Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Proza > Mobil |   



ÎNGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS -fragment-
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
MOTTO: 
  
Orice fenomen în lume, zice Goethe, e determinat de doi factori, unul absolut necesar şi invariabil, “soarta”, altul relativ şi variabil”,întâmplarea”… 
  
Nici astăzi, după atâta amar de timp, nu-mi pot da seama cine i-a spus lui Pater Vardian că eu în fiecare seară lipseam din mânăstire. Pentru că într-o duminică pe seară pe când stăteam în chilioara mea şi-mi puneam la cale planul de evadare, am avut o surpriză neplăcută. Afară bătea vântul toamnei târzii, aducând cu el un spic rece de ploaie. Eu priveam pe geamul aburit felia aceea de cer întunecat şi mă duceam cu gândul aiurea, spre viitorul meu incert la care acum se adăuga şi viitorul Agnetei şi-al copilului…Aveam gândul ca o pasăre rătăcită prin pustiuri, zburând spre necunoscut. La un moment dat mi s-a deschis uşa repede şi mi-a apărut în faţă Pater Vardian, meschin şi agresiv. “ Unde umbli noaptea , satano?”- mă întreabă el cu privirea rătăcită, absent parcă, cu nişte ochi ca de broască, umflaţi în cap. Duhnea de la o poştă a palincă şi-şi freca mâinile de mânie. “Am fost la o rudă în oraş!”- l-am minţit eu. “Măăă, mă ameninţă el, tu ştii ce mi-a spus unchi-to Bucsi? Mi-a spus să te rup în bătaie dacă nu te faci om!” şi se apropie de mine, strigându-mi cât îl ţinu burta: “Minţi, obrăznicătură, tu te-ai înhăitat cu pungaşii, pleci noaptea la furat…De unde ai pengăi prin toate buzunarele şi haine noi?” Aşadar nu ştia de Agneta, gândii eu şi-mi păru bine că îi deturnasem gândurile într-un hăţiş de presupuneri. “Hai, răspunde!”- se repezi el la mine şi-mi croi două perechi de palme peste faţă de-mi trosniră maxilarele şi-i văzui chipul lungindu-se ca unui Hopa-Mitică, clătinându-se printre stelele verzi care apăreau şi dispăreau din faţa mea cu iuţeala unui fulger. “Ia Biblia, îmi aruncă el cartea aceea soioasă pe pat, şi du-te în Sfânta Biserică şi roagă-te la Dumnezeu că numai el poate să te mai scape din ghearele satanei!” 
  
I se făcuse probabil milă de mine că mă apucă de braţ şi mă mângâie cu palmele peste păr. “Nu vreau să te văd borfaş, Mihlaly!”- termină el şi ieşi fără să-mi mai spună un cuvânt. Eu am părăsit imediat chilia şi m-am dus în Biserică cu Biblia în mână. “Iar ai supărat stăpânirea şi-ai mâniat pe Dumnezeu, pui de călugăr ce eşti, mă luă în primire Peter Bacsi cu mutra lui idioată, stai aici că te-ncui pe dinafară…Am să vin eu să-ţi dau drumul…,- continuă el- plec să mă culc că-mi ajunge de azi de dimineaţă, pe frigul ăsta, să tot mătur…” Şi începu să boncăne cu piciorul acela pe care-l trăgea după el, dispărând pe uşa din faţă. 
  
Am început să citesc Biblia, literele nu mi se mai lipeau de ochi, vedeam, printre stelele verzi care nu-mi dispăruseră din faţă, rândurile negre, informe, iar în faţa mea pe Sfântul Anton ţinând într-o mână pe Mântuitorul Iisus Hristos şi în cealaltă, cheile Raiului; se înălţa uriaş, susţinând parcă pe cap masivul balcon unde cânta corul şi unde sta spânzurată orga, încadratră în părţi de două icoane mari cu rame aurite. 
  
