Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1326 din 18 august 2014        Toate Articolele Autorului

CĂLĂTOR PRIN BUCOVINA DE ELIZA ROHA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!


PREMIUL II la Concursul internaţional de proză scurtă „România-catedrala din Carpaţi”



Om al câmpiei din sudul Ţării, mi-am dorit ca măcar o dată în viaţă să ajung la mânăstirile din Bucovina, să-mi bucur sufletul cu desăvârşirea lor artistică, religioasă şi să îngenunchez în faţa sfântului altar la care s-a rugat Ştefan cel Mare şi, apoi, întâmple-se orice. A trebuit să urc şi să cobor pe curcubeul vieţii, împlinind cele trei condiţii esenţiale ale existenţei pământene – să creşti copii, să ai casă obţinută prin propria trudă, să plantezi pomi chiar şi pe-o palmă de teren – ca, în sfârşit să vină, vremea. Dar, am învăţat, din poveştile copilăriei, că tot ceea ce îţi doreşti cu adevărat se obţine greu. Mai întâi am avut de trecut vămile celor trei încercări: vama lungului drum şerpuitor de pe întinsurile şesului, sub teroarea obositoare a arşiţei văratice şi mai rar într-o pace odihnitoare pe sub bolţile rămuroase ale pomilor străjeri ai şoselelor, traseu care m-a răsplătit din plin cu farmecul unui cer strălucitor, cu frumuseţea binecuvântată a bisericilor, a grădinilor şi caselor înşirate de-a lungul deschiderii carosabile, atât de diferite şi totuşi asemănătoare, de la foarte vechi la foarte noi, a măgurilor tăinuind secrete din timpuri trecute şi a câmpurilor roditoare semănate cu grâu, secară, porumb, floarea soarelui şi câte altele, încântându-mi privirile obosite de ani cu varietatea culorilor şi a formelor ; a urmat vama înălţimilor de dincolo de Lacul Roşu, urcând pe drumul sinuos de pe marginea prăpastiei, bucurându-mi fiinţa temătoare cu panorama splendidă şi misterioasă a pădurilor de brazi, a apelor repezi şi curate de munte, a văilor înecate în verdeaţa ce îmbrăţişează aşezări omeneşti, ascunse şi învălurite de ceaţa alburie disipată de razele învingătoare ale soarelui şi, ultima, defileul apei Bistriţei cea năzuroasă, susurând graţioasă în liniştea înfiorată şi spăşită a trecătorilor strâmte, furişate pe sub stâncile înclinate într-o tandră apropiere, parcă sărutând seninul cerului. Am păşit smerită, ca într-o catedrală naturală, a cărei maiestuoasă sobrietate întrece gândirea omenească.
Am continuat drumul către nord, când, pe neanunţate, am primit răsplata. De departe mânăstirile se iveau din mijlocul pădurilor ca cetăţui albe pierdute în devălmăşia vegetaţiei abundente. Periplul a cuprins mai multe sfinte lăcaşuri într-o continuă vizită, fără oprire. Am ameţit de atâta frumuseţe religioasă, de parcă aş băut din apa tare a sfinţeniei! Ce să admir mai întâi? Bolţile de la intrare, cărările pietruite şi albite de atâţia paşi ce le-au traversat, însoţite de flori şi arbori, ghivecele cu flori multicolore de pe prichiciul verandelor văruite în alb, arhitectura paşnică a clădirilor cu ziduri groase, temeinice, adăpostind chilii ce înconjoară biserica mânăstirească, ori înseşi bisericile mânăstireşti ce răsar în mijlocul lăcaşului ca inegalabile tezaure spirituale, istorice, arhitectonice şi de artă ale neamului, atât de greu încercat de-a lungul vremurilor?! Păşesc pios, abia călcând, în pridvorul bisericesc, apoi înaintez admirând picturile din pronaos, unde adesea se află mormintele ctitorilor mânăstireşti, ai domnitorilor şi soţiilor, marilor dregători sau ai unor monahi ce au slujit biserica. Încăperea următoare, naosul, pictat cu sfinţi şi împodobit cu icoane şi obiecte de cult de mare valoare, este locul mirenilor de adunare şi închinăciune. Mă rog la icoana aflată pe altar şi rămân încremenită de uimire în faţa catapetesmei aurite, numită iconostas ori tâmpla, sculptată cu migală, pictată cu chipuri de sfinţi, având draperii brodate cu fir de aur ori din argint, uşi sculptate măiastru, cu aplicaţii de foiţe de aur, dincolo de care se află spaţiul sacru, rezervat feţelor bisericeşti, unde se ţin odoarele însemnate ale bisericii: sfinte icoane, obiecte de cult de mare valoare din aur şi argint, împodobite cu pietre preţioase, evangheliare aurite ori argintate, înrămate în fildeş sau lemn preţios, broderii ţesute cu fir din aur şi argint, scaune domneşti sculptate, adevărate comori de artă...
