Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



INGERUL CARE A CAZUT DIN PARADIS
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
INGINERUL IONESCU  
 
Nu mai dădusem de mult pe la Trocadero, de fapt ţineam mult la promisiunea făcută copiilor, voiam să fiu totuşi pentru ei un tată bun. Vedeam că mă paşte ratarea dar luptam s-o înlătur, să nu mă cucerească ea pe mine.  
 
Domnul inginer Ionescu mă oprea adesea în pauzele de prânz şi luam masa împreună. ,Îmi plăcea să stau cu el de vorbă pentru că aveam ce învăţa de la el. Mă chema în cabina lui, o baracă din pefeleu în mijlocul materialelor de tot felul, ne încuiam acolo şi începea să-mi povestească ce-şi aducea el aminte din viaţa lui. “Diseară, mă ademenea el, sper să te am de client la Trocadero!” “Nu mai merg acolo, domnule inginer, simt pe zi ce trece că mă ratez şi am de crescut copiii-ăia!” “Fiecare om se ratează odată-şi-odată, deschidea el vorba despre acest subiect, atunci când se cască prăpastia dintre intenţii şi realizări, dintre ceea ce voim să ajungem şi ceea ce suntem şi cu orice eforturi, nu mai reuşim să reparăm nimic, începe ratarea…Mie mi-a plăcut zborul…,Îmi plăcea să domin lumea de acolo de sus, din acel albastru siniliu al cerului, îmi plăcea să respir aerul înălţimilor; mă urcam cu ştuca până dincolo de nori şi apoi cădeam în lupinguri ameţitoare până jos şi iar o luam în sus…şi azi mă întreb eu ce-am căutat în Germania, copil de trupă, să se agaţe de viaţa mea acea nenorocită de bănuială că m-am dus acolo să ajut Reihul, eu, un copil, care la acea dată nu visam decât zborul…şi-acum se ţin rahaţii ăştia de securişti după mine că sunt duşman de clasă…”  
 
“Lăsaţi, domnule inginer- încercam eu să-l consolez- că sunteţi un om realizat, nu trebuie să vă mai preocupe acest vis, ar trebui să ne preocupe mai mult viitorul…” “Rahat!- excama el- ce viitor? Dar să lăsăm asta că aici şi pereţii au urechi, mai bine vin diseară la Trocadero să mai stăm la un pahar de vorbă, hai, zău, promite-mi; aş vrea să-mi spui şi despre situaţia ta, cum mai stai cu divorţul ăla, dac-ai mai fost pe la Marika şi să-mi mai povesteşti ce mai face pârlitul ăla de Spânache! Acum du-te, te-aşteaptă ăia de la zidărie să le pui pereţii în cap!”Şi mă lua de mână şi mă împingea pe uşă afară, îi era frică să nu vorbească prea mult; câteodată povestea două-trei ore în şir şi i se părea c-au trecut doar câteva minute, altădată se întâmpla invers, stătea câteva minute şi i se păreau ore. “Hai, la muncă cu voi, că înşelaţi statul de bani şi pe Dumnezeu de zile, suie-te acolo sus şi dă-i drumul…” Şi aprindea o ţigară şi ieşa strigând: “Băăă, cutare- nişte nume aiurea de obicei luate din Biblie- bă Iezechile, bă Luca, bă Matei…ai citit, bă Mihaly,- relua el dialogul cu mine-Pildele lui Solomon?” “Le-am citit domnu’ inginer, le-am citit de mic, aţi uitat că eu o perioadă din viaţa mea am fost ucenicul lui Dumnezeu?” “Bă, neamul lui Izrael, hai la treabă, dă drumul la drăcovenia aia că ne apucă noaptea şi ne îngheaţă cimentul că e pastă rapidă…”  
 
