Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comemorari > Mobil |   



DIN IUBIRILE LUI OCTAVIAN GOGA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Din iubirile lui Octavian Goga  
 
Pe 7 mai 2015 se împlinesc 77 de ani de la moartea lui Octavian Goga, "poetul pătimirii noastre"  
 
Era o splendidă lună de primăvară. Începutul lunii mai 1938. Poetul, care se întorsese decurând din străinătate, împreună cu soferul pleacă cu maşina de la Bucureşti la Ciucea. Pe 4 mai poetul este în mare vervă, avea o buna dispozitie şi o sănătate de invidiat. Spre prânzul acelei zile fatidice a plecat împreuna cu Alexandru Hodos la Cluj să ia masa cu prietenul lor comun, avocatul Laurian Gabor. La întoarcere pe la orele17, poetul era foarte vesel, interesându-se de masa pentru a doua zi, când trebuia să sosească într-o vizită un principe de Bourbon. Pe când însoţitorul său, vorbea la telefon cu staţiunea piscicolă Poeni, de la care trebuia sa ia nişte păstrăvi pentru masă, a auzit din salonul vecin o chemare insistenta şi neobişnuită. A alergat repede spre salon şi l-a văzut pe poet cum alunecase pe covor la ieşirea din salon spre baie. Ultimele lui cuvinte au fost: cu mine aţi terminat!  
 
A încercat să-l ridice şi a constatat că partea dreapta a corpului îi era paralizată. Era palid şi încerca să vorbească incoerent. Pare-se că o chema pe soţie, pe Vetura Goga, şi pe medici. Toată această drama a durat cam 10 minute.  
 
Au sosit în grabă prietenii Alexandru Hodos şi Laurian Gabor, care se plimbau prin grădină. A venit urgent de la Bucureşti în mare grabă cu avionul soţia şi profesorii dr. Iuliu Haţeganu şi I. Minea de la Cluj, iar de la Bucureşti prof. Bazil Teodorescu, medicul curant al poetului. Tot ce s-a încercat a fost zadarnic. Congestia celebrala era gravă şi ireparabilă. În ziua de 6 mai lucrurile s-au complicat: s-a ivit şi o congestie pulmonară. Permanent cu mâna stângă strângea uşor coltul pernei iar cea draptă era paralizată.  
 
Agonia a durat două zile.  
 
În ziua de 7 mai 1938, la orele 14 şi un sfert poetul s-a stins din viaţă. Avea numai 57 de ani. ( relatare făcuta de Victor ŢINCU).  
 
Răşinarii este o localitate veche, în Mărginimea Sibiului. Când am ajuns aici, un soare strălucitor cuprindea toată zarea. Voiam neapărat să vizitez aceste meleaguri încărcate de istorie. La popa Bratu poposise şi adolescentul Eminescu în peregrinările lui prin ţară şi apelase la preot să-i fie înlesnită trecera graniţei spre Muntenia. Şi tot aici se născuseră doi mari oameni de cultură ai României. Este vorba de Octavian Goga şi Emil Cioran.  
 
Ca profesor de limba română voiam neapărat să vizitez casa în care se născuse şi copilărise Octavian Goga. Am străbătut cu piciorul satul pe lângă firişorul de apă care curgea paralel cu o străduţă îngustă până aproape de Uliţa Popilor. Am urcat dealul încet până la casa cu numărul 778, am intrat în curte şi am descoperit o lume apusă, o curte mare străjuită de arbori seculari şi o casă veche, păstrată ca muzeu de pe timpul lui Popa Bratu. Am avut norocul să întâlnesc aici o rudă de-a poetului, venită proaspăt de la Bucureşti, care ne-a purtat prin toate încăperile, povestindu-ne din viaţa şi activitatea poetului, văzându-i obiectele personale, camera de lucru, biblioteca, biblia etc.Nu voi insista asupra poetului şi a politicianului. Mă voi referi la iubirile lui Octavian Goga care au rămas ca nişte poveşti frumoase pentru viitorime.  
 
