Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   



Legenda ca un sumum de adevăr istoric şi imaginaţie, de Al. Florin Ţene
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!


Prozatorul Ion Nălbitoru face parte din stirpea romancierilor care abordează realitatea din unghiul în care imaginea ei se deformează în oglinda concavă a legendei, aşa cum au fost la noi aromânul Dimitrie Anghel, Radu Albala, George Bălăiţă, etc.
Romanul acesta cu care autorul se prezintă în faţa cititorilor, intitulat simptomatic, Comoara blestemată este o sinteză condensată a unei splendori baroce a imaginaţiei, în care mai descoperim originalitatea fantezismului alegoric şi livresc.
Structurat în treisprezece capitole, având titluri incitante ce amintesc de prozatoarea italiană Matilde Serao, dar şi de unele povestiri sadoveniene care recompun istoria, romanul acesta are, practic, două corpuri distincte. Primul este naraţiunea ce se desfăşoară în trecutul istoric, având la bază legenda ce se întinde din Ţinutul Severinelor şi până în Ţinutul Vâlcelelor, trecând prin Ţinutul Gorjiilor. A doua parte plonjează în contemporaneitate, cu căutători de comori, cu legenda care circulă prin comunitate, despre familia Pătru şi Elena Valdescu, inclusiv descoperirea Testamentului, scris de Pătru Valdescu, principele Vâlcelelor, ce a făcut fericită nu numai pe moştenitori, dar şi pe unii oameni din această zonă mioritică.
Aici, descoperim savoarea prozatorului de sorginte renascentist întârziat, cu voluptăţi şirete pentru pagini inedite din istorie şi pline de miez, un împătimit de trecut cu viziuni neoplatonice, în fine, un degustător rafinat al cuvintelor încărcate de legendă pe care le scormoneşte pătimaş în memoria colectivă, dar şi în hrisoave.
Citind paginile despre principele Radu Valdescu din Ţinutul Severinelor, despre principele Vâlcelelor, principele Pătru Valdescu, căpitanul Preda, sau a căutătorilor de comori, mi-am adus aminte de ce zicea poetul Grigore Vieru: „Nimeni nu poate făuri de unul singur destinul patriei, după cum nici Patria nu poate cârmui de una singură o soartă individuală”.
E limpede însă că autorul vede cu alţi ochi erudiţia fantastă pe care o pune în pagină, fiindcă aceasta n-are decât rolul de recuzită alegorică. Gustul pentru istorie, dar şi pentru legendă, poate fi o prelungire a unui rafinament, nu în sensul manierist al livrescului ce triumfă aici, cât acela al oglindirii legendei în oglinda concavă a prezentului, chiar dacă autorul învăluie totul cu abilitate într-o ficţiune cu aparenţe de adevăr. Fiecare capitol în parte este extrem de rafinat în descriere, de o concizie a relatării aproape neverosimilă, povestirile sunt îmbibate de imaginaţie şi estetism ca un burete de apă, însă unul întors în registru parodic, uneori grotesc, din care se şi naşte viziunea parabolică.
Personajele, Mariţa lui Gogonete, dracul, denumirile toponimice ca Pădurea Vrăjită, Pădurea Blestemată, Castelul, şi mai ales cuplul picaresc Pătru şi Elena Vladescu ce rătăcesc într-o stare de buimăceală continuă, subtilizând după modelul sofiştilor şi visând la ceţoasa comoară, întregesc atmosfera anistorică a romanului. Parabola e aici destul de clar sugerată, deşi autorul se fereşte să formuleze străveziu adâncimea textului.
Aerul vetust, uneori cronicăresc al romanului sunt convenţii asumate, fiindcă întreaga atmosferă a cărţii, se întoarce împotriva artificiului, datorită legendei pe temelia căreia s-a construit naraţiunea, altfel impecabil insinuată. Metoda nu e a deriziunii, ci a estetizării: „Petrecură două nopţi la rând în turn, acolo unde avusese viziunea cu acea cameră poleită în aur. Pornind de la acea vedenie decisese să amenajeze o cameră pentru tinerii îndrăgostiţi care binevoiau să-şi petreacă în intimitate clipele amoroase”.
În acest roman nu avem doar economie a stilului, ci şi maliţie, fiindcă Ion Nălbitoru ştie să ridice banala legendă la solemnitatea adevărului relativ, pentru a distila legenda până la esenţa ei pură.
Citind capitolul VIII, „Calea sub talpa iadului“, mi-am adus aminte de ce spunea Emil Cioran: „Înaintaşii noştri nu ne-au iubit destul, de au vărsat aşa puţin sânge pentru libertate. Suntem o ţară de răzmeriţă. Un popor cu instinctul libertăţii trebuie prefere sinuciderea sclaviei. Teroare, crimă, bestialitate, perfidie sunt meschine şi imorale numai în decadenţă, când se apără prin ele un vid de conţinuturi; dacă ajută însă ascensiunea, ele sunt virtuţi. Toate triumfurile sunt morale“.
