Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1331 din 23 august 2014        Toate Articolele Autorului

HESTIA DE ILIE FÎRTAT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PREMIUL SPECIAL la Concursul Internaţional de proză scurtă "România-caterdrala din Carpaţi" 
  
Copil fiind, mergeam adesea în vacanţa de vară la Cetate, în excursie, împreună cu profesorul de istorie. Aici, după o lecţie autentică de istorie locală, presărată cu multe aplicaţii practice precum confecţionarea unui arc cu săgeţi, a unui adăpost din ramuri de stejar şi furişarea în spatele duşmanului, încingeam un meci de fotbal, iar seara, ajunşi acasă, rupţi de oboseală după un drum atât de istovitor şi după o partidă de fotbal epuizantă picam morţi, uitând de foame şi de sete.  
  
Cu greu le venea părinţilor să creadă că odraslele lor, care nu intrau în casă până la miezul nopţii, se culcă odată cu găinile! Pentru că, vacanţă fiind, ne strângeam în fiecare seară în uliţa satului şi ne jucam de –a v-aţi ascunselea, hoţii şi vardişti şi alte jocuri pe care le inventam după vizionarea vreunui film de acţiune la Căminul cultural, toţi copiii din mahala. De multe ori, câte un vecin mai cârcotaş, pe motiv că nu se poate odihni de hărmălaia stârnită de noi, ne mai luau în tăbârcă, ba ne mai făcea şi de ocară a doua zi pe la părinţi. Suportam morala, de multe ori făcută şi cu nuiaua sau alte pedepse pe măsura faptelor şi seara, uitând de toate promisiunile făcute, o luam de la început cu şi mai mult avânt. 
  
Peste ani, cu frumuseţea acelor clipe încă în suflet, am ajuns iar la Cetate. De data asta singur. Mi-am instalat cortul chiar in incinta cetăţii, hotărât să-mi petrec noaptea, o noapte frumoasă de vară, caldă şi înstelată brăzdată de o lună argintie cât roata carului, pe unul din locurile cele mai dragi copilăriei mele. După ce am umplut termosul cu apă proaspătă de la izvorul ce-şi poartă firicelul de apă chiar de sub cetate, am adunat câteva braţe de surcele din pădurea din apropiere pentru întreţine un mic foc menit să alunge, peste noapte, eventualele animale sălbatice, dar mai ales ţânţarii ce devin extrem de sâcâitori pe o astfel de vreme.  
  
După isprăvirea acelor preocupări gospodăreşti, care au ocupat destul timp, deja instalându-se întunericul, am servit o cină frugală şi am aprins focul, în faţa cortului, într-o vatră improvizată din pietrele ce abundă în zonă. Am lăsat cortul deschis, închis doar cu plasa de ţânţari, şi în jocul fantastic de umbre creat de flăcările focului pe care am mai pus o buturugă cu gândul să ţină focul viu cât mai mult, m-am lansat într-o plăcută contemplare a unei porţiuni destul de generoase de cer oferit de deschiderea cortului, cer încărcat de stele strălucitoare, lăsând frâu liber amintirilor ce mă năpădeau. 
  
** 
  
Cetatea se ridica maiestoasă pe culmea dealului, străjuind drumul ce vine de la cetatea Sucilor, Sucidava şi urcă spre Sarmisegetusa, în inima munţilor. Cetatea, construită din valuri de pământ întărite cu piatră pe care au ridicat ziduri trainice de apărare din trunchiuri de stejari, în vremuri de restrişte, adăpostea poporul frumoasei regine Hestia, până trecea pericolul.  
  
Hestia, prin venele căreia curgea sângele aprig al unor înaintaşi viteji ce străjuiseră culmea dealului de mai multe generaţii, nu reuşise să-l convingă pe bătrânul ei tată că ea este la fel de puternică şi de vitează ca oricare dintre flăcăii neamului, cu care nu ezita să se ia la întrecere în mânuirea armelor! Şi nu de puţine ori ieşea învingătoare, spre satisfacţia acestuia. Dar viteazul Zoltes, se stinsese la o vârstă venerabilă cu inima strânsă că nu a fost milostivit de zeiţa Bendis cu un băiat care să-i ducă mai departe vitejia! 
  
În zadar ceruse Zoltes în Sfatul Bătrânilor să fie ales un nou rege. În zadar le spunea că spre binele neamului trebuia ales un nou rege. Toţi aceşti bătrâni războinici, sătui de câte văzuseră în viaţa lor tumultoasă l-au refuzat şi cu toţi au hotărât ca Hestia să-i conducă! Curajul, vitejia, înţelepciunea dar şi frumuseţea ei au atârnat greu la luarea acestei decizii. Prin toate aceste calităţi, Hestia se făcuse iubită de întregu-i neam. Această dovadă de dragoste din partea poporului pentru Hestia parcă a mai oblojit sufletul bătrânului Zoltes uşurându-i plecarea la strămoşi în faţa cărora urma să dea socoteală pentru faptele sale. 
  
Dar zeiţa Bendis nu se arăta nici cu Hestia prea generoasă. În zadar încercaseră flăcăii s-o curteze, inima acesteia se arăta la fel de greu de cucerit ca şi cetatea de pe culmea dealului. În van vorbise şi bătrânul ei tată că i-avenit vremea măritişului şi că trebuie să se aşeze la casa ei, Hestia le răspundea tuturor, râzând că încă nu-i vremea trecută şi că o să facă şi pasul acesta atunci când vor hotărî zeii.  
  