Octavian Goga s-a născut aici la 1 aprilie 1881ca fiu al preotului ortodox Iosif Goga şi al Aureliei, învăţătoare în sat. Aici « a cunoscut păsurile satului » şi s-a contopit cu durerile şi suferinţele lui. La « cârciuma din Dealu-Mare » va fi cântat cândva « Niculae, Laie Chioru,/ cântăreţ din patru strune pe care-bată-l Domnu !- El nu vede toate cele ; Din lăută două ştie : Una-i dor şi alta-i jale. »  
 
Aici s-a întors poetul din vâltorile politice ale timpului care i-au « smuls nervi şi multă cerneală » să ia o gură de aer curat şi să se odihnească. El avea să spună mai târziu, despre aceste meleaguri :  
 
« Îmi tremură durerea-n gene  
 
Cum calc pe vechiul drum bătut… » Natura aceea proaspătă în care a deschis ochii poetul, Goga n-a încetat niciodată s-o dorească, s-o iubească, regretând permanent plecarea de lângă părinţi, din satul natal :  
 
« De ce m-aţi dus de lângă voi,  
 
De ce m-aţi dus de-acasă ?  
 
Să fi rămas fecior la plug,  
 
Să fi rămas la coasă.  
 
Atunci eu nu mai rătăceam  
 
Pe-atâtea căi răzleţe  
 
Şi-aţi fi avut şi voi acum  
 
Un stâlp la bătrâneţe… »  
 
Proaspăt absolvent de liceu, Octavian Goga în anul 1900 trăieşte prima iubire adolescentină. Participând la o nuntă în comuna Tohanu Vechi o va cunoaşte pe Aurelia Roşu, o tânără în devenire învăţătoare, timidă şi plină de delicateţe, care era şi domnişoară de onoare la nunta fratelui ei. Idila lor de dragoste a început la 18 şi respectiv 19 ani, ea încă elevă la Seminarul Pedagogic din Blaj. « În acele zile am hotărât să ne căsătorim. Hotărâsem să facem facultatea împreună şi după căsătorie să călătorim, el ca poet, eu ca pictoriţă. Ne-am înţeles să ne întânim la Budapesta. Părinţii nu m-au lăsat să plec şi eu la Budapesta să-mi fac studiile » avea să povestească mai târziu Aurelia.  
 
În toamna anului 1904 Goga va pleca student la Budapesta, dar legăturile lor vor fi tot mai strânse, dovadă cele 50 de cărţi poştale pe care i le-a trimis poetul tinerei învăţătoare. În ele erau şi versuri delicate închinate iubitei. O lovitură groaznică dă peste el. În ajunul Crăciunului moare tatăl său. »Am îndurat o lovitură grea şi neaşteptată…Eu am fost supus fără nicio pregătire la acestă rupere bruscă… ». Ca să-şi termine studiile Goga a trebuit să se căsătorească cu Hortensia Cosma, fiica politicianului şi bancherului Partenie Cosma, directorul băncii Albina, cel mai bogat român din Ardeal. Vă închipuiţi ce a fost în sufletul lui de adolescent, renunţând la Aurelia ?La acestă veste tristă, dăscăliţa Aurelia Rusu s-a retras la o mânăstire din Sibiu şi nu s-a mai căsătorit toată viaţa. În 1904, Goga, participând la serbările jubiliare ale revistei Familia la Oradea, a căutat-o pe tânăra învăţătoare la mânăstire dar tânăra învăţătoare a refuzat să-l mai vadă, conştientă fiind de imposibilitatea continuării relaţiei lor. Îndurerat poetul îi dedică o poezie pe care o şi publică în Revista ilustrată de la Şoimuş, revistă citită şi de învăţătoare :  
 
Răsună toaca de utrină,  
 
În pacea unei nopţi târzii  
 
Şi, rând pe rând, câte-un opaiţ  
 
S-aprinde-n multele chilii…  
 
Te văd în colţul vechi de strană  
 
Cum stai răpusă de răstrişti  
 
Şi-atâta jale pare scrisă  
 
În ochii tăi curaţi şi trişti…  
 
Şi cum te-nchini la rugăciune  
 
Eu mă gândesc înduioşat  
 
Nemilostiva toac-a nopţii  
 
Ce vis frumos ţi-a tulburat?  
 
