Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



AURUL LUI DURAN
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Aurul lui DURAN 
  
Pe timpuri imemorabile când satul nu luase înfățișarea de astăzi, trăia în Dealul Piscului un om ce-și pusese gospodăria pe loturie proaspăt dăruite de boierul Lixăndrel. Acest om se numea Tudor Dobre; toți sătenii îi ziceau mai pe înțelesul lor, Duran, de la Tudoran. 
  
Bătrânul Duran, fiul lui Motroc, se însurase și luase fata lui Ion Stan Stănică, pe Maria, o fată harnică și bogată. La rândul lor au avut și ei o fiică, pe Lefterica. Se spune că fata era foarte frumoasă, pe măsură ce creștea se făcea și mai mândră. Ieșea la horă îmbrăcată ca o prințesă cu haine țesute în fir de aur, cu fote și ii numai de mâna ei țesute. 
  
Gospodăria lui Duran era cea mai arătoasă din sat, șase hectare de pământ, șase perechi de boi , două cârduri de oi cu două stâne, zece vaci breze, patru cai, brișcă și alte și alte acareturi, pătule cu porumb, magazii de grâu și saivan. +i din toată strânsura asta a lui cumpăra galbeni și mahmudele, zicea el că toate-n lume vor pieri, dar valoare aurului niciodată! +i aurul îl topea și-l ținea pitit în lada de zestre în odaie, să-i facă zestre fetei cu el. 
  
ŞI într-una din zile o chemă pe nevastă în tindă șI o rugă să ia loc pe prag să-I spună o vorbă: 
  
-Fă, Mario, zice el, îmbujorat la față, fusei pe la nașu Ghiță Băngoi și uite ce aflai: a venit șatra lui Polizache de la Ruși și din bulgărele de aur pe care-l avea, a tăiat gologani să-i deschidă fetei prăvălie. Ce-ai zice dacă am face și noi ceva gologani să-i trântim fetei o cârciumă în centrul satului, pe Linie? 
  
-Măăă, sări femeia la el, să nu te păcălească țiganii! 
  
-Cum o să mă păcălească? Fac și eu cum a făcut nașu Băngoi! 
  
-Cum a făcut? Se dădu femeia lângă el să-l asculte mai cu atenție. 
  
-Cum să facă? Bine a făcut! I-a băgat pe țigani în beci, i-a încuiat, le-a dat aurul, cărbuni și foc și până dimineața le-a tocat gălbenei de-un ban, de cinci și de zece. A și plecat la Ruși să ia marfă, deschide și depozit de cherestea și cârciumă! Omul ăsta are cap, nu ca noi care-am alergat toată viața după animale și-am muncit ca niște robi la sapă și la secere și nu ne-am ales cu nimic! 
  
Femeia stătu pe gânduri ce stătu și apoi îi răspunse: 
  
-Treaba ta! Ești bărbat și judeci mai bine ca mine! Poate scoatem și noi fata asta din chinurile muncii! Să stea și ea cu plaivasul la ureche și să numere banii la tejghea! 
  
-Făăă, Polizache e-n sat, am să-l chem mâine cu făurăria lui, îl bag în beci în pomostul cel nou, îl încui acolo, îi dau de toate și-i zic: Și până dimineața ne bate și nouă ceva gologani!… 
  
Nu dormi toată noaptea, se frământă, se gândi, se socoti, și se sculă cu noapte-n cap, se îmbrăcă binișor să n-o trezească pe nevastă-sa și plecă spre poiana unde-și așezase Polizache șatra, la Poarta Gârii. Acolo țigănia era în toi, țiganii băteau la căldări, pirandele puseseră tuciul să cășcălească mămăliga, copiii pe lângă ele săreau și se zbenguiau. Duran se apropie de șatră, câțiva câini din căruțe îl luară la lătrat, dar el nu se feri, merse direct la meșterii care băteau fierul: 
  
-Unde e, mă, Polizache? 
  
