Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   



România, Catedrala din Carpaţi, de Georgeta-Irina Rusu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MENŢIUNE la Concursul internaţional de proză scurtă "România-catedrala din Carpaţi" 
  
,,Munceşte ca un sclav, porunceşte ca un rege, creează ca un zeu!" C. Brâncuşi 
  
,,România - Catedrala din Carpaţi" 
  
Este seară. Frigul a cuprins întreaga natură, de parcă a imortalizat-o în imagini pe vecie. Vietăţile, fugind de acest duşman nevăzut, s-au adăpostit în culcuşurile lor, căzând în amorţire. Eu, o fiinţă cugetătoare, stau la gura sobei. Privesc la dansul flăcărilor care degajă căldură ca să mă scoată din ghearele gerului năpraznic. Sunt atrasă de jocul lor, un joc al ielelor care mă împinge spre o altă lume, paralelă cu cea de-acum. Am mai trăit-o? Ameţită de hora lor ... cad în visare ... De la începuturi hainele Evei se arată: un corset al Munţilor Carpaţi cu o fustă multicoloră de galben, verde, cu dungi şi puncte albastre, ce se prelungeşte cu o trenă verde, gri-albastră: Delta Dunării şi Marea Neagră. Din împreunarea cu bărbatul ei, Adam, au luat naşterii şi fiii poporului român, un popor creştin-ortodox, stabil pe acest scump şi sfânt pământ românesc, răbdător în griji şi suferinţi, încercat de ispitele altor neamuri năvălitoare, tolerant cu toţi cei care le-a oferit adăpost. Chiar dacă moliile au mai ciopârţit din hainele mamei, de fiecare dată din când în când: 1600, 1859, 1918, pişcaţi de ger şi de sângele roşu, iute, ce le curgea prin vene, acest brav popor şi-a regăsit resursele, ce-i drept în anotimpul alb, când muncile câmpului hibernează, să recondiţioneze garderoba celei care îi dă românului viaţă, aşa cum o ştim noi astăzi, în iarna anului 2013. 
  
Paradis nemaiîntâlnit pe acest Pământ cu bogaţi codri, ape cristaline, izvoare vindecătoare, dealuri înverzite, câmpii îngălbenite de bogăţia pământului roditor, deltă unică prin specii de plante şi animale, lacuri albastre, cu oameni frumoşi, harnici şi inteligenţi, creativi, improvizând pe moment lucruri, adevărate opere de artă, aceasta este patria românească. Totu-i natural, bio. 
  
E atâta monotonie se pare în raiul românesc?! 
  
Având această bogăţie inestimabilă ca orice adolescent neascultător românul tânăr se răzvrăteşte şi râvneşte la un paradis artificial străin, vrăjit de puterea văzută a banului, dar şi de libertatea năucitoare, dobândită după ani de întunecime. Pribegeşte, pribegeşte şi când se trezeşte din visare constată că i se face dor, dor de casă, iar pământul îl atrage pentru că există o forţă inexplicabilă mânată de un îndemn omenesc, purtat de veacuri: ,,sângele apă nu se face." Cu siguranţă această experienţă de viaţă, cu învăţătură acumulată, îl va face, în cele din urmă, să stea să mediteze, să se organizeze, să ia iniţiativă şi să se recreeze, să se reinventeze, să învie, ,,renăscând din propria-i cenuşă precum Pasărea Phoenix. " 
  
Nici părinţilor nu le-a fost uşor, dar au răbdat, au îndurat, au muncit mereu şi meticulos şi au păstrat cu sfinţenie ceea ce au moştenit: limba, pământul, patria. Sunt trei lucruri esenţiale pentru fiinţa oricărui popor. Mai mult decât atât au adus jertfe stropite cu sânge şi cu sudoarea frunţii lor. Din ce în ce mai mulţi pribegiţi prin lumea largă constată că ceea ce îi defineşte şi îi face să se simtă cu adevărat ei înşişi, împliniţi şi fericiţi este această zestre lăsată cu limbă de moarte de părinţii lor. Încearcă, aceşti rătăciţi, într-un târziu, să-i cinstească pe cei care au făcut multe, multe sacrificii materiale, spirituale şi au ajuns la nemurire, prin fiii lor, lăsându-ne nouă, astăzi, să purtăm cu mândrie şi cinste tricolorul românesc: 
  
