Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Aniversari > Mobil |   


Autor: Ion Ionescu Bucovu         Publicat în: Ediţia nr. 1664 din 22 iulie 2015        Toate Articolele Autorului

Gânduri despre MOROMEŢII la 60 de ani de la apariţie
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Gânduri despre MOROMEŢII la 60 de ani de la apariţia romanului  
 
În anul 1970 am făcut o vizită la Siliştea-Gumeşti la îndemnurile profesorilor Ion Rotaru şi Alexandru Piru pentru a face o lucrare de licenţă despre „Realitate şi ficţiune în romanul Moromeţii” Pe atunci trăiau multe din personajele romanului: Catrina M oromete, Ilinca, Alboaica,Ţugurlan, Polina, Birică, Iorga Grigore, coleg de şcoală cu autorul, Bălosu, notarul Preda Oprescu, Zdroncan, Din Vasilescu, sculptorul ţăran, Florea Gheorghe, Aristide, Marin al Mariei lui Usturoi, Matei Dimir, Fane-Marin Bâznae, Valache, Albei, Siţa, Popa Andrei, Vasile Boţoghină, faimoasa Guica.  
 
De atunci au trecut mulţi ani. Romanul „Moromeţii” a rămas multă vreme în umbră sub motivul că prozei ţărăneşti i-a trecut timpul. Dar puţini au observat că „Moromeţii” este un roman care ne aduce în faţă un nou tip de ţăran care se deosebeşte de ţăranul lui Sadoveanu, Creangă, Zaharia Stancu sau Rebreanu. Acestă carte e ca aurul, de ce se învecheşte, de-aia capătă noi străluciri. De fapt cu moartea lui Ilie Moromete, viaţa satului de la câmpie ia o nouă întorsătură. Va intra într-o perioadă de prefaceri care nu se va mai întoarce la ce a fost.  
 
Vizitând satul şi stând de vorbă cu ţăranii din Siliştea-Gumeşti, am fost lovit de faptul că majoritatea personajelor şi acţiunilor, monografia satului, obiceiurile, vorbirea sunt de o realitate nudă, ficţiunea aproape că s-a topit în realitate.  
 
Ideea romanului l-a ispitit pe autor încă de la începutul activităţii literare. Toate nuvelele lui au subiecte luate din viaţa satului. Multe din ele s-au topit în ţesătura romanului. Romanul e prefigurat încă din 1949, este reluat în 1950-1951 şi a treia oară în 1955; volumul al doilea este conceput în 1953, părăsit până în 1956, apoi reluat şi terminat în doi ani.  
 
S-a spus despre „Moromeţii” că este o monografie a satului din Câmpia Dunării. Siliştea-Gumeşti este o comună mică, aşezată în partea de nord a judeţului Teleorman, pe ambele părţi ale Pârâului Câinelui, având o vechime de trei secole. Satul a aparţinut mult timp Mânăstirii Glavacioc. Pe la 1885 devine proprietar Maria Al. Manos, apoi moşia este moştenită de grecul Guma, de unde i s-a tras şi numele de Siliştea-Gumeşti. În timpul desfăşurării acţiunii din roman mai rămăseseră dintre boieri doar cucoana Marica „cu vreo patru sute de pogoane…”. În roman descrierea satului este la fel ca în realitate, cu lux de amănunte.  
 
Locul de taifas al moromeţilor era poiana din faţa fierăriei lui Iocan. „…Adunările cele mai zgomotoase aveau loc în poiana fierăriei mai ales duminica dimineaţa…”  
 
Toponimia împrejurărilor satului din roman este identică cu cea reală. Există localităţile Atârnaţi, Balaci, Burdeni, Ciolăneşti, Căţeleşti, Mozăceni, Udupu, R âca etc. Primul volum descrie satul din anul 1937, al doilea, după o întrerupere de 20 de ani.  
 