-Da’ ce-ai boiarule cu el?- îl întâmpină o pirandă. 
  
-Am o treabă! 
  
-Haaa, Poizache, strigă piranda, lasă-l dracului de somn, se repezi ea la el în căruță, trăgând păturile de pe el, te caută boiarul Duran! 
  
-Ce-are, fa, cu mine?- scoase Polizache capul din așternut cu somnul neîmplinit. 
  
-Ce să aibă? O trebă! 
  
Când se uită mai bine la om, țiganul sări repede și-și luă pantalonii pe el, își trase o cămașă și se înfățișă în spatele unui cortului. 
  
-Dumneata ești, nea Tudore? Ce enteres ai cu tetea? 
  
-Băi, Polizache, vreau să-mi faci și mie ce i-ai făcut lui nașu! 
  
Tiganu stătu câteva clipe și se gândi, apoi îl întrebă: 
  
-Ai materialul? 
  
-Am! 
  
-Mult? 
  
-Să fie ca o oca -așa! 
  
-Dar știi să-ți ții gura? Că dacă află statu… 
  
-Cum să nu, nică! Nu mă cunoști? Și la o adică stau bine cu șeful de post ! 
  
-Atunci rămâne pe diseară! 
  
-Eu zic să coborâți la mine-n ogradă, să deshămați, să prânziți și la dracii ăștia micii să le dau niște faguri să sugă c-am umblat la uleie și-am scos mierea! Și la noapte ne-apucăm de treabă! 
  
-Bine, nea Tudore, așa rămâne! Dar mucles… 
  
Duran puse degetul la gură în sensul că nu spune nimănui și plecă acasă. 
  
Pe seară șatra de țigani se înființă la el la poartă. Deshămaseră caii pe poiană, aprinseseră focul și se pârleau pe lângă flăcările care miroseau a balegă arsă. Poiana se umpluse de țigani și mai mari și mai mici, desculți și despuiați. Câteva chivuțe cu desagii în spinare și cu plozii în brațe plecară prin sat după căpătat sau după ciordeală. Polizache cu trei mardeiași intrară în curte la Duran și-l strigară: 
  
-Hei, nea Tudore! 
  
Bătrânul ieși cocoșat cu o furcă în mână cu care strânsese fânul prin grădină. 
  
-Am venit să ne tocmim!- o retezară țiganii. Ne convine, bine, nu ne convie, salutare și noroc! 
  
-Băi, Polizache, mă știi pe mine cârcotaș? Vă dau cât cereți, pitacii să iasă! 
  
-Cât aur ai? 
  
-Păi nu v-am spus? Ca o oca așa… 
  
-Dintr-o oca să tot iasă…- zie al doilea țigan care stătea în spatele lui Polizache. 
  
-Boiarule, zise al treilea, pușcăria ne mănâncă dacă ne prinde șefu de post, te rugăm să-ți ții gura… 
  
-Bă, băieți, unul este Tudor, tot satul îl știe…Dar c-o condiție… 
  
-Care, boierule? 
  
-Vă încui în beci să nu știe nimeni de voi! 
  
-Fie, boiarule, dar cu mâncarea și băutura dumitale… 
  
-Vă dau ce vreți voi, numai treaba să iasă bine… 
  
Ne-nvoim, nea Tudore, hotărî Polizache, după ce schimbă câteva priviri cu cei doi. Batem palma! 
  
-O batem! 
  
Și Tudor întinse mâna lui cea slăbănoagă și dădu noroc cu ei. Mâna însă îi tremura. Dacă nu ieșea așa cum dorea el, se ducea pe apa sâmbetei toată munca lui de-o viață. Tot ce muncise el strânsese în acel bulgăraș de aur din lada de zestre a muierii. Dar vorba e vorbă… 
  
Își cărară țiganii foalele, cărbunii și sculele lor și intrară în beci. Le-aduse femeia de-ale gurii, pâine, brânză, lapte covățit, ouă fierte și slană. Pe unul din ei îl trimise la șatră cu o oală de untură și cu un ciurel de mălai să le dea țigăncilor să facă și ele mămăligă să- întingă în untura din tigaie. . 
  