- roşu reflectă pe o parte interzicerea oricărui neam care vine cu gând rău, ascuns, asupra patriei noastre, iar pe de altă parte trecutul, un trecut zbuciumat, plătit cu sânge pentru ca noi, astăzi, să ne numim cu mândrie români, trăind liber; 
  
- galben, culoare a bogăţiei ce simbolizează pe de o parte bogăţia materială a ţării reflectat în lanurile ce transformă grâul în ,,pâinea noastră cea de toate zilele" şi în aurul care luceşte în ochii străinilor dornici de a-l avea cât mai ieftin până la epuizare, iar pe de altă parte bogăţia spirituală a acestui popor plin de tradiţii şi obiceiuri cu oameni luminaţi ,,rupţi ca din soare", adevăraţi descendenţi din zeii coborâtori ai strămoşilor daci. Este prezentul nostru (greu încercat de crizele generate atât de noi: îndepărtarea de familie, intrigă, invidie, dezbinare, prin gândul la bani, cât şi de cei care vor prin mijloace subtile de a ne înrobi, creând adevărate monopoluri) care încă are puterea, prin dreapta credinţă, de a lumina generaţiile următoare prin faptele şi deciziile noastre luate cu simţ de răspundere în momente de restrişte; 
  
- albastru ce reprezintă încrederea, speranţa că generaţiile ce vor veni vor păstra fondul nostru românesc şi vor adăuga doar ce este necesar şi poate să prindă, asimilând noul la specificul nostru românesc, şlefuind formele la fondul tradiţional. Albastru senin e clar viitorul nostru românesc. 
  
Avem modele demne de admirat şi de luat ca exemplu faptele lor cele măreţe care au dus la unitatea acestui popor, crescând prin forţă în calea duşmanilor cotropitori: domnitorul cel sfânt Ştefan cel Mare, apărător al credinţei neamului, primul făuritor al neamului românesc Mihai Viteazu, întruchiparea jertfei supreme pentru ortodoxie Constantin Brâncoveanu. Nu vom putea să avem un viitor luminos, sigur prin ,,unitatea de cuget şi simţire" decât omagiindu-i pe strămoşii noştri ,,prin veşnice pomeniri".  
  
,,Şi acel rege-al poeziei, vecinic tânăr şi ferice", omagiat de Eminescu în Epigonii, nu ne-a lăsat întâmplător ca testament ,,Hora unirii" : ,,Unde-i unul nu-i putere ∕ Unde-s doi puterea creşte şi duşmanul nu-l sporeşte". 
  
Mulţi au plecat, prinşi în jocul neputinţei, alergând după himera fericirii materiale, a ideii de bine, doar în plan material, nu şi în cel spiritual, şi apoi au realizat că fie ,,pâinea cât de rea, tot mai bine e în ţara ta." Acum, ,,mai bine mai târziu decât niciodată" s-au întors cu o sete de nestăvilit, cu o forţă mistuitoare de a lucra la ceea ce au lăsat neterminat, întrerupt aici, acasă pentru a recupera paradisul lăsat. Au învăţat că doar prin muncă şi uniţi pot stopa: sărăcia, lenea, prostia, invidia, dezbinarea. Iubirea, jertfa supremă, patriotismul înflăcărat, faptele măreţe, de vitejie pentru apărarea neamului, pământului, sunt sentimente profunde pe care strămoşi lor le-au simţit şi au acţionat prin faptă, nu prin vorbe deşarte. Şi-au dat seama că mamele sunt rădăcinile înfipte ale acestui pământ, iar ei vlăstarii din care trebuie să rodească ,,feţi frumoşi şi curajoşi", inoculându-le ideea, din experienţa amară că ,,nicăieri nu-i mai bine ca acasă." La rândul lor au învăţat că ei sunt datori să prindă rădăcini aici ca să nu rămână ca frunzele în vânt. Întorşi acum, gustând din amarul străinătăţii, se roagă pentru păcatele tinereţii, dar ,,niciodată nu e prea târziu", întorcându-se în sânul familiei regăsite, reîntregite pentru: a plânge, a râde, a munci împreună pământul lăsat pârloagă ca să-i dea rod.  
  