** 
  
Era o iarnă cumplită. Crivăţul sufla cu putere troienind nămeţii. Stejarii trosneau sub greutatea zăpezii. Lupii, urlau prin desişuri. Bătrânii spuneau că nu văzuseră în viaţa lor o iarna mai câinoasă ca asta. Sufereau de frig şi animalele, nu numai oamenii! Ca să se mai încălzească, dar să le şi ferească de atacul lupilor, care pe o astfel de vreme deveniseră foarte îndrăzneţi, noaptea le închideau în cetate.  
  
Hestia, frumoasa regină getă, după ce s-a sfătuit cu bătrânii, în înţelepciunea-i recunoscută, a hotărât ca întreaga suflare să părăsească cetatea şi să ia drumul muntelui să se adăpostească în Peşteră. Peştera le mai oferise şi în alte vremuri de restrişte adăpost. De câte ori nu ascunseseră acolo copiii, femeile şi bătrânii când cei care se vânturau prin lume după pradă veneau peste ei! Se ascundeau până când erau aruncaţi în praful drumurilor pe care veniseră de către luptătorii viteji ai neamului.  
  
Hestia poruncise să se facă tărgi din prăjini de lemn legate de cai pe care să se pună proviziile, copiii, bătrânii şi bolnavii. Tinerii şi bărbaţii în putere, înfăşuraţi în blănuri de oaie, conduc turmele de oi, boi, vaci şi cai. Din Cetate porneşte spre munte o lungă coloană. În frunte animalele mari, să deschidă pârtia, urmate de turmele de oi, apoi caii cu proviziile, iar oamenii în putere încheiau coloana.  
  
În acele vremuri, zei erau mai aproape de oameni, de nevoile şi suferinţele lor. Zebeleizis, zeul fulgerelor şi tunetelor, ce-şi avea sălaşul în subteranele muntelui, întruchipat într-un bărbat chipeş, cu barbă neagră şi stufoasă, o zăreşte pe frumoasa Hestia în mijlocul poporului său. Inima acestuia se topeşte. O stare de nelinişte necunoscută până atunci pune stăpânire pe zeu. El care stăpânea puterea fulgerelor şi tunetelor, el care stăpânea focul universului ajunse să fie mistuit de foc. Dar de un alt fel de foc. Focul dragostei! Acel foc ce nu-i ocoleşte nici pe oameni nici pe zei! Cei atinşi de acest foc din oameni devin zei iar din zei devin oameni! Să fi fost mâna lui Bendis?  
  
** 
  
Pădurea răsună de chiotele şi strigătele de bucurie ale unui popor ce petrece. Fluierele se întreceau în doine şi hore iar oamenii băteau pământul cu picioarele, în ritmul acestora, în jocuri vioaie. Cei mai în vârstă, făcând în ciudă perechilor de flăcăi şi fete, conduceau jocurile. Printre ei se mai sumenea câte un unchiaş cu câte-o babă spre deliciul celor de pe margine. În jurul unor mese întinse pline cu bucate, poporul petrecea la nunta reginei lor. Pentru că Hestia făcea pe voia zeilor şi poporului său. Îşi dăruise inima chipeşului Zebeleizis. 
  
Zebeleizis rămâne alături de frumoasa lui regină, Hestia, să poarte de grijă poporului lor. El, printre altele, îi învaţă pe oameni să folosească focul. De acum încolo, iernile, oricât de aprige vor fi, vor putea fi petrecute mai uşor.  
  
Regina Hestia şi zeul Zebeleizis dăruiesc poporului lor conducători puternici, cu dragoste de oameni ce vor fi pavăză cetăţii şi împrejurimilor. De milenii, din generaţie în generaţie, poporul i-a venerat ca pe zei, zeiţa Hestia şi zeul Zebeleizis. 
  
** 
  
Luna scaldă cu dărnicie poiana cu lumina-i argintie. Un strigăt răguşit se aude în noapte nu departe de cortul meu. Mă trezesc şi-mi trebuiesc câteva secunde bune să mă dezmeticesc din visul avut şi să realizez unde sunt. Încă-mi sunt vii în minte sunetele de fluier şi doinele din vis. Se aud iar acele ţipete, de data asta realizez despre ce este vorba. Deschid uşor plasa de ţânţari a cortului şi ies tiptil din cort. Nu departe de mine, în mijlocul poienii, un cârd de căprioare păşteau liniştite sub atenta supraveghere a unui superb ţap! Din când în când, rotindu-şi capul să cuprindă toată poiana cu privirea, mai slobozea în noapte câte un ţipăt. Ecoul lui se spărgea în valea adâncă a cetăţii de stejarii poleiţi în argint, stejari ce căpătau forme umane ca şi cum vechii locuitori ai acestor locuri se porniseră într-un dans fantastic.  
  
Ilie Fîrtat este bibliotecar în comuna Grădiştea, jud. Vâlcea; 
  
A publicat următoarele cărţii: „Grădiştea, file de istorie”, „Grădiştea , pagini de dor” , „Monografia învăţământului grădiştean, 1840 - 1989”,  
  
Are numeroase articole publicate în Revista Biblioteca, revista Casa cărţii vâlcene, revista Memoria Slovelor, Cultura Vâlceană, Curierul de râmnic,Lohanul, etc. În 2007 a obţinut Menţiune la Concursul de Creaţie „Dumitru Mitrana”, ediţia a III-a; 
  
Este membru al Ligii Scriitorilor Români, Filiala Vâlcea 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
HESTIA DE ILIE FÎRTAT / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1331, Anul IV, 23 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!