Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Exprimare > Mobil |   



ÎNGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS -fragment-
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
A doua sau a treia zi după scurtul meu concediu, m-am dus pe seară, după ce venisem de la serviciu la baroul avocaţilor şi l-am căutat pe tovarăşul Spânache. De fapt domnu’ inginer Ionescu mi-l recomandase. Cu o seară înainte băusem amândoi la Trocadero şi zice: “Bă, Mihaly, dă-o dracului de viaţă, mă, că asta nu mai e viaţă!” El mă compătimea pe mine, dar prin mine îşi compătimea propria soartă. Fusese şi el căsătorit cu o ingineră de la proiectări şi se despărţise de ea, acum era burlac şi sta toată noaptea prin 
  
cârciumi. Căutam să-l înţeleg, îl cunoscusem şi pe fratele lui care era doctor, chiar îmi povestise viaţa lui frate-său, trecuse şi ăla prin multe, fusese cu el copil de trupă în Germania la aceeaşi şcoală de aviaţie, cunoştea limba germană la perfecţie şi, când se pilea, lua vioara şi cânta cântece nemţeşti, mai ales marşuri fasciste de care învăţase el acolo…Când venea vorba de el, domnu inginer Ionescu ofta şi zicea: “E la Gherla, băgat de-ăştia…şi el, sărmanul, nici nu ştia ce-s ăia fascişti…” 
  
Acolo în lumea lui la Trocadero mă întreabă într-o seară:”Mihaly, ştii care e diferenţa dintre mine şi tine? Adică dintre viaţa mea şi a ta?” “Ştiu, domnu’ inginer, dacă-mi spuneţi!” Se uită în ochii mei şi-mi zice încet, parcă ar fi cântat o baladă :” « Îţi spun eu care este- şi începe să plângă- tu ai şansa să treci la o viaţă normală pentru că nu ţi-ai pierdut facultatea de-a iubi o femeie! Eu nu mai am această şansă, mi-am pierdut-o, femeile biologic pentru mine nu mai prezintă niciun interes!…Ştiu, tu o iubeşti pe Marica, de fapt ea s-a îndrăgostit de tine şi ăsta este un lucru mare, Marica e fată la locul ei şi ştii ce-a zis ieri la birouri?” “Ce-a zis?”- fac eu pe curiosul. “Dacă-l iubesc, îl iau aşa cum este, cu copii cu tot!” “A zis ea asta?” “Să n-apuc să plec de-aici dacă te mint!” “Eu te-nvăţ să termini cu curva aia! Am un coleg avocat, îţi dau o scrisoare către el şi bagă , dracului, divorţul ăla odată!” 
  
A doua zi am plecat la Tribunal hotărât să termin cu Iulia cu scrisoarea de recomandare a domnului inginer Ionescu în mână. Era o zi tristă pentru mine. Şi natura parcă contribuia la starea mea, se închisese dintrodată, soarele se ascunsese după nişte nori şi bătea un pic de vânt care mă inerva, nu-mi venea uşor să renunţ la mama copiilor mei, sufleteşte mă zbăteam între două sentimente contradictorii; pe de o parte aş fi vrut să mă împac cu ea numai de dragul copiilor, pe de alta o uram de moarte şi nu puteam s-o mai sufăr. “Pe cine căutaţi dumneavoastră?”- mă întreabă o secretară care bătea la maşină ceva. Nici nu realizasem că deja ajunsesem şi intrasem într-un birou. “Pe tovarăşul Spânache!”- îI răspund eu, trezindu-mă din visele mele. “Aaaa! Pe tovarăşul Spânache? Nu e, nu vedeţi că nu e? Căutaţi-l la Judecătorie că azi a avut un proces…” “Bine, domniţă, mulţumesc!” 
  
