Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Fragmente > Mobil |   



TOBIT ÎN RETRAGERE- fragment de roman
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
4  
 
Tobit o ţinea pe a lui, povestea cu o poftă nebună ce a păţit el acolo în război şi oamenii ascultau cu gurile căscate la balivernele lui. Cum ce, bbăăă, cum ce, le răspundea el, staţi să vedeţi, m-am trezit pe malul celălat al Donului cu hainele făcute scoarţă pe mine, îngheţaseră, calul s-a dus spre apus cu hamurile târâş şi eu am căzut acolo mai mult mort. Aveam temperatură, aici mor, mă gândeam eu, m-am târât până în apropiere de un colhoz şi m-am întins pe nişte paie. Şi visam, doamneeee, ce de vise îmi treceau prin cap…eram copil stăteam la umbra nucului cu bătrâna, vara, căldură mare, îmi era foame, o străg pe bătrâna, aia n-auzea, era cam surdă, bătrânooo, mi-e foame, ce spune, fa, băiatul ăsta, o întreba bătrâna pe soru-mea, auz că i-e foame, hei, e foame, să mai rabde şi el că n-a venit prânzul…apoi se visa cu Gigea acolo la casa lor, privea nişte copii şi îşi vede proprii copii mari jucându-se pe şanţ, socru-său venise în chip de strigoi la geam noaptea şi bătea în stâlpii casei, era mut, ieşi Gigeo, afară şi dă-i apă, îi zicea Abel, i-o fi şi mortului sete. Primise el oare scrisoare de acasă că a murit socru-său sau visa, cu ochii deschişi, Doamneeee cine are noroc areee, aşa m-am trezit în casă la o hazaică, probabil româncă din Tighina măritată prin acele locuri, voda, voda, striga femeia, bolnoi, bolnoi, auzeam vocea ei ca prin vis, îmi muia buzele cu o cârpă cu apă şi mă mângâia pe frunte, horoşo, horoşo, repeta ea, adică o să fie bine, soldat, o să fie bine. Când am deschis ochii am văzut o bătrânică, semăna cu bunica, care mă îngrija ca pe fiul ei, îmi făcuse orez cu lapte şi-mi da cu lingura să mănânc. Cuşite, cuşite, repeta ea, că altfel mori, soldat, mori…Rupea şi româneşte şi ruseşte, avea lacrimi în ochi şi se închina mereu la o icoană din perete, blestemând războiul ăsta. Cac tebea zovut?- mă întreabă ea, adică cum mă cheamă. Tobit, îi răspund eu. Tobit din Biblie, zice, ai nume de om bun, vreau să te salvez şi nu ştiu cum. O să mă mai gândesc… Acum nu poţi să pleci, prin sat mişună partizanii…Poate la noapte. Dar să mergi numai pe câmp.  
 
„Eu, Tobit, în toate zilele vieţii mele am umblat pe căile adevărului şi ale dreptăţii şi am făcut multe binefaceri fraţilor mei şi poporului meu, care venise împreună cu mine la Ninive, în ţara Asiriei…”  
 