-Adu marfa s-o vedem!- zise Polizache într-un târziu cu ochii pe sus să nu se lovească de tavanul beciului. 
  
Duran scoase bulgărele de aur și-l întinse țiganilor. 
  
-Da, se cunoaște, e aur curat!- își dădu cu părerea Polizache după ce scrijeli cu unchia metalul. 
  
-Curat!- le răspunse Duran, e topit din pitaci galbeni și din mahmudele… 
  
Duran își văzu de-ale lui prin curte până se întunerici, apoi se duse în casă, luă ceva în gură și se culcă. 
  
-Mă, n-auzi, veni femeia din tindă în casă la el, tu te-ai uitat la Polizache ce urât e? De ce-o fi având el buza de jos tăiată în două ca la iepure? 
  
-Îl dau dracu cu buza lui, mie să-mi facă bani! 
  
Tudor nu dădu ochii-n gene toată noaptea. Se gândea ce să facă mai întâi cu banii. Va pune cârciumă pentru fată, se va duce la Drăgășani cu căruța cu două butoaie să ia vin, va urca și la munte după rachiu…Când va auzi notarul că fata lui are cârciumă…Și așa îi da el ocol Leftericăi, dar acum…Ce, e de vise rele să aibă un ginere notar? Adormi greu și visă un vis. Se făcea că era călător, mergea cu căruța la București, plecase de cu seară de acasă și ajunsese prin Pădurea Ţandăra. Noapte neagră, fără lună și fără stele, el mâna caii încet, mângâindu-i cu biciul, în miezul pădurii se-auzea cântând o pasăre de noapte…Prin sufletul lui se strecură o răcoare care-l făcu să se scuture. Se închină: Își făcu cruce de două-trei ori să piară de lângă el toate duhurile rele. Trecuse pe aceste drumuri de zeci de ori, ducea marfă la oraș, putini de brânză, piei de miel, lână, făină, mălai…Deodată se trezi în fața cailor cu trei mogâldețe, părea să fie oameni. Unul din ei strigă la cai: - păru să fie același glas. Și puse mâna pe el și-l trase din căruță, prin licărul unei scântei care se-aprinse de la țigara unuia, zări buza spartă a lui Polizache, dar n-apucă să mai zică ceva că țiganul îi și înfipse un cuțit în spate. Și Tudor se trezi cu acel junghi în spinare. Deschise ochii și privi prin cameră. 
  
-Ce-ai, mă, de ți-a luat Dumnezeu somnul?- îl întrebă nevasta când îl văzu în capul oaselor. 
  
-N-am nimic, mă dor șalele, am răcit pe la grajduri! Și-am visat și-un vis… 
  
-Mai dă-le-ncolo de vise! 
  
Tudor se sculă, se îmbrăcă și ieși afară. Soarele mija spre răsărit peste buza dealului, încercând să urce pe cer ca o uriașă roată încinsă . De undeva din marginea satului se-auze un lătrat de câine. 
  
-Boiarule, se-auzi o voce din pivniță, ia dă-te-n coa! 
  
De-abia acum își aduse el aminte că-n pivniță erau țiganii. 
  
-Ce-aveți, mă, ați terminat treaba? 
  
-Am terminat pe dracu, nu ia fiertură aurul dumitale! 
  
-Adică de ce nu ia fiertură? 
  
-E slab! Poate mai are boieroaica vreo salbă să-l îmbunătățim, mânca-te-aș! 
  
Tudor sui pragul și se duse la nevastă: 
  
-Auzi, Mario! 
  
-Ce e, mă? 
  
-Dă-te pe sală să-ți spun ceva! Boaitele de țigani spun că nu ia aurul fiertură, dă-mi salba ta de icușari să-l îmbunătățim. Femeia stătu pe gânduri puțin, apoi merse în odaie, desfăcu lada de zestre și luă salba de icușari și i-o dădu bărbatului.  
  
