Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   


Autor: Ion Ionescu Bucovu         Publicat în: Ediţia nr. 2019 din 11 iulie 2016        Toate Articolele Autorului

Ratacirile lui Abel
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Rătăcirile lui Abel 
  
1. 
  
Copilul meu, zise Tobit, rătăcirile omului pe pământ vin de la femeie. Dragostea este boală. Femeia pe care tu zici că o iubeşti nu este alta decât o sperjură. Când plecam spre dimineaţă la plug, ieşea de la ea un om care se ferea să-l văd. Şi acel om se delecta în plăceri cu acea fiinţă. Ştiu că frumuseţea înşală. Şi ea este frumoasă foarte. Toţi poftesc frumuseţea, dar puţini fac casă cu ea. Aşa că te învăţ şi pe tine, ca fiu al meu, să nu te rătăceşti, luându-ţi mintea acea femeie. 
  
Ştiu tată, îi răspunse Abel, dar lasă-mă pe mine să mă lămuresc asupra adevărului. Stând sub aripa ta, niciodată nu voi fi eu. Nu este în mine un spirit de aventură, aşa cum zici tu. Voi pleca în lume să caut ce n-am. Am ieşit de sub aripa ta şi vreau să fiu liber. Ai grijă, fiule, îi răspunse Tobit, că libertatea, dacă nu ştii să te foloseşti de ea, te duce la pieire. Cum să mă ducă la pieire? Libertatea este cea mai frumoasă formă de manifestare a spiritului. Ştiu ce este femeia. Delir de îndoieli, văzduhul meu murea, mă ameţea, seara pe praf de lună, intram la ea în casă ca într-un templu. Şi mă întâmpina ea în toată goliciunea. Un corp de naiadă cu ţâţele coapte, cu buze de vişină, cu picioare de sălbăticiune de pădure, cu braţe de meduză, asta era ea. Avea nume de pădure, o chema Căprioara. Ştia să mă farmece cu daruri pe care nu le simţi decât odată în viaţă. Doamneee, fată, ce dracului am văzut eu la tine?- o întrebam. Şi ea râdea şi închidea ochii pe buzele mele. Iubire, asta ai văzut, dacă tot acest farmec se cheamă aşa. Dar ştii ce, zice, ştiu că iubirea adevărată nu există, ai mei vor să mă mărite. Am un peţitor acolo la mine în sat, ca să-l fac să mă ceară mai repede în căsătorie, vino tu şi prefă-te că mă ceri. Şi aşa am făcut. Era un sat de munte. Am plecat dimineaţa şi am găsit un prieten vechi, coleg de şcoală. Domnule, îi spun, eu merg la Căprioara, vreau să mă însor cu ea. Minţeam. Hai cu mine, zice, dar mai întâi să dăm pe la mine pe acasă să bem şi să mâncăm ceva. Casa lui era undeva la marginea satului, o casă mocănească cu pridvor, plin de muşcate, cu două încăperi şi o tindă. M-a recomandat părinţilor lui, nişte oameni de toată isprava. Ne-a pus masa, am mâncat, am băut, mi-a arătat gospodăria, acolo am văzut eu pentru prima dată roata olarului, erau olari şi făceau şi butoaie mari de rachiu. 
  
Cum să plecaţi aşa pe jos, îi zice tatăl lui, pune caii la brişcă, pune două rânduri de clopoţei, şi două scoarţe pe băncile din spate, să ştie lumea din sat că se peţeşte o fată. Şi aşa a făcut dragul meu prieten. Puţin chercheliţi ne-am suit pe capră, eu în spate, el în faţă, mânând caii, şi am plecat spre casa Căprioarei care era cam la vreo cinci chilometri de mers. Se uita lumea la noi ca la urs. Era joia, un fel de nuntă ţigănească, glumeau sătenii. Auzi că se mărită fata lui cutare! Eu, un fel de visător peste zări de nesomn, mă credeam un donjuan în căutarea fericirii. Caii cu căruţa au dat buzna în curtea Căprioarei, împingând cele două porţi în lături. 
  
Doamneee- iese Căprioara închinându-se- voi aţi înnebunit, aţi speriat satul, tata şi mama au rămas muţi când v-au văzut la poartă. Curte mică, strânsă, toamna fluturau frunzele pe sus luate de un vânt puternic, casa în vârful unui deal cu o cameră şi o tindă. Casă de rudari. Dar cu fată frumoasă de măritat. Iese întâi maică-sa cu un târn în mână cu care mătura curtea, ce e cu voi, zice, că fata asta e dată unui vecin, să se mărite cu el. Pe ea o mai avem şi noi, că cealaltă a fugit cu un popă peste râu, în celălalt sat. Noi nu vă luăm fata cu sila, intervin eu, am iubit-o şi am venit pe la ea. Dacă nu se poate, nu se poate. Căprioara îmi face cu ochiul. Colegul meu scoate brişca din curte şi pleacă. Luase clopoţeii de la cai şi o zbughise pe drumul plin de praf. Dar hai fiule în casă, intervine, taică-său, să vorbim şi noi ca oamenii. De unde eşti tu, mă întreabă el curios, de pe Vlaşca, îi răspund eu. Ştiu cunosc Vlaşca şi Teleormanul cum îmi cunosc casa, am fost cu târne, mături şi butoaie, altădată, mai demult, mergeam cu poşircă, erau alte timpuri… 
  