Îmi făceam fel de fel de planuri şi nu mă hotăram la care să rămân, mă prinsese aşa miezul nopţii, am încercat uşile laterale şi erau şi ele zăvorâte. La un moment dat mi s-a făcut urât şi am început să plâng ca un copil mic şi să-mi blestem viaţa…De ce să stau eu aici?- mă întrebam eu în timp ce scotoceam sertarele lui Peter Bucsi- ce-am făcut eu de-am fost blestemat să zac aici în această Mânăstire? ,În sertare am găsit pâine de cuminecătură, mi se făcuse foame şi am început să mănânc cu o poftă nebună, am dat şi peste o damigeană cu vin, mirosea a tămâios, şi lichidul lui şi de sete, dar şi de oboseală, m-a muiat deodată şi mi-a creat o stare de dulce nebunie în care se amesteca şi bucurie dar şi multă demenţă; o vedeam defilând prin faţa mea pe Iulia Thot în rochia ei de mătase şi pe Agneta cu burta la gură într-o figură grotescă…Am privit sus la Sfântul Anton şi mi s-a părut că Hristosul pe care-l ţinea în mâna lui mă ameninţa din priviri cu mari blesteme…,În mâna cealaltă, parcă Sfântul Anton ţinea pe Pater Vardian cu Biblia în mână, uitându-se la mine cu ironie… 
  
Nu mai ştiu cât am băut şi cât am mâncat, târziu de tot, aproape de miezul nopţii, am auzit ca prin vis vântul suflând cu putere în acoperiş şi cineva care parcă mi-a strigat tare: banii, ia banii, prostule, şi cară-te! Care bani?- mă întrebam eu, vorbind tare cu mine-şi atunci mi-a venit ideea cu leturghiile şi cu acele cutii de mir, le-am spart pur şi simplu ca un borfaş, am luat un paraclisier şi le-am trosnit cu piciorul lui până au început să curgă pengăii şi filerii la picioarele mele. Doamne, mi-am zis, iată banii de drum, pot pleca! Cum să plec însă când totul în jurul meu se învârtea, juca precum într-un dans macabru… Şi mi-a venit o idee: să sar pe uşile de la balcon! Am luat un scaun şi l-am pus lângă Sfântul Anton, m-am suit pe el şi l-am luat pe Sfânt în braţe, mă căţăram greu pe el, îmi alunecau picioarele, bustul era gros şi nu puteam să-l cuprind…De la acea înălţime Biserica se învârtea cu mine ca o comedie cu lanţuri…Am reuşit să mă agăţ de mâna Sfântului Anton, Sfinte Antoane, ziceam, dă-mi mâna ta în ajutor, Mântuitorul acela se zgâia la mine, egoist, că eu, Mihaly, un muritor de rând care a gonit pe Dumnezeu din suflet şi l-a luat pe deavol drept prieten, îndrăznesc să apelez la acea mână salvatoare, care-l ţinea pe el acolo sus în împărăţia cerurilor; aprinsesem şi luminile, policandrele luminau orbitor Biserica ca în zilele de sărbătoare…Dintr-o zvâcnitură am fost în capul Sfântului, cu unul din picioare m-am sprijinit de cealaltă mână a sfântului care ţinea cheile Raiului şi cu ghearele degetelor m-am prins de balustrada balconului…Am auzit apoi un zgomot puternic şi-am simţit cum îmi fuge de sub picioare masiva statuie, se prăbuşea şi în locul ei rămânea un gol imens în care se ridicau nori grei de praf… ,În clipa aceea m-am gândit la Pater Vardian, la viaţa mea, mă vedeam deja într-o puşcărie, spărgător de biserici… 
  
Am privit la dezastrul de jos şi am văzut că din Sfântul Anton nu mai rămăsese decât un morman de gips, îi căzuse întâi capul, apoi masivul bust se prăbuşise ca un castel de nisip…Numai mâna cu Mântuitorul căzuse mai la o parte şi rămăsese intactă…Din păcate, ca să mai îmi prelungesc calvarul, am găsit şi la balcon uşile încuiate; umblam ca bezmeticul, nu ştiam ce să mai fac, căutam un cuţit sau altceva cu care să-mi iau viaţa…Am dat de funia clopotului şi-am vrut să mi-o leg de gât, funia însă mi-a refuzat moartea, era prea groasă şi nodul nu aluneca să-mi strângă gâtul… 
  