Ceea ce-i va scoate pe români din criză vor fi ocupaţiile milenare agrare, pastorale, care definesc poporul român. Unitatea ,,în cuget şi simţiri" îi va ridica mai sus faţă de cum erau. Au fost robiţi într-adevăr de o perioadă neagră şi când s-au văzut eliberaţi au apucat-o fiecare care încotro, uitând de tot şi de toate, chiar şi de ei înşişi. Au văzut doar prezentul, doar ce era palpabil, amăgitor, hiperbolizat, lăsând în paragină: casele, pământurile, munca părinţilor lor. Au uitat să se gândească la strămoşi, la părinţi, la viitor, la copii. Lacrimile copiilor şi rugile lor fierbinţi i-au determinat să se întoarcă şi să aprecieze ceea ce străinii demult nu mai au: dreapta credinţă, unitatea neamului, căldura şi fericirea familiei, dulcea limbă, sfintele masă şi casă, pământul sacru, bogăţia tradiţiilor primite în dar de la părinţii lor. O lege sacră este dată de la începutul vieţii de muritor ,,Creşteţi şi vă înmulţiţi!". Acest minunat popor hristic va dăinui peste veacuri prin fiii săi. Ecoul divin este şi îndemnul fericiţilor părinţi care îi păstoreşte pe cei chemaţi, prin predicile lor, binecuvântate de sfintele slujbe, ca perpetuarea românilor să se facă prin naşteri de prunci, cât mai mulţi şi prin educarea lor, dându-i la şcoli înalte ca să înveţe ,,oleacă de carte" pentru luminarea minţii şi îmbogăţirea sufletului cu înţelepciunea românească milenară, nu spre otrăvirea lui cu poveşti inventate de alţii. Aşa se va alege ,,neghina de secară" şi binele va triumfa, prin grele încercări, răul. Să nu uităm că marile personalităţi care au militat pentru o ,,Românie dodoloaţă" precum: luceafărul poeziei româneşti Mihai Eminescu, umoristul naţionalist I.L. Caragiale, prozatorul poporan Ioan Slavici şi mulţi alţii în felul lor au fost la studii în străinătate ca să ia pulsul curentului de-atunci şi l-au adaptat, întorcându-se şi muncind în ţară, creând în stil românesc, în dulcea limbă românească. Nu a dat naştere la hibrizi, fugind de greutăţile la care erau supuşi românii de pe-atunci, chiar create de fraţii lor ca în balada Mioriţa. Ei au privit cu resemnare viitorul sumbru care se întrezărea la orizont, călindu-se şi luând atitudine fiecare cu ce a putut: cu peniţa, cu arcuşul, cu sapa, fiecare cum a putut după puterea sa. Drept urmare rostim azi numele lor, nu al celor care au trădat, al călăilor. 
  
Asemeni poetului ce pot să-i doresc ,,dulcii şi preafrumoasei mele, Românii": 
  
- să-şi păzească, cu străşnicie: pământul ce i-a fost lăsat pentru că el îi dă energia,  
  
vitalitatea, forţa românului prin cultivarea roadelor muncite, binecuvântate de bunul Dumnezeu ( Să nu se lase învrăjbit de banul străinului ca să distrugă şi aerul pe care-l inspirăm! ). Tinereţea veşnică se va dobândi prin hrana de la mama natură şi prin fericirea izvorâtă din ritualul dăruirii şi unităţii fraţilor din jurul mesei), limba, dar nevăzut şi simţit de fiecare român în parte de la naştere la trecerea lui în nemurire, cultura bogată în tradţii, obiceiuri unice în lume şi transmisă din generaţie în generaţii prin legi nescrise şi necercetate. 
  