Aurelia a ieşit din mânăstire târziu şi s-a încadrat la o şcoală din Negria, din judeţul Maramureş, apoi s-a mutat la şcoala din Bătnăieni, profesând apreoape 35 de ani. Deşi curtată de mulţi tineri, femeia a ales să nu se mai căsătorească.  
 
Goga a încercat şi mai târziu să ia legătura cu ea. Revenit în Maramureş la prietenul său Vasile Lucaciu, pe motiv că vrea să organizeze o cină, a invitat-o şi pe ea. Deşi a trimis vesela penteru masă, Aurelia a refuzat să participle. În acestă perioadă (1900-1903), inspirit din această idilă tragică, poetul scrie poezia “Dăscăliţa”, în care se regăsesc acordurile unei iubiri pierdute definitiv, deşi criticii literari o pun pe seama morţii surorii lui. Cu certitudine însă poezia “Rămâi” a fost scrisă pentru Aurelia:  
 
“Rămâi pe veci departe  
 
Să nu cobori la mine,  
 
Rămâi în adumbrirea  
 
Poveştilor senine  
 
Şi uită-ncet povestea  
 
De-un cântăreţ pribeag,  
 
Biet precupeţ de lacrimi  
 
Ce ţi-a zâmbit în prag.”  
 
Aurelia Rusu a muril la 93 de ani, plânsă de întregul sat, având pe mormânt gravate versurile lui Octavian Goga:  
 
“Iar vântul spune crengilor plecate  
 
Povestea ta, frumoasă domnişoară…”  
 
Octavia Goga s-a căsătorit cu Hortensia Cosma la 14 octombrie 1906. Femeia era o fiinţă senină, plină de delicateţe şi sensibilitate, de o nespusă frumuseţe fizică şi morală. Se alintau şi se desmierdau cu diminutivele Vişca şi Vişcu sau Tani. Poetul i-a închinat în revista Luceafărul poezia “O rază” Căsătoria lor s-a oficiat la Sibiu având ca naşi pe Alexandrina şi Alexandru Vlahuţă. Mai tot timpul soţii au stat despărţiţi. El făcea dese drumuri la Bucureşti, o vreme a fost condamnat şi închis la Szegedpe motive politice. Dragostea lor s-a răcit repede. Deja la 11 februarie 1912, Hortensia îi scria că “ dacă tu m-ai cunoaşte, dacă ai şti ce e în sufletul meu, poate că ar fi altfel viaţa noastră. Eu nu sunt supărată, sunt tristă, nespus de tristă când văd că toată viaţa mea n-are niciun rost, că sunt chiar o piedică acolo unde mi-aş da şi sufletul pentru fericirea ta” Care fericire? Goga era deja un nefericit. Singurătatea, nemulţumirile, frustările, cotidianul toate au erodat fragila lor dragoste.  
 
Acum Tavi se apropiase foarte mult de o prietenă din copilărie, anume Veturia Triteanu, care era mereu prezentă în familia lui. Veturia Triteanu, fiică de preot, se căsătorise la 18 ani cu o faţă bisericească puţin agreată de femeie, Lazăr Triteanu, la rugămintea părinţilor. Octavian Goga face marea greşeală să se îndrăgostească de ea şi, sub pretextul că a rămas însărcinată cu poetul, o ia în căsătorie. Se cunoscuseră încă de copii la Sibiu, în prezenţa părinţilor, ea elevă de pension de 13 ani, el liceean la 15 ani. Încă de la acestă vârstă îşi trimiteau bilete de dragoste, femeia, chir şi căsătorită fiind, nepăsându-i de ironiile prietenilor sau de prejudecăţile celor din jur.  
 