Îi ştiam viaţa pe dinafară şi totuşi găsea el câte ceva nou să mă delecteze. “Pe-asta o ştii?”- mă întreba el plin de curiozitate dacă o ştiu sau nu. “N-o ştiu, domnu’ inginer!” “Atunci ia stai niţel- îmi făcea el cu arătătorul spre mine- numai un pic: ne chema directoul liceului, mare pedagog, domnule,- când ne prindea fumând prin veceuri ne scria pe cutia de chibrite şi să vezi chestie, ne rugam toată noaptea să termine beţele din cutie şi s-o arunce şi el, nimic, venea dimineaţa, ne aduna într-un pătrat pe toţi, scotea acea cutie, se uita pe ea şi începea s-o citească, Ionescu!- eu eram capul listei- cutărescu…la fermă cu voi, trei zile la fermă şi dacă vă mai prind la Sighetul –Marmaţiei vă e locul!- auzi, domnule, tocmai la Sighetul-Marmaţiei…Altădată îi găseam paltonul în cancelarie şi-i furam cutia de chibrituri, îi puneam alta şi el s-a prins şi cum zic, că deviai, ne chema să ne întrebe ce origine socială au părinţii…”Ai tăi, Mărăşescule?” “Chiaburi, domnule!”- răspundea Mărăşescu supărat. “Fă-ţi bagajele!” “Ai tăi, Popescule?” “Tot chiaburi, tovarăşe director!” “Fă-ţi şi tu bagajele!” “Ai tăi, Ionescule?” “Tot, tovarăşe director!” “Bă ai dracului, da ce bă toată ţara asta e plină numai de chiaburi?” “Eu nu plec! - zice Popescu- nu plec nici de-al dracului, stau să-i trag clopotele lui Stalin!”- tocmai murise Stalin şi luasem toţi o vacanţă frumuşică de vreo câteva zile, un fel de doliu naţional, după moartea marelui învăţat al omenirii…Plecasem pe coastă la marginea oraşului, ne stânsesem într-un cimitir şi ne chioram toată ziulica la crucile morţilor, le citeam epitafurile şi ne amuzam… Popescu ăsta se împrietenise cu paraclisierul, unul Șmith, un neamţ rămas pe acele meleaguri, care-l ţinea pe mâncare să-i tragă clopotele eliberatorului omenirii..Imi mai aducea şi mie ce-i rămânea lui şi ne suiam în clopotniţă şi ne agăţam de funiile alea lungi şi băteam cu o poftă îndrăcită clopotele, acolo deasupra oraşului…Aşa m-a găsit tata, acolo sus, parcă-l văd, venind în iţarii aceia ai lui cu desaga la spinare, întrebându-mă: “Ce e mă cu voi aici, …tu-vă anafura mămicilor voastre, v-aţi trasformat în îngeri şi-aţi pus cartea-n cui?” “A murit Stalin, tată!- i-am sărit eu în braţe- poate scăpăm şi noi de chiaburie, că m-au dat ăştia afară!” “Scăpăm pe dracu, la noi colhozul e în toi!” “Ionescule, îl întreba colegul lui, ce-or fi văzut ăştia la taică-tău de l-au făcut chiabur, că săracu doar iţarii ăştia îi are pe el…? Şi aici domnul inginer începea să plângă, îl cuprindea o adâncă tristeţe şi plângea ca un copil, apoi scotea batista, îşi ştergea lacrimile şi continua să povestească foarte senin, parcă nu i se întâmplase nimic deosebit: “Asta a fost ultima mea imagine despre el,hai, părea el să zică, foarte liniştit, după înjurătura lui de anafură, punând desaga jos şi aşternându-ne un prosop dat de mama, hai daţi-vă jos de-acolo şi luaţi ceva-n gură că v-o fi foame şi vouă, parc-aţi fi bolnavi de jigodie de slabi ce sunteţi, şi ce dacă vă dă ăştia afară? Din ţară nu vă dă ei afară şi chiar dacă ne scoate şi din ţară, s-o găsi el vre-un loc pe pământul ăsta şi pentru noi…Noi, ţăranii, cum credeţi că am trăit pe pământul-ăsta? cu cartea voastră? e-hei, am muncit cu palmele, domnule, ăsta e secretul vieţii…Ăsta a fost ultimul cuvânt al lui pe care l-am auzit…Când a ajuns acasă, îl aşteptau unii de la securitate cu maşina neagră, l-au ridicat şi aliluia, nu l-am mai văzut nici în ziua de azi…A murit la Gherla. Toată vara aceea am secerat singur cu biata mamă care udase tot locul cu lacrimile ei…”  
 