În primul volum satul înfloreşte, pătrunde industria, pământurile se vând şi se cumpără, gospodăriile se dezvoltă. Pe lângă bogătaşii satului fac politică şi ţăranii înstăriţi. Cei cu stare stau în centrul satului ca alde Aristide, Toderici stă lângă primărie, Oprescu la fel, asemenea şi Predescu sau Popa Andrei. Majoritatea ţăranilor sunt încă săraci. Gospodăriile sunt compuse dintr-o casă, un grajd, curte, grădină, căruţă, vite şi câteva păsări.  
 
Obiceiurile satului sunt descrise magistral.  
 
Jocul căluşului şi jocul copiilor de-a şotronul şi de-a bobicul, ineluşul seara la clic sau la furcărie, Formele de ritualuri străvechi cum ar fi spălatul picioarelor la Rusalii, obiceiuri legate de viaţa omului (naşterea, botezul, dragostea, nunta, înmormântarea, paraistasul) pregătirile pentru secerat, desfăşurarea treieratului, scene de folclor local (bocete, blesteme, ghicitul, datul cu bobi) sau coptul porumbului şi al dovleacului de copii la deal sau pe izlaz, fluieratul fetelor la poartă, ieşirea fetelor cu flăcăii în tindă,- toate acestea fapte au poezia lor în roman, petrecându-se într-o permanentă revărsare de energie. Unele pagini sunt adevărate imnuri închinate freumuseţii pământului şi anotimpurilor. În roman sunt integrate şi scene din credinţele populare despre Iele, nişte arătări, de obicei femei sau fete, care apar noaptea în poiene, jucând după fluier. Cine le vede rămâne cu infirmităţi. „Altădată a văzut Moromete o poiană cu muieri goale la el în Siliştea, la marginea pădurii, jucau singure, fără fluier şi a doua zi s-a dus acolo să vadă ce era şi a găsit iarba uscată, aşa ca un cerc!…”  
 
Romanul „Moromeţii” cuprinde un întreg univers, în care se mişcă bătrâni şi copii, tineret şi oameni maturi cu grijile lor zilnice.  
 
Scena mesei moromeţilor e o admirabilă prezentare a ierarhiilor familiale, a atmosferei din casă, a raporturilor dintre fraţi, o introducere uimitoare în psihologia moromeţilor.  
 
Tulburătoare scene de dragoste rămân întipărite în mintea cititorului. „Polina se întoarse cu umărul şi-l aşteptă dintr-o parte, parcă la pândă, cu ochii deschişi; se lăsă greu cu toată puterea trupului şi gemu când el (Birică) o apucă şi-o înfăşură în braţe; numai când o ridică pe sus închise ea ochii. El o duse chiar pe pământul din care avea să-şi ridice casă şi o iubi acolo pe răcoarea lui curată, păzit de lumina mare a zilei.”  
 
Marin Preda realizează adevărate poeme ale universului câmpenesc, cu tonalităţi rapsodice, pline de un lirism sfâşietor.: „Soarele începu să răsară; câmpia se limpezeşte de spuma argintie a aburilor de rouă şi întinderea ei care joacă acum în nemărginiri de foc rece pătrunde prin ochi înăuntrul omului, îl împrăştie afară, îl goleşte de frământările lui trudnice şi apăsătoare, pentru ca după aceea să-l adune la loc într-un fel nou; florile albastre de cicoare ale căror priviri mai curate ca adâncul cerului răsar din loc în loc pe marginea drumurilor înguste, şi vântul uşor al dimineţii care face ca grâul valuri asemănătoare mării, şi ciocârlia care ţâşneşte din lan şi urcă cu spinarea în sus spre cerul boltit şi albastru, şi întradevăr, pitpalacul tulburător şi barza care păşeşte rar printre răzoare, şi floarea galbenă a spicelor de grâu, care nu s-au copt, încă şi se revarsă în aer din nimic, şi drumurile care lasă satul în urmă, şi ierburile groase de pe marginea drumurilor înţesate cu scaieţi puternici, a căror floare uimeşte ochiul de la mare distanţă, toate acestea răzbat cu putere din viaţa câmpiei şi pătrund înăuntrul omului, subjugându-l.”  
 