Am urcat pe prispă, apoi am intrat în casă, o cameră mică căreia îi atingeam grinzile cu capul. Voiam să mă odihnesc puţin. Mă săturasem de hurducăitul căruţei prin praf, îi fac semn Căprioarei că vreau să rămân singur cu ea. Îmi dădeam seama că sunt ultimele clipe petrecute împreună. O priveam şi mi se părea mai frumoasă. Avea dreptate tata, că frumuseţea înşală. Când iubeşti o femeie frumoasă te ia apa, vezi altfel totul. Am scormonit în mine să văd ce-a mai rămas de capul meu, simţeau că sunt într-o beznă sufletească din care nu puteam ieşi. Stai singur- mi se adresează Căprioara- eu mă duc să fac ceva mâncare cu mama. Priveam pe fereastră. Se înserase. O lună sălbatecă ieşise de după dealuri şi-mi făcea cu ochiul, era un cer de sticlă, plin de un bleo spălăcit, se-azeau doar cocoşii cântând, un lătrat de câine şi vântul care cânta o melodie zglobie, bătând în tinichelele de fier ale acoperişului casei. Ce dracului era cu mine aici, mă întrebam, în glastră la fereastră o floare albastră, toamnă albastră, viaţă albastră, munţii răsfrângeau înaltul, foram pulberea de stele şi patima fiinţei mele, Căprioaro, într-o zi ne vom întâlni la răscrucea infinitului, ne vom strânge mâinile şi ne vom aminti de nebunia noastră. Era iubirea vinovată, carnală, plină de toţi deavolii din lume, din care nu puteam ieşi uşor. Prima femeie te obsedează o viaţă, îi simţi mereu pulsul, punctele slabe ale goliciunii, ochii, gâtul cu venele care se zbat, inima care se încordează sub trupul tău. Aveam atâtea amintiri cu ea pe care nu puteam să le şterg uşor. 
  
După un timp intră ea în casă, hai la masă, mă roagă . Cobor în tindă, o masă cu trei picioare cu nişte scaune de lemn mici, cu străchini pline cu lapte, mămăliga aburea pe fundul de deasupra, bătrânul scoate sticla cu rachiu şi dăm noroc. Ai făcut drumul degeaba, zice, fata asta e singura pe care o mai am şi aş vrea s-o ţin pe lângă mine, are un vecin care-i dă ocol şi cred că o mărit cu el. Nu-i nicio supărare, îi răspund eu după ce trag o gură de rachiu, eu am venit c-o iubesc şi am vrut s-o mai văd. Poate pentru ultima dată. Toamnele din vin din lucruri simple, cu iubire şi destin. Lacrima ta Căprioară, e un semn de adio. Plângea, am văzut-o, plângea printre zâmbete şi înghiţea dumicăţii cu greaţă. Tâlharo, îmi venea să-i strig, îţi aduci aminte când m-ai păcălit prima dată că ţi-am deschis fecioria şi mi-ai arătat cămaşa de noapte sângerie? Apoi când ai văzut că mă prind, ai zis că aşa păcăleşte o femeie un bărbat prostuţ care mai crede în virginitate. Privind căderea galbenelor frunze, încerc tristeţea care m-a cuprins. Sunt o fire cu un suflet malformat. Hai să mai stăm câteva clipe împreună, am rugat-o eu. Aşteaptă să se culce tata şi mama şi vom petrece ultima noapte împreună, se roagă ea de mine, mângâindu-mă. Şi a venit clipa. Cerul tot era albastru, cu stele, cu lună, cu toţi munţii dinprejur şi cu tot văzduhul şi pădurile. Căproara s-a dezbrăcat şi s-a băgat lângă mine. I-am simţit corpul rece ca de şarpe, colcăiau toţi dracii prin ea, pasiuni venite din tenebre necunoscute ne cuprinseseră. Un crivat al păcatului, fulgere în pustiu, aşchii de lună dansând pe mări de lavandă, veşnicul păcat al ochilor înlăcrimaţi. Eu nu ştiu de ce n-a lăsat Dumnezeu timpul acela al începutului veşnic de pe timpul Evei şi al lui Adam. Fără precepte, fără morala seacă, fără prejudecăţile acumulate de milenii. Eu subsemnatul Abel n-am cunoscut niciodată fericirea pe care am cunoscut-o în acele clipe. E o curvă, îmi striga tata. N-ai s-o iei niciodată de nevastă. Ştiam. Curvele au farmecul lor. Trupul acela gol de înger vagabont, lunateco, n-am să-l uit niciodată. 
  