Tudor duse salba bucuros țiganilor și plecă la treburile lui. țiganii începură iar cioca-boca, cioca-boca pe nicovalele lor, apoi dă-i cu foalele, se afumară, se mânjiră cu cărbuni peste tot și, după câtva timp, iar îl chemară: 
  
-Boiarule, ce ne facem, că tot nu ia fiertură! 
  
-Vă omor, …vă sărindarul mumilor voastre de boaite, cum să nu ia ,mă, fiertură? 
  
-Poți să ne omori, uite, am topit și icușarii și degeaba! 
  
Ieși Polizache dintre foale și-i zise: 
  
-Băi, nea Tudore, ăsta e aurul, ia-l matale și pune-l bine că vin eu peste o săptămână cu material mai bun și gătăm treaba! De unde ai tălică aurul, că e moale, breee! 
  
Duran se întunecă la față și scoase un pistol de la brâu și-l îndreptă spre ei: 
  
-De unde, de neunde, că voi de aici nu ieșiți fără bani! Vreau bani, mă, voi n-auziți? Cum i-ați făcut lui nașu Băngoi, să-mi faceți și mie…Bani, să-i număr eu… 
  
Ţiganii începură să se smiorcăie, c-o fi albă, c-o fi neagră, că o să repare ei treaba că aurul lui Băngoi a fost tare și a ieșit la tiparniță… 
  
-Breee, nea Tudore, pe copiii mei, începu Polizache, dacă săptămâna viitoare nu sunt la mata cu sculele…ce e azi? Miercuri… uite, cel mai târziu, joia viitoare sunt la mata la poartă…aurul rămâne la tălică să nu zice că… 
  
-Și icușarii? 
  
-Păi nu i-am topit, mă, nene? Cântărim aurul…nu vezi dumneata că bolovanu s-a mărit… 
  
-Bine, atunci, v-aștept joi, dar să dea dracu să nu veniți… 
  
Duran se muie, băgă aurul la chimir și-i slobozi pe țigani din pivniță. 
  
Gloata de țigani, când se văzu slobodă, se grăbiră, strânseră corturile și plecară cu câinii târâș pe la Poarta Gârii, pe unde veniseră. 
  
-Ce făcuși, mă, cu țiganii?- îl întrebă Maria când se întâlni cu el. Te văd cam supărat, nu cumva te-au păcălit căldărarii? 
  
-Ce să fac? Mai nimic, cică nu ia fiertură, vin joia viitoare cu material mai bun! 
  
-Și aurul unde e? 
  
-La mine la chimir! 
  
-Și salba? 
  
-Au topit-o! 
  
-Cum au topit-o? 
  
-A băgat-o în bulgărele de aur… 
  
-De unde știi tu? 
  
-De la cântar! 
  
-Ia să-l văd și eu! 
  
-Poftim!- scoase el ghiuleaua galbenă de la brâu și i-o puse Mariei în palmă. 
  
Maria luă bulgărele, se uită la el și-l întrebă: 
  
-Și țiganii unde sunt? 
  
-Au plecat în …aia mă-sii… 
  
-Știi ce, ia dă dosu până la nașu și roagă-l să-l încerce el că-i știe meșteșugul! Te-au păcălit, prostule, țiganii… 
  
Tudor din galben se făcu negru, fugi în grajdul cailor, încălecă pe calul lui roib și într-o clipită fu la nași-său la poartă. 
  
-Nașule, nașule! 
  
-Ce e, fine Tudore? 
  
-Să-ți spun sau să nu-ți mai spun? 
  
-Ce e, omule, hai în casă! Ai pe finica bolnavă? 
  
-Nu! 
  
-Atunci ce te roade? 
  
-Am făcut o prostie! 
  
-Ce prostie, omule? 
  