Dacă în primul volum „viaţa se scurge aici fără conflicte mari”, în volumul al doilea satul parcurge „marile zguduiri” de după război. Noul regim răvăşeşte satul, răstoarnă vechile rânduieli, scoate în faţă pe sărăcanii satului, un Isosică, Tăbârgel, Plotoagă, Zdroncan, Bilă, Mantaroşie etc.  
 
De ce romanul s-a numit „Moromeţii”?  
 
Mergând pe firul documentelor am găsit în „Însemnarea celor care se cunună” din anul 1834 că „s-au logodit şi s-au cununat mirele Dumitru sin MARIN MOROMETE, locuitor în satul Bucovul (vecin cu Siliştea Gumeşti) cu numita mireasă Dobra, fata lui Neagu Dinu, locuitor în satul lor, în luna decembrie, ziua 16, anul 1834, ce se arată împotrivă prin mine Popa Marin Pistol.” Numele de Moromete era deci răspândit pe aceste meleagfuei. Sufixul –ete se găseşte mai mult în Oltenia: brabete, ciuculete, juvete, gorobete… Lui M arin Preda i s-a părut că acest nume sună bine. De altfel când se zice: Eşti un Moromete! Adică un sucit, pus pe poante, ascuns sufleteşte, dar cu mâncărici pe limbă. De fapt, luând exemplul lui Caragiale, pentru care a avut un mare respect, editându-i şi opera la Cartea Românească, Marin Preda a dat nume sonore personajelor sale, asemenea dramaturgului.  
 
Ilie Moromete face un mare salt faţă de întreaga galerie a ţăranilor descrişi până acum în literatura noastră. El este „victima unei sinistre ironii a sorţii” sub paşii istoriei atât de neiertători.  
 
Niculae Moromete se împleteşte cu destinul scriitorului. „Atunci va fi împlinit romanul „Moromeţii” când şi destinul povestitorului va fi relevat” (interviu Păunescu-Marin Preda.). Niculae pare a fi până la un punct Marin Preda, Iată o scenă tulburătoare de extaz şi visare la moartea părintelui: „Tată, şopti el, eu nu te-am părăsit niciodată, ştii bine… Nu ţi-am făcut nici un rău, nu te-am chinuit cu nimic şi îmi pare bine că te-ai împăcat cu mama… dar de ce nu vorbeţti şi cu mine? Crezi cumva că d-aia n-am venit la patul tău înainte să mori, fiindcă te-am uitat?... ştiu că poate cu timpul amintirea ta de când eram mic ar fi crescut iar la loc şi ar fi astupat-o pe cea de care mi-a fost mie frică să n-o capăt venind la patul tău, m-am gândit şi la asta, dar eu mai ştiu că nu toate încercările te lasă neatens…puţine te întăresc, toate caută să-ţi ia puterea…Şi eu vreau să spun ca şi tine că binele n-a pierit niciodată din omenire, dar că trebuie să ajungem să-l facem pentru toţi…Altfel crezi că merităm să vedem lumina soarelui? Tată, mă auză? Nu mai vreai să stai cu mine de vorbă? Sunt eu, Niculae, mamei te arăţi şi mie nu. De ce? Nu maiai nimic să-mi spui?”  
 
Întregii comedii verbale, Marin Preda îi scoate la iveală o adâncă intuiţie a omenescului, în sens tragic. Disimularea lui Moromete e o reacţie defensivă, dictată de o îndelungată experienţă istorică. Între vorbe şi gânduri el introduce un decalaj deliberat, care-i dă posibilitatea să-şi păstreze o mare stăpânire de sine şi un punct de vedere contemplativ, un fel de filozofie moromeţeană. Disimularea îi îngăduie să se apere de forţele ostile care-l asaltează. Comedia cuvântului la Marin Preda e luată din tehnica lui Caragiale(vezi discursul lui toderici la finele anului şcolar).  
 