Seara am plecat de la lucru ceva mai devreme cu imaginea domnului inginer Ionescu plângând, le-am dat la copii să mănânce şi le-am spus să se culce că eu mă voi duce la Trocadero să vorbesc cu acest om care mă va ajuta cu divorţul. Întotdeauna seara mă fascina oraşul, mergeam pe jos să-i respir aerul rece şi să-i iau pulsul, era ora întâlnirilor, fete graţioase răspândeau în jur un aer tineresc de sărbătoare cu gânguritul lor de porumbiţe, îmi părea rău că nu mai sunt la vârsta lor să-mi încep viaţa aici, fără amintiri şi fără remuşcări, s-o încep cu astfel de întâlnire cu una dintre aceste fete fermecătoare, într-un cămin sfânt, aşa cum zicea tata, un cămin unde să poţi lăsa totul la uşă şi să găseşti în casă doar fericirea.  
 
În seara aceea la Trocadero era lume multă de tot felul, se îmbulzeau la o halbă de bere şi la o gură de vorbă, am vrut să intru pe uşa din faţă dar n-am mai avut loc, altă uşă care da în grădina de vară era blocată cu lăzi încărcate cu sticle goale şi grădina era tixită până la refuz cu tot felul de cheflii. Nu-mi mai plăcea această atmosferă de bombă cu fum de ţigară şi mirosuri grele de aer închis şi am sărit în grădina de vară printr-un gang care ieşa sub o boltă de viţă-de-vie. L-am căutat pe domnul inginer Ionescu cu privirea prin toate părţile, m-am uitat şi prin crăpătura uşii să-l văd unde stătea el de obicei sorbindu-şi sticla de pepsi cu coniac. Olteanul ăla gras transpirase tot, era foarte aglomerat, mergea de colo-colo cu halbele în mâini, făcându-şi loc printre clienţi. “N-aţi văzut pe domnul inginer Ionescu? -îl întreb eu, puţin supărat de lipsa prezenţei lui. “N-am văzut, domnule, niciun inginer Ionescu!”- sare el pe un ton impertinent care mi-a sărit în ochi. Eu tac şi stau mai departe acolo, urmărindu-i traseul. “Apropo, zice, dându-se pe lângă mine, în seara asta e rost de băut!” Şi-mi face şmechereşte cu ochiul. De data aceasta l-am tratat rece şi i-am comandat o halbă de bere. “Am auzit că domnul inginer Ionescu o să se umfle de bani!”-îmi şopteşte el la ureche când îmi aduce berea. “Cu ce ocazie?”-îl descos eu. “Ce, nu ştii nimic?”- mă întrebă el pe un ton ceva mai politicos. “Zău că nu ştiu!- i-o retez eu curios şi dacă tot mă mai ţii cu dinţii la gard să ascult balivernele tele de oltean al dracului, s-ar putea să nu mă mai intereseze!” “Stai, domnule, chiar nu ştii?- se repede el sub ochii mei cu o mutră idioată- l-a chemat Primul-Secretar la el cu invenţia aia a lui, l-a suit în maşină şI l-a dus pe Criş s-o experimenteze, chestia aia a lui e valută forte! O să bem trei zile şi trei nopţi…”  
 