Şi atunci mi-a venit ideea aceea salvatoare cu clopotniţa, mi-am pipăit sânii unde băgasem cele două pungi cu bani şi-am luat-o repede pe scări în sus printr-un întuneric dens şi înecăcios( praful de jos se ridicase până aici), printre păsări de noapte cărora le vedeam sticlindu-le ochii, şi printre lilieci, ajungând sus de tot… M-am dezbrăcat de haină şi m-am şters cu ea de sudoare, am prins batacul clopotului mare şi l-am înfăşurat în ea ca să nu mai sune, am tras funia sus şi am aruncat-o pe un ochi de geam în jos, agăţându-mă şi eu de ea cu toată puterea pentru a aluneca în jos. M-am aruncat, desprinzându-mă de funie, în zăpadă, peste noapte, pe iarba uscată, se aşternuse un covor alb, pufos, afânat de zăpadă…Am stat câteva minute să mă desmeticesc şi apoi am luat-o la fugă, am sărit un gard de nuiele şi am tăiat câmpul în lung, îmi era frică de jandarmi că mă descoperă, fugeam şi mă uitam în urmă, la ceafă mi se scurgea ceva cald, am pus mâna şi am văzut că era sânge, mă zgâriasem în cuiele clopotniţei,probabil când coborâsem... 
  
Am mers aşa până am obosit, m-am lungit un pic în zăpadă cu faţa în sus să mă odihnesc, răsărise luceafărul de ziuă şi se lăsase gerul, deabia acum am simţit eu că sunt aproape dezbrăcat, aveam pe mine doar un flanel de lână, pantaloni subţiri, fără căciulă. La început m-a apucat un tremurat uşor, apoi au venit peste mine nişte călduri dulci…Mijau zorii zilei şi se auzeau undeva departe cocoşii cântând şi nişte câini care lătrau. Am zărit ca prin ceaţă doi oameni care veneau spre mine şi atunci, aşa bolnav, m-am sculat şi am luat-o la fugă până când am căzut undeva la marginea unui sat. 
  
De aici nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu mine, m-am trezit într-o casă pe pat cu doi oameni deasupra mea şi cu o femeie pe care o chema Iulceo Neni, frecându-mă cu spirt pe faţă şi pe mâini. Unul din acei oameni m-a întrebat: “Ce-i cu tine, Pişto, de unde vii la ora asta?” Eu, printre lacrimi, am îngânat ceva. Celălalt a intervenit şi a zis: “Lasă-l ,mă, tu nu vezi că nu poate să mai vorbească!” 
  
“Am fost slugă…”- am început eu să mint. “Şi ce dacă ai fost slugă?”- m-a interogat Iulceo Neni. “Mi-am luat plata şi am plecat acasă şi m-au urmărit hoţii să-mi ia banii…” “Sărmanul băiat, o aud pe Iulceo Neni, uimită de cele întâmplate, prin ce nenorocire a trecut, pe-aici mişună hoţii, ar trebui să chemăm jandarmii să-i prindă!” Când am auzit de jandarmi, am avut o senzaţie nenorocită de sufocare, asta mi-ar trebui, să fiu dat pe mâna lor, cred că Pater Vardian i-a şi pus pe urma mea…Mi-am aruncat ochii pe fereastră, departe în zare se zărea discul de argint al soarelui, ridicându-se parcă dintr-o imensă apă. Casa sărăcăcioasă a lui Iulceo Neni, aşezată la marginea satului părea o colibă părăsită, curtea era pustie, doar o potaie de câine, zgribulit, tremura lângă geam, probabil în aşteptarea hranei. Mă gândeam ce să fac, încotro s-o iau, scrutând cu privirile imensa câmpie albă. 
  
Sunt sigur că acum în mânăstire s-a dat alarma şi Agneta a auzit, mai întâi cred că m-a chemat la el Pater Vardian să-i spun ce citisem din Biblie şi când a văzut că nu mai sunt, a chemat pe Peter Bucsi şi l-a pus să mă caute prin mânăstire. Apoi a anunţat jandarmii de dispariţia mea… 
  
“ Nu, Iulceo Neni, nu mai trimiteţi după jandarmi că am fugit fără ştirea boierului…”- am reuşit eu să îngaim pe şoptite. “Ăsta e vreun pungaş, o fi fugit din puşcărie…”-zise unul dinn cei doi. “N-are mutra de hoţ!- îi dădu replica al doilea. “Hai să mergem că întârziem de la târg!- îi zise primul şi plecară…”Să ai grijă, Iulceo Neni, de el că e copil sărman…”- strigă al doilea din uşă. 
  
