Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1315 din 07 august 2014        Toate Articolele Autorului

CIODIN, AUTOR ILIE FÎRTAT
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!


Ilie Fîrtateste bibliotecar în comuna Grădiştea, jud. Vâlcea;
A publicat următoarele cărţii: „Grădiştea, file de istorie”, „Grădiştea , pagini de dor” , „Monografia învăţământului grădiştean, 1840 - 1989”,
Are numeroase articole publicate în Revista Biblioteca, revista Casa cărţii vâlcene, revista Memoria Slovelor, Cultura Vâlceană, Curierul de râmnic,Lohanul, etc. În 2007 a obţinut Menţiune la Concursul de Creaţie „Dumitru Mitrana”, ediţia a III-a;


Ciodin

Era înainte de Crǎciun. Nu ştiu de ce, dar iarna din anul ǎla se cam nimerise fǎrǎ zǎpadǎ. Totuşi în ziua aia , soarele nu se arǎtase deloc. Ba parcǎ încercase sǎ fulguiascǎ un pic, mai de dimineaţǎ, dar pânǎ la urmǎ, spre searǎ, se lǎsase un frig uscat. Ciodin tocmai adusese un car de lemne, mai mult creci . Le tocase cu barda şi le stivuise sub o şirǎ de paie sǎ le aibǎ nevastǎ-sa pentru încǎlzitul apei când o sǎ taie purcelul de Crǎciun. Anul ǎsta, de se duse, fu cam sǎrac pentru Ciodin. Aşa cǎ şi porcul de Crǎciun se transformase într-un amǎrât de purcel. Era mulţumit ca i l-a dat Dumnezeu şi p-ǎsta. De, e pǎcat de Dumnezeu sǎ te treacǎ Crǎciunul şi sǎ nu tai şi tu un purcel, cât ai fi de amǎrât!
Obosit, ca tot omul dupa o zi de muncǎ, dupa ce mâncǎ ce-i puse nevastǎ-sa pe masǎ, mâncare de post cǎ era în postul Crǎciunului, Ciodin se dădu în pat, la ogeac, sǎ se odihneascǎ un pic. Aşa fǎcea el întotdeauna, când venea obosit de la muncǎ, se da în patul de la ogeac, sǎ se odihneascǎ câteva ceasuri. Iarna, când se rǎcorea la ogeac şi frigul începea sǎ se facǎ simţit, se muta în casǎ. Nevastǎ-sa, învǎţatǎ cu tabieturile lui, îşi cǎuta de lucru mai mult prin casǎ , ocolind ogeacul, ca sǎ-l lase sǎ doarmǎ fǎrǎ sǎ-l deranjeze. Acum, pe timp de iarnǎ, la ogeac se rǎcea repede.
Aşa, cam pe la miezul nopţii, lui Ciodin, din somn, i se pǎru cǎ aude un cârâit de gǎinǎ şi un zgomot la coteţ, coteţ ce-l fǎcuse dupǎ ce se întorsese dupǎ front, în fundul curţii. Nevastǎ-sa îl şi certase cǎ l-a pus aşa departe de casǎ.
“- Bǎ, omule, ne ia ǎştia şi coteţul nu numai gǎinile! Crezi cǎ auzim noi, din casǎ, cand vin hoţii?”
Cum avea un somn foarte uşor, de, un beteşug rǎmas de pe urma rǎzboiului din care se întorsese de curând, simţea, vorba nevesti-si şi vântul, dar ditamai cârâitul unei gǎini. Aşa cǎ foarte atent, uşor, se duse în camera, unde nevastǎ-sa dormea fǎrǎ nicio grijǎ.
“- Fǎ, ia scoal! Tu nu auzişi nimic?”
“- Ce, Doamne, apǎrǎ-mǎ sǎ aud? Io dorm, nu stau ca tine sǎ ascult câinii noaptea lǎtrând.”
“- Proastǎ eşti, fǎ, pǎi e cineva la coteţ. Auzi io, pe mine nu mǎ înşealǎ auzul. Auzi o gǎinǎ cârâind şi un zgomot suspect. Tu închiseşi gǎinile asearǎ?
“- Cum, Doamne apǎrǎ-mǎ, sǎ nu le închid! Le-nchisǎi.”
“- Aprinde, fǎ, lǎmpuşul cǎ eu mǎ duc la coteţ.”
“- Eşti nebun, dacǎ-ţi dau ǎştia în cap?”
“- Proastǎ eşti fǎ, scǎpai eu de glonţ şi crezi cǎ mor acum la coteţ, la mine în curte?”
Şi fǎrǎ sǎ mai asculte vǎicǎrelile nevesti-si, Ciodin, om dintr-o bucatǎ , aprinse lampa şi hotǎrât ieşi din casǎ şi cu paşi grǎbiţi se îndreptǎ spre coteţul din fundul curţii.
Dar ca un fǎcut al sorţii, focul ce se auzi în noapte, în curtea lui Ciodin, nu-l mai ocoli, din contrǎ îi fǎcu capul zob. Primi glontele în frunte. Dar nu de la un duşman, pe front, aşa cum s-ar fi aşteptat, ci de la un hoţ de coteţ. Aşa muri Ciodin, sǎracul. Biata nevastǎ-sa a ţipat şi a strigat ajutor pânǎ când a leşinat. Ei stǎteau cu casa undeva mai la margine de sat. Când au venit primii ţǎrani în ajutor, au gǎsit pe Ciodin într-o baltǎ de sânge în faţa coteţului, iar pe nevastǎ-sa, leşinatǎ, în faţa casei. Lămpuşul se stinsese şi el, culmea, fǎrǎ sǎ se fi spart sticla şi fǎrǎ sǎ se fi vǎrsat gazul din el.
Jandarmii au umplut curtea lui Ciodin, a doua zi, Au fǎcut cercetǎri, au cǎutat urme, au întrebat vecinii, paznicii de noapte dacǎ au auzit ceva , dacă au vǎzut ceva suspect, dar nimeni nu ştia si nu auzise altceva decât strigǎtul, disperat în noapte, al nevestei lui Ciodin. Cine l-a împuşcat pe Ciodin înaintea Crǎciunului, nu a fost aflat, oficial, niciodatǎ. Totuşi, peste câţiva zeci de ani...