M-am uitat la ceas, era deja târziu, dacă i se terminase procesul, Spânache al meu nu putea să mai fie la Judecătorie la ora asta. Dar ce-am zis: hai să fac o încercare! Sala Judecătoriei era în altă parte a oraşului. Trebuia să traversez oraşul şi-am luat-o şi eu pe centru, pe Corso, pe jos…Mergeam agale cu gândurile rătăcite… Mi se părea, aşa sălbăticit cum devenisem, că toată lumea se uită la mine şi mă învinuieşte de ceva. Stada se colorase straniu în nişte culori vii, pe de o parte şi pe de alta răsăriseră nişte lalele roşii, lumea, în special tinerii, se plimbau în voie fericiţi, intrau şi ieşau de la cinema sau pur şi simplu omorau timpul pe marele bulevard. Oraşul acesta pe care-l ridicasem aproape jumătate din temelii, eu, cu mâinile mele, spânzurat acolo deasupra cerului cu harabanaua mea, mi se părea acum un oraş necunoscut, străin de mine; de acolo de sus se vedea altfel, de aici de jos, siluietele blocurilor, tăiate parcă din blocuri uriaşe de marmoră străluceau fantastic în lumina primăverii, zvelte şi suple ca nişte catarge enorme pe o mare nevăzută. Rămăsei chiar surprins de noua lui înfăţişare şi chiar mă întrebai de când nu mai dădusem eu pe aici. 
  
Clădirile Judecătoriei rămăseseră tot cele vechi, de fapt, când oraşul era cel vechi, aceste clădiri erau cele mai arătoase, avea dreptate toarăşul Vlad de la sindicat: politicienii din trecut numai judecătorii construiseră în oraşele astea de provincie ca să stoarcă la parale de la bieţii oameni. Intrarea o cunoşteam, îl cunoşteam şi pe portar din timpul detenţiei mele. Bag capul pe uşă şi dau tocmai de el, juca table cu unul. “Scuzaţi-mă că vă deranjez, tovarăşe portar, îl caut pe domnul avocat Spânache!” Portarul, imperturbabil, tăcu, parcă m-aş fi adresat pereţilor, nu lui. “Şase-şase!- sare el de pe scaun, bucurându-se ca un copil- şi se repezi să mute pulurile. Avea nişte degete agile cu care le palma ca prestigitatorii de la circ. “Ce vreai, domnule, dumneata la ora asta?”- mi se adresă el într-un târziu şi iar aruncă zarurile- şase-cinci!- strigă el cu mai puţin entuziasm- aţi scăpat de marţi! -şi îşi îndreptă coloana vertebrală, întorcându-se înspre mine- vorbeşte, bă, odată, tu n-auzi, ce-ai cu tovarăşu’ Spânache?” 
  
De fapt simte că nu pot să-l sufăr, are impresia că toţi care intră aici pe uşa tribunalului sunt infractori, hoţi, pungaşi, puşcăriaşi sau dracu mai ştie ce; el niciodată nu poate înţeleage că pe această poartă poate să mai intre şi oameni cinstiţi cu care legea a făcut o eroare. Un proces se desfăşoară între doi oameni, între două părţi- cum spun ei corect în vocabularul lor- una dintre părţi are dreptate, deci rămâne cinstită , cealaltă, nu!- el mă ia pe mine cu” ce cauţi, bă, pe-aici”, parcă m-aş fi dus acolo să-mi facă el dreptate. “Ce să caut, bă,-mă inervez eu- îl caut pe tovarăşul Spânache!” Portarul se chiorăşte câteva clipe la omul cu care juca şah. ,Îmi îndrept şi eu privirea spre el, era un om slăbănog cu un nas coroiat, cu obrajii supţi şi pomădaţi, brăzdaţi de mari riduri adânci, avea un gât subţire, ai fi zis că e un ofticos care a ieşit de câteva zile dintr-un sanatoriu. 
  
“Dânsul e tovarăşul Spânache!-zice portarul într-un târziu, mutându-şi privirea de pe el pe mine şi analizându-mă în tăcere minute în şir, cântărindu-mă din ochi să vadă cu cine are de-aface: mă luase de la pantofi şi-şi ridica privirea încet peste bust şi peste faţă- ce-ai cu el, ce dracului, n-are şi omul o clipă de răgaz să joace şi el o tablă-n linişte?” 
  
Tovarăşul Spânache ăsta închisese tablele în zeflemea, se sculase uşor de pe scaun plin de insolenţă, îşi scuturase scrumul de ţigară de pe haine şi înaintase câţiva paşi spre mine. După felul cum mergea îmi dădui seama că e beat, trăgea rar dintr-o ţigară şi se clătina, degetele de la mâna dreaptă, în locul acela unde ţinea ţigara erau negre, băteau în cafeniu închis. 
  
“Da, deschide el gura, flegmatic, trăgându-mă mai într-un colţ- eu sunt tovarăşul Spânache!” “Scuzaţi-mă că vă deranjez la ora asta, v-am căutat şi la birou şi mi-a spus secretara că aţi avut ceva procese…” “Stai niţel aici- sare el şi o ia repede pe coridor spre un veceu- revin imediat!” 
  