Iulceo Neni, trăi-o-ar Dumnezeu, a făcut căldură în casă, mi-a fiert apă şi m-am spălat, apoi a venit cu nişte haine de-ale răposatului şi mi le-a dat de pomană. Mi-a adus apoi pâine cu slană şi-am mâncat bine, după care m-am culcat. M-a luat un somn greu, ca de plumb, eram foarte obosit, extenuat chiar, şi nu ştiu cât am dormit că atunci când m-am trezit, n-am mai avut timp să mă gândesc ce e cu mine. 
  
“Tot n-am pe nimeni, maică, n-ai vrea să rămâi la mine, m-a implorat Iulceo Neni, să devii copilul meu că sunt aşa de singură şi părăsită de Dumnezeu…” La un moment dat m-a fulgerat ideea să-i spun lui Iulceo Neni totul şi să rămân la ea împreună cu Agneta. Chiar m-am gândit să-i scriu Agnetei, s-o trimit pe femeie cu biletul la mânăstire s-o ia şi pe ea. Toate acestea îmi veneau în gând printre visul proaspăt care-mi stăruia sub pleape şi nu puteam să scap de el. Visul meu era foarte aproape de realitate, cu aceleaşi date, eram în mânăstire, noaptea, citind Biblia; la un moment dat am găsit un cuţit şi l-am ucis cu el pe Pater Vardian. De fapt Agneta mă rugase să fac acest lucru. A venit apoi Peter Bucsi cu piciorul lui bont, şontâc, şontâc, şi i-am înfipt cuţitul şi lui între coaste,. I-am luat cheile Bisericii de la brâu, am furat banii din cutia cu mir, şi am fugit cu ei…,În urma mea au apărut trei jandarmi, i-am văzut cum le fluturau penele de la pălării, alergându-mă…La un moment dat mi-au pierdut urma, unul dintre ei a tras cu puşca după mine, dar nu m-a nimerit. Cam în acest zgomot m-am trezit eu… 
  
Trebuie să plec, mi-am zis, după discuţia cu Iulceo Neni, ar fi fost o nebunie să rămân aici; în câteva zile mă depistau şi mă băgau la răcoare! Am scos câţiva pengăi din sân şi i-am spus gazdei mele: “Mătuşico Iulceo Neni, trebuie să plec, îmi pare rău că te părăsesc, m-ai îngrijit ca o mamă, dar înţelege-mă, ia, colea câţiva pengăi să ai de cheltuială că mă grăbesc!” Bătrânica începuse să plângă apoi să-mi povestească şi viaţa ei, cine a fost, ce a făcut, cum fusese ea măritată cu un grof şi fugise de la casa lui cu un pădurar care, la rândul lui, fusese împuşcat de grof şi ea rămăsese văduvă, chestii de-astea care acum mă interesau mai puţin, eu mă gândeam încotro s-o iau, nu cunoşteam nici terenul şi nici nu voiam s-o întreb pentru că aş fi dat de bănuit. 
  
Şi am ieşit afară din casă, am dat ocol ogrăzii şi m-am uitat peste gard pe şoseaua principală. Acum visul acela mi se continua în realitate, am văzut deasupra gardului două mari pene de cocoşi la pălării şi ţevile carabinelor îndreptate în sus cu gurile spre cer. 
  
Şi am luat-o la fugă prin grădina lui Iulceo Neni, convins că jandarmii mă caută pe mine, fugeam pe covorul acela alb de zăpadă ca pe nişte poduri aeriene de nori, într-un pustiu alb şi am mers aşa în neştire până am dat de o linie fierată. Am luat-o pe acea linie, fără să mai ţin seamă de punctele cardinale, convins fiind că trebuie să ajung într-o gară de unde să pot lua trenul… 
  
Referinţă Bibliografică:
ÎNGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS -fragment- / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1714, Anul V, 10 septembrie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!