La cincisprezece ani cunoscusem dragostea platonică, atingeri de mâini, fără sărut sau îmbrăţişări. Era altfel de dragoste. Se numea Ana. Ne întâlnisem la o reuniune, părul ei mirosea a parfum de mixandre. Îl simt şi astăzi. O zidisem pe Ana în memorie şi-mi rămăsese ca o relicvă a trecutului agăţată de inimă. Mult timp credeam în ea, în dregostea noastră până când într-o zi am primit o scrisoare de la ea care mă anunţa că se căsătoreşte. Eram în armată, a fost o zi neagră. Ce ai Abel?- m-a întrebat comandantul de pluton văzându-mă trist la instrucţie. Mi s-a măritat iubita, domnule lent. Las-o, zice, c-ai să găseşti destule. Dar cu acel miros de mixandre n-am să mă mai întâlnesc niciodată. Fetişism, zice el,dragostea e o iluzie, nimeni n-a murit din dragoste. Şi poate că avea dreptate. Dar plimbările cu ea pe bulevardul Pardon sau prin grădina publică nu vor muri niciodată. Sau scenele când luam pătura şi urcam dealul, aproape de şcoală sub pretextul că învăţăm la istorie sau la română, o aşterneam pe iarbă şi priveam unul în ochii celuilalt până ne îmbătam unul de altul. Poate veţi zice: dansul deşertăciunii! Ciudatul meu zeu Verlaine mă pândea peste tot. Fior nou, muzică nouă, univers vrăjit de tragedia unui Crist al idealului neîmplinit şi al iluziei. 
  
Şi acum în pat cu Căprioara priveam pe geam, zdrenţe de nori, stele negre, lumi oloage, îmi strigau numele: Abel, nu există nici un zeu etern, lumea îi iventează mereu, lumea nu rămâne niciodată vie, lumea se primeneşte, oamenii se duc…vin alţii, aşa e viaţa. Am rămas ca un Dumnezeu fără cer doar cu Căprioara în braţe, strângând-o ca pe un trofeu pe care simţeam că-l pierd. Parcă, deşi cu ea, rămăsesem singur între ieri şi azi, cu cerul gurii uscat de ciudă. Au venit zorile, hai să ne sculăm, a zis ea, trebuie să pleci, poate ne vom mai întâlni vreodată în cine ştie ce lumi viitoare. Am încercat să mâncăm ceva, dar parcă mâncam gumă, ne-am îmbrăcat şi am ieşit afară. Soarele răsărise dincolo de munţi, razele lui erau parcă lasere îndreptate spre noi. Nişte frunze agonice bătute de vânt prevesteau o toamnă cu năbădăi. 
  
Mi-a zis mătuşa că vrea să te cunoască şi ea, mi-a spus Căprioara, trebuie să dăm şi pe la ea. E o fire ciudată, a fost până decurând la mănăstire şi a venit acasă, dar stă îmbrăcată tot cu straiele de călugăriţă. Am dat, era o femeie veştejită de vreme, avusese, ne-a povestit ea, o dragoste neîmplinită pentru care se călugărise. O iubire tragică, maică, ne-a zis pe scurt, acel bărbat a fost omorât de lotrii din munţi. Era legată cu cătuşele singurătăţii, biciuită de amintiri stranii. Am privit-o pe Căprioara, semăna cu ea. Mă gândeam că mâine se va întâlni cu acel vecin care zice că s-o ia de nevastă. Va avea şi ea soarta mătuşe-si? 
  
Am plecat mai departe prin nişte porumburi uscate până la gară la tren. Treceam printr-un câmp pustiu. Am oprit la umbra unor salcâmi şi ne-am mai iubit pentru ultima dată. Bătea vântul, praful se ridica în slăvi. Câteodată aş fi vrut ca acestă Căprioară să aibă mai mult de paisprezece ani, să fie mai puţin inteligentă şi mai degrabă castă, să umble desculţă prin iarbă şi s-o străg vulgar „nevastă”. Dar n-a fost să fie. A venit trenul care n-a stat decât o clipă. O fluturare de mâini şi adio! De atunci am rămas suspendat în neant. Nu-mi mai trebuie nicio femeie. 
  
Ei, te-ai lecuit, mă întreabă Tobit tatăl, de domnişoara? Mi-a bătut vântul la geam două săptămâni întregi până m-am hotărât: voi pleca din sânul amintirilor la Timişoara la Facultate. În cele două săptămâni mă tot întrebam ce-i viaţa, ce-i femeia, ce-i fericirea şi nefericirea, ce-i dragostea, ce-i timpul, ce-i moartea? Da, tată, m-am lecuit, dar tot Abel cel rătăcitor rămân. Plec undeva unde nu va mai şti nimeni de mine. Vreau să-mi iau soarta în propriile mele mâini. Du-te cu Dumnezeu, mi-a zis. Să te întorci când ţi-o veni mintea la cap… 
  
Referinţă Bibliografică:
Ratacirile lui Abel / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 2019, Anul VI, 11 iulie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!