După o pauză care dură câteva secunde, Tudor începu să se destăinuie în lacrimi: 
  
-Am făcut și eu ce-ai făcut mata! 
  
-Ce? 
  
-Am vrut să fac aurul bani și m-au păcălit țiganii! 
  
-Cum te-au păcălit? Doar te știu om cu scaun la cap! 
  
-Nu știu, parcă mi-a luat Dumnezeu mințile! 
  
Și-i spuse toată tărășenia. 
  
-Și de ce-ai venit la mine? 
  
-Mi-a spus Maria că dumneata cunoști aurul…îl am la mine! 
  
-Hai în casă să-l încercăm cu oțet! 
  
Băngoi luă un clondir de sub masă, turnă lichidul pe bulgărele de aur și metalul începu să se închidă la culoare. 
  
-Fine Tudore, ai dreptate, te-au păcălit țiganii, e tinichea curată, uite-te și dumneta cum se negrește! ți-au dat aramă în loc de aur… 
  
Tudor nu mai așteptă ca nași-său să termine vorba, încălecă pe cal și-o luă prin porumburi să le iasă înainte țiganilor. Așteptă toată după masa pe Drumul ăl Mare, doar-doar se va întâlni cu țiganii, dar degeaba, nici urmă de balaoacheși! Dacă văzu și văzu că nu mai apar o luă pe drum către Roșiori, poate se va întâlni cu ei. Merse toată noaptea, se întâlnea cu care cu poșircă, cu porumb, cu grâu, cu sare, cu gaz și-i întreba pe oameni dacă n-au văzut o șatră cu două căruțe de țigani. Unul din ei se numea Polizache din Roșiori, cam la patruzeci de ani așa, urât, cu buza de jos tăiată. Toți însă dădeau din cap că n-au văzut și nici n-au auzit de ei. 
  
Spre dimineață ajunse în mahalaua Rușilor la târgul de vite de joia și se prezentă la jandarmerie. 
  
-Ce vrei dumneata, omule, de ne deranjezi cu noaptea-n cap?- îl luă la rost un soldat care picota pe bancă. 
  
-Domnule jandarm, să-ți spun pățania mea! 
  
-Ce pățanie, frate? 
  
-Un țigan, pe nume Polizache, a venit la mine… 
  
-De unde ești dumneata? 
  
-Din satul Bucov, plasa Slăvești! 
  
-Stai colea jos pe bancă să dai o declarație! 
  
-Păi…stai să vezi… 
  
-Ce să văd? 
  
-Să-ți spui cum e tărășenia! 
  
-Spui dumneata tărășenia în scris! 
  
-Stai, domnule, un pic, să-ți povestesc și dumitale pățania mea: a venit la noi în sat o șatră de țigani cu unu Polizache, un țigan cu buza de jos tăiată, și m-a păcălit, a zis că el știe să facă bani…Strânsesem și eu din munca mea de-o viață niște aur și voiam să-mi facă și mie niște goglogani… 
  
-Ce să-ți facă? 
  
-Niște bani! 
  
-Măi omule, zise jandarmul înfuriat, dumneata cunoști legea? 
  
-O cunosc! 
  
-Știi că cei ce falsifică banii sunt băgați la ocnă pe viață? 
  
-Nu știam! 
  
-Dacă nu știai, află de la mine! 
  
-Bine, dar eu… 
  
-Niciun dar eu…Uite ce e, eu sunt un om bun, îl sfătui jandarmul, du-te dumneata înapoi acasă și să nu mai spui nimănui prostia asta că intri la răcoare…Ai înțeles? 
  
-Am înțeles, dar cu aurul meu cum rămâne? 
  
-Nu mă interesează pe mine de aurul dumitale! 
  