Mă aflu la Putna, piatră de hotar, ce adăposteşte mormântul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, prin voia căruia au fost ridicate patruzeci de lăcaşuri creştineşti, după fiecare bătălie câte una, dăruite cu odoare scumpe şi moşii, obicei păstrat de-a lungul vremurilor. Adesea prădate şi arse de invaziile barbare ale cazacilor şi tătarilor, ruşilor şi turcilor, mai apoi aproape distruse de ocupaţia habsburgică, multe au rezistat în mod miraculos timpurilor nemiloase, constituind astăzi mărturii ale civilizaţiei şi culturii române. Intrând în lăcaş, vizitatorul este întâmpinat cu citate din vechile scrieri ale cronicarilor şi din operele marilor noştri scriitori. Poposesc în faţa bustului poetului nepereche Mihai Eminescu, executat de sculptorul Oscar Han, prin contribuţia membrilor Cercului Studenţesc „Arboroasa” din Cernăuţi” şi înălţat în 1926, care are înscrise pe placa comemorativă versurile: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie… La trecutu-ţi mare - mare viitor”. Merg mai departe…
Biserica mânăstirii Neamţ este pictată cu mult roşu, dând impresia unei zugrăveli artistice orientale, iar catapeteasma pur şi simplu îmi taie răsuflarea cu splendoarea sa. În gropniţa cu cranii sfinte se află şi cel al frumoasei Calypso, iubita lui Puşkin despre care se ştie că s-a sinucis după retragerea la mănăstire. La Muzeul de artă admir o colecţie de broderii cusute artistic cu fir de aur şi argint, chipuri lucrate în mărgele, drapele, acoperăminte de vase sfinte, veşminte ale domnitorilor, orfevrărie şi picturi semnate de Nicolae Grigorescu, corespondenţa stareţei mânăstirii, proză şi eseuri inspirate în trecerea pe la mănăstire a unor scriitori români, ca şi fotografii ale acestora: Hogaş, Vlahuţă, Caragiale, Sadoveanu.
La Mânăstirea Văratic, pe lângă colecţia de broderii şi odoare de cult şi o icoană pictată de Nicolae Grigorescu, se află mormântul Veronicăi Micle pe a cărei piatră este înscris un epitaf: „Şi pulbere ţărână din tine se alege/Căci asta e a lumii nestrămutată lege/ Nimicul te aduce, Nimicul te reia/Nimic din tine-n urmă/Nu va mai rămânea”.
