Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   



Prăjeala, autor Vasile Dumitru
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
 
  
Februarie învineţea totul cu răsuflarea lui geroasă! Cerul era de un gri-violet, orizontul părea un desen în aquaforte, haşuri negre, cenuşii, unele de un albastru murdar, câinele stătea ascuns în cuşcă, doar albul ochilor îl trăda, oamenii păreau nişte siluete diforme, haine, cojoace, halate, fulare peste căciuli, chiciură în jurul nasului şi a gurii, mâini cu două sau trei perechi de mănuşi, zăpadă îngheţată bocnă, aburi strecuraţi prin fularul ridicat până la ochi, tot universul se înghesuia lângă sobă, acolo era căldură, în jurul ei, acolo ne repezeam când intram în casă, ne lipeam cu spatele de ea sau o luam în braţe până simţeam cum sângele se strecoară timid în degete ...  
  
Găleata cu apă avea strat de gheaţă gros de o palmă, apa se putea lua doar din fântânile adânci, cea a lui nenea Fănel, de lângă noi, era sloi, aruncau oamenii fiare de plug legate cu sfoară degeaba, acestea doar sunau a dezamăgire, ca o zgărietură pe tablă, ca un geamăt ce urca până la ghizduri şi se reflecta în privirile înguste ce sperau să vadă apa gâlgâind în fântână ...  
  
Viaţa era condensată în rutine scurte: dimineaţa o goană scurtă la veceul din fundul curţii, cu mâinile strângând la piept cojocul, spălatul pe mâini şi faţă cu o apă din oala ce stătea permanent pe plită, o cană cu lapte fierbinte, rânitul din grajdul vacii, lăturile pentru porci, lemne pentru plită şi pentru sobă şi gata, restul timpului cu spatele lipit de sobă, cu ochii spre televizorul aflat în colţul celălalt! O ciorbă fierbinte la prânz cu un păhărel de ţuică înainte, ceva carne cu o cană de vin şi... la sobă! Apoi seara care venea în pas alergător aducea cu ea marea problemă, cum să te dezbraci mai repede, să te ghemui sub plapuma de lână şi să aştepţi căldura care se năştea tot din propriul corp şi să te destinzi...  
  
Şi ce nopţi lungi... Mă trezeam noaptea, priveam întunericul, ascultam lătratul câinilor în ger, închideam ochii (asta cred că făceam, nu era nicio diferenţă de imagine dacă aveam ochii închişi sau deschişi!), îmi doream să dorm, să adorm, să treacă mai repede noaptea cât o eternitate ca să... Uf, ce va mai fi mâine? Acelaşi ger, aceeaşi zi searbădă... 
  
Bineînţeles că am fost trezit din somn! Din cel mai dulce, când ziua se întinde peste sat ca o apă intrată pe sub uşă! Eram îngropat adânc sub plapumă când cineva m-a înghiontit, rostind şoptit dar cu o voce groasă, profundă: 
  
- Dormi, nepoate? 
  
Era nenea Ionel, unchiul, mai exact, venit în vizită din satul vecin, Frăţileşti!  
  
- Nenea Ionele, ce-i cu matale, bre? Mă trezeşti cu noaptea-n cap? Nu ţi-a fost frică, bre, să vii pe vremea asta? Dacă ai fi căzut în şanţ, acolo rămâneai, statuie, până în primăvară! 
  
- Cu noaptea-n cap? Haaaa-ha-haaaa, auzi la el, acum se face unşpe şi el zice că-i dimineaţă! 
  
- Unşpe? La naiba!  
  
Sar din pat şi încep să dârdăi, cu mâinile bâjbâind după pantaloni, pulover, căciulă, mănuşi.  
  
- Nenea Ionel, scuză-mă dar fug la grajd, să scot bălegarul.. 
  
- Hăăă-hăă, măi nepoate, crezi tu că a stat cumnatul Gică cu mâinile în sân? Că şi zicea, ce-o fi cu gineri-miu de nu mişcă? Am şi băut amândoi câte o oală de vin fiert, hai că deja fierbe a doua, să bem toţi trei! Da' stai să spun de ce-am venit! Mergi mâine la pescuit cu mine? 
  
Am rămas încremenit ca în desenele animate! Îmi place să pescuiesc, sunt pescar, ăăă, scuze, sunt cel mai mare pescar în viaţă, dar iarna, la copcă? Brrrr, mulţumesc, nu! Prefer când soarele îşi aranjează mustaţa în luciul apei, când raţele se bălăcesc la marginea stufului de pe malul celălalt, cînd în apa mică şi caldă de la picioarele mele sticlesc nălucile de argint ale puietului, când apusul e ca o pată de sânge rămasă pe omăt la Ignat... Ignat, iarnă, îngheţ... Nu! 
  
- Nene, nu merg nici bătut! Abia ajung la magazin, să iau pâine! Dar unde mergem? Întreb de curios! 
  