Caracterul fantastic al întâmplărilor e mereu dublat de unul fabulistic, maliţios şi realist. Ambiguitatea e şi mai pronunţată prin introducerea în povestire a unei zoologii fantastice, cum ar fi dracul, cu scopul, desigur, de a spori nota de halucinaţie a protagoniştilor prinşi în jocul confuz al existenţei ce se împleteşte cu legenda, la limita dintre proiecţia onirică şi percepţia reală. Descoperim voluptatea prozatorului pentru stilul senzual, catifelat. Cuvintele au o încărcătură concisă a semnificaţiei, fraza este îmbibată de materialitatea imaginilor, curgerea ei este lentă şi vâscoasă, iar efectul e tras cel mai adesea din topică şi comparaţii. Personajele autorului trăiesc, deopotrivă, în trecut şi viitor, ele sunt scrise de destin, precum romanul însuşi e produsul unui text misterios şi infinit, sunt aţâţate în permanenţă de gustul imaginaţiei şi al supliciului. E o lume care trăieşte sub semnul misterului şi al nestatorniciei, al transcendenţei şi al confuziei. Aşa cum timpul se desfoliază, ca o cortină grea de pluş, arătându-şi când faţa trecută, când aceea viitoare, tot astfel misterul fuzionează cu sublimul, spiritualul cu visceralul, angelicul cu demonicul, realul cu visul, aparenţa cu esenţă, moartea cu viaţa, ficţiunea cu istoria. Protagoniştii au când carnaţia fiinţelor celor mai palpabile, când transparenţa himerelor. Ei pot fi simple halucinaţii ale naratorului, dar şi proiecţii alchimice şi oculte ale unor experienţe magice. Viziunile spagirice sunt, de altfel, foarte frecvente în această proză, deşi nu rigoarea hermetică triumfă aici, cât imaginea ei intuitivă, uneori genuină. Sensul adânc al acestor proiecţii ar putea fi acela de a sugera o concepţie emanaţionistă. Totul pare o copie a legendei, a unui spirit plonjat în istoria lucrurilor, existenţa însăşi fiind o formă de autodevorare, de macerare lentă, de extincţie predestinată, pentru care fatalitatea e un destin presimţit. Imaginea e de Ev Mediu, deşi proza are mereu un fundal istoric precis, cu suspiciuni inchizitoriale şi duhuri maligne, cu o foarte apăsată conştiinţă a păcatului.
Din acest complex tablou nu lipsesc nici cei patru căutători de comori, două perechi de tineri, care prin dispariţia lor pun pe gânduri o întreagă comunitate.
La conflictele dintre personaje participă, parcă, şi natura, mai ales când dinspre creasta muntelui se revarsă peste regatul Ţinutului Vâlcelelor o rază de lumină cerească, ce-l face pe Tudor să se adreseze tatălui, spunându-i să lase aurul şi să „ne salvăm viaţa”. Eveniment petrecut în partea istorică a romanului.
Personajele naratorului trăiesc, deopotrivă, în trecut, prezent şi viitor, ele sunt scrise de destin, precum romanul însuşi e produsul unui text misterios şi infinit, sunt aţâţate în permanenţă de gustul instigaţiei şi al supliciului. E o lume a transcendenţei şi a confuziei.
Totul se joacă pe pământ şi în propria închipuire, lumea trecutului istoric fiind o formă a visului, o ficţiune cu rădăcinile în legendă, trăită prin experienţa esoterică. Fantezia e regimul autoritar al acestei proze şi în amestecul tuturor posibilităţilor trebuie să vedem şi semnele unui păgânism spiritual ce frisonează creştinismul.
O parte din personaje trăiesc, în formă concentrată, întregul evantai al existenţei lumii, cunoaşterea concentrează în practici onirice sau alchimice toată experienţa a unei istorii locale.
Însă proza lui Ion Nălbitoru, cu toată aparenţa ei de cronică, e ruptă totuşi din cel mai curat spirit globmodernist (curent literar teoretizat de Al. Florin Ţene), chiar dacă vicleniile artistice ale autorului dau o altă înfăţişare legendei.
Sfârşitul romanului mi-a sugerat faptul că „Demonul seamănă mult cu Dumnezeu prin pretenţii, dar în nici un fel, prin intenţii“. (Monseniorul Vladimir Ghika)
Descoperim în Ion Nălbitoru un prozator admirabil, talentat, ce stăpâneşte rafinamentul imaginilor şi al stilului.

Al. Florin ŢENE
Membru al Academiei Americană Română
Preşedintele Ligii Scriitorilor Români

 
Referinţă Bibliografică:
Legenda ca un sumum de adevăr istoric şi imaginaţie, de Al. Florin Ţene / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1366, Anul IV, 27 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!