Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorisire > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1419 din 19 noiembrie 2014        Toate Articolele Autorului

COMOARA BLESTEMATĂ - XII. Paradis în infern
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Soarele se ridică de două palme pe cer şi Pătru încă nu ajunsese acasă. Elena se trezi de dimineaţă, îngrijorată. Se rugă în genunchi la icoana Maicii Domnului, apoi, pentru un timp, se ocupă de treburile gospodăreşti. Se întreba într-una, ce i se întâmplase soţului şi ezita să ia o decizie. Era sfânta duminică şi vroia să meargă la biserică. Dar dacă o întreabă careva, unde-i Pătru? Ce răspunde, că a plecat la miezul nopţii împreună cu dracul? Lacrimile îi inundară ochii şi se retrase în odaia sa. Deodată, parcă auzi o şoaptă. Se opri din plâns şi ascultă cu atenţie în linişte. Trase de colţul perdelei şi privi pe fereastră. Pe ulicioară nu era ţipenie de om. „Majoritatea sunt la biserică, la sfânta slujbă”. Pentru sărmana Elena Valdescu minutele treceau, când prea încet, când prea repede. Soarele era deja sus şi soţul său nu mai sosea. „Dacă se face noapte şi nu apare? Ce s-o fi întâmplat? Nu trebuia să aibă încredere în necurat. Ulciorul nu merge de multe ori la apă… Vai de mine, ce mă fac?” Deodată, i se năzări că aude un tropot apropiindu-se şi ieşi repede în pridvor. Aşteptă aproape o jumătate de oră cu sufletul la gură, dar zgomotul dispăruse de mult. „Nu-i semn bun!” - îşi zise cu amărăciune. Urcă pe scară în fânar, sperând că de la înălţime îl va zări pe Pătru undeva pe coline, la liziera pădurii. Din depărtări un punct se apropia vijelios de sat. Bucuroasă bătu din palme ca o fetiţă: 
  
- El este, iubitul meu soţ! 
  
Dar nu termină vorba că o musculiţă îi pătrunse în ochi. O scoase cu colţul de la şorţ şi privi din nou în zare. Spre dezamăgirea sa realizează că din atâta concentrare, acel punct ce se apropiase vijelios, nu fusese decât sărmana musculiţă. Amărâtă şi ca vai de ea o apucă ameţeala şi în stomac simţi un leşin. Se afundă pe spate în fân, ca să nu cadă din fânar, şi cu privirea spre bolta cerului aţipi… 
  
Pătru descalecă la poartă şi pătrunse în curte. Era îngrijorat de starea nevestei, mai ales că în gospodăria sa nu simţi nici o mişcare. „Unde o fi? La vreun vecin?... Dacă i s-a făcut rău?” Ca un uragan pătrunse disperat pe uşă. 
  
- Elena! Unde eşti iubito? 
  
În camere nu era nimeni. Ieşi din nou în pridvor, nedumerit. Calul îl privea curios din ogradă, neînţelegând ce are stăpânul de este aşa speriat şi aleargă disperat când în casă, când afara. „Probabil a uitat unde a pus ceva foarte important şi îl caută de zor”, gândi animalul. „Băi stăpâne, tare aiurit mai eşti! Ce cauţi este legat de şaua mea! Ia odată povara asta de pe mine!” Bărbatul uită de lădiţă, în aceste momente fiind preocupat de dispariţia Elenei. Derutat, ieşi pe poartă şi deodată îşi zări soţia în fânar ridicându-se încet şi frecându-se la ochi. 
  
Rămase o clipă locului înmărmurit, întrebându-se ce căuta acolo, apoi din câteva salturi fu lângă ea. 
  
- Vai de mine, e dimineaţă! - exclamă Elena buimăcită. Dar ce-i cu mine aici? Te-ai întors de mult, dragule? 
  
- Linişteşte-te, iubito! - o mângâie Pătru ca să n-o sperie. 
  
- Am aţipit, dar nu-mi amintesc cum am ajuns aici… 
  
- Eşti încă somnoroasă… 
  
Bărbatul o cuprinse în braţe şi o sărută cu patimă. Amândoi se afundară în fânul a cărui aromă îi copleşi... 
  