Limba moromeţilor este elemental cel mai authentic pătruns în ţesătura romanului. Vocalismul respectă normele limbii literare, dar adesea vocala e se închide la i: zilili, e la ă: dăschide, pă gard etc. Fricativa palatală h are o aspiraţie surdă: oţi, Miai etc, adjectivele se substantivizează când denumesc însuşiri negative: borţoaso, blegule, chiorule, dosăditule, măgâreaţo, nebună, prostule, puturosule, pârlito, tâmpito, prăpădito, izmenito etc. Prin fenomenul interdicţiei de vocabulary, cuvântul iradiază, aidoma ca în limba populară, numeroase sinonime: pentru dracu- naiba, iacacine, satana, cinenutrebuie, cinenupoate etc. Oamenii în “Moromeţii” nu sunt identificaţi după numele de la botez ci după porecle. Poreclele sunt nişte micromituri. Zdoncan când era mic zdroncănea blănile patului, Ouăbei, fost negustor de ouă, striga : ouă bei (bă), Besensac are o istorie şi mai ciudată. L-a adus boieroaica în sac, fiind prins la furat şi de frică, săracul, trăgea câte una… Cârcâdaţ este numele unui joc, de-a pitita. De fapt nu se poate stabili o distincţie clară între poreclă şi nume. În sat oamenii nu se strigau cu numele de botez, ci cu poreclele: Mantaroşie, Împuşcatu, Marmporoşblanc, Pilelungă, Troscot, Usturoi, Udubeaşcă etc. Personajele folosesc proverbele şi zicătorile locului: Stare-ai bumben! Dau din coadă să ies din iarnă, aştezău, adică aşa să-ţi ajute Dumezău, salut când se ţesea în război.  
 
Înjurătura la ţăranul roman a fost o descărcare nervoasă pe toate necazurile care l-au apăsat. Ea a căpătat în roman întorsăturile cele mai imprevizibile pe portativul stilului scriptic. Ea a apărut ca mijloc de defulare sau numai decorativ. Toate personajele din roman înjură. Cocoşilă în privinţa înjurăturilor era vestit, îl înjura şi pe tat-so, şi pe popoa, şi pe primar, şi pe preceptor, pe toţi de la lingură, de la şervetul cu care se stergea, la lampă, la feştilă, lumânare, târlă, copii, bunici şi străbunici. “Pe Dumnezei Cocoşilă îl cobora jos în sat şi îl înjura cu o anumită filozofie…” Înjurau de mamă, de rai, de tot ce era pe pământ…  
 
De asemenea blestemele erau în clipele de ceartă erau elemente de refulare: Tăiat-ar cinenutrebuie, lovite-ar moartea, mâncate-ar pământul, lovite-ar buba, lovite-ar jigodia…  
 
Marin Preda foloseşte în roman cuvinte autentice care denumesc îmbrăcămintea şi încălţămintea: opincă, dulamă, flanelă, ţoale, aba, nădragi, baruş, crepdeşin, americă, scurteică, murea etc, din domeniul bucătăriei: strachină, ştevie, pâsat, pilaf, dumicat, cuvinte care denumesc obiecte din casă şi din curte: prag, podişcă, parmalâc, belciugării, târlici, cipici, cergă, boboroadă, caftane, fes, răşchitor, daravelă,leliţă, vadră, a da dosul…  
 
Limba moromeţilor are ca trăsătură principală oralitatea, Marin Preda fiind un virtuoz al dialogului din lumea ţărănească.  
 
