Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Ion Nălbitoru         Publicat în: Ediţia nr. 1308 din 31 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

SEPTUAGENARII
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!



Cum deschizi romanul „Puncte de inflexiune” al Angelei Dina-Moţăţăianu, încă de la prima frază descoperi o temă de meditaţie:
„La tinereţe, schimbi lumea; la maturitate, îi schimbi pe cei din jur; la senectute, te gândeşti doar la... tine!”
Lucrarea este structurată pe zece capitole. În primul ne sunt prezentate cele nouă personaje principale, două doamne şi şapte domni, foşti colegi de liceu („Dimitrie Cantemir”) care iau parte la o reuniune organizată de unul dintre ei, numit Americanul. Ceilalţi opt sunt prezentaţi pe întreg cuprinsul cărţii cu „poreclele” (pseudonimele): Flower-Power şi Miramoţ - doamnele şi domnii - Patriarhul, Doc, Babacul, Diplomatul, Solitarul şi Papa.
Autoarea ne introduce treptat în atmosfera romanului ca pe simpli asistenţi la acest spectacol derulat în jurul unei mese rotunde. Cu un „ochi fin”, Angela Dina descrie mediul în care are loc această reuniune colegială a senectuţilor.
„În jurul mesei tronau scaune cu spetează înaltă, jilţuri capitonate cu piele şi ţintuite tot cu alamă, adevărată podoabă a braţelor şi spătarelor. De tavan atârna de un lanţ gros, şi el alămit, foarte aproape de nivelul mesei, un candelabru cu zeci de lumânări.”
Protagoniştii, deşi nu se văzuseră de cinci decenii, plecaţi fiind în diferite părţi ale lumii şi ajunşi la o vârstă septuagenară, îşi amintesc cu drag de anii copilăriei, de liceu şi ai studenţiei, dar şi de cei de maturitate.
Ca pe o peliculă de film se derulează scene din trecut. Depărtarea şi curgerea anilor se pare că nu i-a înstrăinat. De multe ori îşi dau replici ca-n adolescenţă sau se şicanează, demonstrând că, în ciuda curgerii timpului, sufletul şi spiritul le-au rămas mereu tinere.
Mulţi dintre ei aveau experienţa „lumii de afară” în care „evadaseră” - unii înainte de ’89, alţii, după.
Întrunirea are loc undeva la un hotel de pe valea Prahovei, mai precis în Sinaia, localitate supranumită şi Perla Bucegilor.
Ajunşi la senectute, încep să reflecteze la timpul care s-a scurs cu atâta repeziciune: ”Călătorie în timp, călătorie prin timp... asta e viaţa, nu?! zâmbi Americanul.”
Eroii cărţii, în timp ce se înfruptă din delicatesele comandate de amfitrion - Americanul, poartă o conversaţie colegială, uneori cu picanterii, alteori ajungând pe culmi filosofice şi abstracte:
„- La urma urmei, ce e fantasticul şi ce e realitatea? ridică din nou glasul, incitator, Patriarhul.
- Cum suntem suma experienţelor noastre, nu cred că putem da oricare dintre noi aceeaşi definiţie pentru vorbele astea, replică Miramoţ”.
Cei nouă colegi îşi mărturisesc, fugar, episoade din experienţele vieţii lor în care se îmbină realul cu fantasticul, capcanele vieţii cotidiene, de la bucurie şi iubire la tristeţe, de la împliniri la eşecuri. Surprins de lectura acestei cărţi, nici nu realizezi când treci de la real la fantastic, de fapt nici nu există un hotar strict delimitat între aceste stări, ci doar o îngemănare care constituie o esenţă a existenţei, fireşti, dar şi specific umane.
”Şi, cum vă spuneam, într-o excursie mi-am descoperit o latură a firii mele – capacitatea de a reacţiona la esenţe spirituale, de a transmite emoţii şi de a recepta emoţii- latură pe care eu nu mi-o bănuisem până atunci, darămite cei din jurul meu!”
Celelalte nouă capitole sunt istorisirile, pe rând, ale fiecăruia, cu întâmplări din viaţa lor, a semenilor, rudelor sau prietenilor. Este un fel de „nonalog”, cele nouă istorioare reprezentând un complex de experienţe, în diferite perioade de timp, din viaţa acestor personaje, ca o aducere aminte, acum la vârsta senectuţii, a unor momente poate cruciale în viaţa unui om sau chiar un mic inventar al propriei existenţe.