Unul lângă altul, cu faţa în sus, priveau cu nepăsare la norii răzleţi care luau cele mai ciudate forme. Fascinaţi de acea transformare se rupseră de realitate şi se lăsară purtaţi de jocul văzduhului. 
  
Deodată Pătru sări în picioare ca ars. 
  
- S-a întâmplat ceva, dragule? 
  
- Comoara! Am uitat-o priponită pe şa. Ce noroc că armăsarul n-a ieşit din curte! 
  
Valdescu coboî din fânar. 
  
- Hei, ce faci? Mă laşi aici? - întrebă femeia nedumerită. E mai importantă comoara ca mine? 
  
- Nu iubito! - adăugă prinzând-o în braţe. 
  
Dezlegă lădiţa de pe şaua calului. Acesta necheză bucuros, că într-adevăr stăpânul îşi aduse aminte de el. 
  
Cei doi tineri pătrunseră în casă, puseră lădiţa pe masă şi cu vătraiul forţară încuietoarea care cedă cu uşurinţă. Când ridicară capacul rămaseră stupefiaţi. În faţa ochilor străluceau cele mai frumoase bijuterii. Elena rămase nemişcată, cu gura căscată de strălucirea lor. La rândul său Pătru nu le atinse de teamă ca acest vis frumos să nu se destrame. În cele din urmă, femeia, care întotdeauna prin natura firii sale a fost încântată de bijuterii, introduse ambele mâini în cutie şi cu degetele răsfirate le înşiră pe masă. Nu le venea să creadă ce frumuseţi au în faţa ochilor. Femeia, în culmea fericirii, începu să cânte şi să danseze, jucându-se în acelaşi timp cu colierele, brăţările, inelele…Bărbatul îi urmă exemplul. Erau în al nouălea cer. 
  
- Eşti cea mai frumoasă şi bogată soţie din lume! - exclamă entuziasmat. 
  
La fundul cutiei găsiră un papirus pe care scria cu caractere pe care nu le înţeleseră. 
  
- Acesta-i probabil testamentul! - zise Pătru. În ce limbă o fi scris? Sunt oameni de ştiinţă care descifrează vechile scrieri. Mă voi interesa. 
  
- Ce facem cu atâta aur? Dacă ni-l confiscă autorităţile? Oare este vreo lege legată de descoperirea comorilor? 
  
- Poate ne luminează Dumnezeu mintea. 
  
- Îl transformăm în bani şi cu ei ne ridicăm o căsuţă cu etaj, facem un magazin, o şcoală, un dispensar… 
  
- Ia stai! Să ne scoatem creierii de la dospit şi să ne gândim bine ce facem cu aurul. Pe la şantier aud de privatizări şi investiţii. 
  
Într-adevăr, situaţia nu era chiar aşa de simplă, iar cei doi nu aveau cunoştinţă de legislaţia cu sensurile sale întortocheate. Lui Pătru Valdescu îi sclipea mintea, dar nu avea bagajul de cunoştinţe prin care să rezolve problema în litera legii. 
  
A urmat o săptămână destul de stresantă. Pentru prânz îşi lua mâncare în traistă şi nu mai venea acasă. Mereu găsea motiv să se întâlnească cu inginerul şef al lucrării. Intrase pe sub pielea acestuia şi şeful îl aprecia pentru isteţimea şi devotamentul său. În pauza de masă intrau în tot felul de discuţii. Într-una din zile, inginerul îi zise: 
  
- De ce vorbeşti despre ţinuturi necunoscute şi comori ascunse de înaintaşii noştri? 
  
- În zonă există o pădure blestemată în care nu poate pătrunde nimeni. Se spune că ascunde comori. 
  
- A, deci asta-i problema! Vrei să te faci căutător de comori! 
  
- Mă întreb ce face un cetăţean care dezgroapă, de exemplu, o ulcică cu galbeni? 
  
- S-ar îmbogăţi! 
  
- Nu i-o confiscă statul? 
  
- Există nişte mici portiţe, căci legile aşa sunt făcute. Depinde cine o găseşte! Dacă-i un barosan, are parte de ea! Dacă-i vreun amărât, rămâne cu degetul pe buze! Cu un avocat bun are şi el şanse de izbândă! Dacă are un act doveditor că a descoperit-o pe moşia sa, atunci lucrurile înclină în favoarea sa. Totuşi, pentru valoarea sa va plăti un anume impozit la stat. 
  