Reveni tot împleticindu-se şi se aşeză în faţa unei ferestre: “Ei, acu ia-o de la capăt şi spune ce te doare!” Căută să fie ceva mai degajat, din când în când îşi controla ţinuta ca soldaţii care trec prin faţa superiorilor, îşi scutura haina de scrum şi cum făcea el că mai rău o murdărea. 
  
“M-a trimis la dumneavoastră domnul inginer Ionescu de la Trustul de construcţii…” “Care inginer, olteanul ăla din Gorji?” “Da!” “,În ce problemă?” “,Într-o problemă de divorţ!” “Păi spune, măi omule, aşa!…” După o pauză: “N-a terminat nici acum cu divorţul?” “L-a terminat, domnule Spânache, nu e vorba de el, ci de mine!” “Păi de ce mai lungeşti, măi omule, vorba şi nu-mi spui care e tărăşenia!”- se supără el şi trase din ţigară cu poftă- spune-mi să înţeleg şi eu ceva, ei, şi…? Ce zici că mai face ?” “Cine?” “Cum cine, inginerul ăsta!” “Face bine!” “E şeful tău?” “Da!” “Mai bea el la Trocadero?” “Bea mereu, domnule Spânache!” “Mi-e dor de el, domnule, mi-e tare dor de el, a fost o capacitate, am fost colegi de liceu, în clasa a zecea l-au dat ăştia afară că n-avea origine sănătoasă… Apoi i-am pierdut urma şi tocmai acum m-am mai întâlnit cu el. Nu bea decât la Trocadero, de fapt el îi pusese numele acelei cârciumi aşa după o explanadă franceză din Paris, de unde protestau românii exilaţi împotriva Geniului Carpatic…” Am bănuit eu că Spânache ăsta e tot oltean, oltenii se-ajută al dracului între ei când se întâlnesc pe alte meleaguri. şi îl iau mai uşor: “Păi să vedeţi, tovarăşe Spânache…” “Lasă-mă, domnule, nu mă mai tovărăşi aşa, mai bine zi-mi pe nume…” şi-i povestesc eu cum am cunoscut-o pe Iulia, cum m-am însurat cu ea, cum am făcut copiii-ăştia, cum pleca ea de-acasă, cum am prins-o cu ăla şi sunt hotărât să divorţez… 
  
“Domnule, cum zici că te cheamă?…” “Mihaly!” “Eşti cumva ungur?” “Da!” “Asta nu contează! Du-te mâine dimineaţă la birou la noi şi roagă şi dumneata o fufă de-aia de secretară să-ţi facă o cerere în care să spui cu lux de amănunte tot ce mi-ai spus mie, ţi-o ticluie ea, îi dai şi dumneata o ciocolată-ceva şi ţi-o încondeie ea, apoi du-te la barou şi plăteşte taxa şi dacă nu te-oi scăpa eu de ea în două săptămâni să nu-mi zici mie cuţu!”- termină el şi iar îşi aprinse o ţigară, îi tremura mâna pe chibrit, probabil că trăise mica mea dramă, apoi iar a început să-şi scuture haina, era mai mult un tic nervos decât o treabă utilă. 
  
M-a condus până pe scări, uşa Judecătoriei dădea direct în stradă, am simţit deodată cum m-a inundat aerul rece al serii, răspândind un parfum care mirosea a lavandă, tineretul se plimba pe Corso, oraşul parcă-şi trăia orele lui de fericire când se întâlnesc oamenii după o zi de muncă şi-şi povestesc unii altora necazurile şi bucuriile de peste zi… 
  
Eu am plecat, am întins pasul spre casă şi niciodată nu m-am simţit mai singur ca acum. Trebuia să dau pe la Trocadero să mă răcoresc, acolo era şi domnul inginer Ionescu, avea o sticlă cu pepsi în mână, sta singur la capul mesei şi medita cum făcea mereu în astfel de situaţii. N-am apucat să intru că cineva mă trage de mânecă: “Tati- m-am pomenit eu strigat de Iulişka- hai acasă!” Era cu Pişto de mână. “Hai acasă, repetă ea, nu vrem să te mai vedem ca alaltăeri seară!” 
  
Referinţă Bibliografică:
ÎNGERUL CARE A CĂZUT DIN PARADIS -fragment- / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1685, Anul V, 12 august 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!