Biserica Mânăstii Agapia, albă, impunătoare, se distinge, din depărtare, în pădurea de brazi seculari, mândri şi sobri.Admir peisajul de vis. Vizitatorul este întâmpinat de un cătun cu mici gospodării ale măicuţelor, îngrijite şi înnobilate de varietatea florilor. Căsuţele vechi, curate, proaspăt zugrăvite, parcă sunt desprinse din cărţile cu poveşti. Bat la una din porţi, poposesc pe acolo şi se face cum se face că leg prietenii. Măicuţele, primitoare şi comunicative, femei de ţară ori cu multă învăţătură de carte, pictoriţe de icoane, poete, specialiste în arta broderiilor şi a goblenurilor, istorisesc despre Mânăstire şi despre viaţa lor de mirese ale Domnului. O măicuţă se oferă să-mi fie ghid. Biserica este un monument arhitectural şi un tezaur de artă, începând cu policandrul din argint filigranat, apoi mulţimea obiectelor de cult din argint ori aurite, cu încrustări meşteşugite, broderii, icoane, sfântul lăcaş fiind pictat de marele Nicolae Grigorescu în numai trei ani, pe când abia ieşise din adolescenţă. Pe lângă cele peste cinci sute de chipuri, autentice, expesive, având ca modele ţăranii locului – copii, femei, bărbaţi, tineri şi bătrâni, în mărime naturală ori în medalion miniatural, mânăstirea a fost dăruită şi cu alte tablouri, nu puţine, ale marelui pictor. Călugăriţa îmi îndreaptă privirile asupra a două picturi simbolizând geneza daco-latină a poporului român, portrete în mărime naturală, unul înfăţişându-l pe Sf.mucenic Eustaţiu Placid, sub chipul unui dac, iar celălalt pe Sf.mucenic Teodor Tiron, semănând cu regele George al V-lea al Angliei, motiv pentru care englezii au vrut să-l cumpere în anul 1938, oferindu-ne pe el o sumă egală cu jumătate din bugetul de atunci al ţării. Capodoperele nu au fost înstrăinate datorită intervenţiei categorice a lui Nicolae Iorga, inegalabilul nostru istoric. Printre reprezentările picturale sunt autoportretul pictorului şi copii după opere ale artei renascentiste, o frescă biblică – Dumnezeu creând cerul şi pământul, Dumnezeu odihnindu-se, apoi Intrarea în Ierusalim, Drumul Crucii şi multe alte pasaje biblice, atât de vii, atât de pătrunzătoare în sufletul meu avid de cunoaştere! În fiinţa mea spirituală s-a aprins o scânteie care ţâşneşte direct către Dumnezeu. Aproape că nu mă mai recunosc. Scriu acatiste şi aprind lumânări, apoi mă pierd în mulţimea de mireni ce păşesc tăcuţi pe dalele de piatră. Îmi continui drumul la Vechiul Schit, parcă într-un urcuş iniţiatic, pe cărarea din mijlocul nesfârşitului codru. Răsare în cale un arbore secular, la umbra căruia a a făcut popas cândva geniala Iulia Haşdeu, cea fără de norocul vieţii...
Urmează mânăstirea Voroneţ, a cărei biserică denumită Capela Sixtină a picturii murale ortodoxe, ctitorie a domnitorului Ştefan cel Mare, este ridicată în secolul XV, pictată în întregime pe dinăuntru şi pe dinafară de pictori ai locului, unicitatea ei fiind dată de culoarea predominantă, albastru inimitabil, în care se scaldă celelalte culori. Un mic istoric: naosul şi cupola altarului au fost pictate în timpul lui Ştefan cel Mare, pictura pridvodului şi a exteriorului datează de pe vremea lui Iliaş Voevod al II-lea, zis Iliaş Turcitul, fiul lui Petru Rareş, şi a fost făcută sub îndrumarea mitropolitului Grigorie Roşca - anul 1547. Intru în biserică unde mă întâmpină o suită de picturi – cele 365 de zile redate prin chipuri de sfinţi. În naos, peretele din dreapta este dominat de o pictură murală originală, bine conservată, reprezentându-l pe domnitorul Ştefan cel Mare, urmat de Maria Voichiţa, cea de-a treia soţie, şi de fiul Bogdan cel Orb, protejaţi de Sf.Gheorghe. Alături veghează jilţul domnesc folosit de Ştefan cel Mare atunci când participa la slujbe. În faţa catapeteasmei se află o icoană veche, aurită. Mă închin pioasă cu gândul la doamna marelui voievod, cea care a dăruit-o bisericii. Admir pe îndelete comorile de sfinţenie şi frumuseţe. Ies din biserică, mă închin şi ridic privirile. De pe frontispiciul intrării porneşte pictura Arborelui lui Iesei, în centru cu chipul lui Iisus şi cel al Fecioarei Maria. Ramurile se întind de-a lungul peretelui, cuprinzând în frunzele sale chipurile îngerilor. Încerc să desluşesc pictura, urmărind înlănţuirea imaginilor: o istorie vie a omenirii, o frescă biblică originală: Judecata de Apoi, Învierea Morţilor, balanţa pe care îngerii şi necuraţii cântăresc sufletele morţilor, sortindu-i raiului sau iadului. Trei înţelepţi conduc adunarea sfinţilor, spălaţi pe picioare de îngeri şi şterşi cu ştergare româneşti; număr pese o sută de chipuri de apostoli, gânditori greci şi latini precreştini, regi, profeţi mesianici, conducători de seminţii ş.a., într-o înlănţuire măiastră cu modele florale şi figuri de păsări şi animale din flora şi fauna autohtonă, dar şi zeităţi şi vieţuitoare marine. Privesc, admir şi nu mă mai satur. Pierd şirul timpului, de parcă mă aflu în transă. Impresia este deosebit de puternică, abia reuşesc să mă desprind de fabulosul imaginilor pictate.
