referinţă Bibliografică:
Mândria de a fi român / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1430, Anul IV, 30 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!