Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   



MARTIRII LUI EROS-prezentare de Liliana-Corina Glogojanu-Boia
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MARTIRII LUI EROS – EMINESCU ŞI VERONICA 
  
Roman de Ion Ionescu - Bucovu 
  
Prezentare de Liliana-Corina Glogojeanu-Boia 
  
La prima lansare a romanului la Bucureşti, Eugen Popescu-Directorul agenţiei Romanian Global News - a spus câteva fraze care mi-au rămas întipărite în suflet: “A scrie un roman despre dragostea lui Eminescu cu Veronica Micle este o adevărată aventură. Mai întâi, că despre Eminescu s-a scris enorm şi al doilea, critica literară este foarte exigentă cu asemenea opere. Doar doi mari scriitori s-au aventurat într-o asemenea întreprindere. Este vorba de Lovinescu cu „Mite” şi „Bălăuca” şi Cezar Petrescu cu „Romanul lui Eminescu”. Nici unul şi nici altul nu au reuşit să cuprindă toată perioada dragostei celor doi poeţi, adică de la Viena până la sfârşitul vieţii lor. 
  
Cartea domnului Ion Ionescu-Bucovu este o apariţie singulară în peisajul literaturii contemporane. Această carte este un roman hibrid între biografie şi ficţiune. Cartea urmează toate datele biografice ale celor doi poeţi începând cu Viena, unde viaţa concretă se topeşte în ficţiune.” 
  
Citind cartea cu adânc respect pentru munca domnului Ion Ionescu-Bucovu, pentru perseverenţa cu care timp de peste 20 de ani s-a documentat despre viaţa celor doi poeţi, atât în arhive, cât şi pe teren, mi-am dat seama că ţin în mână o adevărată comoară a literaturii eminesciene cu o miză extrem de ambiţioasă: dezvăluirea unor adevăruri ignorate din viaţa lui Eminescu, având urmări asupra întregii lui creaţii lirice. 
  
Autorul face din adevărul istoric – care este materie primă - o adevărată creaţie artistică, având o deplină cunoaştere a tuturor procedeelor narative şi împletindu-l cu ficţiunea, reuşeşte să antreneze cititorii contemporani într-o lectură de profunzime, pe care un documentar sau un studiu istoric n-ar fi putut s-o realizeze. 
  
Cartea prezintă doar relaţia Eminescu-Veronica, din complexitatea fenomenului Eminescu, ceea ce este, incontestabil, un studiu de mare amploare, iar amestecul de fapte reale cu ficţiunea îi dă o putere de impact uman desosebit. 
  
Autorul introduce în existenţa personajelor elemente de indiscreţie din viaţa intimă, paranormal, iubire statornică, miracole de credinţă ale iubirii platonice – toate îndelung cercetate în cei peste 20 de ani. 
  
Uneori, el completează goluri din existenţa personajelor nemenţionate de istorie, lămurind părţile obscure şi retuşând portrete psihologice deosebite. 
  
În aproape tot romanul constatăm că meritul simplu şi modest al faptelor reale a fost părăsit pentru ceea ce străluceşte – vezi mai sus materialul despre prima scrisoare a lui Eminescu – dar şi finalul romanului cu moartea Veronicăi, descrisă ca un blestem al soartei acestor doi poeţi nefericiţi: 
  
…………………………………………………………………………………… 
  
“….Era 3 august 1889, tot o zi de sâmbătă ca la moartea lui Eminescu. 
  
Şi călugăriţele nu dormiră, începură să depene poveşti despre viaţa ei şi despre dragostea ei cu Eminescu…Se ţesea o legendă…Iar clopotele spărgeau asurzitor întunericul senin al nopţii, tot cu lună, şi tot cu stele…Se-nfiorau florile, plângeau copacii, agoniza micuţul pârâiaş şi tot Văraticul era răscolit de cumplita durere… 
  
Prinzând de vestea morţii de la călugăriţele ce se boceau pe cărăruie, doctorul Taussig lăsă trăsura încet şi începu să se închine: 
  
- Dumnezeu s-o ierte! 
  
- Dumnezeu s-o ierte, domnule doctor! 
  
Apoi tăcut, intră în casă, o privi pe moartă, îi aprinse o lumânare la cap într-o tăcere solemnă şi se aplecă peste masă, rupând fila calendarului care rămăsese la 3 august 1889. 
  
Noaptea parcă nu-şi mai ridica vălul... 
  
Vroia să încremenească într-o legendă... 
  
Luceafărul de ziuă, cu ochi de strigoi, privea din alte lumi pe fereastră chipul iubitei, plecată şi ea din această lume spre depărtările lui astrale. Şi din lumea lui repeta oracular blestemul: 
  
„Nici cenuşa noastră-n lume, 
  
Scumpo, nu s-o întâlni!” 
  
................................................................................................................................ 
  
Cu talentul său de poet, eseist şi prozator pe care îl cunoaştem toţi, domnul Ion Ionescu - Bucovu ne conduce de la început şi până la ultima filă prin toate fazele acestei iubiri neobişnuite dintre Eminescu şi Veronica, începând cu primele lor întâlniri la Viena şi până la moartea Veronicăi – vezi rândurile finale ale romanului redate mai sus. El intră în sufletul personajelor, pătrunde în tainele lor şi redă povestea lor cu sensibilitate şi cu un lirism de excepţie. 
  
În acelaşi timp, autorul are meritul de-a reabilita persoana Veronicăi Micle, care, cu contribuţia substanţială a lui Maiorescu, a fost descrisă ca o femeie frivolă şi cu un caracter contradictoriu. În antiteză cu aceste aspecte, în roman Veronica apare ca o femeie echilibrată, care şi-a respectat soţul, dar care şi-a cerut dreptul la viaţă şi la iubire, îndrăgostindu-se de Eminescu. 
  
Toate personajele cărţii şi destinul lor au partituri memorabile în carte, într-un ansamblu impresionant, chiar dacă relaţia Eminescu-Veronica are cea mai mare amploare, ţintind redarea complexităţii fenomenului Eminescu. În cuprinsul cărţii se reliefează adevărul de necontestat că-n această perioadă a tragicei relaţii dintre cei doi, Eminescu a scris cele mai frumoase poezii de iubire. Deşi li s-au pus nenumărate piedici în calea dragostei lor, deşi cei doi au cunoscut toate chinurile specifice: pasiune, certuri, intrigi, despărţiri şi reîmpăcări, în fiecare pagină se evidenţiază iubirea infinită a acestor doi martiri ai lui Eros, durerea, suferinţa şi lupta lor cu răuvoitorii din societate, pentru a rămâne pe veci împreună. Legăturile dintre ei durează până la moartea ambilor poeţi, căci la aproape 50 de zile de la moartea lui Eminescu, Veronica Micle se stinge şi ea din viaţă, otrăvindu-se. 
  
Cu o documentare minuţioasă şi bazată pe fapte reale, romanul „Martirii lui Eros – Eminescu şi Veronica” reuşeşte să impresioneze adânc cititorul şi se înscrie cu cinste în galeria marilor lucrări literare dedicate marelui nostru poet Mihai Eminescu. 
  
Referinţă Bibliografică:
MARTIRII LUI EROS-prezentare de Liliana-Corina Glogojanu-Boia / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1882, Anul VI, 25 februarie 2016, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!