Provenită dintr-o veche familie românească, Veturia a urmat pensionul săsesc la Sibiu, vorbea fluent germana, franceza, maghiara şi româna şi se pregătea de o carieră strălucită, avea un glas frumos şi voia să devină soprană. A debutat la Sibiu în 1903 cu piesa „Răsunetul de la Crişana” de Ion Vidu, fiind numită „ privighetoarea Ardealului” În 1909 cântă pe scene din Budapesta. În 1909 pe 14 noiembrie, regele Carol o decorează cu medalia Bene Merenti pentru realizările în cultura muzicală româneasc, iar pe 28 decembrie 1909 cântă la Ateneul Român acompaniată de George Enescu şi T. Fucs A interpretat cântece de Tiberiu Brediceanu, piese de Bach, Dvorak şi Stauss. În 1912 acompaniată de George Enescu şi Cella Delavrancea interpretează roluri din Cavalleria rusticană de Mascani şi Secretul Susanei de E. Wolff.  
 
În 1909 şi 1912 Goga este acuzat de propagandaă naţionalistă şi este închis. Din închisoare iată ce-i scrie Veturiei: „Duţă dragă…mi-am adus aminte că şi pe cel mai prost aşternut se poate visa frumos…” S-au căsătorit în anul 1921, pe 15 ianuarie, ziua de naştere a lui Eminescu, aleasă special. Goga, fiind Ministru al Instrucţiunii şi Cultelor, a făcut un târg cu Lazăr Triteanu, soţul Veturiei. Să i-o dea pe Vetura în schimbul mitrei de episcop ortodox al României. Triteanu a acceptat târgul şi a lăsat-o în pace pe vetura.  
 
Nepotul poetului, Mircea Goga, povesteşte că familia lui Goga, în special mama poetului, n-a acceptat-o niciodată pe Veturia. Noră în casă a rămas Hortensia… Iată cum o descrie Lucian Blaga în „Hronicul şi Cântecul vârstelor”: „Veturia era în zenitul fiinţei. Cei treizeci de ani ai ei înfloreau în frumuseţea ei matură, fascinantă, al cărei secret consistă mai ales în expresie şi mimică. Ea îşi trăia viaţa într-un fel degajat, artistic, în izbitor contrast cu modul provincial şi cuprins de comălexe al celor mai multe dintre femeile cetăţii. Vioiciunea spirituală, sănătoasă, plină de nerv, infelxiunile conştient cultivate ale glasului, priceperea în chestiuni artistice… au rotunjit în jurul ei un nimb ce aşază în penumbrăpe toate semenele ei din aceste ţinuturi” Acum urcă pe scene din Berlin, îl cunoaşte pe Wagner, cântând în tetralogia lui.  
 
Pentru a nu alimenta gelozia soţului promite că se lasă de muzică, acceptând exilul transilvan la Ciucea, în Castelul pe care-l cumpărase poetul în 1919 de la văduva lui Ady Endre. Vetura se întâlneşte cu Brâncuş şi îi solicită acestuia să realizeze un mausoleu, dar împrejurări necunoscute, au făcut să nu se realizeze visul. Veturia îl angajază pe George Matei Cantacuzino, care va realiza planul mausoleului, decorurile fiind proiectate de Nora Steriade. Construcţia lui a durat aproape 20 de ani. Octavian Goga nu a apucat să vadă Mausoleul finalizat. Moartea lui la 57 de ani a ridicat şi mai ridică multe semne de întrebare. Deşi a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, după construirea Mausoleului trupul lui a fost mutat la Ciucea.  
 