Această reuniune de la Sinaia a celor nouă septuagenari aşează în sufletul lor nu numai bucuria revederii şi a reîntineririi prin depănarea amintirilor, ci şi o „confesiune” a acelor trăiri ce le-au rămas întipărite în memorie şi care nu vor dispărea, poate, niciodată.
E posibil ca autoarea să fi ales această cifră nouă a personajelor şi a povestirilor din carte - un fel de FORUM al vieţii - după un anumit raţionament, acela al încheierii unui ciclu de ani. Se ştie că în arta numerologiei cu cifra unu se începe un ciclu al destinului, care se încheie după nouă ani, apoi se reia...
În prima istorioară, Babacul mărturiseşte o poveste de iubire din anii tinereţii, o poveste parcă fără început şi fără sfârşit, un episod din viaţa sa ca un vis plăcut din care s-a trezit brusc, o iubire ca o boare de vânt. Unul dintre colegii săi, impresionat, meditează ca pentru sine: ”Oricum ar fi fost sfârşitul unei astfel de poveşti, aducerea ei aminte îţi luminează lăuntrul, măcar pentru o clipă... ştiind că simbolul vieţii e iubirea...”
Din discuţiile personajelor se desprind, uneori, meditaţii care pot fi privite ca adevărate maxime:
„- Cum spuneam la un moment dat, Papa, realitatea trebuie ornată cu ceva fantastic, altfel pici în depresie de-atâta rutină a raţiunii... jonglă puţin Babacul”
Multe dintre „fireştile replici” pot conduce la reflexii psihologice.
În conversaţiile lor este implicat, pe alocuri, şi Dumnezeu, ca o punte între cunoaştere, realitatea explicabilă şi ceea ce există dincolo de graniţele perceptibile, imaginaţie, fantastic, fenomene reale, dar care depăşesc sfera de percepere şi înţelegere logică a fiinţei umane.
În cea de-a doua povestire, plină de tristeţe şi melancolie, Miramoţ aminteşte despre copilăria amară unei vechi prietene din timpul celui de-al doilea Război Mondial. Povestirea este presărată pe alocuri cu scene de o încărcătură emoţională care declanşează în cei de faţă o anumită stare:
„Privirile le erau însă întoarse spre propriile suflete, spre propriile gânduri şi amintiri, spre propriile întrebări fără răspuns...”
În următorul capitol, Solitarul povesteşte despre fratele său şi talentul acestuia, care l-a determinat să urmeze facultatea de „Arte Plastice” şi să-şi găsească împlinirea într-un mod cel puţin ciudat.
Autoarea, prin cuvintele personajului său numit Solitarul, dă de înţeles că destinul îţi oferă oportunităţi la care nici nu visezi prin intermediul unor semeni pe care ai ocazia să-i cunoşti la un moment crucial, într-o conjunctură nebănuită, marcând pozitiv drumul vieţii tale. În acest capitol avem să cunoaştem „un colţ de rai” al altruismului în interiorul unei „Clinici” şi naraţiunea se încheie cu un citat din Aristotel: „Omul este zeu sau fiară...”
Ceea ce se petrece în continuare - „secretele” ascunse de „istorioarele” care se derulează până la sfârşitul volumului - rămâne să fie dezlegat şi savurat prin lectură de cititor...
Angela Dina este un bun observator al sufletului uman, cu zbuciumul şi bucuriile sale care se împletesc cu tumultul vieţii citadine. Autoarea crează portrete psihologice, fiecare individ fiind „unicat” prin gândire şi comportament, în funcţie de caracterul şi temperamentul fiecăruia.
Adeseori, prin intermediul eroilor săi, autoarea îşi manifestă protestul şi indignarea faţă de promovarea nulităţilor şi neglijarea adevăratelor valori:
„... şi, cum în presa noastră de azi doar non-valorile populează relatările, fiindcă plătesc reclama şi sunt accesibile mediocrităţii...”
Punctează de asemenea plecarea din ţară a cetăţenilor români, însăşi personajele romanului având această experienţă, unii imediat după terminarea studiilor, alţii după ’89, pentru a se realiza.