La 60 de ani de la apariţia “Moromeţilor” Nicolae Breban spune :„Moromete înseamnă în primul rând lansarea unui personaj. Cea mai mare forţă a scriitorului nu e să facă metafore, forţa scriitorului să creeze, precum Dumnezeu sau zeii, o figură de bronz care să rămână peste secole. Ca Hamlet, ca Don Quijote, ca Raskolnikov... Or, Moromete e şi el un monument de bronz! Preda a creat un personaj şi va rămâne în literatura română prin Moromete, degeaba se strofoacă generaţiile astea mai tinere, tinerii ăştia care înainte de Revoluţie veneau la mine cu o mare politeţe şi cu o imensă umilinţă, inutilă de altfel... Iar după Revoluţie s-au agăţat de Revoluţia română, de schimbarea politică brutală. O falsitate fără margini. O falsitate în care plutesc grupe de literaţi şi de politicieni şi care astăzi fac carieră, fac bani, fac influenţă. Ruptura politică din 89 n-are nicio legătură cu literatura. O să mi se spună mie şi lui Eugen Simion: „Vă apăraţi generaţia...” Dar noi am aruncat pe masa literaturii nişte cărţi care au rămas până azi şi nişte personalităţi, care nu vedeţi că nu pot fi egalate”, a încheiat el. Eugen Simion, la rândul lui, a vorbit despre personalitatea lui Marin Preda, pe care l-a cunoscut bine: „Preda n-a scris nici în genul lui Rebreanu, nici în cel al lui Sadoveanu. Modelul lui în proza românească e Caragiale. Preda n-avea mari studii, dar citise mare proză, prozatorii americani, prozatorii ruşi. Mi-amintesc o discuţie cu el despre Dostoievski şi Tolstoi la care eu n-am făcut faţă...”, a spus academicianul, vorbind în acelaşi timp despre cantitatea de antipatie nemeritată pe care a acumulat-o Preda în anii de după Revoluţie. „După 1989 a acumulat un mare grad de ură. M-am întrebat mereu de ce această antipatie. N-a fost prea iubit nici de generaţia ’60, iar după ’90 i s-a pus în cap orice, inclusiv faptul că a inventat realismul socialist. Or, celebra discuţie povestită de Păunescu e reală. Preda i-a spus lui Ceauşescu: „Dacă vreţi să reintroduceţi realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid!” Şi a coborât scările, transpirat, iar când a ajuns jos a zis: „Dom’le, dacă nebunul ăsta nu voia să renunţe, ce făceam, trebuia să mă sinucid!” Vorbind despre structura ţăranului român, Nicolae Breban a spus-o din nou, foarte plastic: „În 45, când s-a terminat războiul, 75 la sută dintre români erau ţărani. Şi acum sunt tot cam 75 la sută, cea mai mare parte dintre noi avem constituţie ţărănească, nu ne ascundem după deget, facem pe orăşenii, facem pe snobii, mergem la Monaco, avem nu ştiu câte licenţe... de-astea de două parale”. Şi a concluzionat: „E o mare porcărie că lăsăm să se scufunde aşa în neglijenţă acest pachebot enorm care e Marin Preda. A fost un uriaş cronicar al ţăranului european. Dar noi nici nu ştim ce e aia „ţăran”. Mai ales generaţiile tinere au o părere destul de aproximativă, nu prea cunosc istoria, se detaşează rapid de istoria România unde răzeşii lui Ştefan şi chiar şi iobagii lui Mihai Viteazul au creat istorie. Drama mare a comunismului, dar n-o spune nimeni, o spun eu şi-am s-o tot spun până o să mor, nu a fost nici a intelectualităţii, nici a bisericii, nici a marii finanţe, marea dramă a fost cea a ţăranului român.” Iar în încheiere, Breban a promis că va publica în curând un roman de 700 de pagini, al cărui personaj l-ar putea concura pe Ilie Moromete.  
 
ION IONESCU BUCOVU  
 
INSIGNĂ  
 
Referinţă Bibliografică:
Gânduri despre MOROMEŢII la 60 de ani de la apariţie / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1664, Anul V, 22 iulie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!