Veturia Goga i-a supravieţuit încă 41 de ani poetului. Nepotul lui ,Mircea Goga, profesor de limba rămână la Sorbona, afirmă că „mariajul Veturiei cu Octavian Goga n-a fost pentru ea altceva decât împlinirea unei misiuni încredinţate ei de către Serviciile secrete germane, a căror agentă recrutată încă din 1914 a fost, la Bayereuth…” „Privighetoarea României” a fost metamorfozată în eminenţa cenuşie a lui Carol al doilea în „privighetoarea lui Carol al doilea”.Marea Doamnă a dictaturii antonesciene, care l-a slujit pe Hitler cu ardoare, „ciripindu-şi” propriul soţ, pe Octavian Goga, dar şi pe Carol al doilea, pe Mareşalul Antonescu, ca de altfel pe mai toţi cei din stafful celui de al treilea Reich, conducându-i la pierzanie. Marii muzicieni ai timpului i-au aşternut pe frunte laurii gloriei muzicale, capetele încoronate ale Europei, marii bărbaţi de stat ai lumii s-au înclinat în faţa ei, iar uşile palatelor s-au deschis larg în intrări triumfale. Dar, în loc să urce în lumină, a preferat să uneltească din umbră. A trădat doi soţi, şi propria ţară, apoi pe rând, puterile străine, în a căror soldă s-a aflat, Germania şi Anglia, şi cu siguranţă ar fi trădat-o şi pe a treia, Uniunea Sovietică, al cărei agent devenise după 1944. Mircea Goga o acuză pe Veturia că ar fi grăbit şi moartea soţului ei. „Tavi a fost otrăvit!”-i-a declarat el lui Iuliu Haţeganu. Dan Brudaşcu, cel mai apropiat om al Veturiei, în articolul „Otrăvit din ordinul lui Carol al doilea”, scrie: „Goga a fost ucis din cauză că devenise indezirabil şi periculos pentru intenţiile dictatoriale ale lui Carol al doilea, iar asasinarea lui a fost realizată prin concursul lui Mihail Moruzov, şeful serviciilor secrete” Ce să credem? Multe detalii nu se cunosc. S-a descoperit în arhivele germane un memoriu al Veturiei Goga. Textul redactat în germană din anul 1938 cuprinde dovezile privind otrăvirea lui Octavian Goga.  
 
Au rămas până azi doar teorii, ipoteze şi legende despre moartea lui. Dar se pune întrebarea, cum în plină vârstă, plecat de la Bucureşti la Ciucea, având o sănătate de invidiat şi o bună dispoziţie, fiind foarte vesel, trecând pe la Poeni să cumpere nişte peşte pentru o masă festivă,în Salonul Staţiunii piscicole, Laurian Gabor, care îl însoţea, a auzit o chemare înăbuşită. Ducându-se repede l-a găsit pe poet trântit pe podea la ieşirea din salon. Ultimele lui cuvinte au fost: „Cu mine aţi terminat!” Ultima lui dorinţă a fost să fie înmormântat la Cicea, aici unde s-au împletit dragoste cu bucuria, dorinţele cu suferinţele. Din păcate la moartea lui Mausoleul nu era gata. A fost înmormântat la cimitirul Bellu, apoi adus şi depus în „Mausoleul Iubirii”, la Ciucea, unde îşi vor duce somnul de veci cei doi soţi.  
 
Ca epitaf, Veturia a transcris în mozaic, o strofă din poemul lui „Din larg”:  
 
„Jur-împrejur e largul care cântă,  
 
E sore-n cer, e sărbătoare sfântă,  
 
Şi-n vreme ce mi-a amuţit pământul  
 
Fiorul păcii-n suflet mi se lasă,  
 
Eternităţi îmi flutură veşmântul;  
 
Simt Dumnezeu cum mă primeşte-acasă…”  
 
Sic tranzit gloria mundi…  
 
Ion Ionescu-Bucovu  
 
Referinţă Bibliografică:
DIN IUBIRILE LUI OCTAVIAN GOGA / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1568, Anul V, 17 aprilie 2015, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!