Am senzaţia că spiritul puternicului domnitor Ştefan cel Mare încă protejează locul, îi simt autoritatea tutelară, o stare specială încă dăinuie pe acest plai binecuvântat de Dumnezeu. Cineva povesteşte despre clopotele ce au fost turnate în vremea lui Ştefan cel Mare dintr-un aliaj special, din metale preţioase. Dangătul lor puternic şi grav îi chema pe răzeşi la oaste atunci când duşmanul trecea hotarele. De mai bine de cinci sute de ani clopotele bat în aceleaşi ritm, venerându-l pe marele dispărut: Ştefan-Vodă, Ştefan-Vodă!
Ceva din mine se contopeşte cu respiraţia neauzită a acestui pământ miraculos, pe care au răsărit, din plămada de suflet, minte, trudă şi îndemânare artistică a oamenilor săi, adevărate capodopere ale culturii religioase româneşti, consfinţind măsura genialităţii neamului, ca ofrandă, a scânteii dumnezeieşti primite, întoarsă către Dumnezeu. De aici au pornit Eminescu şi Creangă, Ciprian Porumbescu, Enescu, Sadoveanu şi atâţia alţii, muzicieni, scriitori, savanţi, profesori, medici, pictori maeştri ai penelului, mari voci ale scenei lirice, inundând cu harul lor binefăcător, mângâindu-ne, modelându-ne sufletele, generaţii de-a rândul. Mă stăpâneşte o nebănuită stare de beatitudine. Soarele scapătă după dealul împădurit din faţa mea îmbrăcând cerul şi pământul în culori de neuitat. Mâine voi porni din nou la drum…

Eliza Roha(Elena Roşu, -născută1946, funcţionară, pensionară) este membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Fundaţiei Internaţionale „Mihai Eminescu”, consilier în colegiul de redacţie al revistei „Cronica Fundaţiilor”.
Activitate literară: a debutat cu poezii în anii 70 în diverse reviste literare iar editorial în 2000 cu romanul de acţiune „Întâlnire la castel”; piese de teatru jucate în 1983 la Teatrul „Bacovia” din Bacău, 1987 la secţia română a teatrului din Sf.Gheorghe, în 1989 la teatrul din Bârlad şi în 2001 la Brăila; a publicat 16 romane, incluzând tetralogia „Fata din pomul cu mere” şi trilogia „Zborul”, 5 volume de eseuri şi povestiri, 6 de povestiri pentru copii şi 2 de teatru; publicistică literară în diverse reviste tipărite şi on-line. Prezentă cu poeme şi proză scurtă în mai multe antologii.
Referinţe în:. „Prozatori la frontiera mileniului” de Aureliu Goci, Ed.Betta, 2009; .„Enciclopedia marilor personalităţi din istoria, ştiinţa şi cultura românească de-a lungul timpului şi de pretutindeni, vol.XI- Sciitori şi filozofi”, Ed.Geneze 2010;Dicţionarul personalităţilor din România”,Ed. Anima, 2011;Dicţionarul scriitorilor români de azi”,Ed. Porţile Orientului, 2011, „Gura lumii - extracţii critice fără anestezie” de Emil Lungeanu, Ed.Rawex, 2012; „Raport la Congresul al XV-lea- rolul criticii şi autocriticii în literatura contemporană: Eliza Roha „un Cezar Petrescu feminin al romanului de azi”, de Emil Lungeanu, Ed. Betta,2013; „Eliza Roha. Polivalenţa romanului şi vocile feminităţii” de Aureliu Goci, Ed. Betta,2014; „Legea Junglei- aventuri critice şi alte însemnări” de Emil Lungeanu, Ed. Betta, 2014 ş.a.



 

Referinţă Bibliografică:
CĂLĂTOR PRIN BUCOVINA DE ELIZA ROHA / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1326, Anul IV, 18 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!