Duran întoarse calul de căpăstru și plecă de lângă jandarm negru de supărat. La poarta târgului luă un clondir de rachiu, se așeză pe marginea șanțului și trase câteva guri cu sete. I se părea că tot târgul se învârtește cu el, oamenii erau parcă niște paiațe, peste tot nu-l vedea decât pe Polizache. Într-un târziu, când soarele se lăsase pe după dealurile dinspre Salcia, Duran încălecă pe cal și plecă spre casă. Ieșise luna, o lună cât roata căruței, din ea parcă se scurgea pe pământ o miere galbenă prin ceața nopții și stelele, licurici sălbatici, parcă urcau și coborau odată cu el dealurile. Pe la miezul nopții, aproape de Dobrotești, opri calul, îl legă de un stejar bătrân, și se trase într-o poiană să se odihneasă. Era o liniște ca la începutul lumii. Doar în depărtare cântau niște brotăcei de baltă. Omul mai trase câteva înghițituri din sticla cu rachiu și puse capul jos să închidă un pic ochii. Adormi greu printre oftaturi…Ce-i va spune el femeii? Salba ei de icușari de la maică-sa s-a dus pe apa sâmbetei…Și munca lui de-o viață…Printre gânduri îl înjura pe nași-său, pe Ghiță Băngoi, care venise cu ideea asta…Și el, un prost, își băgase în cârd cu țiganii… 
  
Se trezi în zori plin de roua dimineții, privi cerul limpede colilie apoi se întoarse cu privirea spre cal. Merse spre el și-l mângâie, îi pregăti căpăstrul și șeaua, se urcă și plecă spre casă. Ceva parcă se răsucise în mintea lui, dar dădea totul pe rachiul băut. Ajunse acasă pe la prânz, le găsi pe nevastă-sa și pe fată plângând. Femeile săriră în întâmpinarea lui și-l îmbrățișară, dar el nu se manifestă în niciun fel. Tăcea și se închina. Parcă-i luase Dumnezeu gura! 
  
-Ce-ai, omule?- îl întreba nevastă-sa, spune-ne și nouă ce-ai pățit… 
  
El tăcea și se închina. 
  
Femeia se duse și aduse pe nași-său. Duran făcu la fel și cu el. Dacă văzură și văzură, aduseră doctorul de la Balaci. Medicul îl consultă și le spuse c-ar fi bine să-l ducă la spitalul nr. 9 pentru că și-a pierdut personalitatea. Maria vându caii, făcu rost de bani și plecă cu el la spital. În curtea spitalului lume multă, pacienții se plimbau printre brazi în pijamale, vorbeau și gesticulau. Duran sări de pe alee spre un pacient șI-l luă la rost: 
  
-Tu ești Polizache, de ce m-ai păcălit, mă, …tu-ți leturghia mă-tii, unde e aurul meu? 
  
-Ce-ai nene, ești nebun?, sări o femeie de alături, probabil rudă cu pacientul. Dumneata nu vezi că omul e bolnav? 
  
Duran, nimic, se năpusti pe el și-l luă la băteie. O ținea într-una, aurul și aurul…Se strânse lumea pe ei ca la circ. Veni un sergent și-l luară la cabinetul medicului. Femeia îi povesti doctorului tot ce petrecuseră. 
  
Duran o ținea una și bună: 
  
-Dom’ doctor, să-mi dea aurul că-l mănânc! 
  
-O să ți-l dea, stai liniștit!, îl potoli doctorul. 
  
Duran fu internat în spital. Înebunise de-abinelea. Umbla cu o legăturică de pietricele la el și o arăta pe la toți nebunii: 
  
-Am găsit aurul, frate! Uite ce de aur am! 
  
Maria își vându toată averea să-l lecuiască de nebunia lui, dar fu în zadar. La un an muri și ea de inimă rea. Lefterica, fata lor, luă pe notar, un om mai bătrân ca ea cu 20 de ani, făcu doi copii, apoi îl părăsi pentru un argat oltean venit prin aceste părți pe moșia Câmpineanca. 
  
Povestea lui Duran cu aurul circulă mult prin sat până se stinse neamul nebunului. 
  
Referinţă Bibliografică:
AURUL LUI DURAN / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1889, Anul VI, 03 martie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!