- La mine, la Frăţileşti, e un cot al Ialomiţei închis de diguri, e baltă acum, vara e o splendoare, hai să mergem mâine... 
  
- N... (nu apuc să termin măcar cuvântul “nu” şi aud continuarea, „cu toporul şi lopata”!). 
  
Asta îmi depăşeşte imaginaţia! Pescar sunt, ăăă, scuze, sunt cel mai mare pescar dar de pescuit cu toporul şi lopata încă nu mi-a fost dat să aud, deşi mă îndrept cu paşi mari spre trei decenii de viaţă, ooof, deja văd bătrâneţea dincolo de gard... 
  
- Cu toporul? Mă uit atent în ochii lui nenea Ionel! E îndesat ca un taur, are gâtul ca buturuga de spart lemne, căciula îi stă pe ceafă, cămaşa descheiată la gât, un pulover găurit şi descheiat, fără haină, fără mănuşi în mîinile ca nişte lopeţi, cizme de cauciuc pe gerul lui Noe... Îmi întoarce privirea! 
  
- Nu glumesc! Ştiu că eşti pescar, ăăă, scuze, cel mai mare pescar, d-aia am venit, să mâncăm colea o prăjeală de caras proaspăt, mmmm, şi-o oală cu vin negru cu spumă roz de jur-împrejur, aaahhh... 
  
Ne aşezăm în jurul oalei cu vin fierd de parcă am fi preoţi daci, doar discutăm treburi serioase, nu? 
  
- Ce trebuie să fac eu? 
  
- Să iei toporul lui nenea, că e bun, ascuţit, coadă de salcâm cum numai el ştie să facă, doi saci de iută... 
  
- Doi? 
  
- Doi! Lasă că ştiu ce spun! O sticlă de vin, că o să avem nevoie, şi mâine în zori, da' nu aşa de dimineaţă ca azi, haaa-ha-haaa, eşti la mine! ‘Nţeles? 
  
- ‘Nţeles, trăiţi! Hohote, vin aburi!  
  
Noaptea a fost... pescărească! Săreau ştiucile din găurile tăiate în copcă precum avioanele, prin apa de cristal treceau alene crapi cât viţeii, caraşii împlătoşaţi în bani de aur stăteau aliniaţi ca plutoanele, gata să se arunce în sacii cu gura deschisă ca de moloh, fundul lacului nu era din nămol ci din spinări de lin, verzui-negri, somni ca nişte submarine treceau în penumbră, obleţii se uitau la ceas, şuşotind între ei, “mai e o oră şi vine aici cel mai mare...”  
  
O ORĂ? Am sărit ca ars! M-am îmbrăcat mai repede ca la alarmele din armată, am luat sacul în care ptegătisem totul de ieri, am luat toporul şi... la drum! Drum lung, în câmpie, în noapte, printr-un ger care făcea aerul ca un zid din clipul formaţiei Pynk Floyd! Gerul muşca din mâinile băgate în buzunare, deşi aveam şi mănuşi din piele, “cu degete”, şi mănuşi din lână, peste! Bocanci cu ciorapi rupţi traşi pe ei, să nu alunec! Căciulă cu urechi peste fes, fular legat la spate, doar ochii erau liberi între fular şi căciulă, de parcă eram cavaler plecat la vre-un turnir! Toporul pe umărul stâng, traista cu băierile pe coada toporului! Paşi rari, talpa întreagă pusă pe gheaţă, trupul aplecat înainte, în echilibru! Nicio lumină dincolo de sat, de parcă mă lansasem în cosmos! Doar gheaţa de pe drum albea murdar. Era aşa de ger încât eram convins că nici lupii nu umblă ca nebunii, mă rog, ca pescarii! În sfârşit, după un marş obositor mai ales din cauza multelor haine de pe mine, văd Frăţileştiul! “A treia casă pe stânga, nepoate” şi iată-mă-s! Nenea Ionel cu lopata în mână aştepta la poartă. Mă auzise venind!  
  
- Ană, tu să ai tigaia încinsă când venim noi şi ligheanul cu mălai! Restul e treaba mea, rosteşte el către casă apoi îmi zice: ia dă sticla aia, să văd cum e treaba!  
  
Trei gâlgâituri lungi l-au convins că treaba e bună şi am pornit! Am trecut şi de sat, am luat-o pe digul de la marginea râului şi ne-am apropiat de pădure! Basm, nu pădure! Siluete argintate, voaluri de chiciură, întunecimi de peşteră, ghirlande de steluţe, trosnet de gheaţă zdrobită sub copaci, toate ne-au însoţit prin cenuşiul sfârşitului de noapte până la coada lacului! 
  
- Important, nepoate, e să nimerim coada! Stai să vezi de ce! 
  
Priveşte betonul rece al lacului, marginea pădurii, face câţiva paşi şi zice: aici! Trage cu cizma un pătrat imaginar pe cenuşiul gheţii, ia sticla şi se aşează pe mal.  
  