Vorbele inginerului îl mai liniştiră. La cină îi povesti soţiei despre discuţia cu şeful şi întocmiră un plan de acţiune. În cele din urmă, într-o seară merseră la Popa Ştefan care-i primi în camera de oaspeţi. 
  
După câteva schimburi de amabilităţi, Valdescu scoase dintr-o gentuţă documentul cu caractere ciudate. 
  
- Ce zici sfinţia ta că ar putea fi? 
  
Părintele şi preoteasa priviră documentul cu luare aminte, apoi rosti: 
  
- Unde l-aţi găsit? 
  
- În podul casei, într-o lădiţă veche, pe care vroiam s-o arunc pe foc, interveni inspirată femeia. 
  
- Măi, dar acesta-i un act de valoare. Datează de câteva secole… 
  
- Şi ce scrie? - întrebară cei doi cu inima strânsă de curiozitate. 
  
- Nu am cunoştinţele necesare să dezleg aceste slove, dar la noi la Episcopie este un călugăr învăţat care se ocupă cu scrierile vechi. Dacă nu aveţi nimic împotrivă, am să copiez pe o coală de hârtie caracterele şi am să i le dau spre descifrare. Cu siguranţă nu mă va refuza. 
  
- Luaţi-l că nouă, deocamdată, nu ne serveşte la nimic… 
  
- Nu, nu! Aşa ceva nu se face cu documentele originale! Păstraţi-l cu grijă până primim răspunsul şi atunci mai vedem! 
  
Mulţumiţi că făcuseră un pas uriaş în elucidarea enigmei, se întoarseră liniştiţi la căsuţa lor. 
  
De la un timp femeia luase obiceiul ca seara să-şi pună câte o podoabă din cutia cu bijuterii. De această dată îşi puse mai mult de un sfert din conţinut la gât, pe mână, degete şi la urechi. 
  
- În unele părţi ale lumii se pun podoabe şi la picioare! - glumi bărbatul. 
  
- Da? Atunci, fie! - chicoti femeia şi-şi împleti câteva lănţişoare de aur pe glezne. 
  
- La asemenea bijuterii îţi trebuie o rochie aleasă! 
  
- O pun pe cea nouă? 
  
- Nu dragă! În furou şi cu zorzoanele astea de aur pe tine arăţi minunat! - şi o cuprinse cu voluptate în braţe. 
  
- Mi-ar plăcea să facem dragoste plini de podoabe! 
  
- Ca o adevărată prinţesă! - şi se rostogoliră peste aşternut… 
  
În săptămâna următoare îl iscodi pe şef cu privire la modul cum a reuşit patronul să cumpere atâtea utilaje şi să plătească forţa de muncă din banii săi. 
  
- Ehe, tinere! Este privatizat! A demarat o mică afacere acum câţiva ani. Fiind om serios a atras forţă de muncă şi a câştigat la licitaţii lucrări pe care le-a predat la timp. Este om de afaceri! El îşi recuperează valoarea lucrărilor. De exemplu, aceste drumuri sunt făcute din fonduri europene şi guvernamentale. Din toate acestea îi rămâne un profit. O parte din el îl reinvesteşte în tehnică de lucru şi astfel devine mai performant odată cu creşterea profitului. 
  
- Deci dacă dispui de bani… 
  
- Întocmai! Ai nevoie de un capital! 
  
- Asta mi-ar trebui şi mie un om deştept şi corect ca dumneata! 
  
- Ai de gând să-ţi deschizi firmă? - zâmbi inginerul. Baftă! Oricând vei găsi în mine un sfătuitor şi un bun prieten! 
  
Peste câteva zile Popa Ştefan trimise un aghiotant de la biserică la Pătru să-l cheme de urgenţă. 
  