Mi-am luat berea şi m-am retras liniştit în colţul meu sub acea viţă-de-vie. Îmi vorbise de o sută de ori despre această invenţie, o desenase pe toate mesele pe unde stătusem cu el, dar niciodată nu-l luasem în serios. Unii oameni vorbesc aşa aiurea despre închipuirile lor, dar când e vorba să treacă la ceva concret,se împotmolesc şi le lasă baltă. Aşa credeam şi despre această bizarerie a lui. “Mai am de rezolvat o chestie, zicea el, captarea apei de la cupe căreia trebuie să-i dau direcţiea pe nişte ţevi de evacuare.” Recapitulai încă odată datele pe care mi le furnizase el despre invenţie: era o turbină rotativă care funcţionează pe ape curgătoare, plutind pur şi simplu. Avea dublu scop, zicea el, să dea şi curent şi apă…  
 
În timp ce eu mă pierdusem în turbina lui, veniră nişte ţigani cu o dizoză frumoasă care cânta tangouri spaniole şi începură să-i zică uşor “Adios Muchachos”, gândurile-mi fugiră repede de la domnul inginer Ionescu la anii mei de călugărie şi la Agneta. După care schimbară registrul şi o dădură-n nişte ceardaşuri îndrăcite. Câţiva mustăcioşi se sculară şi începură a-şi bate cismele cu palmele lor în ritmul muzicii, femeile începură şi ele să ţopăie pe lângă ei şi dintrodată se dezlănţui o veselie ruptă din rai. Ia uite, domnule, mă gândii eu, ce face şi muzica din om, mai ales după ce e un pic afumat! Acum să fie şi domnul inginer Ionescu, ce i-ar mai înjura el că nu cântă şi cântecele lui olteneşti!  
 
Nu trecu mult şi-l văzui printre acei jucători, se împleticea, era beat mort, imita şi el acel joc ca o paiaţă, lumea îl îmbrâncea şi râdea de el. M-am sculat să-l trag mai la o parte, dar m-a respins, m-a înjurat şi mi-a făcut vânt într-o parte. Striga ca un nebun, Silvia, Silvia şi trăgea de fustele femeilor să joace cu ele. Doi bărbaţi mai tineri puseră mâna pe el să-l imobilizeze şi să-l dea afară, dar dintr-o smucitură, s-a scuturat de ei, a scos un cuţit din buzunarul hainei şi a început să strige cât îl ţinea gura: “Dacă are curaj vre-un bozgor să se bată cu mine, să vină încoa!” Şi învârtea prin aer lama cuţitului, făcând ape-ape în lumina becului de neon. Eu am sărit să-l opresc, i-am pus mâna pe umărul stâng pe la spate şi i-am luat cuţitul. “Aaaa, sare el, tu erai Mihaly? Nu ştiu ce e cu mine! Parcă am o presimţire…Am băut, Mihaly…şi de fericire şi de necaz…Tu ştii, mă, cine sunt eu?” Unul din cei doi tineri mi-a strigat în ungureşte” Dă-i, bă, un , picior în fund, n-ai auzit că ne-a făcut bozgori?” Le-am răspuns că omul e beat, nu ştie ce vorbeşte, altfel e un om onorabil, e inginer la Trustul de construcţii, acum a dat şi el peste o mare bucurie şi a băut cam mult. Barmanul venise şi el în ajutorul lui. “Cine a îndrăznit să se ia de olteanul meu?-întreba el- în cârciuma mea n-are voie să se bată nimeni că aduc şapte miliţieni…” L-am tras după tejghea, l-am răcorit cu puţină apă şi după câteva minute s-a trezit. “Bă, Mihaly, băăă, eu am ţinut la două lucruri în viaţă, la Silvia şi la această invenţie! Pe Silvia am pierdut-o, invenţia în schimb mi-a reuşit, a ţâşnit apă de acolo din fiarele alea şi s-a aprins becul…Am primit brevetul de la Secretarul-Prim…”  
 
Referinţă Bibliografică:
INGERUL CARE A CAZUT DIN PARADIS / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1703, Anul V, 30 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!