Am plecat a treia noapte de la femeie, i-am mulţumit şi i-am lăsat ca amintire fotografia mea, făcută cu mai mulţi camarazi lângă Don. Începuse un viscol nenorocit şi eu trebuia să merg numai pe câmp. Îmi uscasem hainele, femeia îmi mai dăduse nişte flanele vechi şi ciorapi de lână să mă oblojesc la picioare. Îmi pusesem mantaua în cap, mă îmbrobodisem cu nişte cârpe să-mi protejez faţa care săgeta de durere la bătăile crivăţului şi am mers aşa până în marginea unui sat unde am întâlnit doi cunoscuţi de la noi din localitate care se îmbrăcaseră în haine nemţeşti şi o luaseră şi ei aiurea spre casă. Îmi povestiseră că găsiseră pe camp câţiva nemţi morţi, îi dezbrăcaseră, le luaseră hainele şi se îmbrăcaseră cu ele. Să vă ia dracu, le-am zis, rupeţi galoanele astea de la mantăi şi puneţi-vă pe cap chipiurile voastre, cine vă vede cu şepcile astea crede că sunteţi friţi şi ne-am dat dracului toţi. Cei doi au aruncat şepcile şi şi-au pus pe cap nişte fulare rupte pe care le trăseseră pe ochi. Pe seară am oprit la marginea unui sat şi am intrat să ne odihnim într-o biserică părăsită. Viscolul se înteţise, bătea în tăblăraia bisericii cu zgomote asurzitoare. Am aprins focul cu nişte paie pe care le găsisem pe jos, cine băgase caii în biserică nu ştiu, că din loc în loc erau băligi de cal, proaspete. Pe unul din ei îl cunoşteam, făcusem clasele primare cu el. Se numea Durică. Era cam prost. Zicea: Bine-ne că te-am găsit pe tine, Tobit, că altfel mă rătăceam şi pe aici îmi rămâneau oasele. Băăă, băiete, băăă, eu vin direct de la Odesa, băăă, acolo a fost prăpăd, nu alta… Vorbea rar, avea un tic, repeat mereu, băăă, băăă, învăţat cu vorba lui de acasă. Al doilea n-a vrut să rămână să se odihnească, a luat-o pe câmp şi s-a pierdut prin zăpada care se făcuse cam de o jumătate de metru. Băăă, Tobit, băăă,- repeat Durică,- am văzut moartea cu ochii. Se băga cu nasul în paie şi sufla în foc. Pe pereţi nişte sfinţi spălăciţi se uitau la noi. Pusesem armele jos pe ciment şi ne încălzeam mădularele sătule de-atâta frig şi mers pe jos. Ee-eu, băăă Tobit, băăă, nu ştiam de ce ne spunea comandantul să ne deşertăm, băăă, deşerta-ţi-vă, ne striga, că dacă vă intră cartuşul în burtă, daţi de dracu… Păi ce să mai deşertăm, domnule ofiţer, îi ziceam eu , când n-am mai mâncat de trei zile, ne chiorăiau maţele de foame şi el striga să ne deşertăm…Vorba lui Durică devenea din ce în ce mai slabă, mai tăcea, apoi se mai trezea şi sporovăia de-ale lui, că ce-a văzut el acolo la Odesa, ăăă-hăăă…Băăă, Tobit, băăă, avea dreptate Napoleon cu generalul iarnă, de unde dracului auzise el de Napoeon, nu ştiu, că el habar n-avea de istorie, probabil că trăsese şi el cu urechea pe la gradaţii care aveau mai multă carte. Între timp, îşi luase arma şi se rezema cu capul în ea, privind pe pereţii bisericii la sfinţii ăia care parcă erau vii şi se uitau curioşi la noi. A fost prăpăd, Durică şi la Cotul Donului, încercam eu să-l ţin treaz. Auzisem că mulţi camarazi muriseră în somn, îngheţaţi. Voiam să ne ţinem unul pe altul de vorbă să n-o păţim şi noi. Poate mai aţipeam aşa pe rând, mai furam câte un pui de somn să ne treacă oboseala. Dar dormeam iepureşte. Intrase frica în noi, se auzea că prin sate circulă partizanii şi curăţă tot ce întânlesc în cale, mai ales nemţi rătăciţi de unităţile lor. Unora nu le mai mergeau maşinile, le părăseau, puneau mantăile în cap şi o luau razna. Mergeau ce mergeau şi cădeau ca găinile bolnave de holeră prin nămeţii de zăpadă. Cu Durică fusesem coleg de şcoală primară. Îl dăduse mă-sa la şcoală la 9 ani că eram cam bleg şi târa uşor un picior. Eu nu ştin de ce nu-l reformaseră, ce făcea Mareşalul cu Durică, nici arma în mână nu putea s-o ţină corect. Vântul se înteţise, bucăţi de fier de pe acoperiş făceau un zgomot asurzitor în bătaia crivăţului. Să trăiţi dom lent, se trezeşte Durică din somnu lui, la ordin! Ce ai Durică, îl zgâlţâi eu, aoleooo, se miră el, visam Tobit, visam că eram în gardă… Şi?- îl descos eu, mirat. Dăduse comandantul ordinul de foc şi arma mea nu lua foc, îmi explică el. Să fie al dracului de război cu cine l-a înfiinţat, băăăă, Tobit, băăă. Am fi stat şi noi la casele noastre că biata mamă e bătrână, săraca, când am plecat am lăsat-o fără niciun lemn în vatră… Se jelea săraca toată ziua prin curte, că-n 77 îl înghiţise moartea şi pe tata, ca pe mine.  
 
S-a făcut linişte, parcă a stat tot universul în loc, adormisem şi eu, deşi ziceam ca să stau treaz, să nu mor îngheţat, cum muriseră mulţi din camarazii mei. Şi-am visat, nene, un vis frumos, Doamneee, parcă eram în rai, o grădină cu flori în care se plimbau păuni coloraţi şi cântau păsărele mii, era primăvară şi eu pe Valea Bucovului, cu ea de mână, adică cu nevastă-mea. Era crudă, avea doar paişpe ani, un mijloc subţire ca firul de trestie, şi curgea apa Bucovului la vale, prin nişte sălcii pletoase, şi eu cu ea stăteam pe iarbă, o mângâiam pe părul ei mătăsos, din când în când îi dădeam câte un sărut şi ea se făcea melc la sânul meu, şi mă întreba: Tobit, ai să mă iei de nevastă, zicea ea, că sunt şi eu ca şi tine singură pe lume, n-am pe nimeni, şi era frumoasă foarte, şi avea nişte ochi ce cerul vara când e colilie, şi gura fragă coaptă, cu buzele moi şi catifelate… O strângeam în braţe şi ea se făcuse iederă pe mine… apoi tot în vis am auzit un foc de armă, m-am trezit şi nu era nimeni, Durică sforâia lângă mine, focul încă mai pâlpâia, aruncând văpăi pe pereţii plini cu sfinţi. Viscolul parcă se scula de undeva din cuibul lui şi începea să urle cu guri de foc, bătând în tăblăraia bisericii, la un moment dat aud un zgomot, arma lui Durică îi scăpase din mână şi căzuse jos. Privesc pe fereastră, se luminase de ziuă, Durică, îl strig eu, măăăă, Durică, scoală că se face ziuă şi ne prind ăia pe aici. Durică al meu nu mai dădea niciun semn de viaţă, îl zgâlţâi de câteva ori, dar Durică nimic, deodată îl văd că se lasă într-o parte şi cade ca o brezoaie lângă mine. Doamneee, m-am speriat eu, Durică a murit, ce mă mai fac eu, Doamneee, mă scol, mi se făcuse urât, parcă toţi sfinţii ăia se uitau la mine, îmi strâng mantaua, iau arma la spinare şi ies din Sfânta biserică în vâltoarea de afară, zăpada se pusese cam la o jumătate de metru, pe la adăposturi se făcuseră munţi, vântul mă izbeşte de uşa masivă din stejar şi mă zgâlţâie din toate închieturile, trezindu-mă la realitate. Îmi era frică să merg singur, dar n-aveam ce face şi am luat-o pe câmp aşa cum îmi spusese hazaica aia, na levo, ne levo, acolo e Rumânia voastră. România mea…  
 
Referinţă Bibliografică:
TOBIT ÎN RETRAGERE- fragment de roman / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2053, Anul VI, 14 august 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!