De data aceasta preotul părea destul de grav, fără acel zâmbet specific pe buze cu care îi întâmpina de fiecare dată. Îi pofti în camera de oaspeţi şi după câteva momente de aşteptare în tensiune, părintele grăi: 
  
- Dragii mei, documentul are o valoare deosebită. Deja am vorbit şi cu un istoric să cerceteze amănunţit viaţa principelui care a domnit în aceste locuri acum câteva secole, precum şi pe cea a eventualilor descendenţi din neamul său… Totuşi, acest act ne dă un indiciu despre urmaşii săi din ziua de azi… Iată descifrarea testamentului: „Eu, Pătru Valdescu, principele Vâlcelelor, las aceste bijuterii nestemate şi comoara de lângă iazul dracilor moştenire aceluia din sângele neamului meu care-mi va purta numele de Pătru Valdescu şi se va căsători cu una din descendentele căpitanului Preda. Până atunci, comorile, castelul şi ţinutul în care se găsesc ascunse, vor rămâne prin vrajă ascunse de fiinţa omenească şi încredinţate spre pază diavolului. Odată cu împlinirea sorocului vraja să se rupă, iar urmaşii, prin grija lor, să redea viaţă acestor locuri. Semnez, eu, Pătru Valdescu, principele Vâlcelelor” şi peste semnătură este pus sigilul. 
  
Cei doi tineri se priviră stupefiaţi de cele auzite. 
  
Urmară câteva momente de tăcere profundă după care preotul grăi din nou: 
  
- Acest testament nu l-aţi găsit în podul casei, într-o lădiţă, ci undeva în zona despre care se vorbeşte. Adevărul trebuie să iasă la iveală ca să elucidăm misterul. Nu vă doresc răul, ci din contră, vreau ca moştenirea voastră să nu încapă pe mâinile unor şarlatani. 
  
Bărbatul povesti despre ispita diavolului care-l luase de acasă şi-l plimbase prin pădure, apoi păţania cu castelul şi impasul în care se aflau. 
  
- Copii mei, aveţi deplină încredere în mine că sunt om cu frica lui Dumnezeu. Nu divulgaţi secretul. Mă voi interesa la judeţ despre procedura ce trebuie îndeplinită. Nu scoateţi la vedere nici o bijuterie sau galben care să dea de bănuit. La timpul potrivit, prin bancă, schimbaţi galbenii în bani şi demaraţi o investiţie de folos atât vouă cât şi localităţii noastre. Acum mergeţi liniştiţi acasă ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. 
  
Pătru îşi propuse să stea cât mai mult prin preajma inginerului ca să afle câte ceva din culisele lumii afacerilor. Dar uneori visurile trec pe lângă realitate, iar pentru materializarea lor îţi trebuie oameni de încredere, mult efort şi implicare. 
  
Popa Ştefan se sfătui în secret cu primăriţa. La început aceasta rămase surprinsă de cele auzite. Era o situaţia nemaiîntâlnită. Planul lor trebuia desfăşurat în cel mai mare secret astfel încât să-l ajute pe Valdescu să-şi reintre în drepturi. Cu relaţiile fiecăruia, prin oameni sus-puşi, dar şi serioşi, cu un avocat de notorietate, făcură demersurile de declarare a comorii şi a bijuteriilor. Bineînţeles că se loviră de un şir întreg de probleme şi formalităţi. 
  
Între timp iarna se apropia, iar Elenei îi venea sorocul să nască. Sărmanul Pătru a parcurs de nenumărate ori drumul din sat la reşedinţa de judeţ şi înapoi. Uneori, cum clarifica un aspect în locul lui apăreau cinci neclarităţi! În cele din urmă îl luară în primire doi domni experţi în finanţe şi după ce lămuriră şi finalizară actele, îl plasară la alţi experţi în investiţii şi privatizare. 
  
Pătru se trezi dintr-o dată înconjurat numai de oameni importanţi şi tratat de la egal la egal cu marii afacerişti. Nici nu apucă să schimbe galbenii în euro că deja primi oferte de proiecte. Unul din specialişti îl ascultă cu atenţie ce şi-ar dori şi înţelegându-i perfect ideile, îl asigură că-i va oferi cele mai bune soluţii pentru îndeplinirea lor. 
  
Între timp tânărul nostru, fiind o fire isteaţă, se emancipă repede. Cu efervescenţa caracteristică vârstei şi a celor ce vor să realizeze ceva în viaţă, mai ales când destinul le surâde, se apucă serios de treabă. Vorbea la telefonul mobil cu orele, tocmai el care acum două luni nici nu ştia de existenţa sa! 
  