#

“-Mamǎ, tu ai ceva pe suflet de nu te iartǎ Dumnezeu! Vǎd cǎ te chinui. Ai ceva sǎ spui şi nu poţi. Sǎ fi chemat un popǎ sǎ te spovedeşti?”
“-Da, adă-mi un popǎ, dar mai repede că mă sting!” au fost cuvintele abia şoptite pe patul de moarte, pe care Aurel, fiul cel mic al Catarinei lui Mitru lui Şchiopu le putu înţelege de la mama sa, Catarina, o femeie aprigă, rǎmasǎ vǎduvǎ de rǎzboi şi care-i crescuse, cum dǎduse Dumnezeu, pe el şi pe frate-sǎu, Nicolae, acum om cu carte şi stabilit prin Bucureşti, departe de mama lui. Aurel, rǎmas acasǎ, trebuia sǎ ducǎ tot greul ce presupunea îngrijirea unei mame bǎtrâne şi bolnave .
Bietul Aurel, s-a dus la popa, dar ca un fǎcut acesta era plecat de acasǎ undeva la nişte rude în altǎ comunǎ. Aşa cǎ necǎjit cǎ nu poate sǎ împlineascǎ ultima dorinţǎ a mamei sale, s-a întors cât a put de repede acasǎ. A gǎsit-o pe aceasta într-o stare mult mai gravǎ decât o lǎsase.
“- Mamǎ, dacǎ te uşureazǎ cu ceva taina din sufletul tǎu şi nu vrei s-o iei cu tine, spune-mi-o mie! Oricât ar fi de gravǎ! Pe popa nu am de unde sǎ-l iau; e plecat, aşa cǎ dacǎ ai ceva de spus spune-mi mie !”
“- Dǎ-te mai aproape, zice ea mai mult în şoaptǎ, erai copil, dar cred cǎ-ţi mai aminteşti de Ciodin, de moartea lui Ciodin; ei bine, eu ştiu cine l-a omorât pe Codin!”
“-Cine mamǎ, tu?”
“-Nu io, dar ştiu cine. La împuşcat Rambela.
“-Rambela?, nu a putut Aurel sǎ-şi înfrângǎ uimirea.”
“-Da, mumǎ, Rambela! S-a dus sǎ-i fure gǎinile lui Ciodin. Ǎsta l-a auzit noaptea şi s-a dus la coteţ sǎ vadǎ ce este. Rambela era în coteţ. Din coteţ, pe o gaurǎ, l-a împuşcat drept în frunte pe bietul om. Gǎinile alea au fost tǎiate şi mâncate la noi în casǎ. Sǎ ştii cǎ multe din tâlhǎriile lui Rambela au fost ascunse de mine. Mi-a fost greu sǎ vǎ cresc singurǎ. Aşa cǎ am fost de acord sǎ fiu tǎinuitoare de hoţi. Nu mi-a fost uşor deloc. Dumnezeu mǎ va judeca dupa faptele mele şi mǎ va pedepsi pe mǎsura lor. Tu...”
Ce a mai vrut sǎ-i mai spunǎ lui Aurel nu a mai apucat, pentru cǎ Cel de Sus nu i-a mai dat timpul necesar sǎ o facǎ. Dar dupǎ moartea Catarinei lui Şchiopu, ţăranii pe la munca câmpului au început să vorbească despre ucigaşul lui Ciodin, Rambela, plecat şi el la judecata de apoi de mai mult timp. Probabil că Aurel n-a putut să păstreze secretul lui maică-sa şi a mai povestit la unul, la altul cine l-a împuşcat la coteţ pe Ciodin.

 

Referinţă Bibliografică:
CIODIN, AUTOR ILIE FÎRTAT / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1315, Anul IV, 07 august 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!