- Să te văd cum mânuieşti toporul, nepoate! 
  
Gheaţ? Nuuu! Beton? Ăla e moale ca untul! Granit? He, joacă de copii! De zece ori mai dură ca diamantul era suprafaţa lacului! Sărea toporul de parcă loveam în cauciuc de tractor! Aşchiile intrau prin salopetă, blugi şi izmene, zgâriind pielea! Transpiraţia rămânea ţurţuri pe sprâncene şi în bărbie, mâinile mă dureau! 
  
- Te descurci nepoate, buuun, dă-i bătaie, zicea nenea Ionel, cu aceeaşi căciulă dată pe spate, cu pieptul gol, cu sticla în mâinile fără mănuşi... 
  
Când am dat de apă a fost calvar! M-am udat, gheaţa se întărea pe căciulă, pe pantaloni, pe topor! Simţeam cum îmi curge transpiraţie îngheţată pe sub fular! Cum-necum, un pătrat de apă băltea în betonul acela ciudat! Nenea Ionel s-a ridicat, a luat lopata şi s-a apropiat! 
  
- Fii atent, zice, apa nu e mai adâncă decăt fierul lopeţii, peştele vine la aer, eu arunc apa din copcă pe gheaţă şi tu aduni peştii, p-ăia mari într-un sac, p-ăia mici în celălalt! Vezi de ce trebuie doi saci? 
  
Şi a început să arunce apa! Tanc, nu om! Ce forţă! Nu-i păsa de frig, de gheaţă, de apă, de nimic! Din copcă apa se întindea de parcă venea valul de inundaţie, lopata atingea fundul de nămol, totul era murdar, parcă trăiam apocalipsa, dar în mâzga aceea se zbăteau solzi aurii, cozi plezneau gheaţa, nenea Ionel icnea, înfigându-se în coada lopeţii, “vezi să nu-i aducă apa îndărăt, adună-i repede”, de aia arunca apa departe, să nu aibă timp să se retragă cu peşti cu tot, am aruncat mănuşile şi am început să adun, caraşi cât degetul, mulţi, cei mai mulţi cât palma iar unii chiar mari, băteau la juma' de kil, “ahaaaa, striga nenea Ionel, iote mustăciosul, pune mâna pe el”, şi icnea mai tare, mânuind lopata de parcă atunci construia Universul! 
  
Când s-a oprit, curgea apa de pe el ca dintr-o rufă nestoarsă! Adunasem ceva, de-a valma, mari şi mici, “lasă că-i separăm acasă”, zice nenea Ionel, ducând sticla la gură şi înghiţind vinul pe nerăsuflate! 
  
Pe gheaţă rămăsese puzderie de cărăşei, de obleţi, mici ca degetul! Prea mici pentru a fi luaţi! Mă apuc să-i împing în copcă, târşind bocancii pe gheaţă! 
  
- Lasă-i nepoate, oricum şi-ar trebui prea mult şi vor şi ele să mănânce, îmi spune nenea, arătând spre ciori! Abia atunci le-am văzut! Un cerc negru în jurul nostru, pe gheaţă, ciocuri şi ochi ca mărgelele, nu se auzea niciun “cra”, nu dădeau din aripi, aşteptau! Mi-am privit mâinile, două perne, vinete ca prunele, am privit gheaţa, pădurea, cerul! Negru, vânăt, fumuriu, alb, cenuşiu, toate aceste culori adunate într-un tablou îngheţat. Am luat sacii, toporul, lopata şi am plecat! 
  
Tanti Ana aştepta cu ligheanul cu apă caldă şi săpun! 
  
- Nu, nu nepoate, întâi bagă mâinile în apă rece, stai cât poţi, apoi te speli cu apă caldă, că de nu – plângi de durere! 
  
În timpul ăsta el a separat caraşii după dimensiuni, apoi din cei mici a luat doi pumni, doar le-a scos maţele, fără să le cureţe solzii, fără să le scoată urechile, din cei mari a ales câţiva dolofani, i-a spintecat, curăţat, spălat, i-a tăvălit pe toţi prin ligheanul cu mălai apoi i-a aruncat în tigaia cu ulei încins! Sfârâieli, aburi, miros! Nebunie! Să vă spun cum am mâncat, troznind în dinţi oase şi căpăţâni? Cum îmi curgea uleiul pe la colţul gurii? Cum îmi lingeam degetele de dulceaţa peştelui? Cum am întins cu mămăligă şi am lăsat tigaia strălucind? Bine, nu vă spun! Niciodată nu am mai mâncat caraşi prăjiţi mai dulci ca atunci! 
  
După ce ne-am închinat, nenea zice: 
  
- Acum, nepoate, hai şi la ai tăi, să facem şi acolo o prăjeală, scoate cumnatul Gică şi o oală cu vin, îîîîh, deja poftesc! Hai! 
  
 
 
  
Referinţă Bibliografică:
Prăjeala, autor Vasile Dumitru / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1349, Anul IV, 10 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!