Pe neaşteptate sosi iarna. În prag de sărbători avu cea mai mare bucurie a vieţii sale! Deveni tată! Într-o dimineaţă se născu urmaşul său, un băiat de toată frumuseţea, vioi şi jucăuş! Dar nu avu parte de prea multă linişte că imediat, după Sfântul Ioan, fu chemat iarăşi în Capitală. 
  
Se întoarse din metropolă cu o echipă de arhitecţi şi proiectanţi cu care, la iaz şi castel, discutară proiectul pentru ridicarea unui complex turistic. 
  
Între timp, doamna primar, profitând de această oportunitate, elaboră un proiect pentru asfaltarea căilor de acces la castel şi lac. Urmară demersuri pe la prefecturi şi guvern, intervenţii la echipele europene, alergătură multă, dar şi rezultate pe măsură. 
  
Dar iată că sosi momentul ca galbenii să fie transformaţi în bani! Banca Naţională îşi însuşi aurul şi lui Pătru Valdescu i se deschise un cont bancar. Totuşi, ca să aibă o amintire pe care s-o transmită mai departe nepoţilor şi strănepoţilor, opri o mie de galbeni pe care-i puse la păstrare într-un loc sigur. De asemenea, scoase la licitaţie câteva bijuterii pe care obţinu o sumă frumuşică. Restul le păstră ca amintire pentru urmaşi. 
  
Zilele se scurgeau cu repeziciune şi deodată nămeţii de zăpadă începură să se topească, temperatura să crească, râurile să se dezgheţe şi prin crâng se iviră primii ghiocei. 
  
Trei firme specializate în lucrări de restaurare a monumentelor istorice, de construcţii şi de amenajare amplasamente turistice îşi aduseră tehnica din dotare. 
  
Odată cu tradiţionalul mărţişor începură lucrările la complexul turistic din incinta fostei cetăţi de scaun al principelui Pătru Valdescu şi a castelului acestuia, precum şi amenajarea împrejurimilor, a pădurii ce adăpostise comoara şi lacul, a fostului iaz de desfătare al dracilor. 
  
Întreaga vară se simţi o forfotă continuă în acea pădure care, acum câteva luni, nu putea fi călcată de picior de om din pricina demonilor ce o bântuiau. Urmă o toamnă frumoasă şi lungă în care se lucră cu spor şi aproape de începutul iernii complexul turistic era gata amenajat. Deşi încă nu era dat în folosinţă, fiindcă pe timpul iernii trebuia dotat cu mobilierul adecvat, totuşi, Valdescu invită întreg satul, alături de constructori, să petreacă Revelionul la cetate. De sărbătorile de iarnă întreaga comunitate renăscu, fiindcă drumul principal împreună cu ulicioarele erau asfaltate, dar mai ales că fiecare casă era inundată de lumină artificială! Electrificarea localităţii atrase după sine emanciparea sătenilor. Acum aveau televizoare, telefoane şi chiar internet. Modernizarea cuprinse această zonă cândva uitată pe harta ţării. 
  
Petrecerea Revelionului la castel, produse vâlvă prin intermediul mass-media în întreaga ţară. Cu această ocazie, prin intermediul reclamelor, se duse vestea chiar şi peste hotare despre noua staţiune construită undeva la poalele Munţilor Căpăţânii, într-un loc pitoresc, cu izvoare limpezi şi reci, cu cascade şi un lac amenajat cu bărci şi ştrand. 
  
În primăvară, când totul a fost pus la punct a avut loc sfinţirea complexului turistic de un sobor de preoţi veniţi de la Episcopie. 
  
Autorităţile deciseră ca incinta grotei, unde trăise vrăjitoarea pe timpul principelui Pătru Valdescu, să fie împrejmuită şi marcată cu indicatoare de avertizare şi declarată „zonă interzisă”. 
  
Iată cum în acest loc, patronat de infern datorită unui blestem şi a unui pact cu diavolul, vraja de secole se rupse şi ţinutul se transformă treptat într-un paradis! 
  
Referinţă Bibliografică:
COMOARA BLESTEMATĂ - XII. Paradis în infern / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1419, Anul IV, 19 noiembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!