Un glas străbun, purtat peste veacuri, răsună din depărtare, aducând o notă de optimism urmaşilor, urmaşilor săi. Poveţile înscrise în sufletul românilor sunt sacre şi lăsate precum Decalogul lui Moise: 
  
- Să-Ţi cinsteşti strămoşii, trecutul!  
  
...şi prin cultul muncii, prin continuarea îndeletnicirilor, meşteşugurilor transmise  
  
din generaţie în generaţie, a creării de mici oaze în fiecare sătuc a tuturor personalităţilor care şi-au dăruit din timpul lor preţios făuririi operelor de artă: muzee etnografice, ateliere de creaţie care să ducă meşteşugurile mai departe; 
  
- Să inveşteşti în tinerele vlăstare tot ce ai tu mai scump!  
  
...iubirea Ta, Mărită Românie, să se regăsească în fiecare fecior şi copilă, iar naşterea de prunci să nu fie o povară, ci o binecuvântare, o siguranţă a veşnicii tinereţi a patriei perpetue, în propria-i casă aleasă, binecuvântată; 
  
- Să-Ţi cinsteşti sfânta masă! 
  
...prin mama care-şi strânge familia născută în jurul ei, prin diversitatea treburilor în  
  
unitatea rugii rostită apăsat de tatăl ce binecuvântează bucatele, dăruindu-le spre ospătare cele mai alese mâncăruri, perpetuate peste ani în părinţii ce vor deveni; fiii aducându-şi cu drag aminte şi cinstindu-şi mama prin pomenire: ,, Aşa făcea mama!"; 
  
- Să-Ţi uneşti fraţii, fiii! 
  
... la bine şi la rău, la muncă şi la odihnă, reînviind jocurile în aer liber ale ţâncilor,  
  
,, şezătorile" de altădată sau ,,poiana lui Iocan" în ziua a şaptea sau în zi de sărbătoare. 
  
- Să dăinuieşti prin IUBIRE, în veci!  
  
Un ison al doinei populare româneşti este presărat cu o scurtă parafrazare a unui  
  
vers din creaţia marelui demiurg al slovei literare, veşnic tânărul naţionalist: Mihai Eminescu. 
  
,,Scumpă Românie, iubire pe vecie, din suflet îţi doresc!" 
  
Într-o notă optimistă, cu zâmbetul pe buze, mă trezesc din visare: azi este o nouă zi. Mă îndrept şi privesc pe fereastră în zare. Soarele, acest astru minunat dătător de energie, de viaţă, de căldură, de speranţă, îşi arată strălucirea pe covorul alb imaculat al naturii amorţite. Mă pregătesc să iau masa cu ai mei, în această sfântă sărbătoare, apoi voi merge să cânt, să joc o horă a bucuriei, a libertăţii, a tinereţii veşnice alături de fraţii mei de pretutindeni: Ardealul, Maramureşul, Crişana, Banatul, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova, Bucovina, Basarabia, nu înainte de a lua Sfânta Împărtăşanie şi de a gusta din pâinea cu sare. Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene, îmbrăcate după port, în haine de sărbătoare celebrează Ziua Românilor în fiecare an în anotimpul suferinţei şi al strălucirii. Din mijlocul lor se ridică acea creaţie nemaivăzută: Coloana Iinfinitului, având semnătura şi povaţa veşnică, pentru tinerii români de azi şi pretutindeni, a marelui făuritor al pământului românesc: Constantin Brâncuşi: ,,Munceşte ca un sclav, porunceşte ca un rege, creează ca un zeu!" 
  
Rusu Georgeta-Irina , din Bacău, este profesor de biologie. 
  
Nu a debutat literar cu niciun volum, însă are numeroase articole de specialitate, poezii şi eseuri publicate în diverse reviste. Cel mai des a publicat şi publică poezii şi eseuri în revista Apollon. 
  
A fost prmovată în Radiometafora (SUA) şi Confluenţe literare 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
România, Catedrala din Carpaţi, de Georgeta-Irina Rusu / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1343, Anul IV, 04 septembrie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!