În acelaşi timp, Angela Dina îşi exprimă tangenţial, prin gura personajelor sale, propria-i viziune cu privire la tineretul societăţii noului regim al democraţiei:
- Eh, şi cu copiii, ca şi cu pădurea: şi copaci verzi, şi uscături... dădu din umeri Doc. Depinde numai dacă ştii să altoieşti pomul neroditor aşa încât s-apuci să te bucuri totuşi de flori şi fructe...”
„... mi-e frică însă de viitorul lor. Dacă sunt prea buni, vor ajunge să facă notă discordantă faţă de restul lumii şi-atunci să vezi soartă grea pe capul lor!”
Ba chiar, la un moment dat, scriitoarea îşi susţine această afirmaţie printr-un exemplu grăitor dintr-un film de pe „Animal Planet”:
„Adunase unul o mulţime de gândaci într-o găleată... ce credeţi că făceau creaturile?! Cum ieşea unul la suprafaţă, căpătând o poziţie mai avantajoasă, cum ceilalţi se căţărau pe el şi-l trăgeau la fund...” - o realitate a zilelor noastre...
Realul şi fantasticul, două noţiuni abstracte, continuă să „convieţuiască” în acest univers al omului după legi nescrise:
„...voci amestecate reînsufleţiră atmosfera, făcând să se risipească încă o dată cortina subţire între certitudini şi incertitudini cu privire la realul şi fantasticul din viaţa de zi cu zi...”
În ultima parte a romanului „Puncte de inflexiune”, cititorul va avea parte de o mare surpriză, mit sau realitate, legendă sau adevăr, prin care autoarea reînvie spiritul dacic al neamului românesc. Se aminteşte de câmpurile energetice din Munţii Bucegi, de Sfinx şi Babe, precum şi de existenţa a două coridoare ce leagă Bucegii de Apuseni:
„...aceste măsurători au dus la constatarea a două coridoare care merg din zona Bucegilor până în apropiere de Peştera Urşilor din Carpaţii Occidentali, acestea fiind întretăiate din când în când de diverse tuneluri mai mici sau mai lungi.”
„... aceste tuneluri nu străbat haotic munţii, ci sub forma unor linii care figurează imaginea unui lup imens, având gura deschisă, ca atunci când se aruncă asupra prăzii. Capul lupului este în Munţii Apuseni, iar coada coboară până în apropiere de Pietroşiţa... traiectul trimiţând, prin conexiune la prezenţa lupului pe stindardul de luptă al dacilor.”
Cei nouă septuagenari trăiesc la finele romanului „Puncte de inflexiune” o poveste inedită, o experienţă în două lumi paralele, unde, pe rând, printr-o scurtă „spovedanie”, îşi marchează crezul lor în urma căruia se întâmplă miracolul...
Cartea “Puncte de inflexiune” este destul de interesantă, reuniunea colegilor “cantemirişti” aflaţi la vârsta senectuţii dându-le ocazia să-şi depene poate cele mai semnificative trăiri şi momente ale vieţii, o reflecţie şi o întoarcere în trecut. Romanul are şi o încărcătură psihologică, dar e şi presărat subtil cu "pilde" şi "maxime", ca o concluzie a evenimentelor şi stărilor sufleteşti.
Mi-a plăcut dezinvoltura cu care, prin condeiul său, autoarea reuşeşte să înlăture acea barieră, la început emotivă, chiar jenantă, care se crează de obicei la întâlniri de acest fel, ce prilejuiesc revederea după o lungă perioadă de timp. Angela Dina are o libertate în exprimare şi în a transmite sentimentele personajelor cum numai un scriitor maestru în a "jongla" sau, mai degrabă, în a se lăsa prins în "jocul" cursiv al cuvintelor, o poate face.Personajele romanului au un comportament normal, de parcă nu se mai văzuseră nu de foarte mulţi ani, ci doar... de o săptămână sau două! Dovadă că, oricât s-ar depărta românul de glia strămoşească, spritul său aparte nu se stinge.
Reuniunea celor nouă septuagenari ,,cantemirişti” adunaţi din toate colţurile lumii –Franţa, Canada, America... – seamănă, metaforic vorbind, cu un mesaj transmis românilor răspândiţi pe toate meridianele planetei pentru a se aşeza demni în spaţiul virtual al spiritualităţii, întru reîntregirea neamului românesc...

ION NĂLBITORU
 

Referinţă Bibliografică:
SEPTUAGENARII CANTEMIRIŞTI / Ion Nălbitoru : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1308, Anul IV, 31 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ion Nălbitoru : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Nălbitoru
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!